Îşi caută copilul de 15 ani

Când era mai mic spunea că-l cheamă "Eu", nu putea să-şi pronunţe numele întreg, Eusebiu. Şi, de atunci, "Eu" l-a strigat toată lumea. Avea părul negru şi ochii ca tăciunele. Un copil cuminte şi bun, mergea la grădiniţă, iar în septembrie urma să înceapă şcoala. Abia aştepta, îi plăcea să aibă mulţi copii în jurul lui. Era vorbăreţ şi prietenos cu toată lumea. Pentru "Eu", ziua de marţi, 23 aprilie 1996, a avut mai multe ceasuri rele. Peste patru zile, ar fi fost ziua lui, împlinea 7 ani. Îşi dorea o minge din piele, cusută, una adevărată, aşa cum au fotbaliştii. Îi plăceau fotbalul şi să se plimbe cu bicicleta. Şi, de fiecare dată când ieşea din curte, striga: "Mami, aşa-i că nu te duci nicăieri? Aşa-i că te găsesc aici când vin?". Lui îi era teamă ca mama să nu dispară din casă. Şi, într-o zi de marţi, el a plecat de acasă cu bicicleta, să adune iarbă pentru iepurii cu care se juca, şi nu s-a mai întors niciodată. Din ziua aceea, cea care i-a dat viaţă îl caută disperată. N-a încetat niciodată să spere că "Eu" e în viaţă şi că într-o zi îl va revedea.

Îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în acea marţi de parcă ar fi fost ieri. Era o zi caldă de primăvară, "Eu" era îmbrăcat doar cu un tricou. Din stradă, l-a strigat un băiat din vecini, Florin, care avea atunci 13 ani, să meargă împreună să se plimbe cu bicicletele. Şi mama n-a vrut să-l lase, era după-amiază, mai avea un pic şi se-nsera. Dar "Eu" atâta a bătut-o la cap şi-atâta s-a rugat, încât ea n-a mai zis nimic. Nici "du-te", nici "nu te du". Şi copilul şi-a luat plăsuţa în care aduna iarbă pentru iepuri, s-a urcat pe bicicletă şi-a ieşit pe poartă. Şi s-a dus.

"Era în 23 aprilie 1996, la ora 18:00, când Eusebiu a plecat de acasă cu încă un copil din vecini (pe nume N. Florin), cu bicicletele la plimbare", povesteşte astăzi Iosana Stănilă, mama băieţelului. "Pe bicicletă avea o plasă, să aducă iarbă la iepuri, dacă găseşte. Băiatului din vecini i-a sărit lanţul de la bicicletă şi a oprit, iar băiatul meu a ieşit singur din comună, trecând chiar pe lângă un poliţist care era la circulaţie, la intrarea în localitate. Mai târziu, poliţistul mi-a zis că l-a văzut pe băiatul din vecini trecând pe drum la vreo 15 minute după băiatul meu."

După ce "Eu" a ieşit din curte, mama a intrat în casă. Era în baie când s-a pomenit cu mai mulţi oameni strigând-o disperaţi peste gard. Nu trecuse mai mult de o jumătate de oră de când ea îl văzuse ieşind cu bicicleta pe poartă. "Erau doi poliţişti şi băiatul cu care plecase Eusebiu. Şi mi-au spus mie, ca mamă, să vin repede, că mi-a căzut băiatul în Crişul Alb. Am început să plâng şi să urlu de durere şi am mers repede la Criş. Ne-am uitat în apă, dar nu era nimic. Nu se vedea absolut nimic. În locul unde spune Florin că ar fi căzut băiatul meu, loc aflat la 500-600 de metri depărtare de casa noastră, vara se poate trece cu piciorul. Atunci însă fuseseră inundaţii mai sus, iar apa era cam de 1,20 m, dacă ar fi căzut un copil de 6 ani acolo neştiind să înoate, şi băiatul meu nu ştia, se îneca sigur. Dar se vedea nisipul pe fundul apei, apa era limpede şi curgea lin. Şi nu era nici urmă de copil. Lumea a aflat repede şi-a început să vină acolo, imediat au intrat în apă vreo patru bărbaţi şi au căutat, dar nu au găsit nimic. S-a făcut noapte, şi dimineaţa am început din nou să căutăm, am adus şi scafandrii."

Mai la vale, cam la 150 de metri de locul unde se presupune, conform declaraţiilor făcute atunci de Florin, că băieţelul s-a înecat, albia Crişului se înalţă, iar apa e adâncă în acea zonă de două palme. Dacă Eusebiu ar fi căzut în râu, ar fi fost dus la vale până-n acel "prag", însă mai departe de acolo apa n-ar fi avut cum să-l mai împingă.
Şapte săptămâni la rând l-au căutat scafandrii aduşi de părinţi de la Oradea. Plătiţi de ei cu câte 100 de mărci pe zi. "În cele din urmă, ei ne-au zis «noi venim cât ne solicitaţi, vă luăm banii, dar pe distanţa cât am căutat nu este nimic, or, de aici în jos nu avea cum să treacă, fiindcă apa l-ar fi dat afară şi s-ar fi văzut». «Da’ unde să fie?», i-am întrebat eu disperată. Şi mi-au zis: «Nu este în apă, doamnă!»." Şi mama lui "Eu" a început din nou să spere că el e în viaţă şi că-l va putea strânge în braţe. A închiriat însă o barcă pneumatică ş-a coborât cu ea 10 km în jos, pe Criş, căci dacă inima ei simţea greşit şi copilul plutea pe undeva, ea trebuia să-l găsească şi să-l îngroape creştineşte. Nici urmă de copil pe râu. Spusese adevărul băiatul din vecini?

