x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special ARGEŞ / Patru persoane, arestate în scandalul „mită pentru permise”, audiate de DNA

ARGEŞ / Patru persoane, arestate în scandalul „mită pentru permise”, audiate de DNA

de Veronica Micu    |    20 Aug 2008   •   00:00
ARGEŞ / Patru persoane, arestate în scandalul „mită pentru permise”, audiate de DNA

11:10 • Cei patru au fost aduşi astăzi, la DNA, pentru noi audieri şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că s-a extins perioada cercetărilor pentru anul 2008 inclusiv, a declarat avocatul Ilie Iordăchescu, unul dintre apărătorii din dosar.

 

Cei patru au fost aduşi astăzi, la DNA, pentru noi audieri şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că s-a extins perioada cercetărilor pentru anul 2008 inclusiv, a declarat avocatul Ilie Iordăchescu, unul dintre apărătorii din dosar.

ACUZE. Avocatul a mai spus că este vorba şi despre autodenunţuri, dar că acestea nu au fost discutate la audieri. Printre cei audiaţi în prezent de procurorii anticorupţie se află fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al judeţului Argeş, Codruţ Vlăşceanu, şi adjunctul său, Vasile Voinea.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis, vineri, 15 august, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele şefului de post din Băbana - Argeş şi al angajatului de la Evidenţa Populaţiei Argeş, reţinuţi cu o zi înainte de DNA în scandalul permiselor auto. Conform unor surse judiciare, poliţistul Laurenţiu Neagoe şi Florin Badea Boroiu, de la Evidenţa Populaţiei, sunt acuzaţi de aderare la grup infracţional organizat şi fals. Neagoe mai este acuzat de procurori de faptul că a facilitat mai multor clienţi ai reţelei de la Serviciul Permise Auto Argeş transferul domiciliului în comuna unde era şef de post. Potrivit aceloraşi surse, şeful de post ruga diferiţi cetăţeni din comună să ia în gazdă diferite persoane, fără să le spună sătenilor despre ce este vorba de fapt. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, pe 12 august, ca nefondate recursurile declarate de cei 20 membri ai reţelei din scandalul permiselor auto Argeş împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti din 8 august, prin care s-a dispus prelungirea mandatelor ce expirau pe 12 august.


CERCETĂRI. DNA a extins cercetările împotriva membrilor reţelei pentru posibile fapte de corupţie săvîrşite de aceştia în eliberarea de permise începînd chiar cu anul 2006, a spus procurorul de şedinţă al DNA, la ÎCCJ, la recursul împotriva menţinerii arestării.
Procurorul de şedinţă a mai explicat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că anchetatorii au descoperit pe parcursul cercetărilor că membrii acestei reţelei au început să lucreze încă din 2006 şi nu doar din perioada martie - iunie 2008, aşa cum se stabilise iniţial. În opinia procurorilor, aceste descoperiri agravează situaţia juridică a învinuiţilor şi implică prelungirea măsurii arestării preventive pentru ca anchetatorii să poată audia toate persoanele implicate în cauză. "Datorită activităţii desfăşurate de aceştia, s-a ajuns în situaţia ca cineva să-şi poată lua permisul de conducere într-o singură zi, la toate categoriile", a arătat procurorul DNA. Majoritatea celor audiaţi ieri de magistraţii ÎCCJ au făcut declaraţii sumare, în care fie şi-au menţinut depoziţiile făcute în faţa procurorilor, fie au spus că ei consideră că nu prezintă pericol public şi pot fi cercetaţi în stare de libertate. Curtea de apel Bucureşti a prelungit, pe 8 august, cu 30 de zile, mandatele de arestare preventivă pentru cele 20 de persoane arestate în scandalul permiselor din Argeş, tot atunci, instanţa respingînd cererea de eliberare pe cauţiune formulată de Ion Ciripan, administratorul unei şcoli de şoferi din Argeş.


„BOMBE”. Procurorii trebuie să identifice peste 2.000 de persoane care şi-au făcut mutaţie în localităţi din judeţul Argeş şi au obţinut acolo permisele de conducere, a declarat unul dintre avocaţii din dosarul în care sunt învinuiţi mai mulţi angajaţi ai Serviciului Permise Auto Argeş. Vasile Voinea, avocatul lui Ion Cazacu, a susţinut că anchetatorii trebuie să-şi îndrepte atenţia spre aceste persoane care sunt "adevărate bombe". Procurorii DNA au instituit, în luna iulie, măsura sechestrului pe averile tututor învinuiţilor din dosarul în care mai mulţi poliţişti din Argeş sunt acuzaţi că emiteau pemise de conducere în schimbul unor sume de bani. Reamintim că 20 de persoane, printre care şi poliţişti, sunt anchetate în cazul permiselor de la Evidenţa Populaţiei Argeş de DNA, ofiţerii DGA punînd la dispoziţia procurorilor probe care atestă că poliţiştii eliberau permise contra unor sume de bani. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis, pe 21 iunie, mandate de arestare preventivă pe numele a trei persoane, doi subofiţeri şi al unui instructor auto, toţi trei acuzaţi de procurorii DNA că fac parte din reţeaua din Argeş, care elibera, ilegal, permise auto diferitor persoane, care nici măcar nu susţineau examen. Printre alte 17 persoane arestate preventiv de Curtea de Apel Bucureşti pe 15 iunie în acest caz, se află şi un preot, Laurenţiu Floroiu, comisarul şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, Vasile Voinea şi şeful Şcolii de şoferi Comes din Piteşti, Constantin Tincă. Potrivit motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care a emis, în 15 iunie, mandate de arestare preventivă pentru 17 persoane în acest dosar, cei acuzaţi de DNA facilitau, în schimbul unor sume de bani, schimbarea domiciliului pe raza judeţului Argeş şi obţinerea permisului de conducere

×