Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adevărul are mai multe feţe. Dar cum e posibil ca din aceleaşi piese de puzzle, probele existente într-un dosar de omor, să compui imagini total diferite? Rând pe rând, patru judecători au considerat că Vasile Tătaru este criminal, cinci judecători au opinat că trebuie refăcută cercetarea judecătorească, iar alţi trei judecători l-au achitat pe Tătaru, socotindu-l nevinovat. 12 magistraţi, răsfoind acelaşi dosar şi analizând aceleaşi probe, au ajuns la concluzii contradictorii. O duzină, plus judecătorii care verificau periodic dacă se mai impune menţinerea lui Tătăru în arestul preventiv.
De vină poate fi inconsistenţa dosarului penal, ce lasă loc interpretărilor. Însă actele efectuate în timpul urmăririi penale sunt verificate şi completate în cercetarea judecătorească, atunci când pot fi administrate noi probe (expertize, înscrisuri, audieri de martori, ş.a.). Oricât ar părea de ridicol, o altă cauză ar putea fi şi incapacitatea unora dintre judecători în a interpreta rezultatele expertizelor genetice. Nicio astfel de expertiză nu va concluziona vreodată “X este autorul crimei”, ci doar va indica, la nivel de probabilitate, această ipoteză, într-o exprimare indirectă. E nevoie însă ca judecătorul să şi poată înţelege acest limbaj ştiinţific.
Crima de la Grigoreni e un caz aparent simplu. Locul faptei coincide cu locul crimei, există arma crimei, dar şi cauza morţii. Omorul a devenit complicat pe traseu. Şi, astfel, din nepricepere sau din neputinţă, încă un criminal se bucură de libertate.
Descoperirea victimei
Gheorghe Cernat avea 58 de ani şi era profesor de matematică la şcoala din comuna Scorţeni, judeţul Bacău. Nu era căsătorit şi nu avea copii. Locuia singur într-o casă din Grigoreni, un sat arondat comunei, iar localnicii spun despre el că era un om respectuos, dar singuratic. Nu avea prieteni în sat, singurul care-i mai trecea pragul casei fiind un frate, care locuia în Scorţeni.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 iunie 2007, profesorul de matematică a fost găsit mort în locuinţa sa. Cel care l-a descoperit, Tătaru Vasile (34 de ani), lucra ca învăţător la aceeaşi şcoală din Scorţeni. “Nu-l mai văzusem pe domnul profesor de joi dupa-amiaza”, le-a declarat soţia lui Tătăru, a doua zi, jurnaliştilor de la “Deşteptarea”. “Eram cu toţii la magazinul de lângă casa lui. Primisem un telefon să-l anunţ pe domnu’ profesor să se prezinte de urgenţă la Scorţeni. S-a dus soţul meu. L-a găsit într-o baltă de sânge. S-a speriat. Nu se aştepta la aşa ceva. (...) Am alertat imediat Poliţia.”
Organele de urmărire penală au descins la locul faptei. După ridicarea cadavrului, au fost identificate şi ridicate mijloace materiale de probă şi probe biologice. Şeful IML Bacău, dr. Marcel Bădără, le declara a doua zi jurnaliştilor din presa locală că victima “avea capul zdrobit, iar la nivelul pieptului mai multe lovituri de cuţit. Criminalul a dat cu sete, că i-au fost atinse şi câteva coaste. Au fost lovituri cauzatoare de moarte, iar decesul s-a produs cu câteva zile în urmă. Spun asta, pentru ca trupul neînsufleţit al bărbatului era deja în stare de putrefacţie atunci când a fost găsit”.
Prin sat se vorbea, încă de atunci, că profesorul ar fi fost omorât în noaptea de joi, 28/29 iunie. “Eu nu am auzit nimic. În noaptea aia a tunat şi fulgerat într-una, maşinile au vuit pe sosea. Spuneau oamenii că au lătrat tare câinii, dar eu n-am ieşit să văd, că mi-era frică”, le mărturisea jurnaliştilor o vecină a profesorului. La rându-i, Tătaru Vasile, cel care a descoperit victima, mărturisea: “Am fost şi cu o seară înainte şi nu mi-a răspuns. Acum, am deschis uşa şi m-a izbit un miros greu. L-am văzut pe jos, cu limba scoasă, cu mâna ridicată. Am făcut o cruce şi am ieşit”.
