Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
COANA NUŢI ANDRELISTA A CĂZUT ŞI ŞI-A RUPT MOPUL
Exerciţiul de imagine al unei madame a avut efect de bumerang, aducând
ţoapa la dimensiunea reală. Dând cu mopul de firmă şi croşetând în
direct, doamna Nutzy a reuşit de fapt să sfideze munca şi truda unor
oameni simpli, care îşi câştigă existenţa modestă dând cu T-ul pe
culoarele instituţiilor sau tricotând cu migală cu andrelele.
COANA NUŢI ANDRELISTA A CĂZUT ŞI ŞI-A RUPT MOPUL
Exerciţiul de imagine al unei madame a avut efect de bumerang, aducând ţoapa la dimensiunea reală. Dând cu mopul de firmă şi croşetând în direct, doamna Nutzy a reuşit de fapt să sfideze munca şi truda unor oameni simpli, care îşi câştigă existenţa modestă dând cu T-ul pe culoarele instituţiilor sau tricotând cu migală cu andrelele.
Pornită de jos, dna Nutzy a arătat că nu ştie să se comporte sus. Aşa-zisa lume bună nu-i va convinge pe cei mulţi că mai sunt din aceeaşi oală, maimuţărindu-se cu ghemul de lână în poală pe la televiziuni. Femeile din Viscri, localitate transilvăneană, subiectul reportajului nostru, tricotează ore şi ore în şir pentru a-şi câştiga existenţa. Roboţii umani de tricotat se opresc atunci când nu mai văd de oboseală, când lacrimile le împânzesc privirea. Dna Nutzy s-a oprit atunci când n-a mai fost în direct. Şi-a pus toarta Vuitton-ului pe mână şi a plecat să facă frumos în alt exerciţiu de imagine. Femeile din Viscri, ale căror mame şi bunici au împletit ciorapi şi flanele pentru soldaţii de pe front în războaiele mondiale, tricotează, tricotează, tricotează acum pentru o bucată de pâine. Ele îşi ţin casa cu andrelele, pe când Nutzy le foloseşte ca să-şi ţeasă o cortină după care să-şi ascundă cariera.
- Dan Constantin
Şi i-a pus în cap pe toţi specialiştii din domeniul artei tricotatului după memorabilul episod când a împletit în direct şi la o oră de maximă audienţă o bucăţică dintr-un ipotetic fular. Mai mult, unele voci sunt de părere că Udrea, dacă s-ar strădui, ar putea deveni portavocele purtătorilor de andrele şi ace. "Să ne susţină interesele!, sau să treacă la munca de jos!".
Elena Doagă, o bătrână din Iaşi care lucrează de 60 de ani în acest domeniu, este una dintre miile de femei care s-au arătat indignate de gestul blondei. Ea a spus că şi-ar dori, dacă se poate, ca după campania electorală Elena Udrea să trăiască din beneficiile obţinute din practicarea acestei arte. A celei mai vechi meserii dintre meşteşugurile zugrăvite cu andreaua.
"Vând un fes pe zi, câştig de-o pâine şi un kilogram de cartofi. După cât de impulsivă pare Elena Udrea, cred că n-ar avea răbdare să împletească nici ca hobby acasă. Dar are ea timp? La câţi bani are...? Ştiu eu, poate că dacă trebuia să-i facă domnului Băsescu un fular, atunci mai înţeleg şi eu gestul!", ne-a spus Elena Doagă, care ne-a împărtăşit din experienţa sa în arta tricotatului şi croşetatului.
Sărăcie, pe o margine de trotuar
Nu a văzut în viaţa ei un studio de televiziune. De altfel, trăieşte la colţul străzii, din arta tricotatului. Acolo, pe o margine de trotuar, îşi întinde marfa şi, între un client şi altul, are timp să împletească o boneţică sau un fular. Stă în picioare de dimineaţă până seara. Şi asta doar atunci când nu vin gardienii publici să o alunge, eventual s-o amendeze cu o juma’ de pensie. Acolo mănâncă, acolo împleteşte, acolo îşi oblojeşte corpul ostenit şi bolnav ajuns aproape de al şaptelea deceniu de viaţă, după şase dedicate exclusiv artei tricotatului. Astfel de femei le vedem zi de zi şi ne mirăm cum de se încăpăţânează să tricoteze, acum, în era second-hand-urilor la fiecare colţ de stradă. Dar ele îşi iubesc meseria până la capăt şi nu tricotează pentru trecătorii grăbiţi către serviciile urbane. Ele împletesc firul auriu al muncii pentru oamenii încă chibzuiţi: bătrâni care apreciază o căciulă nouă făcută tradiţional, oameni de la ţară, alţi meşteşugari din alte bresle care înţeleg cât de greu e.
