"Simt că participarea la studiu mi-a salvat viaţa!"

Nu pleacă niciodată fără să aibă în buzunar cele două cartonaşe pe care sunt trecute cu scris mărunt, de mână, numele doctorilor investigatori care se ocupă de studiul clinic în care şi el este implicat. Sunt notate şi numerele de telefoane la care poate suna, dacă simte că i se face rău. Nu i-a fost greu să se hotărască dacă e bine să se tes­teze pe el medicamente sau nu. Bu­taru Vasile are 56 de ani şi are la activ două infarcturi. "Am un vas de sânge la inimă care este înfundat. Doctoriţa a zis că ar fi ca o ţeavă umplută cu beton", spune bărbatul cu ochi albaştri şi mustaţă încărunţită. Docto­ri­ţa Gherghinescu de la Spitalul Uni­versitar, unde era abonat fidel, l-a luat deoparte şi l-a întrebat ce crede despre testarea medicamentelor pe om. I-a pus apoi în faţă şi câteva file în care erau prezentate detaliat ris­curile, dar şi beneficiile participării la un astfel de studiu. "Mi-a zis să stau să citesc în voie, mi-a explicat că tot ce se face în studiul asta e foarte bine verificat, dar că decizia îmi aparţine. M-am gândit şi am zis că nu am nimic de pierdut". Domnul Andy, cum îi spun prietenii, îşi ia medicamentele şi merge cu rigurozitate la controale. Chiar dacă nu ştie cu adevărat dacă ce pune pe limbă este medicamentul Darapladib sau placebo. "Doctoriţa mi-a explicat că nici măcar ea nu ştie care dintre pacienţii implicaţi în studiu iau medicamentul şi care iau placebo. A zis că nu au voie să ştie", spune bărbatul. Pentru că este mereu controlat de doctoriţă, omul a început să aibă un stil de viaţă "sănătos", zice el, fără grăsimi, fără prăjeli, dar tot cu viciul neschimbat – ţigările –, îşi impune să nu facă cine ştie ce efort şi să spere.

"Dacă eşti în studiu, totul este controlat. Dar în lumea reală, pa­cien­ţii nu se mai întâlnesc cu condiţiile astea nemaipomenite. Pacientul cu diabet vine la medic. Îi zice să îşi ia pastilele şi să treacă pe la el peste 3 luni. În primele trei zile îşi ia pastilele, după care nu îşi mai verifică glicemia, că nu-i mai permite sistemul. Începe să mănânce şi de aia şi de aia, pentru că diabetul nu doare. Ăsta e pacientul român. De-aceea, în cadrul stu­diu­lui, pacientul este foarte avantajat. Îl tratezi cu "Mercedesuri", pentru că nici un producător de medicamente nu se apucă să inventeze un Trabant. În viaţa de zi cu zi, totul se schimbă însă", face diferenţierea conferenţiar dr. Sorin Paveliu.

