Arta trivializarii la romani (II)

O analiza acida, semnata de dr. Liviu Turcu, a vietii politice romanesti. Un serial captivant, in exclusivitate, care spune verde-n fata de ce suntem noi spre coada garniturii civilizatiei universale, analizand inclusiv calitatea factorului uman de pe plaiul mioritic.

(…) Sa adaugam la lista neajunsurilor ce alimenteaza in mod nefericit deficitul de credibilitate, respect si prestigiu national pe cea privind calitatea factorului politic uman. Cu rare exceptii, clasa politica romaneasca a fost de-a lungul ultimelor doua secole profund divizata si incapabila sa separe obiectivele politice majore ce au afectat sau afecteaza destinul national de propriile interese personale sau de grup. Nu a existat un moment important in istoria tarii in care absenta acestei disjunctii sa nu afecteze grav evolutia generala.

DEJA TRADITIE. Oricine va studia cu seriozitate documentele vremii va gasi cu usurinta confirmarea situatiei descrise. Verdictul nu poate fi decat absenta unei reale constiinte si responsabilitati nationale la nivelul clasei conducatoare, ea insasi izolata si aflata la o distanta de ani lumina de baza piramidei sociale. Pe plan national, rolul "locomotivei" propasirii materiale si spirituale revine, asa cum deja am amintit, nu numai clasei politice ca factor decizional, dar si elitei intelectuale, ca model educational. Cu o clasa politica inculta si amorala, dar si o elita intelectuala ce straluceste prin absenta de la datoria sa sociala nu poti sa castigi nici credibilitatea, nici respectul si nici prestigul dorit in cadrul clubului civilizatiei universale.

STRIVITI DE GRUPURI DE INTERESE. Este un paradox unic sa constati ca elita intelectuala romaneasca continua azi sa fie fragmentata si absorbita de conflictele perene ale diverselor subgrupuri de interese culturale si ideologice si care transcend pana si schimbarile formale ale ordinii politice. Iar joaca de-a hotii si vardistii continua sa se faca exact ca pe vremea fostului regim comunist, inclusiv prin manipularea factorilor politici si evident complet pe spezele interesului national. Pentru atingerea scopurilor lor sectoriale, aceste grupuri nu numai ca au abdicat de la misiunea lor fundamentala, dar au ajuns sa faca aliante si sa utilizeze "stilul" clasei politice, pe care altfel ar trebui sa o supuna unei judecati critice.

FUNCTIA, BAT-O VINA! Obsesia obtinerii de functii in aparatul decizional guvernamental si prezidential, indeosebi acelea prin care pot controla sectoare de activitate de interes cultural, ideologic, educational etc, a devenit atat de apriga, incat odata obtinute parghiile respective se comporta si actioneaza exact ca restul exponentilor grupurilor de interese din domeniul politic, economic sau social. O situatie sesizata de altfel de multi analisti straini, intre care britanicul Tom Ghallager opteaza pentru etichetarea acestora ca oligarhi si baroni ai societatii civile. Ceea ce este si mai regretabil este nota stridenta practicata de unii dintre acestia in promovarea valorilor democratiei occidentale si care are, nici o mirare, un efect advers la nivelul audientei opiniei publice.

DE RASUL INTERLOCUTORILOR OCCIDENTALI. Revenind la abordarea critic-analitica a calitatii factorului uman trebuie remarcat ca, dupa 1989, majoritatea membrilor clasei politice romanesti nu cunosc si nu fac distinctia deosebit de importanta intre statutul de om politic si om de stat. O distinctie ce tine de ABC-ul culturii politice in lumea civilizata si care a fost rapid receptata in mod negativ de interlocutorii occidentali. Daca aceasta situatie s-ar fi petrecut la nivelul inferior al reprezentarii politice, inca ar mai fi fost partial scuzabil. Cand insa acest lucru se petrece de la nivel de ministri in sus si este asociat inculturii politice, unui servilism politic si ideologic jenant pentru insesi gazdele occidentale, situatia devine foarte grava.