Timp de două ore, Elena Doagă nu a vândut nimic, noroc o pereche de tineri care a cumpărat o căciuliţă pentru copilul
nou-născut. "Să vă trăiască!" Oamenii sunt de la ţară. Unii dintre orăşeni, cu feţele încruntate, o privesc cu compătimire după ce trec încărcaţi de sacoşele pline cu gogoşari din piaţă. "N-am bani să pun şi eu murături, am o pensie de 500 de lei, Elena Udrea ar face bine să încerce măcar o lună să trăiască din banii aceştia sau din cei câştigaţi ca mine, din vânzările zilnice. Ieri am vândut două fesuri, care costă 5 lei, 2,5 lei materialul – mohair, 2,5 munca. De 5 lei am cumpărat o pâine şi un kilogram de cartofi. Să deie Domnul să trăiască şi ea din practicarea acestei meserii. Sau dacă nu, măcar să ne susţină interesele, să intervină, să explice celor mai mari că nu avem spaţii, că ne este imposibil să plătim taxe la cât profit avem. Pe noi ne iau poliţiştii la rost, iar pe moldovenii şi ţiganii care vând nestingheriţi marfă de contrabandă nu-i întreabă niciodată de sănătate", spune indignată Elena Doagă.
Portretul unei "tricoteze"
Face şi macrameuri câteodată. Elena Doagă (66 de ani) a furat meseria pe când avea doar 6 anişori. A văzut la fetele mai mari şi a luat de acasă un ghem cu care a făcut primele împletituri. Pentru că nu a avut un dascăl competent, a devenit stângace. "De aproape 60 de ani tricotez, mai fac şi macrameuri, croşetez." Din 1975 şi până să iasă la pensie, la 57 de ani, acum 11 ani, a lucrat la Cooperativa Sporul. "Uite aşa se tricotează, rând cu rând, mohairul pe andrea, suntem pe faţă, după ce terminăm rândul, luăm firul invers, pe dos. Şi tot aşa." Maria Doagă e şi fotomodel pentru creaţiile ei. Are o flanea împletită, poartă pe cap o bonetă şi pe umeri un pardesiu lung, tricotat din lână. "Din aşa ceva mi-am dat cei trei copii la facultate şi am întreţinut familia, dar acum abia de îmi câştig existenţa. Ce ştie Elena Udrea? Ea este nervoasă, ori pentru aşa ceva îţi trebuie calm şi mai ales dragoste de muncă, nu neapărat de bani. Oare ştie ea ce înseamnă un model, cum este rogojină, bobiţă, cu găurele?", spune ea.
Croşetatul şi marinăria
Majoritatea celor care tricotează şi croşetează în acelaşi timp. "Tricotatul e cu andrele, croşetatul e cu andreaua cu ac în vârf, mai mic." Însă povestea macrameului şi a apariţiei lui are ceva legături cu marinăria şi cu arta navigatului, chiar şi în apele învolburate ale politichiei dâmboviţene. În limba arabă, cuvântul "migramah" înseamnă franjuri ornamentali sau ciucuri, iar cele mai vechi reprezentări de noduri decorative s-au găsit pe un basorelief asirian datând din anul 859 î.Hr. şi pe unele piese din mormintele faraonilor. Însă arta s-a dezvoltat în mod deosebit în secolele XV-XVI, când marinarii spanioli, care au preluat-o de la mauri, au transformat-o în realitate în timpul lungilor călătorii pe mări şi pe oceane. Plictisiţi de monotonie şi având la îndemână sfori şi parâme, mateloţii au pus în practică ceea ce admiraseră; iar lucrările lor, apreciate de locuitorii bătrânului continent, au prins în mreje pe italieni, francezi şi olandezi. A urmat o perioadă de stagnare şi de regres, însă arta tricotatului şi croşetatului a renăscut în secolul al XIX-lea, când europenii au început să o realizeze pentru a crea motivele specifice fiecărui popor. Astăzi, în multe ţări sunt organizate cursuri pentru copii în vederea formării simţului artistic, a educării răbdării şi atenţiei, a stimulării creativităţii şi a iubirii de frumos.
