Anna Lesko:Vocea “invizibilă” sau Zglăvoaca de Chişinău

• FETE ŞI BĂIEŢI DE CARTIER
Campania noastră împotriva pseudovedetelor şi a imposturii muzicale se deschide cu un “exemplar” reprezentativ: Anna Lesko, frumoasa şi netalentata ucraineancă de la Chişinău.

• FETE ŞI BĂIEŢI DE CARTIER
Expresia “băieţi de cartier” n-are nici o legătură cu celebra marcă de ceasuri şi bijuterii Cartier SA. Cuvîntul cartier provine din francezul “quartier” şi înseamnă, la origine, ceea ce înseamnă şi la noi: parte a unui oraş care formează o unitate organică. Mai înseamnă, ca sensuri secundare, par­te din comandamentul unei mari uni­tăţi şi a patra parte din stema heral­di­că. În orice caz, expresia “băieţi de cartier” are legătură cu sensul principal doar că a deviat, prin sintagmă, la înţelesul de “băieţi de mahala” sau “bă­ieţi de periferie”. Băieţii de cartier au o psihologie comunitară, pe care o găsim fie în muzica hip-hop, fie în ma­ne­le. Luînd în considerare numai as­pectul de mentalitate al expresiei, vom descoperi, analizînd-o, că ea nu se manifestă doar în aria zonală a peri­feriei, ci în orice cartier al Bu­cu­reştiului. Se numeşte mentalitate de mahala. A semnalat-o şi a persiflat-o genial marele Caragiale prin personaje memo­rabile ca Rică Venturiano sau, mai ales, prin “fetele de cartier” gen Ziţa, Veta sau Miţa Baston. Ei, bine, nici Rică, nici Spiridon, nici Miţa Baston n-au dispărut ca specie. Le vedem astăzi, zilnic, la televizor. O nesfîrşită paradă de ambalaje fără conţinut, care inundă literalmente micul ecran, dimineaţa, la prînz şi seara. Nu comunică nimic, nu construiesc nimic, doar se îmbracă, conduc Lambor­ghini, se rad în cap, îşi pun cercei în nări - dacă-s băieţi, sau se dezbracă pînă la limita CNA-ului – dacă-s fete. Cînd vorbesc, mai bine-ar tăcea, cînd cîntă mai bine ar dansa. Şi în general mai bine ne-ar lăsa! Iată cîteva nume de referinţă: X Plugaru, Y Bah­mu­ţeanu, Z Columbeanu, XYZ Trident. Partea Yang a speciei e aco­pe­rită cu exemplare gen 0 Maximus, 01 Po­po­neţ, 000 Iovan şi mulţi alţii cărora, în cadrul acestei rubrici, le vom lăuda calităţile după cum le au. Iar prima calitate a tuturor acestora este aceea că, avînd o mentalitate de cartier, vor să poarte accesorii cu acest nume. E o confuzie la mijloc. Dragi “băieţi şi fete de cartier”, aspiranţi la ceasuri şi bijuterii Cartier, această marcă e un simbol al rafinamentului. Între voi şi ea e o distanţă istorică, n-o puteţi compensa cu bani. Dar în fond e treaba voastră, numai că de ce trebuie să ştie o ţară întreagă ce v-aţi cumpărat? Nu că ar fi vreo interdicţie în acest sens, dar, dacă vă zornăiţi etichetele în public, presupunem că vă asumaţi şi comentariile noastre despre ceea ce vedem.

Campania noastră împotriva pseudovedetelor şi a imposturii muzicale se deschide cu un “exemplar” reprezentativ: Anna Lesko, frumoasa şi netalentata ucraineancă de la Chişinău.

Anna Lesko este pe cale de dispariţie. Nu ea ca persoană, ca identitate civilă, ci ca specie de vedetă. Sau, mai exact, ca specie de pseudovedetă. Totul la Anna Lesko este “pseudo”: declaraţiile, atitudinea, vocea, sînii. În privinţa silicoanelor, ea zice că nu (normal, doar e pseudo), dar dacă priviţi comparativ pozele, trageţi singuri concluzia. Din fericire, problema cu sînii se rezolvă chirurgical, prin proteze de silicon, cu vocea e mai greu. Nu există silicon pentru corzile vocale sau pentru talent. Performanţa Annei Lesko este însă uluitoare: să n-ai nici un pic de volum, nici un strop de timbru şi totuşi să se vorbească şi să se scrie atît despre tine ca despre o cîntăreaţă e o raritate chiar şi în patria play-back-ului. Orice manelist stă mai bine cu vocea decît frumoasa ucrainiancă, spunea cineva, pe bună dreptate.

