Bogdan Alexander Adamescu, fiul miliardarului apropiat de Traian Băsescu, Dan Grigore Adamescu, şi-a semnat, la sfârşitul lunii trecute, prin reprezentanţi, propria acţionare în judecată în calitate de administrator al Companiei Hoteliere Intercontinental România SA. Adunarea Generală Ordinară a societăţii în cauză, una dintre afacerile familiei Adamescu, a decis convocarea asociaţilor pentru luna octombrie, prilej cu care se vor supune la vot mai multe chestiuni, printre care şi introducerea unei acţiuni împotriva administratorilor companiei, Alexander Bogdan şi Dan Grigore Adamescu. Tot atunci, se va vota şi vânzarea, către o companie olandeză, a acţiunilor deţinute de societate la Lido Bucureşti SRL. Convocatorul este semnat de Bogdan Alexander Adamescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al C.H. Intercontinental SA. Adamescu junior se află, în prezent, la Londra, eliberat pe cauţiune, după ce Tribunalul Bucureşti a emis, în luna mai a acestui an, un mandat european de arestare în lipsă.
După declanşarea anchetelor penale împotriva lui Dan Grigore Adamescu, patronul falimentarei Astra Asigurări şi al cotidianului “România liberă”, familia acestuia face eforturi disperate pentru a-şi pune la adăpost afacerile de sechestrele procurorilor. Una dintre aceste afaceri este SC Lido Bucureşti SRL, deţinută de către Compania Hotelieră Intercontinental Bucureşti, societate controlată, de asemenea, de familia mogulului Adamescu.
Mogulul, dat afară din CA, după ce a fost condamnat
În luna ianuarie a anului trecut, acţionarii C.H. Intercontinental România SA au decis încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a părţilor sociale deţinute de companie la SC Lido Bucureşti SA. Tranzacţia, semnată în 14 ianuarie 2015, nu a fost ratificată, până în prezent, de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
Potrivit unei convocări din 20 august 2016 a asociaţilor SC Compania Hotelieră Intercontinental România SA, urmează ca deţinătorii părţilor sociale ale acestei companii să se întrunească în data de 16 octombrie, la sediul societăţii, din Bucureşti, pentru a supune la vot mai multe puncte. Cele mai importante trei puncte vizează situaţia membrilor familiei Adamescu.
Astfel, primul punct pe ordinea de zi va fi revocarea ultimului membru al Consiliului de Administraţie, Ioniţă Ştefan, urmat de aprobarea introducerii unei acţiuni în răspundere împotriva administratorilor Bogdan Alexander Adamescu, Dan Grigore Adamescu şi Ştefan Ioniţă, dar şi pe numele fostului administrator al Companiei Hoteliere Intercontinental România SA, Vlad Alexandru Rapisca.
Al treilea punct, potrivit convocatorului publicat în Monitorul Oficial, este alegerea unui nou membru în Consiliul de Administraţie, “având în vedere vacantarea postului de administrator ocupat de Dan Grigore Adamescu”, ca urmare a Hotărârii nr. 17 din 2 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 234 din 27 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prăduirea pe cale olandeză
Este vorba despre sentinţa prin care miliardarul lui Traian Băsescu a fost condamnat, definitiv, la patru ani şi patru luni de închisoare, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de către DNA pentru mituirea unor judecători care trebuiau să se pronunţe pe mai multe speţe referitoare la insolvenţa unor companii controlate de afacerist.
Însă cel mai sensibil punct de pe ordinea de zi a convocatorului în cauză îl reprezintă punctul cinci, care se referă la votarea şi ratificarea contractului de vânzare-cumpărare a părţilor sociale deţinute de SC Compania Hotelieră Intercontinental România SA la SC Lido Bucureşti SRL. La începutul anului trecut, familia Adamescu a cesionat aceste părţi sociale către offshore-ul olandez Savile Estate Investors BV, controlată tot de familia Adamescu. Tranzacţia a avut loc în condiţiile în care SC Lido Bucureşti SA obţinuse pe cale judecătorească despăgubiri de 32 de milioane de lei de la statul român.
Acţiunea referitoare la despăgubirea aferentă Lido a fost declanşată, iniţial, de fraţii Păunescu, după ce, în anul 2015, urmaşii foştilor proprietari ai compexului hotelier au obţinut retrocedarea. După achiziţionarea, de la stat, a complexului de către fraţii Păunescu, societatea a fost transmisă către Compania Hotelieră Intercontinental România SA, iar hotelul, terenul şi piscine au fost distribuite societăţii Lido Bucureşti SRL. Despăgubirea cerută reprezenta valoarea contabilă a Hotelului Lido de la momentul ieşirii acestuia din patrimoniul societăţii. Procesul a fost câştigat de Lido la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aceeaşi schemă, cu două luni înainte de instituirea sechestrului penal
După izbucnirea scandalului Astra Asigurări, cu o întârziere de cel puţin un an, în luna martie a acestui an, DNA a decis să instituie sechestru asigurător asupra bunurilor şi afacerilor lui Dan Grigore Adamescu, pentru faptele săvârşite în calitate de preşedinte al Consiliului de Supraveghere. Cu nici două luni înainte de instituirea acestui sechestru, familia Adamescu a reuşit să-şi pună la adăpost o altă afacere. Este vorba despre compania SC Romanian Austrian Casino Corporation SRL.
