Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu exista crima perfecta. Doar anchete defectuoase, compromise de-un CFL facut varza, de-un raport medico-legal scris pe genunchi, de ignorarea unor probe si de nepriceperea celor care instrumenteaza dosarul. Nu exista insa niciun caz in care sa fi fost tras la raspundere cel ce a comis astfel de greseli...
In cazul unei infractiuni de omor, o ancheta care incepe prost se termina lamentabil. Sansele de a prinde autorul scad cu fiecare zi care trece. "Daca in primele 2-3 luni nu-l gasesti, sansele sa-l mai prinzi scad la 30-40%', declara comisarul de politie care s-a ocupat de cazul crimelor in serie de la Vaslui. Au trecut 11 ani de la prima crima din seria celor patru, iar procurorul de caz a pus eticheta de "rebut' pe dosar.
In 60 de zile de la data savarsirii omului, expira termenul de garantie rezonabil in care, teoretic, ar putea fi prins criminalul. Se intoarce clepsidra si incepe numaratoarea anilor pana la prescrierea faptei. Codul de procedura Penala (CPP) nu prevede insa asemenea practici. La art.209, alin.3, CPP prevede ca "urmarirea penala se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror, (si) in cazul infractiunilor prevazute de art. 174-176 din Codul Penal (n.r. - omorul si formele sale)'. Iar urmarirea penala presupune, conform art.200 din CPP, si "strangerea probelor necesare cu privire la identificarea faptuitorilor'. Teoretic. In practica, orice procuror criminalist sincer iti va marturisi ca nu e treaba lui sa-l gaseasca pe criminal. Misiunea lui nu e sa lege, ci sa delege.
La 30 ianuarie 2009, procurorul general Laura Kovesi e emis ordinul 32, privind organizarea si desfasurarea activitatii de criminalistica in cadrul Ministerului Public, "pentru realizarea atributiilor ce-i revin: de efectuare a urmaririi penale ce are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor (!) si la stabilirea raspunderii acestora', asa cum se motiveaza in preambul. La capitolul I din Regulamentul inclus in ordin, se precizeaza ca "procurorii criminalisti sunt magistratii care desfasoara activitatea specifica in acest domeniu, in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror (...); sunt repartizati prin ordin emis de catre conducatorul unitatii de parchet la care acestia isi desfasoara activitatea (...). Repartizarea procurorilor criminalisti se va face in functie de pregatirea, specializarea, experienta in activitate, rezultatele obtinute, aptitudinile acestora si necesitatea bunei functionari a parchetului'. In realitate, niciun procuror nu se grabeste sa fie si criminalist. Motivele sunt multe: salariul lui nu difera de cel al procurorului de sedinta, care are program fix si stres minim; in creierii noptii il suna politistii cheamandu-l la un CFL, pentru ca omorurile au impolitetea de a fi comise indeosebi dupa lasarea serii; colegii de birou care pleaca, prin promovare sau pensionare, ii lasa mostenire dosarele lor, AN-uri si AC-uri (cazuri cu autor cunoscut), mai bine sau mai prost instrumentate. De regula, un procuror criminalist are in lucru 15-20 de cazuri.
"Procurorii criminalisti ce isi desfasoara activitatea la parchetele de pe langa tribunale, tribunale pentru minori si familie vor efectua numai activitatile de urmarire penala proprie', se spune in Capitolul II al Regulamentului din Ordinul 32/2009. Cum? "Acestia au obligatia sa organizeze cauzele (...) ramase cu autori neidentificati. Inregistrarea in evidenta a dosarelor privind aceste infractiuni se face dupa trecerea a 60 de zile de la data savarsirii faptei sau de la descoperirea acesteia de catre organul de urmarire penala, daca la expirarea acestui termen nu s-a dispus inceperea urmaririi penale «in personam» (n.r. - nu a fost identificat autorul). In aceasta situatie procurorul criminalist va dispune prin ordonanta delegarea lucratorilor politiei judiciare in vederea descoperirii autorilor, trecerea cauzei in evidenta cauzelor cu autori neidentificati si trimite dosarul la politia judiciara. (...) Procurorii criminalisti urmaresc ca in aceste cauze politia judiciara, prin lucratorii specializati in investigarea infractiunilor de omor, sa continue activitatile specifice pentru descoperirea autorilor, in care scop verifica, cel putin o data pe semestru, stadiul acestora, activitate concretizata in proces-verbal'.