COPIL SĂRAC. Este un caz extrem de impostură muzicală, de care nu ea este vinovată, ci aceia care au “exploatat-o” în direcţia asta. Sistemul de valorizare existent în show-biz şi lipsa de imaginaţie a managerilor şi impresa­rilor au propulsat-o într-o poziţie jignitoare pentru iubitorii de muzică. Iar Anna Lesko şi-a luat cuvenitele onorarii de la această lume anapoda. Dacă oamenii cumpără “hainele împăra­tului”, adică nimic, ea de ce să nu profite, dacă are pe stoc?

Anna Lesko are 29 de ani şi o biografie de invidiat sub aspect epic. Copil sărac venit din Chişinău să cîştige o pîine în România, a reuşit să-şi afirme identitatea în locurile cele mai tulburi şi mai pro­mis­cue. Începutul “carierei” sale a fost la 17 ani, ca dansatoare într-un bar de noapte din Constanţa. Se spune că prestigiul de virgină al Annei Lesko ridicase considerabil cota barului şi calitatea clientelei (dată de “cantitatea” conturilor). De aici a fost “culeasă” de Irinel Columbeanu (în urma unei nego­cieri, zice-se) şi dusă la el aca­să, în locul Romaniţei Iovan (Ciolcan, pe vremea aceea). Generosul Irinel i-a făcut toate poftele, sprijinind-o în cariera muzicală, pentru care Anna n-avea – nici atunci, nici acum – nici o chemare. În paralel, fata a luat lecţii de pictură de la Sabin Bălaşa, care a apreciat că e foarte talentată şi era încîntat de evoluţia ei. Dincolo de suspiciunea cu care trebuie să tratăm afirmaţiile maestrului, avînd în vedere contextul (Sabin Bălaşa era plătit de Columbeanu, deci un pic de adulare era oportună), Anna chiar are talent la pictură. Lucrările ei postate pe internet, chiar dacă par “dictate” de maestru, denotă pricepere şi sensibilitate. Aceasta este, de fapt, direcţia în care Anna Lesko ar fi putut evolua. De fapt, nici nu e tîrziu, pentru că, se pare, epoca play-back-ului începe să apună în România. Încep să se audă vocile reale, necontrafăcute. Anna Lesko ar trebui să se gîndească serios la pictură. Sau la design vestimentar, unde are nişte încercări reuşite. Altfel, riscă să se întoarcă la îndeletnicirea onorabilă de croşetat pulovere, de pe vremea cînd era copil sărac.

ZESTREA. Dar, cum spu­neam, ucrainianca s-a adaptat la condiţiile date. Există în România, în unele pîrîuri de munte, un peşte ciudat, exotic, o fosilă vie rămasă din preistorie. Se numeşte zglăvoc sau zglăvoacă. Anna Lesko are, în fiinţa ei, ceva din monstruozitatea aspectuală a speciei. Zglăvoaca (sau Cottus gobio, în latină) este un peşte cu aspect de torpilă, cu prima jumătate mai umflată, cu capul mare, carapacele branhiilor mari şi late, prevăzute cu spini, şi ochii orientaţi în sus. Corpul este lipsit de solzi. Pe spinare are două înotătoare, una mai scurtă, alta mai lungă ce ajunge pînă lîngă coadă. Înotătoarea pectorală este mare, în formă de evantai. Zglă­voaca nu fuge dacă te apropii de ea. Se bazează pe mimetismul culorii (care seamănă cu pietrele), iar dacă o atingi elimină o mucoasă care o face extrem de alunecoasă. Specia este pe cale de dispariţie, de aceea este protejată de lege... A nu se înţelege că analogia se referă cumva la aspectul fizic al Annei Lesko. Repet, este ceva în fiinţa ei care mi-a sugerat comparaţia. Altfel, (pseudo)vedeta este frumoasă, sexoasă, misterioasă şi, mai ales, ambiţioasă. O ambiţie care n-are legătură cu calităţile ei reale. Vrea să cînte cu orice preţ, deşi nici nu-i place, nici n-are cu ce.
La capitolul voce şi alte în­zes­trări muzicale, vorba Răspopitului din “Zestrea Domniţei Ralu”, filmul celebrului regizor Dinu Co­cea: “Zestrea dumitale, domniţă – două ţîţişoare, două buzişoare”!

 

Independentă

Anna Lesko s-a născut la Chişinău pe 10 ianuarie 1979, într-o familie de croitori. La 17 ani a venit în România, la Constanţa, într-un bar de noapte, unde s-a angajat ca dansatoare. A fost descoperită de Irinel Columbeanu, care a dus-o acasă la el. Aici Anna a înţeles că trebuie să-şi asigure viitorul independent de banii iubitului şi a decis să fie cîntăreaţă. Piesa care i-a adus celebritatea a fost “Ard în flăcări”, compoziţia lui Marius Moga. Anna Lesko este impresariată acum de Music Management.