"În ziua aceea, când am ajuns noi la Criş, era acolo şi poliţia. Au scris tot ce a declarat băiatul ce era cu Eusebiu. El zicea că l-a văzut pe Eusebiu în apă şi i-a întins un băţ, să-l ajute să iasă, dar băţul nu a ajuns până la el şi apa l-a luat... Asta a declarat prima dată", îşi aminteşte mama. "Peste vreo trei 3 săptămâni, în postul de poliţie de aici, din Gurahonţ, când a fost chemat la declaraţii, băiatul a zis că el nu era lângă Eusebiu când a căzut, era la o distanţă de vreo 30 m. Şi atunci l-am întrebat: «Ş-atunci cum i-ai mai întins tu băţul, aşa cum ai spus la început, dacă acum zici că nu erai lângă el?», dar un poliţai a răspuns în locul lui, a zis că nu mai ştie, că e copil… «Bine, dar se vede clar că tot ce a declarat copilul acesta e o minciună: prima dată spune într-un fel, apoi altfel», i-am spus poliţaiului. Noi am văzut clar că băiatul ne-a minţit, dar nu am mai avut ce face..."

Bicicleta cu care Eusebiu plecase de-acasă a fost găsită în şanţul de la marginea drumului. Sacoşa pentru iarbă era şi ea acolo, goală. În apropiere de şanţul respectiv e calea ferată şi trebuie să treci peste ea dacă vrei să ajungi la râul aflat la o distanţă de vreo 40-50 de metri. "Eu ştiu, ca mamă, ce copil era Eusebiu. Nu şi-ar fi lăsat bicicleta în drum, ca să meargă la Criş. Îi era frică de apă", spune Iosana Stănilă.

"După un an şi jumătate, mama lui Florin N. mi-a spus: «Ştiu că te doare, că eşti mamă, da’ copilul meu s-a intimidat». Nu ştiu ce l-ar fi putut intimida, că noi nu l-am certat, am vorbit frumos cu el ca să aflăm adevărul. Mai târziu, peste vreo 4-5 luni, eu, ca mamă, am încercat, la procuratura din Arad, să redeschid dosarul, dar nu am avut şanse, mi s-a spus că băiatul este înecat şi atâta tot. «De unde ştiţi dumneavoastră că e înecat, pentru că noi l-am căutat cum nu se putea mai mult şi nu avem dovezi, noi n-am înmormântat copilul, nu e nici certificat de deces, nimica, de unde ştiţi că e mort?». Nu mi-au răspuns. Am fost de două ori în audienţă la şeful de poliţie pe judeţul Arad, domnul Stoica era pe vremea aceea, şi l-am rugat frumos să-mi dea şanse să-mi caut copilul în afară, pentru că ştiu că e undeva, că trăieşte şi că a fost luat şi vândut. Şi nimica, nici un rezultat."

Au trecut anii şi nimeni nu i-a mai căutat copilul. Nici viu, nici mort. Cei de la poliţie o mai chemau când găseau copii înecaţi, ca să verifice, nu cumva e al ei? Îşi aduce aminte că într-o seară a mers dincolo de vama cu Ungaria, au trecut-o grănicerii cu barca, sub pază, că nu avea paşaportul la ea, ca să se uite la un copil găsit în apă. Era al altora, ş-a plâns şi pentru ei, dar ei măcar aveau ce să îngroape, ea s-a întors acasă cu mâinile goale şi cu sufletul ars. "În anul acela am zis că numa’ ce n-am fost pusă de vie într-un sicriu, să toarne pământ pe mine. Mi se părea că nici Soarele pe cer nu mai răsare, nu mai vedeam nimic, nu mai puteam să respir fără copilul meu. Acum..." Încearcă să pară puternică, dar vorbele i se îneacă în plâns. Pentru ea, totul e viu, ca o rană, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Într-o noapte, acu’ vreo opt ani, l-a visat. "Eram într-un oraş mare, necunoscut", îşi aminteşte mama, "într-un aeroport în care aterizase un avion. Şi pe scara lui a coborât un băiat subţire care s-a îndreptat spre mine, nu-l cunoşteam, el a pus geanta jos şi a zis: «Nu mă mai cunoşti, mami?». I-am recunoscut ochii şi vocea şi am început să-l strig: «Eusebiu! Eusebiu!». Şi m-am trezit din somn strigându-l."

Mama crede din toată inima că Dumnezeu îi va aduce copilul acasă. Zilele trecute, după aproape 15 ani, poliţiştii de la IPJ Arad au reînceput să investigheze cazul. Le-au luat iar declaraţii părinţilor, l-au reaudiat pe Florin. După atât amar de vreme, adevărul are nevoie de un miracol pentru a fi descoperit. Şi dacă Eusebiu a fost victima unei infracţiuni cu violenţă, peste câteva zile se prescrie fapta...