x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete UTI are „curse” regulate la Aeroporturi Bucureşti

UTI are „curse” regulate la Aeroporturi Bucureşti

de Cristian Anton    |    22 Dec 2016   •   17:25
UTI are „curse” regulate la Aeroporturi Bucureşti
Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

UTI a mai primit un contract fără licitaţii de la Aeroporturi Bucureşti, iar compania deţinută de Tiberiu Urdăreanu pare să-şi fi asigurat “curse” regulate pentru banii societăţii de stat. Numai în ultimii trei ani, UTI a prestat pentru aeroporturile bucureştene servicii în valoare de 40 de milioane de euro. De fiecare dată, firma lui Urdăreanu este ori singura participantă la licitaţie, ori i se atribuie direct contractul.

 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA a atribuit pe 08.11.2016 un contract pentru “servicii de administrare, actualizare şi dezvoltare a soluţiei ERM ICAR, precum şi de consultanţă”, în urma unei negocieri fără anunţ de participare. Beneficiara înţelegerii este UTI Grup SA, care va încasa de la compania de stat 1.558.728,08 euro, fără TVA.

Este doar ultimul dintr-o serie de contracte dedicate de Aeroporturi Bucureşti firmei controlate de Tiberiu Urdăreanu. În februarie 2015, UTI a fost singura participantă la o licitaţie pentru „Servicii de exploatare, întreținere cu asigurarea garanției totale, reparații accidentale, gestionare energie și utilități și managementul tehnic al sistemelor, echipamentelor și instalațiilor în funcțiune la Aeroportul Internațional Henri Coandă București”. Valoarea: 24.501.000 euro, fără TVA.

Contracte cu dedicaţie

În noiembrie 2015, compania de stat oferea un contract pentru “servicii de întreţinere şi reparaţii, destinate echipamentelor şi instalaţiilor electrice din cadrul sistemului de balizaj- Aeroportul Aurel Vlaicu”, în valoare de 2.627.520 euro, fără TVA. Bani care au mers la UTI, aflată tot în postura de unic participant la licitaţie. În mai 2014, Aeroporturi Bucureşti a cumpărat echipamente de control de securitate în valoare de 231.805,42 de euro, fără TVA, de asemenea după o licitaţie la care a participat doar UTI. În octombrie 2013, compania de stat cumpără “servicii de întreținere cu asigurarea garanției totale, suport logistic integrat pentru sistemele de curenți slabi și instalațiile de telecomunicații din locația Aeroportul Internațional Henri Coandă”, în valoare de 10.800.000 de euro, fără TVA, evident, de la UTI. Iar lista poate continua.  

Istoricul penal al UTI

Grupul de firme UTI prosper în principal din contractile cu statul. Tiberiu Urdăreanu are în portofoliu aeroporturi, puncte de frontieră, Centrala Nucleară de la Cernavodă, Portul Constanţa, ministere, primării etc. De altfel, UTI se află pe locul trei în topul firmelor care au câştigat cele mai multe contracte IT cu statul în perioada 2011- 2015, potrivit Agenţiei pentru Agenda Digitală a României.

Compania lui Urdăreanu a primit în acest interval 25 de contracte, de la 15 instituţii publice, în valoare totală de 269,9 milioane lei.

Cel puţin unul din acestea a fost obţinut cu şpagă, din moment ce Tiberiu Urdăreanu a recunoscut în faţa procurorilor DNA că l-a mituit pe fostul primar Gheorghe Nechita pentru a primi contractul de management al traficului din Iaşi. Reţinut anul trecut de DNA, Urdăreanu a fost trecut ulterior sub control judiciar, după ce a denunţat mai mulţi politicieni importanţi. Controversatul afacerist a dat şpagă unor foşti miniştri, precum Ludovic Oban şi Constantin Niţă, ponturile sale salvându-l de arest.   

UTI este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii pentru aeroporturile din Bucureşti. În 2014, ANAF a consemnat prejudicii de 100 de milioane de lei în urma derulării de contracte între compania de stat şi firma lui Tiberiu Urdăreanu

În iunie 2016, DIICOT a descins la vicepreşedintele UTI, Ion Obloja, precum şi la sediul companiei de pe Aeroportul Otopeni. Din câte se pare, între contractele de zeci de milioane primite de la aeroporturi, şefii de la UTI mai prejudiciau şi statul. Obloja este acuzat de prejudicierea cu peste 21 de milioane de lei a bugetului public, prin intermediul unei complicate scheme de evaziune fiscală. 

Cel mai mare tun reuşit de UTI este mega-contractul pentru securizarea Portului Constanţa. Nu mai puţin de 60 de milioane de euro a încasat Tiberiu Urdăreanu pentru a ridica un gard şi a monta câteva camere de luat vederi în jurul portului tomitan. Şi face acest lucru din 2004, fără a-l termina nici în ziua de azi, ultimul termen de finalizare avansat fiind anul 2024. Contractul este unul cât se poate de dubios, Curtea de Conturi descoperind prejudicii care cresc de la an de an. Practic, statul a plătit deja 100 de milioane de euro pentru un gard care va fi gata cândva, în deceniul viitor. 

×
Subiecte în articol: uti