Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istoria se repetă, în 2019, în paşi inverşi cu cei petrecuţi în 2012, după ce Traian Băsescu a încasat cel mai mare număr de voturi împotrivă. După ce 7,4 milioane de români au decis ca Băsescu să plece de la Cotroceni, votul din 29 iulie 2012 a fost aruncat la coş. Nu doar că Băsescu a mai rămas, încă doi ani şi jumătate, preşedinte, însă, tot atunci, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate fără precedent. Este vorba despre Pactul de Coabitare, la care a achiesat fostul premier PSD Victor Ponta. Practic, prin acel acord semnat în secret, s-au consolidat bazele statului paralel. Care a funcţionat din 2009, s-a întărit în 2012 şi a început să fie distrus de către instituţiile democratice, după alegerile parlamentare din anul 2016. În 2019, ca urmare a rezultatului alegerilor şi al referendumului “pe justiţie”, triumfător, Klaus Iohannis propune imperativ partidelor parlamentare să-şi ia, în scris, angajamentul revenirii la principiile din Pactul din 2012. Semnând un nou pact “pe justiţie”. Lupta anticorupţie şi independenţa justiţiei au fost folosite în cel puţin trei rânduri, la momente electorale de importanţă deosebită. Şi, aşa cum arată judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, de fiecare dată când politicienii au semnat pacte cu referire la “justiţie”, rezultatul a fost un dezastru, culminând cu protocoalele secrete încheiate între instanţe, parchete, CSM şi Serviciul Român de Informaţii.
“Propunerea preşedintelui Klaus Iohannis de a include problema justiţiei într-un «acord/pact naţional», pe care să îl semneze toate partidele, este pur şi simplu demagogie şi folosirea – pentru a câta oară? – a subiectului justiţiei în scop electoral şi populist”, arată judecătoarea Dana Gîrbovan, într-o postare, pe contul său de socializare. “Independenţa justiţiei se respectă de către toate instituţiile, de către toate partidele politice şi de către fiecare cetăţean, nu se negociază la masa verde între partidele politice! România a mai trecut prin experimente similare, în ani electorali, şi efectul a fost mereu nociv pentru justiţie. Garantarea independenţei justiţiei revine numai şi numai Consiliului Superior al Magistraturii. Apărarea independenţei justiţiei ca şi valoare constituţionala revine Curţii Constituţionale. Aceasta este arhitectura statului de drept din România şi competenţele fiecăruia trebuie respectate. În rest, despre apărarea justiţiei prin discursuri politice şi prin pacte pe justiţie şi de coabitare, istoria recentă a României ne-a arătat deja pericolele grave pe temen lung ale acestora pentru instituţiile din justiţie şi credibilitatea lor”, mai scrie preşedintele UNJR.
Cu zece ani în urmă, iohaniştii din PDL nu doreau să-şi asume politic un astfel de document
Plecând de la această succintă descriere făcută de judecătoarea Gîrbovan situaţiei generate de noul pact pe care îl propune Klaus Iohannis, “Jurnalul” a pus, unul lângă celălalt, pactele pe justiţie vehiculate în campaniile sau post-campaniile electorale “ferbinţi” din ultimii 10 ani.
Astfel, în septembrie 2009, Forumul Asociaţiilor pentru Magistratură Europeană din România a cerut şefilor Senatului (Mircea Geoană) şi Camerei Deputaţilor (Roberta Anastase) constituirea unei Comisii speciale pentru implementarea unui “Pact Naţional pentru Justiţie”. În aceeaşi lună, această comisie a fost întrunită, fiind an electoral, în vederea alegerilor prezidenţiale. Reamintim că, în acel an 2009, au existat mai multe proteste ale judecătorilor, care reclamau infrastructura precară a sistemului judiciar, volumul mare de lucrări şi salarizarea.
