x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Tun de 45 de milioane de euro la Primăria Mănescu, înainte de alegerile locale

Tun de 45 de milioane de euro la Primăria Mănescu, înainte de alegerile locale

de Ion Alexandru    |    25 Mai 2016   •   12:30
Tun de 45 de milioane de euro la Primăria Mănescu, înainte de alegerile locale

Cu două luni înainte de expirarea mandatului de edil al Sectorului 6 al liberalului Rareş Mănescu, o instituţie din subordinea primăriei condusă de acesta a achiziţionat servicii de întreţinere a spaţiilor verzi de aproape 200 de milioane de lei. Contractul, semnat cu un grup de cinci firme, moştenite de Mănescu de la fostul primar, Cristian Poteraş, aflat în puşcărie pentru fapte de corupţie, a fost parafat la jumătatea lunii aprilie, cu două săptămâni înaintea declanşării campaniei electorale pentru alegerile locale. Printre societăţile care compun consorţiul care a pus mâna pe această afacere se numără firma naşului de cununie al lui Gheorghe Flutur (coleg de partid cu Rareş Mănescu), George Palamaru, o societate controlată de un fost partener de afaceri al fraţilor lui Omar Hayssam, dar şi o companie implicată într-un dosar penal instrumentat de DNA, pentru care primarul şi viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca au fost reţinuţi, anul trecut.

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADP) Sector 6, instituţie aflată în subordinea anonimului primar liberal încă în exerciţiu, Rareş Mănescu, a scos, pe ultima sută de metri a actualului mandat al edilului, peste 45 de milioane de euro pentru întreţinerea spaţiilor verzi din sector. Cheltuiala, una deloc nesemnificativă pentru o primărie de sector, are loc în buza alegerilor locale la care Rareş Mănescu nu mai participă.

Iarba care înghite sute de milioane

Astfel, ADP a organizat, în data de 14 aprilie 2016, potrivit unui anunţ de atribuire publicat pe SEAP, licitaţie deschisă în vederea încheierii unui acord-cadru aferent achiziţiei serviciilor de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă de pe raza Sectorului 6. Concret, este vorba despre servicii de amenajare peisagistică, de întreţinere a spaţiilor verzi, a parcurilor şi grădinilor de cartier, efectuarea diverselor amenajări a locurilor de joacă, a dotărilor din alte locaţii, precum şi întreţinerea mobilierului urban stradal. La acestea, se adaugă servicii şi operaţiuni de salubrizare, irigare, întreţinere a instalaţiilor de iluminare, reparare, amenajare şi reamenajare a drumurilor şi aleilor de acces, a pasajelor, platformelor betonate şi a altor elemente de design arhitectural. Dar şi furnizarea cu sau fără plantare de material dendrologic sau de mobiliar stradal, cu sau fără montare.

Câştigătorii: o asociere de cinci companii: SC Geca Impex SRL, SC Cris Garden SRL, SC Garden Center Grup SRL, SC MBC Construct Prest SRL şi SC Pergola Grădini Decorative SRL. Valoarea contractului adjudecat de asocierea acestor societăţi se ridică la 198.657.144,02 lei cu tot cu TVA, adică 45.153.441,8 euro.

Criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, la care s-a prezentat un singur ofertant.

Cum justifică instituţia această achiziţie 

Conform caietului de sarcini, necesitatea şi oportunitatea achiziţionării acestor servicii de către instituţia aflată în subordinea lui Rareş Mănescu sunt justificate prin faptul că “Sectorul 6 se află într-un amplu proces de dezvoltare urbanistică, economică şi socială, care modifică echilibrul actual dintre mediul natural şi nevoile comunităţii. Totodată, creşterea populaţiei şi limitarea teritorială necesită măsuri de protecţie a mediului”.

Toate aceste servicii şi produse achiziţionate au un termen de garanţie, stabilit în caietul de sarcini, până la punerea lor în operă, precum şi durata de viaţă, de minimum 12 luni. Cam ce intră în aceşti bani? Cositul mecanic al peluzelor înierbate, degajarea terenului de corpuri străine, măturarea manuală a aleilor, tunderea gardurilor vii, executarea de şaibe la arbori şi arbuşti, montarea drajonilor, încărcarea şi transportarea gunoiului, tăierea de corecţie a trandafirilor, îngrijitul trandafirilor şi a inflorescenţei iscate, plivitul şi prăşitul trandafirilor, buruienilor, îndepărtarea plantelor ofilite, precum şi udarea arborilor, arbuştilor, gardurilor vii şi a plantelor arboricole, cu apă de la hidrant, dar şi de la cisternă.