EXEMPLE JENANTE. Un simplu exemplu ilustrativ departe de a fi singular: intalnirea unui prim-ministru roman cu secretarul de stat american in anii ’90 a fost pur si simplu intrerupta brutal de acesta din urma, sub ironicul si cunoscutul pretext "stiu ca aveti un program de intalniri foarte incarcat si nu doresc sa va mai retin". Informatiile cu privire la tranzactiile oneroase de tip Corleone organizate direct sau de acoliti ai varfurilor aparatului guvernamental si ai clasei politice nu au facut altceva decat sa consolideze impresia generala negativa.

DIALOGURI COLORATE LA NIVEL INALT. Daca se mai adauga agramatismul, absenta celor sapte ani de acasa si uneori chiar conflictul cu civilizatia apei si sapunului, implicatiile in contactul cu lumea occidentala devin mai mult decat evidente. Ce poate sa inteleaga si cum poate sa califice un factor decizional occidental de varf calitatile viitorului sau oaspete sau interlocutor cand i se pun pe masa informatii strict autentice despre modul in care un sef de stat roman si alti inalti demnitari ai aparatului guvernamental dialogheaza "oficial" (deci in virtutea functiei ocupate, si nu in conversatii particulare extraprofesionale) precum: "Ce p… mea mai vrei si tu acum?", "Ba, sa stii ca te ia dracu daca nu faci ce spun…", "Spune-i boului ala ca-l bag in …" si multe altele de aceeasi factura.

FA-TE FRATE CU DRACU PANA TRECI PUNTEA! Reactia este la modul figurat usor de anticipat: "Foloseste-l daca esti obligat sa o faci din ratiuni de stat si tine ochii pe el sa nu plece cu tacamurile la incheierea dineului oficial…". Nici o parte a romanilor de rand nu s-a dat in laturi de la a se lasa in primul rand sedusa de aspectele lumpenare aflate la periferia societatilor occidentale dezvoltate. Spre deosebire insa de societatile mentionate, unde periferia ramane periferie, ma tem ca in Romania acestea au tendinta de a ocupa locul de model central, propagand o lumina complet falsa asupra mecanismului si fortei motrice ce le pozitioneaza la varful civilizatiei umane. O problema care, ramasa necorectata, va constitui un balast extrem de serios in schimbarea imaginii si perceptiei actuale occidentale despre tara si oamenii ei.

ETAPA. Cele petrecute cu Ion Iliescu si Adrian Nastase (centru) marcheaza intrarea clasei politice intr-o noua faza, opineaza autorul

TRIVIALIZAREA, CA VEHICUL POLITIC. Daca in prima parte a anilor ’90 clasa politica comunista aflata in faza critica a obtinerii cel putin a aparentei de legitimitate a fost obligata in mod obiectiv sa manifeste o solidaritate exemplara, ulterior, pe masura consolidarii pozitiei dominante la limita discretionarului, a intrat intr-o noua faza marcata de o fragmentare accentuata in grupuri de interese competitive de tip conflictual. De la celebra si absolut autentica chemare politica a liderului Ion Iliescu in luna ianuarie 1990 adresata fostilor activisti mai mult sau mai putin tineri "Baieti, veniti la mine!" si pana la dilema acestuia cu privire la modalitatile indeplinirii angajamentului luat in calitate de presedinte al tarii in fata occidentalilor, de a combate coruptia la nivel inalt, este un drum foarte lung.

In final, grupurile de interese ce s-au simtit amenintate l-au debarcat fara jena, chiar daca experimentatul om politic a recuperat intre timp, fie si partial, terenul pierdut. In aceste conditii, sub aspect simbolic, cele petrecute cu Ion Iliescu si Adrian Nastase concomitent cu schimbarea centrului de greutate al puterii in favoarea grupurilor de interese ce controleaza actualul aparat de stat marcheaza intrarea clasei politice din Romania intr-o noua faza a evolutiei sale. Iar miza, in contextul intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, este asa cum am mentionat, deja prin marimea subventiilor financiare si perspectiva crearii unei noi categorii de conexiuni politice bilaterale si multilaterale de o importanta capitala.