Recunoaşterea faptei
Luni, 2 iulie 2007, Vasile Tătaru a recunoscut că l-a ucis pe profesorul de matematică şi a fost arestat preventiv. În baza declaraţiei sale, coroborată şi cu alte probe, anchetatorii au refăcut şirul evenimentelor.
“T.M., soţia inculpatului, lucra ca gestionară la un magazin de produse alimentare şi băuturi alcoolice din comuna Scorţeni, satul Grigoreni, judeţul Bacău. Întrucât aceasta avea copil mic, uneori era înlocuită, la vânzare, de soţul său, inculpatul Tătăru Vasile.
În seara zilei de 25 iunie 2007, inculpatul a efectuat un inventar, având intenţia de a preda gestiunea. Acest lucru nu era însă posibil, întrucât inculpatul avea lipsă în gestiune o sumă de 300 RON, pe care ar fi trebuit să o achite. În aceeaşi seară, inculpatul a avut un incident cu S.D., care l-a lovit cu palma pe inculpat întrucât a refuzat să-i mai vândă băutură. După acest incident, inculpatul a băut vin, cu toate că, anterior, mai consumase băutură, respectiv vin şi votcă.
După ce a închis barul, în jurul orelor 22:15 – 22:30, inculpatul s-a hotărât să meargă la locuinţa victimei Cernat Gheorghe, pentru a-i cere cu împrumut suma de 300 RON, necesară acoperirii pagubei din gestiune.
Inculpatul a intrat mai întâi în curte şi apoi, constatând că victima se află într-una din camere, a intrat în locuinţă. Victima se afla pe pat, dormind cu faţa în sus. Inculpatul i-a precizat acesteia motivul pentru care a venit, însă victima, speriată de prezenţa inculpatului, i-a cerut să părăsească locuinţa, ameninţându-l că va suna la poliţie. În aceste împrejurări, inculpatul, aflat sub influenţa alcoolului şi iritat de atitudinea victimei, a luat un scaun şi a început să o lovească peste cap şi corp, până a căzut de pe pat. Constatând că victima este inconştientă, inculpatul a luat un cuţit de pe masa din bucătărie, cu care a lovit-o de patru ori în zona toracelui, partea stângă. Apoi, inculpatul a părăsit locuinţa, abandonând victima. În drum spre casă, constatând că mâna în care a ţinut cuţitul era murdară de sânge, s-a spălat la o cişmea din apropiere. După câteva zile, respectiv, în seara zilei de 29 iunie 2007 şi în ziua de 30 iunie 2007, inculpatul a mers din nou la locuinţa victimei, însă i-a fost teamă să intre. În cele din urmă, inculpatul a intrat în casă, unde a văzut cadavrul victimei, aspect adus la cunoştinţă martorilor C.Ş. şi H.N., cărora le-a cerut să anunţe organele de poliţie întrucât el nu are asupra sa telefon mobil. (...)
Din raportul de constatare medico-legală (necropsie) nr. 44 C din 3 august 2007 întocmit de S.M.L., Cabinetul Medico - Legal Moineşti, se reţine că moartea victimei Cernat Gheorghe a fost violentă, ea datorându-se stopului cardio-respirator, survenit consecutiv unui politraumatism soldat cu plăgi epicraniene multiple, fracturi de calotă şi bază de craniu şi plăgi înjunghiate toracice penetrante cu interesarea plămânului. Leziunile craniene s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înţepător - tăios, loviri repetate, produse cu forţă ce a determinat fractura peretelui costal aferente traiectului plăgilor înjunghiate. Ca succesiune, în funcţie de dispunerea leziunilor craniene, este posibil ca leziunile iniţiale să fie cele craniene, cele toracice fiind ulterioare. Ambele tipuri de leziuni au caracter tanato-generator, cea mai gravă şi cu potenţial tanato-generator imediat fiind cea craniană. Ambele tipuri de leziuni au reacţii vitale, între leziunile traumatice şi deces existând o legătură directă de cauzalitate.”