Urmarire penala proprie si originala: procurorul dispune prin ordonanta delegarea politistilor. Ordonanta este actul procedural in care procurorul sau organul de urmarire penala consemneaza o dispozitie asupra unor acte sau masuri de urmarire penala. Ordinul 32/2009 are atasat un model de Ordonanta, in cuprinsul careia e specificat: "De aceea, pentru asigurarea celeritatii procesului penal (n.r. ?!), pentru asigurarea unei bune administrari a justitiei si stabilirea adevarului, este necesar ca organele politiei judiciare sa efectueze anumite acte de cercetare penala in vederea descoperirii autorului/autorilor, urmeaza a se dispune delegarea acestora in vederea realizarii urmatoarelor activitati: ...'. Si urmeaza trei randuri libere pe care procurorul le completeaza, iar juma de an nu-l mai doare capul. Face un proces verbal, are alta juma de an libera...
In textul ordonantei, bolduit, se face trimitere la art.217, alin.4 din CPP, care prevede ca "in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, acesta poate dispune prin ordonanta ca anumite acte de cercetare penala sa fie efectuate de catre organele politiei judiciare'. Din cuprinsul Ordinului 1094/C/2009 si din cel al Ordinului 32/2009, cate acte de cercetare penala sunt efectuate de politia judiciara in cazul crimelor cu AN? Toate. Procurorului i se da dreptul sa delege, fara a i se impune efectuarea vreunui act de cercetare penala, intr-un dosar aflat in urmarire penala proprie.
De-a lungul timpului, au fost ridicate mai multe exceptii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.217, alin.4 din CPP, care ar aduce atingere art.131 si 132 din Constitutie (referitoare la rolul Ministerului Public si la statutul procurorilor). In motivarea uneia dintre exceptii se arata ca, in cazul infractiunilor cu un grad ridicat de pericol, urmarirea penala revine in competenta proprie a procurorului, ca o garantie suplimentara acordata de legiuitor a respectarii principiului legalitatii. Legiuitorul a apreciat ca in aceasta faza a procesului penal (n.r. - faza urmaririi penale), procurorul, care este magistrat, detine cea mai inalta calificare juridica dintre toate organele enumerate in cuprinsul art.201, alin 2 din CPP. Ca urmare, in aceste cauze, numai in mod exceptional procurorul isi poate delega o parte din atributii, doar acolo unde acestea nu ating in niciun fel substanta garantiei legale mentionate, si numai pe baza unei ordonante exprese, ce se refera la acte determinate. Per a contrario, toate actele de urmarire penala desfasurate de organele de cercetare penala, in baza unei ordonante exprese si punctuale, sunt nule absolut pentru incalcarea unor imperative de competenta. In temeiul acestui rationament, autorul exceptiei conchide ca prevederea art.217, alin.4 din CPP (...) goleste, practic, de continut tocmai garantia pe care legiuitorul a avut-o in vedere atunci cand a creat, in anumite cauze, obligatia procurorului de a efectua personal urmarirea penala. Desi Curtea a respins exceptiile de neconstitutionalitate, in Decizia nr. 217/17.02.2009, CCR noteaza: "faptul ca, in anumite cazuri, ofiterii de politie judiciara efectueaza anumite acte de cercetare penala nu echivaleaza cu o incalcare a dreptului la un proces echitabil'. Dar daca, in toate dosarele de omor cu AN, toate actele de cercetare penala sunt efectuate de catre politisti?
