Jurnalul Naţional a publicat ieri un articol care arăta modul în care un afacerist controversat, Horia Şchiopu Simu, a primit de la stat o despăgubire de 103 milioane de euro pentru un teren, după ce cumpărase anterior drepturile litigioase. Simu nu a apărut în 2006 pe piaţa drepturilor litigioase din neant. Legăturile sale cu Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, sunt foarte cunoscute. Încă din 2003, Simu şi partenerii săi de afaceri, foşti bancheri, erau în atenţia Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi a procurorilor de la Crimă Organizată DIICOT pentru spălare de bani. Dosarul trimis de ONPCSB la parchet a rămas ani de zile ascuns în sertarele procurorilor subordonaţi Alinei Bica pe când aceasta era şef serviciu în DIICOT. Numele lui Simu a apărut în privatizări controversate. De exemplu, în aprilie 2012, premierul de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu menţiona într-un discurs în faţa Parlamentului ostentativ numele unei firme deţinute de Simu şi partenerii săi care au făcut bani pe spatele Cupru Min, deţinută de stat, fără să investească nimic.
La 14 iunie 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS a primit două oferte pentru pachetul majoritar de acţiuni de la SC Foradex SA. Cu toate că firma era profitabilă, statul a insistat să o vândă. La termenul limită de depunere, respectiv 13 noiembrie 2006, a fost depusă o singură ofertă din partea consorţiului format din Amteck Investiţii, Cuprom şi IPRONEF SA. Foradex este o fostă întreprindere de comerţ exterior care, la până la data negocierii ofertelor, în afară de AVAS mai figura ca acţionar important cu peste 15% Amteck Investiţii din Bucureşti, iar ca cenzor şi auditor, aşa cum rezultă din datele de Registrul Comerţului, figurează SC Team Audit Financiar, firma lui Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii.
Amteck Investiţii a devenit acţionar la 10 martie 2005, fiind înfiinţată cu câteva luni înainte de a prelua procentele de la Foradex şi avea ca asociaţi pe Horia Şchiopu Simu şi Mircea Stroe. Contracandidatul consorţiului lui Şchiopu Simu este controversatul om de afaceri din Cluj, Ştefan Vuza, care prin UZUC SA încearcă şi el să achizioneze pachetul majoriatr de acţiuni de la Foradex. Vuza, acărui avere s-a clădit în special pe afaceri cu AVAS-ul, este strâns legat de Ovidiu Tender şi apărea des în preajma fostului preşedinte Ion Iliescu şi a lui Omar Hayssam pe la diferite întruniri de afaceri de la Cotroceni, aşa cum arăta cotidianul Ziua în octombrie 2005, care mai menţiona Compania Distribution Oil din Bacău unde alături de RAFO şi Carom apărea şi Chimcomplex Oneşti, firma lui Vuza. Directorul general al Foradex, Mihail Smărăndescu: “Până în iulie anul acesta avem o cifră de afaceri cu 44% mai mare decât cea pe tot anul trecut. Problema este cu datoriile istorice de care nu suntem iertaţi. Şi penalizările sunt foarte mari. Dacă ar şterge datoriile nici nu ar mai trebui să o privatizeze”.