În caietul de sarcini se mai prevăd plantarea marerialului săditor, montajul gazonului şi a aleilor cu ierburi perene, montarea gazonului tip rulou, aplicarea îngrăşămintelor organice, înlocuirea bordurilor, repararea sau înlocuirea elementelor din lemn la pergole, bănci, jardinière, coşuri de gunoi sau a elementelor de protecţie a arborilor, dar şi servicii de deszăpezire pe timp de iarnă a acestor spaţii.

Firme interesante, cu trecut şi mai interesant

Cine sunt firmele care au primit acest contract? Geca Impex SRL este o companie controlată de către soţii Verona şi Gelu Palamaru. Acesta din urmă este inginer silvic şi coleg de facultate cu vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, actual coleg de partid cu Rareş Mănescu. Gelu Palamaru a ocupat, pe vremea când Gheorghe Flutur conducea Direcţia Silvică Suceava, funcţia de şef al Ocolului Silvic Comana. Ulterior, Gelu şi Verona Palamaru au devenit naşii de cununie ai lui Gheorghe Flutur, iar firma Geca Impex SRL a devenit abonată la contractele cu statul, în special cu Primăria Sectorului 6, pe vremea când instituţia era condusă de fostul edil PDL condamnat, Cristian Poteraş. A doua societate care a format consorţiul în cauză, SC Garden Center Grup SRL, cu sediul în Ilfov, este controlată de către omul de afaceri Ionuţ Olteanu, de asemenea un apropiat al fostului Partid Democrat Liberal. Societatea este implicată într-un dosar penal instrumentat de procurorii anticorupţie. Mai exact, în 29 aprilie 2015, DNA a pus în mişcare acţiunea penală şi i-a reţinut pe Robert Kalaman Raduly şi pe Szoke Domokos, primarul, respectiv viceprimarul Municipiului Miercurea Ciuc, pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, conflict de interese şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Viceprimarul Szoke Domokos este acuzat că, în calitate de preşedinte al comisiei de elaborare a ofertelor depuse la o licitaţie organizată de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, pentru atribuirea unui contract de amenajări în zona verde a oraşului, în valoare de 1.320.170 lei, a acceptat şi declarat câştigătoare o ofertă neconformă depusă de către SC Garden Center Frup SRL. Ulterior, viceprimarul a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei lui Ionuţ Olteanu, în temeiul unei documentaţii neconforme realităţii, care atestă lucrări pentru suprafaţa unui teren mai mare decât cea reală. Procurorii spun că, după execuţia lucrărilor, Szoke Domokos a semnat şi autorizat documentaţii justificative prin care au fost acceptate plăţile pentru lucrări executate aferente unei suprafeţe de teren de 100 de ori mai mare decât cea existentă în realitate.

SC Garden Center Grup SRL este, de asemenea, abonată la contractele de întreţinere a spaţiilor verzi atribuite de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, condusă de colegul de partid al lui Rareş Mănescu, Emil Boc. La sfârşitul lunii iulie a anului trecut, compania a pierdut un process cu ROSAL, firma controlată de familia lui Silviu Prigoană, care a cerut şi obţinut în instanţă, la Curtea de Apel Cluj, anularea licitaţiei în valoare de 52,5 milioane de lei atribuită de Primăria Cluj-Napoca pentru amenajarea spaţiilor verzi.

A treia societate din consorţiu, SC MBC Construct Prest SRL, este patronată de un anume Bogdan Malea, un apropiat al fostului edil Cristian Poteraş, în timp ce a patra societate parteneră, Pergola Grădini Decorative SRL, cu sediul în Timiş, este controlată de o companie olandeză, P.G. Architectuur BV.

Fostul partener al familiei lui Hayssam, în consorţiul care încasează de la ADP Sector 6

A cincea firmă care constituie consorţiul agreat de ADP Sector 6, pentru contractul de 45,1 milioane de euro, SC Cris Garden SRL, a făcut obiectul unor dezvăluiri publicate, luna trecută, de “Jurnalul Naţional”.  Ziarul nostru a prezentat, atunci, faptul că în 2002, SC General Grup SRL, cu sediul în Otopeni, judeţul Ilfov, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la numărul 247, la momentul creării societăţii, asociaţi erau Mukhles Omar, fratele cel mic al lui Omar Hayssam, cu domiciliul în Siria – Honas, omul de afaceri bucureştean Sorin Cristian Cosac, compania siriană Ogharit, controlată de Omar Hayssam prin intermediul unui alt frate, Mohamad Omar, dar şi tânărul Sergiu Dumitru Sorescu. Acesta din urmă este nimeni altul decât fostul inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Dumitru Sorescu, aflat la conducerea Poliţiei până în anul 2005, fiind înlocuit de Valentin Fătuloiu. În 2005, asociaţii SC General Grup SRL Otopeni se întrunesc, deoarece poblemele penale în care se afla la acea dată Omar Hayssam deveniseră publice, iar situaţia privind scandalul răpirii jurnaliştilor români în Irak atinsese un nivel de emoţie la nivelul opiniei publice, încât sirianul a căutat să-şi lichideze toate afacerile din România. Fratele lui Hayssam, Mukhles Omar, dar şi firma siriană Ogharit decid să cesioneze acţiunile către Sorin Cristian Cosac şi către Sergiu Dumitru Sorescu, ieşind din structura acţionariatului.