Societatea era deţinută, până în 28 ianuarie 2016, de compania TNG Real Estate Management şi de Compania Hotelieră Intercontinental România SA, ambele reprezentate de fiul magnatului, Bogdan Alexander Adamescu. În ziua respectivă, a avut loc o adunare a asociaţilor, care au aprobat vânzarea a 99% din capitalul social deţinut de TNG Real Estate Management la SC Romanian Austrian Casino Corporation SRL către aceeaşi căsuţă poştală olandeză Savile Estate Investors BV. Interesant este faptul că cesiunea s-a realizat, potrivit documentelor oficiale intrate în posesia “Jurnalului Naţional”, la “fabulosul” preţ de 1 euro.
Este, aşadar, mai mult decât evidentă legătura dintre familia Adamescu şi această companie olandeză care urmează să preia, începând cu luna octombrie, de facto, şi părţile sociale deţinute de Compania Hotelieră Intercontinental România SA la SC Lido Bucureti SRL, fapt ce nu doar că va împiedica instituirea sechestrului asigurător asupra acestor acţiuni, dar va genera o situaţie extrem de deranjantă, Despăgubirea datorată de statul român societăţii Lido Bucureşti SRL va intra, astfel, în “buzunarul” noului acţionar olandez.
Mai trebuie precizat că TNG Real Estate Management face parte din grupul The Nova Group, controlat tot de familia Adamescu. Compania Hotelieră Intercontinental România SA este deţinută, în proporţie de 33%, de familia Adamescu, prin Astra Asigurări (16,2%) şi TNG (15,7%), iar Lido Bucureşti SA deţine alte 12% din acţiuni.
Falimentul Astra, cheia acţiunii
Odată cu declararea, pe cale judecătorească, a falimentului companiei Astra Asigurare-Reasigurare SA, printr-o hotărâre din luna aprilie a Curţii de Apel Bucureşti, raportul de forţe în structura acţionariatului SC Compania Hotelieră Intercontinental România SA a devenit unul incert. Ceilalţi acţionari au decis, astfel, să supună la vot, aşa cum am arătat mai sus, declanşarea unei acţiuni în răspundere împotriva familei Adamescu, în calitate de administratori. Potrivit articolului 155 din Legea nr. 31/1990, acţiunea în răspundere împotriva administratorului reprezintă un mijloc utilizat de Adunarea Generală a Asociaţilor în vederea recuperării daunelor cauzate societăţii ca urmare a încălcării îndatoririlor faţă de societate. Odată declanşată această procedură, mandatele administratorilor vizaţi încetează de drept de la data adoptării hotărârii cu pricina.
În ceea ce-l priveşte pe Dan Grigore Adamescu, el şi-a pierdut calitatea de membru al Consiliului de Administrator al Companiei Hoteliere Intercontinetal România SA odată cu condamnarea definitivă, din luna mai a acestui an.
Alexander poate vota propria trimitere în instanţă, prin corespondenţă, de la Londra
Documentul prin care se convoacă AGA de la Intercontinental poartă numele lui Bogdan Alexander Adamescu, ştampila şi o semnătură cu apostilă. Fiind, pe de o parte, în prezent, atât reprezentant al familiei Adamescu, adică al acţionarilor principali, dar având şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, Bogdan Alexander Adamescu va avea posibilitatea să voteze în cadrul şedinţei din octombrie. Faptul că, în acest moment, el se află eliberat pe cauţiune la Londra, aşteptând verdictul instanţelor britanice în vederea cererii de extrădare în România, pentru a putea fi pus în aplicare madatul european de arestare emis pe numele său, nu reprezintă un inconvenient. Adamescu jr. poate vota şi prin corespondenţă, aşa cum reiese din documentul convocator.
Tribunalul Bucureşti a emis pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, în luna iunie, un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru infracţiuni de dare de mită. Potrivit DNA, în cursul anului 2013, acesta, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, 15.000 de euro şi 23.000 de lei magistraţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru a da soluţii favorabile în dosarele de insolvenţă ale companiilor controlate de Dan Grigore Adamescu. Procurorii au cerut arestarea lui Adamescu jr., pentru că acesta s-ar fi sustras urmăririi penale. El a fost reţinut la Londra, fiind ridicat de poliţie chiar de la o conferinţă ce avea ca obiect “abuzurile autorităţilor române pe seama mandatelor de arestare europeană”. Prezentat instanţei, acesta a fost eliberat pe cauţiune, urmând ca cererea privind extrădarea în România să se judece pe 20 septembrie.
Aflat în puşcărie pentru mituirea unor judecători, magnatul Dan Grigore Adamescu şi-a pierdut mandatul de membru în CA al Companiei Hoteliere Intercontinental. El şi fiul său, Bogdan Alexander, urmează să fie acţionaţi în judecată de Adunarea Generală a Acţionarilor.
În ianuarie 2015, sub controlul familiei Adamescu, Compania Hotelieră a decis vânzarea tuturor acţiunilor pe care le deţine la SC Lido Bucureşti SRL către o companie olandeză controlată de acelaşi magnat. Ratificarea va fi votată luna viitoare.