"Ca să nu uităm că trebuie să mergem la control, ne anunţă printr-un mesaj pe telefon. Medicul ne întreabă mereu cum ne-am simţit, da­că am luat pastila la timp. Mi se face mereu electrocardiograma, mi se ia sângele. Eu am rămas cu un ane­vrism la inimă. Mi-au zis la început că ar fi mai bine să mă opereze, dar când am auzit că o să fiu tăiat pe torace, am zis că mai bine stau potolit", se mul­ţumeşte nea Vasile. Nu ar vrea să iasă din studiu nici în ruptul capului, deşi oricând poate să o facă, fără ca măcar să dea o explicaţie. "Sunt observat în permanenţă, sunt tratat regeşte faţă de ceilalţi pacienţi", spune domnul Butaru şi-şi îndeasă mai bine căciula pe cap. "Este unul din bonusurile pacienţilor implicaţi într-un astfel de studiu: primesc o atenţie extraordinară, dacă la uşa cabinetului este o mare de oameni şi domnul Popescu este programat la ora "d", toată lumea se dă la o parte şi intră domnul Popescu cu care stau nestingherit de vorbă, îţi povesteşte detaliat despre toate stările lui, fără să aibă grijă că cineva aşteaptă după el. Este ca un împărat", spune doctoriţa Irina Strâmbu, medic primar în cadrul Institutului "Ma­rius Nasta" din Bucureşti. Profesorul Dragoş Vinereanu, directorul medi­cal al Spitalului Universitar Bu­cu­reşti, îşi aminteşte că a avut un pa­cient căruia nu-i dădea mai mult de doi ani de trăit. L-a inclus într-un astfel de studiu, iar bărbatul a ajuns să trăiască încă 6 ani liniştiţi, fiind permanent supravegheat de medic, având parte de medicamente care nici nu apăruseră pe piaţă. "Probele de sânge ale pacienţilor sunt recoltate în spital, însă analizele sunt realizate, de cele mai multe ori, într-un laborator central, unde se adună toate anali­zele din toate ţările participante la studiu. Laboratorul poate fi în Franţa, în Elveţia, în Germania. Sunt extrem de bine realizate. Gândiţi-vă ce în­sea­mnă pentru aceşti români să ai acces la un laborator central de top, la medicamente bune, unele dintre ele ar fi foarte greu de procurat din farmacii, fiind foarte scumpe, altele nici măcar nu sunt pe piaţă. Pro­du­că­torul de medicamente ne pune la dis­po­ziţie chiar şi seringi, recipiente de recoltat, orice lucru de care avem nevoie. Practic, ele vin cu numele pacientului pe ele. Totul este foarte bine stabilit şi nu există loc de gre­şea­lă", povesteşte profesorul Vinerea­nu. Cristian Luţan, director de comunicare ARPIM (Asociaţia Română a Pro­ducătorilor Internaţionali de Me­di­ca­mente), vorbeşte despre QALY- quality adjusted life years, un indica­tor conceput de englezi care măsoară calitatea vieţii şi prin care se eva­luează eficacitatea tratamentului. Studiile au arătat, conform spuselor reprezentantului ARPIM, că "multe dintre medicamentele lansate în ultimii ani au dus la o creştere semnificativă a acestui indicator".