Tătaru Vasile a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi de violare de domiciliu, iar la 21 noiembrie 2008 Tribunalul Bacău l-a condamnat la pedeapsa de 18 ani de închisoare.
“O imaginaţie bogată”
În motivarea sentinţei, judecătorul de la Tribunalul Bacău precizează că “în cursul cercetărilor, până la data luării măsurii arestării preventive, inculpatul, în declaraţiile date în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, a recunoscut săvârşirea faptelor, redând cu fidelitate modul de operare. Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, dovedind un comportament disimulat (raport de expertiză nr.1099/378/03.07.2007 al IPJ Bacău) şi o atitudine evident contrară probelor existente la dosar. (...) Modul în care inculpatul a acţionat rezultă din reconstituirea faptei (planşele foto şi înregistrarea video), care s-a făcut în prezenţa unui apărător şi la desfăşurarea căreia, aşa cum precizează inculpatul, nu a fost influenţat de organele de anchetă. Că inculpatul este autorul faptei rezultă din interpretarea actelor medico-legale aflate la dosar, coroborate cu declaraţiile inculpatului”.
Judecătorul a insistat, în motivarea deciziei sale, şi asupra momentul în care inculpatul şi-a mărturisit fapta. “În primul rând, s-a constatat că inculpatul a fost ascultat prima dată la 02 iulie 2007 când a redat cu fidelitate succesiunea actelor violente exercitate asupra victimei. La data de respectivă – 02 iulie 2007 – la dosar se aflau doar concluziile preliminare ale medicului legist, care fac o apreciere succintă asupra morţii victimei – stop cardio-respirator, plăgi înjunghiate toracice penetrante şi fracturi craniene. Or, inculpatul, dacă n-ar fi fost implicat direct în suprimarea vieţii victimei, nu ar fi avut de unde să cunoască, la data ascultării sale – 02.07.2007 – că aceasta a fost mai întâi lovită cu scaunul în zona capului şi peste corp, şi apoi, în timp ce se afla “în comă”, căzută la pământ, a fost lovită de 4 ori cu cuţitul în zona toracelui, partea stângă. Datele furnizate de inculpat nu puteau fi observate de acesta în momentul în care a intrat în casa victimei în ziua de 30.06.2007 întrucât, aşa cum precizează inculpatul şi cum rezultă şi din datele dosarului, acesta “nu a atins nimic din casă”, iar cadavrul se afla în stare avansată de putrefacţie. Or, raportul de necropsie a fost depus la dosar abia la data de 03.08.2007, în concluziile acestuia redându-se cauzele morţii victimei, care corespund relatărilor inculpatului. Mai mult decât atât, se observă din acelaşi act medico - legal că succesiunea leziunilor cauzate victimei, stabilită ştiinţific de această dată, se suprapune perfect cu declaraţiile inculpatului în această privinţă, aspect ce conduce la concluzia că inculpatul este autorul faptei”.
În timpul procesului de la Tribunalul Bacău, Tătaru a încercat să îşi justifice recunoaşterea faptei susţinând că “are o imaginaţie bogată care l-a ajutat să-şi creeze un scenariu şi că însăşi contradicţiile dintre declaraţiile date relevă o afecţiune psihică, motiv pentru care a solicitat a fi examinat de către o comisie de specialitate.” La 4 septembrie 2008, instanţa a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică, iar din raportul de expertiză a reieşit că “inculpatul nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.”