Conexiuni prin instituţiile statului

Legăturile cu familia Hayssam, dar mai ales cu fiul fostului şef al Poliţiei Române i-au oferit lui Sorin Cristian Cosac o nouă perspectivă în ceea ce priveşte afacerile. În 2003, acesta a înfiinţat o firmă, pe care o deţine şi astăzi în proporţie de 100%, pe nume SC Criscosor SRL, societate care s-a ocupat, la origini, cu comerţul cu ridicata. Ulterior, firma şi-a schimbat denumirea în SC Cris Garden SRL, operând în prezent în domeniul irigaţiilor şi al arhitecturii peisagistice.

În acest sens, SC Cris Garden SRL a participat, începând cu anul 2007, la mai multe licitaţii organizate de autorităţile publice locale din Bucureşti, dar nu numai, devenind, în scurt timp, deţinătorul unui monopol în privinţa afacerilor cu spaţii verzi.

234 de milioane de lei este valoarea contractelor calculate până la începutul acestui an, încasate de SC Cris Garden SRL

Acelaşi consorţiu, aceleaşi servicii. Dar pe vremea lui Poteraş

Nu este pentru prima dată când cele cinci societăţi comerciale care şi-au adjudecat contractul pus la bătaie, în aprilie 2016, de ADP Sector 6 derulează în comun afaceri cu primăria respectivă. În 2011, când instituţia era condusă de Cristian Poteraş, ADP Sector 6 a supraevaluat de peste 20 de ori un contract privind realizarea lucrărilor de arhitectură peisagistică şi întreţinere a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii.

În 2010, Administraţia Domeniului Public a făcut cunoscut un anunţ de participare la licitaţie, în valoare de 121 de milioane de lei fără TVA, pentru încheierea unui acord-cadru. Licitaţia a fost susţinută în data de 4 iunie 2011, dar a fost adjudecată de către consorţiul format din Geca Impex – Cris Garden – Garden Nenter Grup – MBC Construct Prest – Pergola Grădini Decorative pentru… 6 milioane de lei fără TVA.

Ce “cumpărături” a mai făcut primăria lui Mănescu în ultimul an de mandat

Aflat în ultimul an al mandatului de edil al Sectorului 6, liberalul Rareş Mănescu a avizat efectuarea mai multor achiziţii publice, pe care să le lase moştenire succesorului său, oricare ar fi acela. Astfel, unul dintre clienţii favoriţi abonaţi la contractele Administraţiei Domeniului Public Sector 6 este societatea SC Gida Prod Serv SRL, patronată de soţii Jenica şi Gheorghe Tănăsescu, societatea având drept obiect principal de activitate producerea de uşi şi ferestre de tip termopan. În ciuda acestui obiect de activitate, SC Gida Prod Serv SRl a încheiat, în data de 28 decembrie 2015, cu ADP Sector 6, un contract în valoare de 5.133.440 lei fără TVA, pentru servicii de deszăpezire. Tot în decembrie 2015, pe data de 15, societatea în cauză a mai primit de la ADP Sector 6 un contract, în valoare de 212.500 lei fără TVA, pentru furnizarea şi livrarea de panouri pentru garduri metalice, iar în data de 31 martie 2016, firma în cauză a mai încasat de la aceeaşi autoritate un contract în valoare de 1.440.000 de lei fără TVA pentu servicii de închiriere autocamioane. În 4 martie 2016, ADP Sector 6 a încheiat, cu SC TTA Echipamente SRL, un contract în valoare de 669.937,5 lei fără TVA, pentru furnizarea şi livrarea de autospeciale cu platformă ridicătoare şi cu braţ, iar în 16 martie anul curent, ADP Sector 6 a atribuit firmei SC Ştefanid Comserv SRL un contract privind achiziţia de servicii de deszăpezire şi gestionare a fondului arhivistic, în valoare de 117.207 lei fără TVA.

×
Subiecte în articol: Rares Manescu