Conform "Tratatului de procedura penala' (Gheorghita Mateut, 2007), "prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea si completarea Legii 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, legiuitorul a procedat la delimitarea celor doua categorii de atributii, statuand in art.31, declarat ca si constitutional prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 49/1997 (M.Of. nr.185 din 5 august 1997), ca «atributiile Ministerului Public sunt urmatoarele: a) efectuarea urmaririi penale in cazurile si in conditiile prevazute de lege; b) supravegherea activitatii de cercetare penala efectuata de politisti si de alte organe...». Prin aceasta reglementare, s-a urmarit delimitarea neta a urmaririi penale de cercetarile penale in cadrul competentei functionale a procurorului si relevarea caracterului primordial al urmaririi penale, ca principala atributie a Ministerului Public (in acelasi sens I. Retea, Atributia Ministerului Public de efectuarea a urmaririi penale, Dreptul nr.9/1998, p.76)'.
In fiecare tara exista crime cu AN. Nu stam mai prost sau mai bine decat altii la acest capitol. Insa in fiecare tara, jurnalistii sunt preocupati, pe buna dreptate, de cazurile in care criminalii sunt inca liberi. Nimic n-ar trebui sa fie mai important decat siguranta cetateanului si respectarea dreptului la viata, drept fundamental. Pentru asta, cei responsabili sa-i gaseasca si sa-i aduca pe criminali in fata instantelor ar trebui sa-si asume toate pregorativele ce le revin prin lege, si nu sa se ascunda in spatele unor ordine ce-i degreveaza de sarcini.
Prescrierea omorului, greu de ucis
Conform art.122 din Codul Penal, raspunderea penala in cazul infractiunilor de omor se prescrie in maxim 15 ani de la data comiterii faptei. Cu alte cuvinte, autorul unei crime comise in 1995 poate sa marturiseasca maine, de buna voie, politistilor sau intregii tari, la televizor, cum a ucis, cu ce arma si din ce motive, el nu va face nicio de puscarie, pentru ca nu mai raspunde penal.
La inceputul acestui an, europarlamentarul Monica Macovei si deputatul PD-L Sever Voinescu au initiat un proiect legislativ pentru modificarea Codului penal si inlaturarea prescriptiei raspunderii penale si a prescriptiei executarii pedepsei pentru infractiunile de omor si pentru infractiunile care au ca rezultat moartea victimei. "Dreptul la viata este cel dintai drept din lista drepturilor fundamentale ale omului si e normal sa fie asa, de vreme ce dreptul la viata este temelia cea mai profunda si mai stabila a societatii civilizate. Prin urmare, obligatia statului de a ocroti prin orice mijloc, inclusiv prin cel al represiunii penale, dreptul la viata este o obligatie primordiala, cu totul speciala', se arata in expunerea de motive a initiatorilor propunerii legislative.
Art.1 din proiect prevede modificarea si completarea Codului Penal, dupa cum urmeaza "La articolul 121, alineatul 2, se modifica si va avea urmatorul cuprins: «(2) Prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul: a) infractiunilor contra pacii si omenirii, indiferent de data la care au fost comise; b) infractiunilor prevazute la art 174 - 176 (n.r. - omorul si formele sale) si al infractiunilor intentionate urmate de moartea victimei».'
Depus la Camera Deputatilor pe 1 februarie a.c., proiectul a fost trimis la Senat. La 17 martie, el a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ, iar in acest moment asteapta punctul de vedere al Guvernului (solicitat inca din 16 februarie a.c.), dar si avizele Comisiei pentru drepturile omului (termen 24 mai a.c.) si cel al Comisiei juridice (termen 25 mai a.c.). In cazul acestei propuneri legislative nu exista procedura de urgenta. Iar in iulie, cei care ar trebui sa voteze adoptarea proiectului de lege intra in vacanta parlamentara...
In acest moment, omorul nu se prescrie in multe tari europene (Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Olanda, Italia, Cehia, Cipru, Malta, Estonia, Irlanda), dar nici in SUA, Canada sau Japonia.
400 de criminali sunt in libertate. Si fiecare dintre ei e incurajat sa recidiveze, stiind ca poate scapa nepedpsit. Daca ai fi procuror si ai stii asta, te-ai simti putin responsabil fata de viata potentialelor victime?