A doua recunoaştere
Tătaru a atacat decizia Tribunalului Bacău, susţinând, în motivarea apelului său, că nu este autorul faptei şi că “recunoaşterile pe care le-a făcut la organele de urmărire penală nu corespund realităţii, fiind un scenariu creat de el”. La 24 februarie 2009, Curtea de Apel Bacău i-a respins însă apelul, menţinând pedeapsa de 18 ani de închisoare. “Din întreg materialul probator administrat în cauză şi care a fost arătat pe larg de prima instanţă rezultă în mod cert că inculpatul se face vinovat de săvârşirea cu intenţie a infracţiunilor pentru care a fost condamnat”, se arată în motivarea Curţii de Apel Bacău. “De altfel, recunoaşterea făcută de inculpat la primele cercetări, care este consemnată în declaraţia din 02.07.2007 şi în care arată în mod amănunţit cum a săvârşit fapta, este dublată de o a doua recunoaştere care a fost făcută după ce s-a luat măsura arestării la data de 03.07.2007 de către instanţă (în faţa căreia nu a recunoscut fapta) - respectiv în declaraţia pe care a dat-o la procuror în prezenţa apărătorului, la data de 12.07.2007. În această declaraţie, inculpatul a arătat motivele pentru care nu a recunoscut fapta în faţa judecătorului, respectiv realizarea gravităţii acesteia.
Şi comportarea inculpatului, după ce săvârşeşte omorul, denotă că el este autorul, şi aceasta s-a manifestat prin faptul că a mers ulterior de mai multe ori la locul crimei pentru a verifica ce s-a întâmplat cu victima, iar apoi a luat parte la primele cercetări făcute de organele de urmărire penală, pentru a vedea care este stadiul anchetei şi ce păreri există cu privire la autorul faptei. Revenirile făcute de inculpat la instanţa de judecată, prin care a încercat să acrediteze ideea că recunoaşterile făcute au fost un scenariu, nu pot fi luate în considerare, acestea fiind infirmate de întreg materialul probator administrat în cauză.”
S-au înşelat cei trei judecători care l-au considerat pe Tătaru vinovat de omor? Decizia a fost atacată din nou, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Apar ameninţările
Într-un memoriu trimis din penitenciar Înaltei Curţi, Tătaru susţinea că “cercetarea penală s-a făcut în mod abuziv, defectuos şi în mod intenţionat greşit, pentru a împiedica aflarea adevărului, prin respingerea, în mod repetat, a examinării mijloacelor de probă din care i-ar fi rezultat nevinovăţia, încălcarea continuă a prezumţiei de vinovăţie, prin folosirea obsesivă a unei declaraţii prin care ar fi recunoscut fapta, fără a verifica condiţiile nelegale în care a făcut acea recunoaştere şi dacă ea poate fi adevărată, în raport cu celelalte probe din dosar, şi, în final, înlăturarea tuturor elementelor de fapt ce-i erau favorabile, demonstrându-i nevinovăţia”.
Audiat de judecătorii de la ÎCCJ la 8 mai 2009, Tătaru a precizat că declaraţia în care recunoştea săvârşirea omorului “nu poate fi considerată recunoaştere, în sensul legii, deoarece la luarea ei nu fusese prezent nici un apărător, deşi solicitase, expres, acest lucru”. În subsolul declaraţiei există însă şi semnătura avocatului din oficiu. Tătaru le-a spus judecătorilor că a văzut această semnătură mai târziu, când a studiat dosarul, şi că el bănuie că declaraţia a fost semnată ulterior.
Mai mult, de această dată el a susţinut că declaraţia de recunoaştere a faptei i-a fost luată sub ameninţare, după vreo 5 ore de interogatoriu în care poliţiştii îi spuneau că au probe împotriva sa, inclusiv amprentele sale, şi îi prezentau un anumit scenariu al comiterii faptei, pe care, apoi, îi cereau să-l scrie în declaraţie. Tătaru le-a mai spus judecătorilor de la ÎCCJ că, dacă s-ar fi administrat probele solicitate de el, s-ar fi constatat că nu el este autorul faptei.
