Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Valea Plopului. Comuna Posesti. Prahova. Intr-una dintre depresiunile dealurilor Posestiului se ridica incet, cu sacrificii si credinta, o comunitate a durerii. Piatra de temelie a asezamantului pentru copiii strazii a fost pusa de Parintele Tanase, parohul din satul Valea Plopului, acum aproape 15 ani.
Prin grija parintelui au trecut de-a lungul timpului aproape 2.000 de copii parasiti de familiile lor naturale. Acolo l-au gasit pe Dumnezeu si au mai descoperit ca in viata exista un drum. Parintele Tanase si oamenii inimosi din preajma lui le-au aratat calea. Veniti din toate colturile tarii, adunati din garile marilor orase sau de prin canalizarile aglomeratiilor urbane, copiii abandonati au aflat ce inseamna caldura unui camin, fie el si de orfani. Au simtit bucuriile Craciunului si recunostinta Sarbatorilor de Pasti. Dar mai ales au aflat ce inseamna dragostea unor semeni. Care, din straini, au devenit parinti...
Recurs la indiferenta
Majoritatea copiilor de la orfelinatul Parintelui Tanase au fost nedoriti. S-au nascut fara sa fie asteptati. Asemenea unor accidente ale vietii... Au crescut in zgomotul rotilor trenurilor si nu au auzit niciodata vreo poveste rostita in soapta de bunici. Gaura de canal de deasupra capului, prin care lumina diminetii abia se strecoara este singura imagine care le-a a mijit printre gene la trezirea din somn. S-au nascut din pedeapsa si lumea i-a condamnat prin indiferenta. Singura cale de recurs sentimental a capatat parfum de aurolac. Iar traumele au inceput sa se estompeze o data cu neuronii ucisi de chimicale. Speranta a venit din Casa Domnului. Credinta Parintelui Tanase este nesfarsita, asa cum fara margini este si supliciul nedrept al copiilor abandonati. In 1990, preotul din Valea Plopului s-a inhamat sa poarte crucea intregii lor dureri.
Adapostul dintre dealuri
Dincolo de marginea satului, printre dealurile impadurite, copiii aflati in grija parintelui si-au gasit adapost. De-a lungul unui drum neasfaltat stau insirate casele in care dorm, mananca si se joaca micutii. Multe dintre ele nu sunt terminate. Altora de abia li s-a pus piatra de temelie. Cu voia lui Dumnezeu si cu mila oamenilor, odata, casutele copiilor vor fi ridicate. Pana atunci, peste 200 de copii se inghesuie in cabanele terminate acum cativa ani. Este bine si asa. Fiecare are patutul lui, iar deasupra acestuia exista si un tavan. Intr-una dintre zilele insorite ale acestui inceput timid de primavara am coborat din masina redactiei in fata adapostului Parintelui Tanase. Zona pare a fi rupta dintr-un colt de Paradis. La ferestre, perdelele viu colorate au fost stalcite brusc de ramele geamului de ciorchinii de copii care s-au imbulzit la ferestre. Ne priveau curiosi. O fata mai indrazneata, la vreo 14-15 ani, ne-a intampinat zambind. Cu o buna crestere fara cusur ne-a indrumat catre una dintre ingrijitoarele amplasamentului. Parintele Tanase era plecat cu treburi la Ploiesti. Asigura aprovizionarea, o misiune de altfel destul de anevoioasa.
Printre ursuleti de plus
Monument al cumseca deniei, educatoarea-sefa parca s-ar fi nascut ca sa aiba grija de copiii necajiti. A incuviintat sa ne arate orfelinatul si pe copiii care traiesc aici. Printre zabrelutele de lemn, micutii ganguresc, privindu-ne cu ochi mari. Pasim cu atentie, ca sa nu calcam pe masinutele colorate sau pe vreun catelus de plus. Trei dintre ei ne studiaza foarte atent de pe olitele pe care stau intr-una dintre camerele intermediare. Le facem cu mana si intram intr-un dormitor cu patru patuturi. O mogaldeata se rostogoleste catre noi. Nu a implinit inca 3 ani. Zambeste cu toata fata, tinand strans in mana o girafa de plastic. Ne ia in brate, pe rand, fara sa scoata nici un sunet, iar fata lui mica este luminata de acelasi zambet larg. Si foarte tacut. Imaginea baietelului care tanjeste dupa afectiune ne-a urmarit tot drumul spre casa. I-am lasat o parte din sufletul nostru. Pe girafa lui o cheama Ghita.
