x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „Tunurile” pandemiei. Afaceri „la urgență”, pe bani mulți, sub oblăduirea statului

„Tunurile” pandemiei. Afaceri „la urgență”, pe bani mulți, sub oblăduirea statului

de Ion Alexandru    |    21 Feb 2022   •   07:30
„Tunurile” pandemiei. Afaceri „la urgență”, pe bani mulți, sub oblăduirea statului
Sursa foto: pixabay.com

Criza sanitară generată de pandemia de Covid-19 a reprezentat, în România, un bun prilej pentru o serie de rețele de business să facă mulți bani cu statul. Dar și o ocazie pentru stat de a „închide ochii” sau chiar de a încuraja, din umbră, încălcarea propriilor reguli pe care le-a impus în timpul stării de urgență, așa cum o reprezintă Operațiunea „Sparanghelul”, din luna aprilie a anului 2020.

ONAC, structura de achiziții a Ministerului Finanțelor, a cumpărat, în mod direct, măști, combinezoane, termoscanere și alte echipamente de la companii patronate de bucătărese, de foști consuli onorifici sau de parteneri de afaceri ai unor ex-grei ai serviciilor de informații.

Operațiunea „Sparanghelul”, când sute de muncitori sezonieri au luat cu asalt aeroporturile din Sibiu și Cluj-Napoca, în plină stare de urgență, când zborurile erau anulate, reprezintă, practic, una dintre cele mai scandaloase afaceri ale pandemiei. Micarea, petrecută în luna aprilie a anului 2020, a avut toate ingredientele unei strategii minuțios gândite, derulate și aplicate de către Guvernul României, condus de Ludovic Orban. Mai exact, atunci, transportul lucrătorilor sezonieri către aeroporturile de îmbarcare, dar și efectuarea curselor regulate către Germania nu au fost reglementate deloc timp de o săptămână, dar nici supravegheate.

Ordine de ministru, cu dedicație

Succesiunea emiterii unor documente, de către autoritățile guvernamentale de la București, arată, în mod clar, acest lucru. Astfel, după ce, pe 4 aprilie 2020, în jurul prânzului, Ambasada României la Berlin posta, pe contul oficial de socializare, faptul că între Germania și România există încheiat un acord pentru intrarea pe teritoriul acelui stat a lucrătorilor sezonieri din România, în aceeași zi, sub pretextul carantinării orașului Țăndărei, ministrul Afacerilor Interne de atunci, Marcel Vela, a emis Ordonanța Militară nr. 7, în care a inserat un articol, cu numărul 10, prin care se permitea efectuarea de zboruri charter pentru transportul sezonierilor în statele europene, la cererea și cu responsabilizarea acestor state. Ordonanța Militară cuprindea mai multe articole, cu mai multe reglementări, pentru respectarea cărora au fost desemnate cu responsabilități diferite instituții ale statului. Însă articolul 10 nu a intrat, de pe 4 aprilie până în 10 aprilie, în responsabilitatea nimănui. Abia pe 10 aprilie, un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a emis, pentru ministru, un Ordin care să reglementeze acest articol 10 din Ordonanța Militară nr. 7, dar, cu aplicare din 13 aprilie. În acest sens, prin acte oficiale, o săptămână, recrutarea, transportul pe teritoriul național către aeroporturi și toate măsurile care vizează această activitate, deși permisă, nu se afla în responsabilitatea niciunei instituții de a o verifica.

Barul din Giurgiu, furnizor de măști la suprapreț

O altă afacere scandaloasă a stării de urgență a constat în achiziția de materiale de protecție. În special de măști și combinezoane. Una dintre aceste proceduri de achiziții, fără licitație, a fost inițiată în 11 martie 2020, de Oficiul Național al Achizițiilor Centralizate, structură aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Printre companiile cu care au fost încheiate contracte se numără și SC Romwine & Cofee SRL Giurgiu, aceasta urmând să livreze statului român 1.750.000 de măști chirurgicale de protecție FFP2 și FPP3, la un preț de 26 de lei, respectiv de 38 de lei bucata. Asta, în condițiile în care CN Unifarm, dar și mai multe unități spitalicești au cumpărat aceleași produse la prețuri mult mai mici. SC Romwine & Cofee SRL Giurgiu, patronată de o anume Maria Cristian, din satul Uzunu, comuna Călugăreni, urma să încaseze peste 56 de milioane de lei.