ÎCCJ a considerat că recursul este fondat şi a luat decizia de a trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bacău. “Curtea constată că în speţă nu există dovada, indubitabilă, a comiterii faptelor de către inculpat şi, pe cale de consecinţă, nici a vinovăţiei acestuia. Instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar, audiind pe inculpat, la data de 17 februarie 2009, ocazie în care i s-a arătat de către acesta că a recunoscut săvârşirea faptei la urmărirea penală, fiind speriat de poliţişti şi având frică că va fi bătut de aceştia, nu s-a interesat de modul în care acesta a fost audiat, de cum se explică participarea poliţiştilor la audiere, atâta timp cât în cazul infracţiunii de omor, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, conform art. 209 alin. (3) C.proc.pen., n-a verificat participarea unui avocat la luarea declaraţiei prime, din faza urmăririi penale, şi condiţiile în care, totuşi, ulterior, declaraţia apare semnată de un avocat din oficiu, aşa cum arată inculpatul.
Or, toate aceste apărări ale inculpatului se impuneau a fi verificate, mai ales că, dacă se înlătură “recunoaşterea” şi aşa-zisa participare a inculpatului la reconstituirea faptei, alte probe de vinovăţie a acestuia nu sunt în dosar. Dimpotrivă, în dosar, sunt probe de natură a înlătura certitudinea comiterii faptelor – cel puţin, în actuala etapă a procesului - de către inculpat”.
Misterele geneticii
Mai departe, judecătorii de la ÎCCJ fac referire la expertizele genetice existente, ca probe, în dosar. “Astfel, adresa INML A 15/13799 din 27 noiembrie 2007, conţinând concluziile preliminarii la Raportul de expertiză medico-legală – examen ADN solicitat, pe baza probelor înaintate (cămaşa şi pantalonii aparţinând inculpatului T.V.) conchide că “rezultatele obţinute în această etapă sunt neconcludente. Investigaţia genetică va fi continuată în vederea concluziilor finale”. Din păcate, cu toate cererile inculpatului, expertiza nu a mai fost continuată, fiind oprită, în urma unei Dispoziţii a inspectorului general al Poliţiei Române nr.158 din 9 martie 2006, art.10, şi a unei analize şi a capacităţii de prelucrare a probelor biologice, prin prisma Managementului Calităţii, invocându-se personalul insuficient al laboratorului şi numărul mare de lucrări în lucru”. E greu însă de crezut că o dispoziţie a şefului Poliţiei Române ar putea influenţa, în vreun fel, activitatea INML. Sau că un act datat în 2006 poate opri continuarea unei expertize genetice începute în toamna lui 2007.
Mai departe, judecătorii amintesc, în motivarea deciziei ÎCCJ, de “o altă expertiză, de această dată efectuată de Institutul de Criminalistică, S.E.B., din cadrul M.I.R.A., Inspectoratul General al Poliţiei Române, având a se pronunţa asupra profilelor genetice ale ADN extrase din probele biologice de referinţă extrase de la inculpatul T.V. şi victima C.G., referitor la mai multe probe din cauză şi anume “cuţit găsit în bucătăria locuinţei victimei” (proba nr.1), “o pereche de pantaloni ridicaţi de la numitul T.V.” (proba nr.2); “o cămaşă ridicată de la numitul T.V.” (proba nr.3); “scaun tip taburet găsit pe patul din camera unde se afla cadavrul” (proba nr.4) şi “scaun de lemn masiv găsit lângă picioarele cadrului” (proba nr.5), (care) se pronunţă doar în parte. Deşi toate aceste probe trebuiau examinate, rezultatele lor fiind necesare corectei soluţionări a cauzei, în mod neaşteptat, printr-o rezoluţie, organul de cercetare penală a dispus ca, în primă fază, să se efectueze numai expertizarea cuţitului găsit în interiorul locuinţei victimei. Chiar concluziile expertizei acesteia, parţiale, aşa cum a fost efectuată, n-au pus în evidenţă profilul ADN al inculpatului nici pe lama cuţitului şi nici pe mânerul acestuia (a se vedea concluziile expertizei din Dosarul nr. 380/P/2007 precum şi anexa la Raportul de expertiză, cuprinzând tabloul cu profilele genetice). În timp ce din anexa amintită rezultă aproape o identitate între profilele părţii vătămate, ale victimei C.G. cu cele aflate pe lama şi mânerul cuţitului, profilele genetice ale inculpatului sunt cu totul altele, nerelevând folosirea cuţitului de către acesta. Nici Raportul de expertiză medico-legală – examen ADN, de la filele 43-49, nu este concludent pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului, concluziile acestuia, pe de o parte, vorbind de un profil genetic unic, aparţinând unei persoane de sex masculin, deci alta decât inculpatul, iar pe de altă parte că gradul de probabilitate al frecvenţei genotipului numitului T.V. este estimat la 1.24 x 10exp(-24), în timp ce al victimei C.G., este estimat la 2.23 x 10exp(-23). Tot de la o persoană necunoscută de sex masculin provin şi microurmele de sânge evidenţiate pe scaune”.