Tricotaje pentru front
În vremuri de război, femeile din spatele frontului asigurau împletituri din lână pentru trupe. Colectele organizate de Crucea Roşie în iarna pribegiei din Moldova, din 1916-1917, aduceau mănuşi, pulovăre, fulare destinate bărbaţilor din tranşeele îngheţate sau bolnavilor şi răniţilor din spitalele militare. Regina Maria, supranumită "Mama răniţilor", mergea prin spitale, îi alina pe răniţi, îi îmbărbăta pe ostaşi, împărţea obiectele adunate de Crucea Roşie pe care o conducea. Principesa Ileana în amintirile sale scria: "Mama era necontenit pe front, mergând dintr-un spital în altul. Când se întorcea seara târziu la Iaşi, după o zi întreagă de mers prin spitale, partea de jos a rochiei era de culoare gri-cenuşie, ca şi cum ar fi fost praf, dar nu era praf, erau păduchi". Iată dimensiunea operelor de caritate, menirea unei femei nobile, nu caricatura datului cu mopul şi mânuirea de poză a andrelelor etalate de Nutzy Udrea. În al doilea război mondial, alte mărturii ale hărniciei femeilor. Locuitorii din comuna Grindu, judeţul
Călăraşi, primeau mulţumiri din partea dnei Mareşal Maria Antonescu pentru "colecta de 39 cămăşi, 16 perechi ciorapi de lână, 3 perechi mănuşi de lână, un flanel de lână" trimise pe front în Basarabia, Regimentului 5 Călăraşi. Zeci de mii de femei îşi alinau dorul pentru băbaţii care se luptau pe frontul de Est şi înfruntau nu numai duşmanul, ci şi teribila iarnă rusească croşetând la lumina opaiţului sau a lămpii cu gaz, ochi după ochi, îmbrăcăminte călduroasă. Ironia sorţii, în anii de domiciliu obligatoriu din satul Dichiseni, de lângă Călăraşi, Maria Antonescu îşi petrecea timpul tricotând mănuşi. (C.D.)
Istoria ciorapilor de lână din satul Viscri
- de Libiu Mateescu
Puţine iniţiative de factură economică de pe la noi au la bază ceva mai mult decât interesul financiar imediat, precum în cazul ciorapilor de lână de Viscri. Femeile satului, sătule de autoritarismul bahic al bărbaţilor lor, stâlpi de încredere ai mai tuturor birturilor săteşti din zonă, au decis în anul de graţie 1999 să reînvie una dintre ocupaţiile tradiţionale seculare ale strămoaşelor lor: croşetatul ciorapilor de lână; nu neapărat ca o necesitate determinată de frigul năprasnic ce se abate iarna în zona Rupea, ci ca o reafirmare a femeii în viaţa socială a satului.
O veritabilă declaraţie de independenţă socială a femeii. Puţinii bani care le revin pentru o lună de muncă, 10 euro de persoană, nu le acoperă nevoile gospodăriei decât într-o infimă măsură. Ideea însă se regăseşte perfect în generoasele idealuri ale mişcării feministe de la începutul secolului XX, cu aceleaşi consecinţe. Seriozitatea şi tenacitatea unui sas din aceste locuri, Harold Rize, emigrat în Germania, a făcut restul. S-a înfiinţat o fundaţie non-profit, "Viscri începe", o torcătorie şi un întreg complex de prelucrare a lânii, de la tuns şi spălat până la dărăcit şi tors, iar femeile satului s-au înhămat la muncă.