Citește pe Antena3.ro
Printre obiectivele pactului propus se afla şi soluţionarea imediată, pe termen mediu şi lung, a acelei crize de natură legislativă şi administrativ-tehnică, prin implementarea de către Legislativ şi Executiv a unor măsuri care să asigure independenţa puterii judecătoreşti şi a cadrului interinstituţional între puterile statului. Un alt obiectiv era acela al proiectării unei convenţii a puterilor legislativă, executivă şi judecatorească, prin separaţia şi echilibrului acestora în stat, convenţie care să reunească cele trei puteri sub semnul colaborării şi echilibrului constituţional.
Ei bine, acest pact a fost respins, în mai 2010, de către Parlament, după ce partea din Legislativ care, astăzi, se numeşte PNL şi care susţine acţiunile lui Klaus Iohannis, fostul PDL, a refuzat să semneze convenţia. La fel a făcut şi Ministerul Justiţiei. Pe 30 mai 2010, Parlamentul a respins raportul Comisiei, cu 46 de voturi pentru şi 108 împotrivă. La vremea respectivă, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, spunea că partidul său nu va semna acest pact, pentru că asta ar însemna să şi-l asume politic.
Pactul de coabitare dintre Băsescu şi Ponta
După ce referendumul din 29 iulie 2012 a fost invalidat, cu sprijinul unor forţe externe, dar şi cu aportul celebrei “erate” întocmite “noaptea ca hoţii” de judecătorul (încă) al CCR Mircea Ştefan Minea, în mod conspirat fostul premier şi preşedinte al PSD, Victor Ponta, a încheiat cu fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, celebrul “Acord de colaborare instituţională”, cunoscut şi sub numele de “Pact de coabitare”.
Recitind liniile directoare ale acestui document, se poate observa similitudinea lozincilor existente în propunerea făcută de Klaus Iohannis, săptămâna trecută, când preşedintele a invitat partidele politice să încheie un nou pact de coabitare.
În 2009, Ponta şi Băsescu semnau că “orientarea strategică a României, apartanenţa României la NATO şi la UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene de cooperare şi economia de piaţă sunt intangibile”. Iar documentul conţinea o serie de puncte, printre care cel referitor la independenţa justiţiei şi respectarea legilor şi a statului de drept seamănă flagrant cu ceea ce propune, în 2019, Klaus Iohannis. Ponta şi Băsescu se angajau, reciproc, să respecte “valorile constituţionale şi instituţiile fundamentale ale statului, începând cu justiţia, care nu trebuie să fie atacate”. Se reia tema “consolidării independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică, respectarea prevederilor constituţionale şi punerea în aplicare a deciziilor CCR, dar şi “asigurarea funcţionalităţii instituţiilor afectate şi indentificarea de garanţii pentru păstrarea atribuţiilor instituţiilor statului de drept”.
Ca şi în 2019, în 2009 o atenţie deosebită era pusă pe numirea în funcţia de Avocat al Poporului “a unei persoane care să se bucure de sprijinul diferitelor grupuri parlamentare”, dar şi “introducerea unui proces transparent de numire a procurorului general al României, a procurorului-şef al DNA”. Însă, cel mai important punct al acelui pact îl reprezintă măsurile privind legislaţia. Este vorba despre adoptarea celor patru coduri (codul penal şi de procedură penală, codul civil şi de procedură civilă), Legea micii reforme în justiţie, reforma electorală şi… revizuirea Constituţiei. Absolut întâmplător, aceleaşi principii le anunţă şi Iohannis în noul acord pe care îl propune partidelor parlamentare.
Rezultatele înţelegerii din 2012 – justiţia condusă de SRI
Aşa cum atrage atenţia inclusiv judecătoarea Dana Gîrbovan, urmările Pactului de coabitare din 2012 au fost exact pe dos celor enumerate în documentul semnat între Băsescu şi Ponta. Procurorul general al României, procurorul-şef al DNA, procurorul-şef al DIICOT, adjuncţii acestora, dar şi numirile la nivelul instanţei supreme s-au făcut prin troc politic. Aşa a apărut “Zeiţa anticorupţie” Laura Codruţa Kovesi. Tot atunci, s-au constituit echipele mixte formate din procurori şi ofiţeri ai Servicilui Român de Informaţii şi au fost stabilite planurile comune de acţiune.