SI EL. In cele din urma, si Ion Iliescu a fost debarcat de grupuri de interese care se simteau amenintate, apreciaza Liviu Turcu

LUPTA INTRE GRUPURILE DE INTERESE. Cu PSD-ul in postura de partid de opozitie, macinat de propriile lupte fractionare, grupurile de interese din cadrul Aliantei DA au ramas pe un teren relativ liber pentru a-si disputa pozitia dominanta in sferele puterii. O competitie ce a devenit azi pe masura mizei deschis-conflictuale avandu-i ca varfuri de lance pe ocupantii pozitiilor numarul unu de la Cotroceni, respectiv presedintele Traian Basescu si pe cel de la Palatul Victoria, respectiv Calin Popescu Tariceanu. In aceasta lupta "fratricida" (avand in vedere pozitia oficiala de aliati la guvernare) fiecare grupare incearca sa-si consolideze pozitia prin confiscarea pro-domo a celor mai importante institutii ale statului pe care apoi sa le arunce intr-un adevarat razboi civil, institutional nedeclarat. Ca aceasta situatie submineaza insusi fundamentul extrem de fragil al sistemului institutional ce poarta destul de incomod eticheta de sistem democratic are desigur pentru cei doi beligeranti (nu atat ca persoane, cat ca grupuri de interese) mai putina importanta.

"MAZARIN DE DAMBOVITA". Substratul mizei nu este de nasul "prostimii". Interesant de remarcat ca fiecare dintre cele doua grupuri de interese adverse are pe langa cei doi sefi cate un "Machiavelli" sau mai corect cate un "Mazarin" de Dambovita care pregateste atat loviturile, cat si contraloviturile de rigoare. Acestia au la randul lor propriile lor echipe de observatie, de colectare a informatiilor, de recrutare a resurselor necesare punerii in aplicare a masurilor stabilite (inclusiv la nivelul mediatic ca principala arena de compromitere a adversarului), ca si pentru evaluarea rezultatelor si punerii diagnosticelor in baza carora vor trece la mutarile urmatoare ale partidei de sah. Asa se explica faptul ca, intrandu-se intr-o noua faza agresiva a conflictului, cei doi exponenti au decis sa-si aplice lovituri "decisive" aruncand in arena confruntarii teme "grele" sub aspectul impactului public, atat pe plan intern, dar mai ales pe plan extern. Vechea "tehnica" folosita traditional de clasa politica de a capitaliza politic prin manipularea factorului extern, s-a dovedit a fi inca o data o piesa grea a artileriei autohtone. Asa a fost scoasa de la naftalina pas cu pas in functie de necesitatile de ordin tactic impuse de evolutia confruntarii, "raposatul" subiect ce a facut si face obiectul Legii Lustratiei, problema fondului informativ al Securitatii si nu in cele din urma tema necesitatii condamnarii politice oficiale a regimului comunist.

MANEVRE. Daca un grup de jurnalisti "independenti" (ca realitate si nu ca acoperire) ar fi investigat ceva mai atent modul in care s-au desfasurat evenimentele in ultimele luni, ar fi descoperit multe lucruri interesante pentru intelegerea fondului problemei. Iata fie si cu titlu ilustrativ cateva dintre acestea: iritat de faptul ca grupul al carui exponent este Traian Basescu a acaparat la modul discretionar serviciile speciale ale tarii, utilizandu-le direct pentru compromiterea adversarilor, grupul din spatele premierului Calin Popescu Tariceanu a incercat cateva manevre legislative pe linia atributiilor guvernamentale pentru a recastiga fie o parte a controlului pierdut, fie de a deveni co-participant oficial al controlului acestor servicii prin crearea unei noi structuri institutionale.

In prima faza, actiunea s-a soldat cu un esec total. In acest moment, cu sprijinul direct al nucleului activist al societatii civile (acesta din urma exasperat de marginalizarea in relatiile cu un presedinte la a carui alegere considera a-si fi adus o contributie decisiva, dar si de turnura calificata ca autoritarista in exercitarea atributiilor prezidentiale) s-a trecut la declansarea simultana a unor actiuni pe multiple planuri menite sa dezorienteze grupul advers. Mai intai s-a trecut la mediatizarea intensa a relatiilor actualului presedinte cu fostele structuri ale Securitatii interne si externe.

TEHNICI DE DESTABILIZARE A ADVERSARULUI. Mai mult sau mai putin luat prin surprindere de aparitia unor documente si informatii despre care Traian Basescu fusese asigurat ca nu mai exista (indeosebi cele privind activitatea sa de recrutat in perioada in care a fost student la Institutul de Marina), grupul de la Cotroceni a incercat in disperare sa minimalizeze efectul la nivelul opiniei publice prin manipularea de ordin semantic a titulaturii Directiei a IV-a apartinand Securitatii cu subtitulatura "Contrainformatii militare", lasandu-se implicit impresia ca e vorba de structurile informative ale Armatei.