Bancherii cuprului
Simu şi Stroe, împreună cu Horia Pitulea şi multe firme autohtone sau off-shore, printre care Amteck Investiţii şi Marc Rich – Co Investment AG erau menţionaţi într-un document al ONPCSB. Numele lui Simu era menţionat în lucrarea S/III/385/25.06.2003, transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 18 august 2004: “Conturile societăţilor Vita Care International şi Nordexo Manufacturing SRL au fost creditate cu 520.037,50 USD respectiv 860.030 USD de către Innalios Consultants Limitied. Innalios Consultants Limited a înregistrat încasări de la extern în sumă de 24.059.221 EUR cu motivaţia “alte operaţiuni: încasări după livrare mărfuri export/import” şi a efectuat plăţi externe de 2.574.516 EUR cu motivaţia “alte operaţiuni”. Împuternicit pe conturi este Şchiopu Simu Horia; societatea nu figurează în baza de date a vămii cu operaţiuni de comerţ exterior sau ca partener extern; Innalios Consultants Limited are sediul în Cipru, cunoscut paradis fiscal”. Simu şi Pitulea au fost descrişi în mass-media ca fiind “bancherii cuprului”. “Am făcut din Cuprom o chestie foarte mişto. Nu vreau să risc Cuprom-ul sau libertatatea făcând miş-maşuri cu băieţii ăştia de la AVAS”, spunea Simu când l-am întrebat despre privatizarea Foradex. El nu vedea nicio problemă în ceea ce priveşte parteneriatul cu Ionuţ Costea, cumnatul Mircea Geoană, preşedintele PSD. “Nu este nicio legătură pe calea politică. Relaţiile mele cu statul nu sunt foarte bune şi vă spun şi de ce: tocmai din cauza politicului. Noi ne-am cunoscut prin prisma bancară. Pe vremea lui DIP (n.r. – Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei) nu am putut să facem nimic, pentru că era cu Geoană în conflict. Nu am putut să cumpărăm energie ieftină, gaz ieftin. Tot ce am făcut s-a făcut prin credit de la bănci. De asta vă zic, că dacă mă bag în porcării şi apar în toate ziarele, băncile o să zică stop”, mai declara Simu. Întrebat de dosarul de la DIICOT, el a precizat că a fost vizitat de poliţia economică şi că lui Marc Rich i-a vândut marfă cu documente în regulă.
Cine este Simu?
Business Magazin a publicat un articol în care Horia Şchiopu Simu era descris ca fiind şeful grupului de investitori care a preluat treptat industria cuprului din România. La 31 de ani era preşedintele Cuprom SA, după ce renunţase la funcţia de vicepreşedinte Citibank Romania, funcţie pe care a avut-o începând cu 1998, la 23 de ani, şi care presupunea coordonarea acordării de credite de peste 300 de milioane de dolari pentru Petrom, Romgaz sau Transelectrica. În perioada octombrie 1996 – decembrie 1998, Şchiopu Simu a fost junior manager la Norasco Elveţia, expert în recuperarea datoriilor intra şi interguvernamentale. Marc Rich-Co Investemnent AG care apare în documentele ONPCSB este firma elveţiană controlată de mafia rusă şi este în strânsă legătură cu privatizarea ALRO şi scandal de spionaj. Şchiopu Simu susţine că în ‘96 era student şi că nu a devenit niciun expert în vreo recuperare: “Am făcut la Nordeco un internship ca student, aveam 21 de ani, am avut o bursă. Eram la Cransmontana şi duceam cafelele. Ne-au văzut diverse firme care participau că eram mai deştepţi sau răsăriţi şi ne-au dus la nişte trainiguri. Primul job a fost când am terminat facultatea m-am angajat la Citi. Din păcate nu sunt un “băiat deştept”. Off-shorurile nu sunt făcute să speli bani, dacă te uiţi la marile corporaţii, e vorba de taxe. Vă spun foarte sincer, nu îmi dăunaţi imaginii. Răul e făcut, degeaba vă mai dau după aia în judecată”, a declarat Simu.
Dosare
Procurorii DIICOT din subordinea Alinei Bica, pe atunci şef serviciu, în prezent arestată, au ţinut la sertar ani de zile dosarul trimis de ONPCSB. Aveau în cercetare şi un dosar care includea şi Cuprom SA, fostul combinat de la Baia Mare. Mai există un dosar disjuns care a fost trimis la Vâlcea. La DIICOT, procurorul care se ocupa de dosarul lui Simu nu a putut să explice de ce durează atât de mult cercetările, dar s-a apărat spunând că este nevoie de ani pentru a fi finalizat.
Kremlin
Despre Marc Rich, care a fost condamnat la câteva sute de ani în Statele Unite pentru diverse şmecherii financiare, dar a fost graţiat de Bill Clinton la final de mandat, a scris jurnalistul Paul Klebnikov în cartea sa “Naşul Kremlinului”. La scurt timp după apariţia cărţii, Klebnikov a fost ucis în faţa casei sale în iulie 2004. Marc Rich are legături cu Mossadul, oamenii lui din România au privatizat, printre altele, UCM Reşiţa, iar printre apropiaţii lui Rich este şi afaceristul Bogdan Buzăianu, implicat în mai multe afeceri cu energie.