Interesant este că proiectul tehnic a fost realizat deja de către o companie din Sibiu ai cărei acționari au fost trimiși în judecată, în 2018, de către DNA Alba Iulia, în dosarul unui fost primar, dosarul vizând infracțiuni cu fonduri europene. Tribunalul Alba a pronunțat, în 2020, condamnări pe fond, iar cauza se află, în apel, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță prin intermediul unei note publicate pe Portalul Achizițiilor Publice (SEAP) că intenționează să încheie un contract privind achiziția de lucrări de amenajare a unor camere de audiere a minorilor, la nivelul a 25 de unități de parchet din țară, dar și al patru direcții de asistență socială din București. Achiziția face parte din obiectivele unui proiect denumit „Protecția victimelor infracțiunilor” și este finanțat prin programul „Justiție” al mecanismului Financiar Norvegian 2014-2921.
Astfel, potrivit anunțului de participare publicat de Parchetul General în data de 18 septembrie 2023, este vorba despre amenajarea de camere de audiere a minorilor și despre amenajarea unor camere de asistență tehnică, pentru care autoritatea contractantă pune la bătaie un buget total estimat la 1.392,722,45 de lei fără TVA, respectiv de 1.657.399,7 lei cu TVA inclusă (338.232,6 euro).
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează, totodată, că, în vederea atribuirii contractului de lucrări, a împărțit proiectul în două loturi și că organizează o procedură simplificată de selecție de oferte, unde criteriul de atribuire stabilit este cel mai bun raport calitate-preț. Iar data deschiderii acestor oferte este 9 ianuarie 2024.
În prezent, există doar opt astfel de locații
Din documentul citat, rezultă că obiectivul specific la care va contribui amenajarea camerelor de audieri este reprezentat de „realizarea audierilor de minori în condiții de maximă relaxare, într-un mediu relativ prietenos, calm, liniștit, care să dea posibilitatea obținerii de informații din partea minorilor fără a fi afectați de caracterul unei anchete sau audieri propriu-zise și care poate conduce la elemente de blocare psihică”.
În caietul de sarcini, aprobat de procurorul general Alex Florența, se precizează că, în prezent, la nivelul parchetelor, există opt camere de audiere a minorilor. Prin amenajarea a 29 de camere noi, se urmărește, conform sursei citate, asigurarea unui confort minimal, cât mai simplu amenajat, „care să nu introducă un stres suplimentar minorului, în scopul efectuării audierii”, crearea unui „climat prietenos în spațiul destinat audierii, care să permită minorului o relaxare pe timpul efectuării activităților, fără a distrage copilul”, iar amenajarea camerelor va fi potrivită atât pentru preșcolari, cât și pentru adolescenți.
Măsuțe de joacă, miniscaune și minifotolii tip scoică
Primul lot vizează locațiile – Parchetul Rădăuți, Parchetul Chișineu-Criș, Parchetul Alba Iulia, Parchetul Petroșani, Parchetul Tribunalului Brașov, Parchetul Târgu Secuiesc, Parchetul Toplia, Parchetul Tribunalului Neamț, Parchetul Tribunalului Botoșani, Parchetul Tribunalului Suceava, Parchetul Tribunalului Bistrița-Năsăud și Parchetul Tribunalului Maramureș. Al doilea lot vizează 16 locații – Parchetul Tribunalului Teleorman, Parchetul Roșiorii de Vede, Parchetul Tribunalului Olt, Parchetul Vânju Mare, Parchetul Tribunalului Buzău, Parchetul Făurei, Parchetul Tribunalului Ialomița, Parchetul Călărași, Parchetul Ploiești, Parchetul Răcari, Parchetul Caransebeș, sediul central al DIICOT și sediile DGASPC sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București.
Conform proiectului tehnic elaborate de compania SC Domus Maximus SRL din Sibiu, cu titlu de exemplu, la nivelul DIICOT, va fi amenajată o cameră (VEZI FOTO) de audiere a minorilor, cu suprafața de 24,73 de metri pătrați, cu pardoseală mochetată, cu pereți finisați cu vopsitorii lavabile, cameră care va fi mobilată cu: măsuță de joacă, scaune mini pentru copii, o canapea neextensibilă pentru două persoane, scaune de vizitator colorate, minifotolii tip scoică, măsuță din sticlă, etajere, lampadar, cameră video și microfon de fundal.
Proiectantul tehnic, o firmă cu patroni judecați pentru infracțiuni cu fonduri europene
Așa cum am arătat, proiectul tehnic pentru toate aceste amenajări a fost realizat de către compania SC Domus Maximus SRL din Sibiu. Conform Registrului Comerțului, această companie, înființată în 2014, are doi asociați persoane fizice – Ștefan Horațiu Bădică și Anamaria Bădică. Acești acționari mai dețin și compania SC Alfa Ștef Proiect SRL din Sibiu.
Ei bine, numele patronilor, dar și al companiei Alfa Ștef Proiect apar într-un dosar instrumentat de DNA Alba Iulia, în care, în 2018, a fost trimis în judecată primarul comunei Arieșeni, județul Alba, Vasile Marin Jurj, acuzat de folosirea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În același dosar, DNA i-a trimis în judecată și pe Ștefan Horațiu Bădică și Anamaria Bădică, pentru complicitate la infracțiunile primarului și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce SC Alfa Ștef Proiect a fost trimis în judecată pentru complicitate.
În actul acuzării, se arată că, între anii 2009 și 2014, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – „Campus învățământ”, edilul Jurj, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a folosit în relația cu Ministerul Dezvoltării mai multe documente false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea de aprobării cererii de rambursare a 383.855 de lei.
Dosarul a fost judecat, pe fond, la Tribunalul Alba, unde, la data de 19 octombrie 2020, primarul Vasile Marin Jurj a primit o condamnare de 2 ani și 4 luni de închisoare, în timp ce Ștefan Horațiu Bădică a primit doi ani de închisoare și amendă penală de 9.000 de lei. Compania Alfa Ștef Proiect SRL a fost condamnată, de asemenea, la plata unei amenzi penale de 24.000 de lei. DNA a formulat apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde, până în prezent, s-au consumat 27 de termene de judecată. Următorul termen are loc chiar astăzi, 20 septembrie 2023.