Guvernul a adoptat Ordonanţe de Urgenţă în domeniul justiţiei, culminând cu celebra ordonanţă adoptată de Guvernul Cioloş, în 2016, când Raluca Prună a transformat SRI în organ special de urmărire penală, în ciuda faptului că, anterior, Curtea Constituţională a spus că implicarea SRI în dosarele penale este cras neconstituţională.
Efectul imediat a fost acela al deschiderii miilor de dosare penale vizând judecători şi procurori, inclusiv cele deschise din oficiu de către DNA, magistraţii fiind acuzaţi penal pentru soluţiile judecătoreşti pe care le-au pronunţat. Însă, cel mai grav lucru, unic în lumea civilizată, îl constituie încheierea de protocoale secrete între SRI, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară sau Agenţia Naţională de Integritate. “Pactul respectiv a fost pur şi simplu folosit politic, prezentat ca trofeu la aceea vreme ambasadelor şi reprezentanţilor Uniunii Europene, care, cu toţii, au aplaudat «progresele» făcute cu preţul prejudicierii independenţei justiţiei, prin intruziunea SRI-ui în actul de justiţie, şi a încălcării drepturilor omului şi normelor democratice într-un stat pretins de drept. (…) Ca atare, problemele recurente ale justiţiei nu doar că nu s-au rezolvat prin acel pact dintre Băsescu şi Ponta, ci, mai grav, justiţia a fost târâtă în certuri şi lupte dintre adversari politici, într-o zonă care ar trebui să îi fie complet străină. Mai mult, vechilor probleme cu care se confrunta justiţia li s-au adăugat altele noi, de o gravitate fără precedent”, mai scrie preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.
În 2019, Klaus Iohannis vrea să anuleze tot. Dar cu mâna Parlamentului
La şapte ani după înţelegerea încheiată între Băsescu şi Ponta, Klaus Iohannis foloseşte, din nou, justiţia pentru a câştiga capital politic. După ce, în ultimii doi ani, s-au făcut unele reparaţii necesare în acest domeniu, preşedintele vrea să anuleze tot şi să readucă sistemul exact în punctul lăsat de Băsescu. Însă nu cu mâna lui, ci cu mâna Parlamentului. Iohannis propune semnarea unui nou pact, în care partidele politice să-şi ia angajamentul că asigură “independenţa judecătorilor şi procurorilor şi eliminarea oricăror ingerinţe politice în actul de justiţie”, dar şi “eliminarea oricărei influenţe ale factorului politic în activitatea judiciară sau în gestionarea carierei magistraţilor”.
Concret, pe lângă traspunerea (imposibilă juridic şi constituţional) în legislaţie a răspunsului la cele două întrebări de la referendumul din 26 mai, Iohannis vrea ca partidele să acţioneze în sensul revenirii la sistemul de poliţie politică din timpul lui Traian Băsescu. Adică “revizuirea legilor justiţiei, inclusiv a ordonanţelor de urgenţă prin care au fost modificate”, dar şi adoptarea modificărilor aduse la Codul Penal şi de Procedură Penală doar cu voie de la Comisia Europeană. Adică, concret, să nu se schimbe nimic din ce era înainte de alegerile din decembrie 2016.
Trei pacturi au fost gândite, în ultimii zece ani, toate vizând tema “justiţiei”. Iniţiativele au fost folosite politic, la vreme de campanie electorală. Este vorba de “Pactul Naţional pentru Justiţie” din 2009, de “Pactul de coabitare” din 2012 şi despre “Pactul pentru consolidarea drumului european al României”, din 2019.
Documentul din 2012, încheiat între Băsescu şi Ponta, a consolidat Statul Paralel în România. Pactul din 2019, propus de Iohannis partidelor parlamentare, urmăreşte revenirea la epoca respectivă.