Maria Cristian ar fi, de fapt, o bucătăreasă, angajată a Hanului Călugărenilor, iar SC Romwine & Cofee SRL Giurgiu ar fi, în concret, un distribuitor al grupului Sanimed International Impex, patronat de omul de afaceri Cătălin Hideg. Romwine & Cofee SRL este o societate care se ocupă cu activități de baruri.

Companie de modă, 127 de milioane din contracte cu statul

Firma de haine a cărei imagine este Cătălin Botezatu este un alt beneficiar al contractelor de pandemie. Implicată în mai multe afaceri de resort, în starea de urgență, la finalul anului trecut, societatea a fost selectată, tot de ONAC, să furnizeze cel mai mare „pachet” de teste rapide ce urmează să fie distribuite în școli. SC Viggo Fashion International SRL urma să distribuie, pentru început, 5 milioane de teste rapide.

Firma de modă, reprofilată pe produse de protecție anti-COVID-19, a derulat, în ultimul an și mai bine de jumătate, afaceri cu statul de peste 127 de milioane de lei.

Această cantitate a reprezentat, însă, doar o parte a unui prim lot din acest contract, la care se adaugă alte 3 milioane de teste similare ce au fost livrate de o companie din Olanda, iar încă un milion au fost distribuite de societatea Eva Healtcare, care a făcut, în 2020, obiectul unei investigații cu reporteri sub acoperire ai Rise Project, pe tema afacerilor cu măști de protecție, descoperindu-se, cu acest prilej, un lanț la capătul căruia se afla nimeni alta decât familia liderului clanului Cămătarilor, Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”.

A debutat vaccinarea, au demarat și afacerile legate de această campanie

Un alt „tun” de pandemie a fost gestionat tot de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), care a cumpărat, pe 31 decembrie 2020, 200 de cutii de transport produse medicale cu „data logger” de temperatură, pentru asigurarea stocurilor de urgență medicală. Prețul achitat a fost de 1.475.600 de lei cu TVA inclusă, respectiv 307.500 de euro, iar furnizorul se numește SC Chronos Trade Medical SRL, companie deținută și administrată de Răzvan Mihai Călin, doctorand la SNSPA, fost consilier onorific în Comisiile de Sănătate și de Drepturile Omului din Camera Deputaților, și un colaborator al fostului parlamentar al minorităților naționale Nicolae Păun, alias „Niki Scorpion”.

SC Chronos Trade Medical SRL, care a furnizat aceste cutii, a primit, în data de 2 februarie 2020, un contract în valoare de 9.913.825 de lei fără TVA, tot de la ONAC, pentru livrarea de mănuși de unică folosință cu manșetă medie pentru asigurarea stocurilor de urgență medicală. La acel moment, încă nu era instituită starea de urgență. Însă pe 24 aprilie 2020, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a încheiat cu aceeași firmă un contract subsecvent pentru livrarea unei cantități de 1.750.000 de perechi de mănuși, în valoare de 7.473.990 de lei fără TVA. Ceea ce înseamnă un preț mediu de 5,2 lei cu TVA pentru fiecare pereche de mănuși ajunse în depozitele de urgență ale Guvernului.

Nu lipsesc din schemă nici „băieții” cu epoleți

Pe lista afacerilor controversate ale pandemiei de Covid-19, chiar la debutul crizei sanitare, se mai înscrie și cumpărarea de echipamente speciale. În martie 2020, cele 35 de termoscanere pentru măsurarea temperaturii corporale, achiziționate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, fără licitație, fără anunț de participare, au fost livrate de una dintre companiile grupului MIRA, deținut de partenerii de afaceri ai fostului colonel SRI, Dumitru Zamfir (FOTO), cunoscut de către apropiați sub porecla „Timpanul”.

Societatea care a primit contractul, în valoare de 2,5 milioane de lei, este MIRA Technologies Group SRL, fondată, în 2008, de Ilie Stelian și de Dragoș Băsmăluță, acționarii MIRA Telecom, companie implicată în contracte derulate cu Serviciul Român de Informații, cu Parchetul General, dar și cu alte structuri de forță ale statului român. În prezent, după o serie de modificări ale structurii acționariatului, compania a ajuns în proprietatea unor apropiați ai foștilor patroni.

Unul dintre acţionarii MIRA Telecom, care îndeplineşte şi funcţia de director, Dragoş Băsmăluţă, deţine părţi sociale la o altă companie de profil, SC Logika IT Solutions SRL. Acționar minoritar la această societate este Iulia Maria Zamfir, fiica fostului colonel Dumitru Zamfir.

×