Vasilica Neamţu are 74 de ani şi suferă de diabet. Nu-i este teamă că ar putea să păţească ceva odată implicată în studiul ăsta. Dacă în trecut nu avea voie să mănânce orice, regimul era strict, acum femeia nu a mai ţinut cont nici că salata de boef e plină de maioneză, nici că sarmalele ar avea prea multă grăsime. "Doamna doctoriţă de la centrul de diabet mi-a spus că nu trebuie să mă reţin de la nimic şi că ar trebui să merg mai mult pe jos. Atât. Eu trăiesc o mare fericire. Simt că studiul ăsta mi-a salvat viaţa! La cât am îndurat din pri­ci­na bolii, acum trebuia să fiu moar­tă", spune doamna Vasilica şi-mi arată "pastila-minune", despre care spune: "Simt că mi-a schimbat viaţa". Să îţi iei medicamentele la timp, să vii la controale atunci când eşti programat, să nu bei alcool, dacă medicamentaţia îţi impune, acestea ar fi condiţiile pentru ca un pacient să fie declarat model. "Nu am avut niciodată probleme cu pacienţii. E drept că nu prea avem cum să îi controlăm, dacă îşi iau la timp medicamentul, de exemplu, dar am constatat foarte des, de 10 ani, de când fac eu studii clinice, că pacienţii s-au apropiat foarte mult de medici şi viceversa. Ei înţeleg, la un moment dat, că medicamentele pe care ei şi le cumpără din farmacii au fost supuse la rândul lor testării pe anumiţi oameni. Postură în care se află şi ei acum. Pe măsură ce văd aceste lucruri, ei devin nişte co-cercetători, nu sunt nici pe departe niste cobai, cum li se tot spune prin di­ferite medii", spune doctoriţa Strâm­bu. Fără să uite să adauge şi avan­tajele pe care le au pacienţii incluşi în studiu: "Dacă este nevoie să vină foarte des la spital pentru ana­lize, pot veni cu taxiul şi li se decontează banii. Au mai venit la mine pacienţi care m-au întrebat dacă nu mai pot fi incluşi în alt studiu, pentru că au fost îngrijiţi impecabil, pentru că au simţit că au libertatea să stea de vorbă oricând şi oricât cu medicii", completează profesorul Vinereanu. Vasilica Neamţu se chinuie cu boala de mai bine de 15 ani. I s-a întâmplat des să pice pe stradă, să intre în comă diabetică. "Odată m-au târât oamenii în incinta Teatrului Naţional, eram inconştientă, am făcut pe mine. De un an, de când am început să iau pas­ti­lele astea noi, mă simt mult mai bine. Nu am mai avut nici o criză. Sunt tare mulţumită. De fiecare dată când mă duc la clinică, mă ia o asistentă în primire, mă duce să fac toate ana­lizele. Acuma, ultima oară, doctoriţa mi-a dat şi nişte vitamine. Gratis. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat ca la pensia mea de 3 milioane jumătate să îmi cumpăr atâtea medicamente?", se întreabă doamna Vasilica, după care adaugă bucuroasă: "Analizele astea sunt trimise la Viena. Aşa mi-a zis doctoriţa. Vă daţi seama?" "Pacientul nu ratează ocazia să devină un VIP pentru medicul investigator. Un pacient diabetic, de exemplu, conform legislaţiei, este văzut de medic 15 minute, o dată la 3 luni. Dintre care, cel puţin 12 minute sunt ocupate cu partea birocratică. Deci trei minute la 3 luni. Pentru asta, medicul primeşte 9 lei. În studiu însă, un pacient diabetic este analizat exhaustiv şi medicul poate sta cu pacientul o oră, chiar o oră jumătate. Când mai apare încă o reacţie adversă, îţi îngheaţă sufletul. Siguranţa e înainte de toate. Nu din dragoste pentru pacienţi, ci pentru că sunt investite grămezi de bani", explică medicul Sorin Paveliu. În cadrul studiului, pacienţii au însă şi câteva atribuţii: în fiecare zi ei trebuie să noteze într-un carneţel lucruri legate de boală, li se dau anumiţi indici, pe care ei trebuie să îi completeze. Doctoriţa Strâmbu ne exemplifică: "Dacă au dispnee uşoară, medie sau severă, dacă au crize de astm, cum se manifestă şi tot aşa, în funcţie de boala pentru care este testat medicamentul. Pentru pacienţi însă, lucrurile astea au devenit obişnuinţă. Nu se plâng de restricţii sau de condiţiile impuse".

"Un criteriu de excludere a unui pacient din studiu este să nu îşi do­rească să rămână însărcinată. Dacă se întâmplă ca o pacientă să rămână însărcinată, noi avem misiunea de a supraveghea fătul câţiva ani după ce se naşte. Mama este exclusă imediat din studiu, dar atent cercetată pe o perioadă foarte lungă de timp", explică doctoriţa Strâmbu. Tot dânsa îşi aminteşte de un studiu pe care l-a realizat cu câţiva ani în urmă: "Era destul de greu pentru pacienţi. Practic, ei trebuia să stea de dimineaţă până seara în spital, pentru că din două în două ore, după ce li se dădea medicamentul, erau nevoiţi să sufle într-un recipient. La sfârşitul studiului ne-am trezit cu câţiva dintre ei care ne-au adus un tort, mulţumiţi de rezultatele studiului şi de modul în care ne-am comportat cu ei. Poate că nu ne credeţi, dar toţi medicii care invită pacienţi într-un studiu, îşi dau o parte din inima lor pacientului respectiv".