Textul de mai sus este la fel de exact ca şi traducerea în japoneză, cu google translate, a “Luceafărului”. Întotdeauna experţii spun despre profilul genetic identificat pe o probă că aparţine unei “persoane necunoscute”. Atunci când cantitatea de material biologic este insuficientă, profilul genetic obţinut este incomplet. În cazul crimei de la Grigoreni, cel mai probabil pe arma crimei au rămas sângele victimei şi celule epiteliale provenind de la criminal (ADN de contact). Experţii au comparat profilul genetic, botezat ca aparţinând unei “persoane necunoscute”, cu profilul suspectului iar concluzia lor, nemenţionată în motivarea ÎCCJ, a fost redactată sub forma: “ipoteza că extractul ADN mâner cuţit (nu) conţine ADN de la inculpatul T.V. (nu) este de 5,026 x 10exp(7) mai probabilă decât ipoteza că extractul ADN mâner cuţit provine de la o persoană diferită de inculpatul T.V.” Aceasta este, de altfel, şi cea mai importantă informaţie dintr-o expertiză.
“Gradul de probabilitate al frecvenţei genotipului”, despre care se pomeneşte în motivare ÎCCJ, este doar o informaţie tehnică (provenită din datele statistice ale producătorului de reactivi), menită să-l ajute pe judecător să facă o estimare şi să-şi formeze astfel intima convingere.
Retorica instanţei
Judecătorii de la ÎCCJ au mai considerat că nici mobilul crimei, invocat în rechizitoriu şi în motivările instanţelor, nu este credibil. “Pe de altă parte, instanţele nu explică în mod convingător cum inculpatul, pedagog, fost coleg şi colaborator al victimei, profesor de matematică, director de şcoală, l-ar fi omorât pe partea vătămată numai pentru faptul că ar fi refuzat să-i împrumute 300 lei, pe care îi avea lipsă în gestiune soţia sa la magazin, deşi victima îşi încasase salariul ce i se cuvenea pentru vacanţă. Era oare refuzul împrumutului un mobil suficient pentru comiterea unei astfel de fapte? Din probele dosarului rezultă, printre altele, că victima, profesor de matematici, era un cadru didactic foarte sever, care lăsa mulţi elevi corigenţi şi chiar repetenţi pe unii, trecându-i în toamnă. Acest fapt a fost constatat şi de presa locală, care într-o primă etapă a considerat crima drept o răzbunare.
