Firma lui Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, care a preluat, în urmă cu șase ani, de la stat, Complexul Hotelier Mamaia, este executată silit de o firmă controlată de un fost deputat al Partidului Social Democrat, Eduard Stelian Martin, pentru datorii la serviciile de salubritate prestate. Este vorba despre o sumă care nu depășește cu mult 2.000 de lei, în condițiile în care ambele entități implicate în acest proces au derulat afaceri controversate de milioane de euro, în ultimii ani. Pe de o parte, Stelu este implicat în business-urile cuplului Udrea-Cocoș și în despăgubiri de zeci de milioane de euro de la ANRP și, pe de altă parte, firma fostului deputat, ca și acesta în persoană, este trimisă în judecată pentru mită la Primăria Constanţei de șapte milioane de euro. Cum au ajuns doi milionari să se judece în instanță pentru câtea sute de euro, urmează să deslușim în cele ce urmează.
Clienții a două dintre cele mai răsunătoare dosare instrumentate de DNA în ultimii doi ani se judecă între ei în legătura cu plata unor prestații de salubritate. Este vorba despre controversatul Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, cunoscut ca fiind „săgeata” lui Dorin Cocoș, un favorit al despăguirilor ANRP, pe de o parte, şi de fostul deputat PSD de Constanța, Eduard Stelian Martin, patron al unei companii de salubritate, trimis în judecată pentru mituirea fostului edil de la malul mării, Radu Mazăre.
N-a plătit pentru ridicarea gunoiului
Litigiul dintre cei doi are legătură cu fostul Complex Hotelier Mamaia, care a intrat, în anul 2011, pe mâna unei firme controlate de Gheorghe Stelian, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, condus la acea dată de Elena Udrea, a scos la licitație acest obiectiv turistic. Astfel, în data de 3 noiembrie 2015, compania de salubritate SC Polaris M Holding SRL Constanța a acționat în judecată, în contencios administrativ, societatea bucureșteană SC Steda Beach SRL, dosarul având ca obiect o somație de plată.
Potrivit ONRC, în prezent, SC Polaris M Holding SRL Constanța, care are, în acest litigiu, calitatea de creditor, este deținută de o anume Monica Maria Latea, cu 75% din capitalul social, împreună cu Eduard Stelian Martin, domiciliat în Techirghiol, care controlează 25 la sută din capitalul social, dar care este și administrator unic al acestei companii. Eduard Stelian Martin este fost deputat PSD.
Tribunalul Constanța a decis, în data de 18 decembrie 2015, să repună pe rol cauza împotriva companiei Steda Beach, aceasta din urmă invocând faptul că a făcut plata serviciilor pentru care a fost acționată în judecată. Instanța a obligat ca la termenul următor să depună la dosar documentele din care să rezulte efectuarea acestei plăți. Acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care, în data de 21 ianuarie 2016, instanța constănțeană s-a pronunțat pe fondul cauzei. Cu acest prilej, magistrații au admis în parte cererea formulată de SC Polaris M Holding SRL și a somat SC Steda Beach SRL să plătească, în termen de 30 de zile, suma de 1.557,42 lei, reprezentând penalități în cuantum de 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului de... 721,82 de lei, reprezentând prețul serviciului de salubritate neachitat pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 23 ianuarie 2015.
Fostul deputat Eduard Stelian Martin deține, potrivit ultimei declarații de avere, creanțe de 120.000 de lei la firma Polaris M Holding SRL și a încasat de la aceasta, în anul 2015, dividende în cuantum de 1.756.200 de lei.
A trecut direct la executarea silită
La aceste sume, SC Steda Beach SRL a mai fost obligată să achite suma de 572 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului, taxa de timbru și onorariul avocațial. Debitoarea putea ataca cu o cerere în anulare decizia Tribunalului Constanța, la aceeași instanță, în termen de zece zile, fapt care, din nou, nu s-a întâmplat.