Ucisi inainte de a se naste
L-am intalnit pe Preotul Tanase la Bucuresti, acolo unde regretatul poet Ioan Alexandru spunea ca se afla kilometrul 0 al spiritualitatii romanesti. Parintele sosise in Capitala ca sa cumpere de-ale gurii pentru copiii pe care-i "pastoreste". Nu ne-a chemat degeaba la Biserica "Sf. Gheorghe ". Dupa ce ne-am asezat cuminti pe strane, Parintele Tanase ne-a glasuit in soapta: "Aici se afla mormantul lui Constantin Brancoveanu. El a avut 11 copii, dintre care patru au fost martirizati la Constantinopol. Foarte putina lume stie ca el a fost arestat si apoi condamnat la moarte pentru politica demografica din timpul domniei sale. Datorita lui Brancoveanu, oamenii erau dispusi sa nasca copii. Ce faceau turcii atunci se intampla azi. Exista o politica contra natalitatii. In ultimii 14 ani s-au inregistrat 14,7 milioane de avorturi". Cu amaraciune in glas, parintele a motivat ca ne-am obisnuit sa aruncam vina pe lipsuri, dar nu acestea sunt cauzele, ci lipsa de credinta sau comoditatea. In Valea Plopului, cei care iau copiii abandonati la ei acasa ii ingrijesc si ii cresc, sunt numai taranii saraci.
Cruciada pentru viata
In 1990, cand preotul s-a intors de la un congres mondial pentru drepturile copilului nenascut, a intemeiat Miscarea Pro Vita, menita sa militeze impotriva avortului. Din primul an s-au ivit copii pe care Parintele i-a luat in ingrijire. Mai tarziu, birocratia ruginita a statului avea sa-i dea batai de cap. Trebuia sa reglementeze relatia dintre autoritati si organizatia sa. Anul 1994 l-a gasit infiintand o alta asociatie: Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti. In amplasamentul de la Valea Plopului traiesc 208 copii. De-a lungul timpului, acolo au crescut peste 2.000, cei mai multi provenind din gari sau izgoniti din orfelinatele din tara. Parintele s-a luptat din rasputeri sa asigure conditii sanitare, sa construiasca multe incaperi pentru ca micutii sa traiasca asa cum trebuie, dar intotdeauna asezamantul este depasit de numarul de copii. Salvarea a venit insa din inimile localnicilor. Cincizeci si opt dintre micuti au devenit membri ai familiilor din sat. Parintele a mai initiat o campanie pentru orfanii din adapost, ca fiecare dintre acestia, odata ajuns la varsta majoratului, sa primeasca cate 500 de metri de pamant si o casuta. Ar fi inceputul lor de drum. MIHAI MUNTEANU
Singurul monument din tara ridicat in cinstea copiilor ucisi prin avort
Bunatatea parintelui este simtita si de ceilalti copii din sat care au parinti si care invata in aceleasi scoli cu cei de la asezamantul din Valea Plopului. "Multi dintre copiii din sat sunt mai amarati decat ai nostri. Incercam sa-i ajutam si pe acestia", ne spune cu simplitate parintele. Minunea dumnezeiasca din Valea Plopului este strajuita de o capela mica ridicata in varful unui deal vecin. Construita cu multe sacrificii si prin efortul voluntar al oamenilor din sat, aceasta este singurul monument din tara inaltat in memoria copiilor ucisi prin avort. Aidoma unui ultim si prelung strigat al vietii.
CV
Nicolae Tanase
- 1958 - s-a nascut in satul Nucsoara din Prahova
- 1976 - temina cursurile Seminarului Teologic
- 1983 - obtine licenta Facultatii de Teologie, devenind paroh in Valea Plopului
- Preda cursuri de religie la diferite universitati profilate pe stiinte reale, dar si la Institutul Romanilor de Pretutindeni
- 1990 - dupa ce se intoarce de la un congres mondial privind drepturile copilului, infiinteaza Miscarea Pro Vita, care militeaza impotriva avorturilor
- In acelasi an, la Valea Plopului se pune piatra de temelie a primului adapost pentru copiii strazii
- 1994 - fundatia preotului Nicolae Tanase isi schimba denumirea in Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti.
"Exista o politica contra natalitatii. In ultimii 14 ani s-au inregistrat 14,7 milioane de avorturi. Noi militam pentru viata. Am vrut sa demonstrez ca se poate. Din pacate, nu am facut cat am vrut. Si asta din pricina materiei"
CONTINUARE: Parinte orb, care vede in suflete
