x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Rețeaua lui Prună leagă toate instituțiile de forță ale Justiției

Rețeaua lui Prună leagă toate instituțiile de forță ale Justiției

de Ion Alexandru    |    02 Sep 2016   •   09:43
Rețeaua lui Prună leagă toate instituțiile de forță ale Justiției
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Ministerul Justiției, condus de trehnocrata cu afinităţi de idei cu Monica Macovei, Raluca Prună, a încheiat, luna trecută, negocierile pentru achiziţia unor sisteme informatice pentru interconectarea tuturor instanţelor, a structurilor de parchet, a Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, precum şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Peste două milioane de euro, cu finanţare asigurată în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014, sunt, astfel, cheltuite pentru crearea unui sistem demn de NASA, la nivelul structurilor de forţă ale statului. Societatea căreia i-a fost atribuit contractul s-a aflat, de trei ori la rând, într-o anexă a unor ordine semnate de doi miniştri ai Finanţelor, ca firme ce au fost administrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Acest lucru se întâmplă, de regulă, atunci când statul reușește cu greutate să colecteze de la operatorul economic în cauză datoriile către buget. Aceeaşi companie a livrat, în ultimii ani, pentru Banca Naţională a României, echipamente IT de câteva sute de mii de euro, dar şi tonere pentru imprimante în valoare de peste două milioane de euro.

 

Instituţia condusă de Raluca Prună a încheiat, în data de 17 august 2016, un contract în valoare de 8.852.940 de lei cu TVA inclus, adică 2.012.031,8 euro, pentru achiziţia de componente hardware, inclusiv a unor servicii de instalare, configurare şi instruire, aferente componentei a doua a unui proiect denumit “îmbunătăţirea sistemului de management a cauzelor ECRIS”, finanţat prin programul RO24, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul în cauză îşi propune îmbunătăţirea eficienţiei sistemului judiciar, prin diseminarea de bune practici privind utilizarea sistemelor electronice de management al cauzelor şi consolidarea infrastructurii hardware de reţea şi de comunicaţii în sistemul judiciar.

Cine sunt beneficiarii acestei achiziţii? Primii ar fi însuşi Ministerul Justiţiei şi instanțele de judecată, plecând de la judecătorii, continuând cu tribunale şi curţi de apel şi terminând cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După care va beneficia Ministerul Public, parchetele de pe lângă judecătorii, de pe lângă tribunal şi de pe lângă curţile de apel. Separat, alţi beneficiari “speciali” sunt Direcția Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care cuprinde şi toate penitenciarele şi unităţile de detenție din subordine, de la nivel naţional.

 

Prună vrea să interconecteze DNA cu DIICOT şi Inspecţia Judiciară prin echipamente de rețea

 

Concret, echipamentele pe care Ministerul Justiţiei tocmai le-a achiziţionat, au rolul, potrivit autorității contractante, de a consolida reţeaua IT a sistemului judiciar, pentru “a fi în măsură să susţină sistemele de management al cauzelor actuale şi viitoare, împreună cu celelalte aplicaţii IT care vor fi folosite de către beneficiari (instuţiile enumerate mai sus – n.red.) în activităţile curente”.

Astfel, hardware-ul achiziţionat va reuni atât instituţiile centrale din sistemul judiciar, precum şi unităţile teritoriale, la toate nivelurile de competenţă. Mai exact, se vor achiziţiona 361 de routere, denumite “tip 1”, capabile să interconecteze sediile instituţiilor beneficiare, cu un număr redus de utilizatori (mai mic de 50). 133 de astfel de routere vor fi instalate la Ministerul Justiţiei şi instanțele de judecată, alte 134 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 la Direcţia Naţională Anticorupţie, 42 la DIICOT şi alte 37 la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La acestea, se adaugă 170 de routere de “tip 2”, menite să interconecteze sediile instituţiilor beneficiare cu un număr mediu şi mare de utilizatori (peste 50 de utilizatori). 93 dintre acestea vor intra în dotarea Ministerului Justiţiei, 50 vor ajunge la Ministerul Public, unul singur la DNA, alte 25 vor intra în dotarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar altul va ajunge la Inspecţia Judiciară a CSM.