În această situaţie, se pune problema dacă cercetările n-ar fi trebuit să se axeze pe mai multe piste, să se fi format un cerc de suspecţi, care să fie verificat, dintre elevii lăsaţi corigenţi sau repetenţi în ultimii 3 ani, gradul de probabilitate al comiterii faptei de către unul din aceştia putând fi sensibil mai mare decât al inculpatului, despre care cu greu se poate susţine că ar fi fost în stare să-şi ucidă un coleg şi prieten, numai pentru că nu i-a împrumutat o sumă de 300 lei. Efectuarea cercetărilor şi sub această pistă este cu atât mai necesară cu cât reacţia şefului serviciului de Medicină Legală Bacău, la luarea contactului cu cadavrul victimei, a fost aceea de a spune: “După leziuni, este vorba de o crimă sadică, parcă cineva ar fi vrut să se răzbune”. A se vedea declaraţia făcută de respectivul oficial “Evenimentul zilei”, apărută în cotidian la 2 iulie 2007, fila 31 din dosarul Curţii de Apel”.
Ca să fim riguroşi, în articolul menţionat de instanţă ca probă, vecina profesorului îşi dădea şi ea cu presupusul despre posibilii autori: “cred că veniseră să fure găini şi i-a văzut. Mai ales că luase acum şi trei salarii pentru vacanţă. Ştiau că are bani”. Opinia ei nu a fost însă însuşită de instanţă.
ÎCCJ a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bacău, solicitând să fie administrate toate probele solicitate de inculpat “şi, nu în ultimul rând, probele solicitate în şedinţa publică din 3 februarie 2009, inclusiv proba cu expertiza dactiloscopică, încercându-se astfel verificarea prin mijloace tehnico-ştiinţifice şi medico-legale a veridicităţii ori nu a declaraţiei de recunoaştere, pretins făcute de inculpat, inclusiv a aşa-zisei reconstituiri a comiterii faptei”.
Achitarea şi prejudiciile
Dosarul s-a întors la Tribunalul Bacău. După un an de cercetare judecătorească, Tribunalul Bacău l-a găsit din nou vinovat pe Tătaru Vasile şi l-a condamnat la 18 ani de închisoare. Sentinţa a venit după ce, la 30 martie 2010, Curtea de Apel Bacău luase decizia de a înlocui măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Tătaru a atacat din nou decizia de condamnare, iar la 1 februarie 2011 Curtea de Apel Bacău “desfiinţează în totalitate sentinţa apelată. Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Tribunalul Bacău. Menţine actele procedurale efectuate în cauză.”
Dosarul revine la Tribunal, iar la 5 aprilie 2014 instanţa înlocuieşte măsura obligării lui Tătăru de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Procesul a durat doi ani, timp în care instanţa a dispus efectuarea de noi expertize în cauză, iar directorul Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici" Bucureşti a fost amendat cu suma de 2.000 lei pentru “tergiversarea cauzei, respectiv nepunerea la dispoziţie a materialului probator necesar pentru efectuarea expertizei dactiloscopice.” Obiectul expertizei dactiloscopice îl constituie determinarea provenienţei amprentelor (urme digitale, palmare sau plantare).
La 28 februarie 2013, Tribunalul Bacău l-a achitat pe Tătăru Vasile “întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat”. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, dar şi fratele victimei au atacat decizia, iar dosarul a ajuns din nou la Curtea de Apel Bacău. În cinci săptămâni şi doar patru termene, Curtea a închis procesul, respingând apelurile, ca nefondate. Dosarul se mută la ÎCCJ, unde, în mod paradoxal, la 24 ianuarie a.c., instanţa “ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau”, iar decizia prin care Tătaru Vasile a fost achitat devine definitivă.
Învăţătorul a fost inocentat de justiţie. Uciderea profesorului de matematică este, astăzi, o crimă cu autor necunoscut. Imposibil de rezolvat cu o altă soluţie, atâta vreme cât anchetatorii sunt convinşi că, în 2007, ei au trimis în faţa instanţei criminalul.
În aprilie, Tătaru a dat în judecată statul român, pentru “reparare prejudicii erori judiciare”, cerând despăgubiri materiale de 63.718 lei şi 1.000.000 lei daune morale pentru că a fost ţinut în arest preventiv 2 ani şi 9 luni.
Primul termen al procesului care se judecă la Tribunalul Bacău va fi vineri, 19 septembrie.
___________________
Documente
Decizia Curţii de Apel Bacău - format PDF
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - format PDF