Însă, așa cum reiese din dosarul 28716/299/2016, deschis de SC Polaris M Holding SRL în data de 1 iulie 2016, la Judecătoria Sectorului 1, nici plata sumelor decise de Tribunalul Constanța nu a fost efectuată. Acest nou dosar are ca obiect o cerere de încuviințare a executării silite formulate de SC Polaris M Holding SRL Constanța, în calitate de creditor, împotriva SC Steda Beach SRL București, în calitate de debitor. La data de 5 august 2016, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea și a încuviințat, printr-o hotărâre fără cale de atac, executarea silită a SC Steda Beach SRL.
Atât procesele, cât mai ales sumele invocate în aceste decizii judecătorești sunt de-a dreptul ridicole, dacă ținem cont de personajele care stau în spatele celor două entități.
Așa cum am arătat, SC Polaris M Holding SRL este controlată de un fost deputat în Parlamentul României, în timp ce SC Steda Beach SRL este controlată de afaceristul Gheorghe Stelian, beneficiarul unor despăgubiri de peste o sută de milioane de euro de la ANRP.
Mită de multe milioane de euro la Primăria Municipiului Constanța
Despre „Stelu” și afacerile sale controversate, „Jurnalul Național” a prezentat în serie mai multe anchete. Însă acest litigiu ne-a atras atenția în mod deosebit, având în vedere calitatea de fost parlamentar a asociatului minoritar și a administratorului SC Polaris M Holding SRL, pe de o parte, precum și istoria penală recentă a acestei companii.
În perioada în care compania de salubritate constănțeană dădea în judecată firma lui Stelu pentru recuperarea a câteva sute de euro, DNA anunța că a finalizat cercetările într-un dosar răsunător și că i-a trimis în judecată pe Radu Mazăre, fost primar al Municipiului Constanța, pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu și doisprezece fapte de conflict de interese, alături de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, pentru complicitate la luare de mită.
În același dosar, au mai fost trimiși în judecată fostul deputat PSD Eduard Stelian Martin, asociat la SC Polaris M Holding SRL, acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită. Inclusiv compania de salubritate SC Polaris M Holding SRL a fost trimisă în judecată pentru aceleași infracțiuni. În dosar au mai fost deferiți instanței încă cinci funcționari din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru abuz în serviciu. Concret, acuzațiile procurorilor sunt că, între 2006 și 2009, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Gabriel Strutinsky, a cerut două milioane de euro, din care a primit un milion de euro și 2.472.303,8 lei de la reprezentanții a două firme, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care acestea intenționau să le dezvolte în Constanța. Banii au fost transferați sub forma unor contracte fictive de publicitate încheiate de companiile respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre, prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a și semnat contractele de publicitate.
Firma lui Stelu datorează firmei lui Martin 721,82 lei, cost al unor servicii de salubritate la Hotelul Mamaia. La acești bani se adaugă alți 1.557,42 lei, reprezentând penalități în cuantum de 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere.
Povestea privatizării Hotelului Mamaia
Hotelul Mamaia este o altă afacere controversată în care este implicat „Stelu” și care duce direct la Elena Udrea şi la cercul acesteia de apropiaţi, afacere la care a pus umărul inclusiv Emil Boc, în calitate de prim-ministru. Guvernul Boc, sub semnătura premierului, a ministrului Turismului Elena Udrea şi a celui al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a emis Hotărârea de Guvern nr. 330/2009, prin care au fost scoase la privatizare activele societăţilor de turism la care statul român este acţionar. Elena Udrea a primit, cu acest prilej, puteri depline pentru a vinde aceste bunuri. În anul 2010, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a scos la vânzare, prin anunţuri publicate pe site, activele SC Carmen Silva 2000 SA, SC Neptun-Olimp SA, SC Mamaia SA, SC Litoral SA sau SC Lido SA. Într-o postare pe blogul personal, din data de 3 iulie 2011, Udrea făcea apel către investitori să cumpere terenurile şi hotelul de cinci stele din Mamaia. „Am reuşit să vindem un magazin şi un imobil neamenajat în Mamaia. Nu terenurile, nu vilele, nu hotelul de cinci stele Mamaia. (…) Acum este un moment bun pentru a face investiţii în turism (…). Mă adresez cunoscuţilor, amicilor, colegilor din toate partidele, oricui este interesat, din ţară sau din afara ei, cetăţean român sau străin, persoană fizică sau juridică etc. Şi îi asigur pe toţi că vor primi tot sprijinul din partea MDRT, în condiţiile legii”, scria Udrea pe blog.