Alte componente hardware achiziţionate vizează routere VPN de tip 1 şi de tip 2. Cele de tip 1, în număr de cinci, au rolul de a interconecta sediile instituţiilor beneficiare cu un număr mare şi mediu de locaţii, în timp ce cele de tipul 2 (două la număr)  trebuie să interconecteze sediile instituţiilor cu un număr mic de locaţii. Un astfel de router va ajunge în dotarea Ministerului Justiției, două la Parchetul General şi alte două la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în timp ce ambele routere VPN de tip 2 vor intra în posesia DIICOT.

 

Sute de servere achiziţionate

 

În continuare, instituţia condusă de Raluca Prună a achiziţionat patru componente Switch Layer3, pentru interconectarea serverelor din centrele de date ale instituţiilor beneficiare centrale, două componente Switch Layer2, pentru interconectaeea serverelor din centrele de date mici ale instituţiilor centrale, patru echipamente de tip Network Area Storage şi Storage Area Networking (pentru asigurarea spaţiului de stocare), din care unul va ajunge la Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai departe, achiziţia mai constă în 209 servere de tip 1, care vor asigura resursele şi aplicaţiile de infrastructură la nivelul instituţiilor beneficiare cu un număr mediu şi mare de clienţi. 120 de astfel de servere intră în dotarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti. Iar 89 vor ajunge în dotarea Ministerului Public. Alte patru servere de tip 2, destinate instituţiilor beneficiare cu un număr redus de clienţi, vor intra în posesia Ministerului Justiţiei (trei bucăţi) şi unul în dotarea Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.

În fine, s-au mai achiziţionat şapte servere pentru Hosting, care vor asigura serviciile specifice pe maşina virtuală la nivelul Ministerului Public (două bucăţi), la nivelul DNA (două bucăţi) şi la nivelul DIICOT (trei bucăţi).

 

Distribuitorul a fost administrat, în trei rânduri, de către Fisc

 

Ministerul Justiţiei a organizat o licitaţie deschisă pentru achiziția acestor echipamente. Nu mai puţin de 13 companii din domeniul IT s-au arătat interesate, depunând oferte pentru contractarea acestor servicii. Din acestea, doar nouă oferte au fost considerate admisibile şi, în cele din urmă, ofertantul declarat câştigător al contractului se numeşte SC Amerilex SRL, cu sediul în Bucureşti. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, compania în cauză are un asociat unic şi administrator în persoana unui anume Alexandru Sergiu Steriu, născut la data de 20 iunie 1950, în Ploieşti, domiciliat în Capitală.

De la Monitorul Oficial al României, aflăm că societatea Amerilex SRL s-a aflat pe listele a trei ordine emise, în perioada 2007-2009, de doi miniştri diferiţi ai Finanțelor, în legătură cu societăţile comerciale ce au fost administrate de către statul român. Acest lucru se întâmplă, de regulă, atunci când statul reușește cu greutate să colecteze de la operatorul economic în cauză datoriile către buget. Astfel, SC Amerilex SRL se află la poziţia nr. 227 a anexei privind lista contribuabililor care urmau să fie administraţi de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a Municipiului Bucureşti, începând cu data de 1 august 2009. Anexa face parte integrantă din Ordinul ministrului Gheorghe Pogea nr. 2401, din 29 iulie 2009. Anterior, societatea s-a aflat pe poziţia 57 a anexei unui ordin similar cu numărul 2.847, din 30 septembrie 2008, semnat de ministrul Varujan Vosganian, cu aplicare de la 1 ianuarie 2009. Mai mult, societatea s-a aflat la poziţia 40 a Ordinului aceluiaşi ministru al Finanelor Varujan Vosganian, cu numărul 1.355, din 25 iulie 2007, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2008.