Asociaţia non-profit Viscri începe
Camelia Bălica, o aprigă întreprinzătoare a satului, ţine şi birtul sătesc şi este principala organizatoare a producţiei de ciorapi de lână. "Am început să croşetăm aceşti ciorapi, dar şi căciuli şi mănuşi, în 1999, când sasul nostru, Harold, a adus torcătoria şi a asigurat desfacerea în Germania. La început am fost 140 de femei care croşetam, dar am rămas 70, unele fiind plecate sau decedate. Am înfiinţat Asociaţia «Viscri începe» ca femeile să nu mai depindă de bărbaţi şi să-şi plătească strictul necesar din angaralele casei. Să fim autoritare şi să nu ne supunem lor. Eu câştig chiar mai mult decât bărbată-miu, aşa că nu-mi iese din cuvânt. Bărbaţii noştri, dacă au bani, îi beau la crâşmă, noi însă ne plătim lumina şi altele, cu veniturile din ciorapi. Noi nu facem o gaură în banii casei, ca bărbaţii, noi o astupăm. Suntem organizate. Eu primesc comanda din Germania şi împart munca egal la femei, câte 10 perechi pe lună, care la vânzare costă între 14 şi 20 de lei, în funcţie de mărime. Cele care au copii la şcoală la Rupea primesc o normă dublă, de 20 de perechi, pentru a putea suporta cheltuielile de şcolarizare. Din veniturile realizate sprijinim şi înfiinţarea dispensarului medical sătesc. Femeile din Viscri croşetează ciorapi de la 14 ani până închid ochii, de sute de ani", spune şefa femeilor din sat. Livia Adam, torcătoare de lână şi membră a asociaţiei, speră ca de sărbători să-şi primească banii. "Nu ne poate opri nimeni să muncim. Ne ajutăm şi noi cum putem. Acum, de sărbători, luăm un ban frumos, cele care am croşetat şosete. Chiar bărbaţii depind de banii noştri. Câte unii nu au animale sau serviciu şi banii din ciorapii de lână sunt un venit sigur."Maria Panait, care deţine un magazin de prezentare al ciorapilor din lână, susţine că industria acestor produse este în plină perfecţionare, femeile din Viscri fiind deschise mereu la nou, mai ales în ce priveşte coloritul produselor lor. "Noi facem ciorapi din lână sută la sută naturală, albi, maro şi gri, evident, aceste culori fiind în amestec, după cum este lâna oilor. Mâine la Saschiz este o expoziţie de produse din lână, vopsite natural, pe bază de plante. Să vedem, poate aplicăm şi noi aceste vopsele şi facem ciorapi de mai multe culori. Acum desfacerea merge mai greu, comenzile din Germania nu mai sunt atât de mari, dar de Crăciun sperăm să vindem mai bine", spune femeia.
Tot aşa speră şi o alta, de etnie romă, care are un bordei la marginea satului, dar pe care tronează mândră o antenă parabolică. "înainte aveam o tarabă în sat, dar primarul ne-a alungat de acolo. Aici nu prea e vad, poate la iarnă. Eu am alocaţie şi mi-o taie dacă mă prinde că vând ciorapi. Eu şi croşetez", se laudă de zor ţiganca.
Elena vs Elena
- de Gabriela Antoniu, Marian Ştefan
A făcut curăţenie lună şi a promis că va reveni. După câteva zile şi-a luat ghemul şi andrelele şi s-a dus la o televiziune să tricoteze în direct. Lucrul manual l-a împănat cu discursuri despre condiţia femeii în politică. Anticipând parcă lipsa de credibilitate a scenetei cu andreaua, Elena Udrea s-a explicat: "Eu am fost tot timpul aceeaşi, nu e prima oară când dau cu mopul, nu e prima oară când vin la deschiderea anului şcolar. Sunt o persoană obişnuită, care face lucruri obişnuite. E adevărat, nu mai am timp ca altădată, dar sunt o persoană normală, care ştie să facă lucrurile simple în mod curent".
Explicaţiile ei n-au mers însă, din cauza luxului afişat. O spune o altă Elenă, din Iaşi, o femeie care trăieşte de când se ştie din tricotat. "După cât de impulsivă pare Elena Udrea, cred că n-ar avea răbdare să împletească nici ca hobby acasă. Dar are ea timp? La câţi bani are...?"