Așa se face că SC Mamaia SA scosese la vânzare Complexul Hotelier din Mamaia, la o lună de la articolul de pe blog, mai exact în data de 9 august 2011, pentru 3.777.625 euro fără TVA. Ulterior, preţul a ajuns la 3.210.981 euro fără TVA, iar, la final, firma Steda Beach SRL, a lui Gheorghe Stelian, prin intermediul lui Silviu Iordache, l-a achiziţionat cu două milioane de euro fără TVA. Astăzi, firma lui Stelu ridică pe locul fostului Complex Hotelier Mamaia un ansamblu rezidenţial.
SC Steda Beach SRL este singura afacere a lui Gheorghe Stelian despre care nu există, încă, informaţii că s-ar urmări transferul către interpuşi, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte afaceri ale „săgeții” lui Cocoș. Înfiinţată în 18 ianuarie 2012, firma are sediul în viloiul din Şoseaua Kiseleff, la numărul 16. Fondatori sunt Gheorghe Stelian şi mama acestuia, Gheorghe Maria, cei doi împărţind în mod egal părţile sociale.
În 1 martie 2012, familia Gheorghe completează domeniul de activitate al societăţii cu „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”, „spălarea şi curăţarea produselor din blană”, „coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare”, precum şi „activităţi de întreţinere corporală”. Abia atunci a fost declarat drept punct de lucru al societăţii Complexul Hotelier Mamaia, din staţiunea cu acelaşi nume de la malul mării.
Fosta locație turistică, transformată în blocuri de locuințe colective
Stelu și mama sa par că au început să aducă modificări structurale semnificative obiectivului turistic pe care l-au preluat de la stat. Presa constănțeană arăta, luna trecută, că fostul Complex Hotelier Mamaia stă de trei ani într-un adevărat șantier. Concret, în momentul de față nu a mai rămas nimic din fosta clădire, care a fost divizată în trei corpuri distincte și căreia i-a fost schimbată destinația inițială. Un singur corp al fostului complex mai are, în prezent, destinaţia de hotel.
Recent, Steda Beach SRL a obținut de la Primăria Municipiului Constanța autorizația de construire pentru modificarea proiectului inițial. Această autorizație permite modificarea vechiului document emis, în sensul supraetajării cu 20 la sută din suprafața imobilului, constituit din P + 3 – 4 retras. În rest, SC Steda Beach SRL va utiliza clădirile cu funcția de locuințe colective în Corpul A, Corpul B va cuprinde, de asemenea, locuințe colective și spații de alimentație publică la parter, în timp ce Corpul C va deveni complex hotelier, cu o sală de festivități la parter.
Miza, o concesiune pe 25 de ani
În rechizitoriul transmis judecătorilor, DNA arată că, între anii 2008 și 2014, Radu Mazăre, tot cu sprijinul lui Sorin Gabriel Strutinsky, a primit de la SC Polaris M Holding SRL, al cărei asociat și administrator este fostul deputat Eduard Stelian Martin, peste șapte milioane de euro, pentru că a asigurat câștigarea de către firma de salubritate licitația organizată de Primăria Constanța având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare a orașului. În 2008, între Polaris M Holding SRL şi primărie a fost încheiat, în acest sens, un contract pe o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract, prin care valoarea a fost majorată în mod nejustificat cu zece milioane de lei.
Procurorii spun că, și în acest caz, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive, încheiate între SC Polaris M Holding SRL și compania controlată de Radu Mazăre, prin intermediul lui Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei.
„Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului. Principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale și crearea, în consecință, a acestui prejudiciu a fost primarul Mazăre Radu Ștefan”, se arată în rechizitoriu.