 

CASETA1

Cum a cumpărat Banca Naţională, de la aceeaşi firmă, toner de peste două milioane de euro

 

SC Amerilex SRL este unul dintre agenţii economici lipiţi de contractele Băncii Naţionale a României. Începând cu anul 2007, societatea în cauză a derulat, pentru instituția condusă de guvernatorul Mugur Isărescu, contracte în valoare de 10.701.951,4 lei cu tot cu TVA (2.576.472,5 euro). Majoritatea acestor contracte au constat în livrarea de cartuşe toner pentru imprimante şi copiatoare. Redăm succint aceste contracte:

  • 22 octombrie 2007 – furnizarea în leasing a 16 imprimante şi 16 echipamente multifuncţionale. Valoarea – 19.950,5 euro cu TVA;
  • 24 august 2008 – furnizarea unor calculatoare. Valoarea – 262.909.1 euro cu TVA;
  • 25 septembrie 2009 – furnizare imprimante A4. Valoarea: 110.816,6 euro cu TVA;
  • 22 ianuarie 2010 - furnizarea unor imprimante laser şi multifuncţionale A3. Valoarea: 396.463,8 euro cu TVA;
  • 3 martie 2010 – livrarea de toner şi consumabile pentru imprimante. Valoarea – 167.620 de euro cu TVA;
  • 16 martie 2010 – livrarea a 38 de switch-uri. Valoarea  20.363,3 euro cu TVA;
  • 18 noiembrie 2010 – livrarea de toner pentru imprimantă în valoare de 22.450,2 euro cu TVA
  • 28 februarie 2011 – livrarea a patru servere şi a 17 staţii de lucru, în valoare de 29.436,7 euro cu TVA;
  • 8 decembrie 2011 – livrarea a 133 de laptopuri, în valoare de 92.750,8 euro cu TVA;
  • 5 iulie 2012 – consumabile pentru imprimante în valoare de 6.888.9 euro cu TVA;
  • 20 iunie 2013 – livrarea de echipamente de tipărire “volum”, în valoare de 117.580,6 euro cu TVA;
  • 17 decembrie 2013 – cartuşe pentru imprimantă în valoare de 244.664,5 euro cu TVA;
  • 20 februarie 2014 – service pentru echipamente IT în valoare de 307.809,2 euro cu TVA;
  • 26 mai 2015 – cartuşe pentru imprimantă în valoare de 291.700,6 euro cu TVA;
  • 31 mai 2016 – cartuşe toner pentru imprimantă în valoare de 485.067,8 euro cu TVA.

 

Peste 4,5 milioane de euro, contracte cu statul

În aceeaşi perioadă, societatea Amerilex SRL a mai derulat numeroase contracte cu instituţiile statului. Valoarea centralizată a acestor contracte, potrivit informaţiilor existente pe SEAP, se ridică la peste 19 milioane de lei cu tot cu TVA. Universitatea Politehnică din Bucureşti a încheiat cu societatea în cauză trei contracte, în valoare totală de 83.112,1 lei cu TVA. Camera Deputaţilor a atribuit aceleiaşi firme un contract în valoare de 1.088.015 lei cu TVA, în timp ce Agenţia Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei a încheiat cu aceeaşi companie un contract în valoare de 377.538,9 lei cu TVA.

Societatea Română de Radiodifuziune a achiziţionat de la SC Amerilex SRL, prin intermediul a două contracte, echipamente în valoare de 2.045.228,8 lei cu TVA, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a derulat două contracte, în valoare de 102.984,2 lei cu TVA, iar Ministerul Afacerilor Externe a încheiat cu aceeaşi firmă cel puţin un contract, în valoare de 737.800 de lei cu tot cu TVA. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a atribuit SC Amerilex SRL un contract în valoare de 370.561,6 lei cu TVA, Inspectoratul General al Poliţiei Române un alt contract, în valoare de 850.212.9 lei cu TVA, Curtea de Conturi a făcut achiziţii de 52.080 lei cu TVA, iar Metrorex SA a cumpărat de la societatea în cauză toner pentru imprimantă în valoare de 2.581.977,6 lei cu TVA.

Sute de servere, echipamente de reţea şi alte componente IT au fost achiziţionate de Ministerul Justiţiei, pentru a lega virtual între ele toate structurile de parchet, cu Administraţia Penitenciarelor, CSM şi instanţele judecătoreşti.

Firma care va livra echipamentele către Justiţie este un client abonat la contractele Băncii Naţionale a României. BNR a achiziţionat de la societatea în cauză, în ultimii ani, echipamente şi toner pentru imprimantele instituţiei în valoare de 2,5 milioane de euro.

 

×
Subiecte în articol: raluca pruna