Si, cum prestigiul Armatei in randul populatiei ocupa cu regularitate locul fruntas pe ramura increderii, este limpede cam ce s-a urmarit prin manevra respectiva. Inutil sa subliniem ca reluarea publica a subiectului relatiilor presedintelui cu Securitatea a avut in principal rolul de destabilizare a "adversarului" in conflictul cu grupul de interese de la Palatul Victoria si nicidecum intentia de a repune in discutie la modul serios cine sunt cei pe mana carora se afla azi destinul Romaniei. Ca sa nu ramana datori, in replica, tot pe cale mediatica, au aparut informatiile cu privire la prezenta numelui premierului pe lista politicienilor ce au lucrat cu Securitatea. Ulterioara dezmintire pe linia CNSAS (personal, as fi foarte curios, fara a avea opinii pro sau contra pe subiect, sa stiu in baza carei documentatii s-a facut dezmintirea) a frizat mai intai ridicolul prin precizarea ca pe lista ar fi aparut numai doua dintre multiplele nume ale premierului. Vorba vestitei exclamatii franceze: "Ce vreti domnilor, ne aflam doar la portile Orientului…".

SCANDALUL NUMIRII NOII CONDUCERI A CNSAS. Conflictul intre grupul Cotroceni si cel de la Palatul Victoria avea sa atinga noi cote "fierbinti" o data cu momentul numirii noului colegiu al CNSAS. Cu doar doi ani in urma, am argumentat factual cat de complexa este abordarea problemei colaborationismului in cadrul regimului comunist din Romania. Nu in cele din urma, cat de daunatoare poate fi adoptarea unei legislatii masluite abil si crearea unei structuri institutionale, atunci cand este conceputa de o maniera sa contribuie la contrafacerea realitatii in folosul unei anumite parti a clasei politice comuniste reciclate sub stindardul democratiei de tip occidental. Conducerea CNSAS nu numai ca a esuat lamentabil si in mod previzibil in misiunea sa istorica, dar a devenit prin acordarea incorecta de certificate de buna purtare unor politicieni compromisi, complice al grupurilor de interese care altfel ar fi trebuit sa faca obiectul activitatii acestei institutii. Cum nimeni, inclusiv activistii societatii civile membri ai Colegiului nu au dorit sa-si tulbure sinecura, noua "rotatie" la nivelul conducerii urma doar sa consfinteasca intrarea piesei de teatru in actul II. Asta pana cand grupul de interese reprezentat de premier a decis sa puna cateva pioneze pe scaunul prezidential prin plasarea in fruntea colegiului a veteranului pe subiect, respectiv Ticu Dumitrescu. (Liviu Turcu) (Va urma)

DESPRE INTELECTUALI
"Este un paradox unic sa constati ca elita intelectuala romaneasca continua azi sa fie fragmentata si absorbita de conflictele perene ale diverselor sub-grupuri de interese culturale si ideologice si care transcend pana si schimbarile formale ale ordinii politice"

PING-PONG
"(…) Securitatea a avut in principal rolul de destabilizare a «adversarului» in conflictul cu grupul de interese de la Palatul Victoria si nicidecum intentia de a repune in discutie la modul serios cine sunt cei pe mana carora se afla azi destinul Romaniei. Ca sa nu ramana datori, in replica, tot pe cale mediatica, au aparut informatiile cu privire la prezenta numelui premierului pe lista politicienilor ce au lucrat cu Securitatea"

CARTEA DE VIZITA A AUTORULUI

Liviu Turcu (foto) s-a nascut la 12 iulie 1948, la Galati. 1970: Absolvent al Facultatii de Sociologie din Bucuresti. 1970-1976: Cercetator stiintific la Institutul de Studii si Cercetari pentru Prognoza Economica si asistent la Universitatea din Bucuresti. 1977: Doctorat in filozofie la aceeasi universitate. 1976-1989: a functionat in cadrul Serviciului de Informatii Externe (DIE, ulterior CIE) din cadrul Departamentului Securitatii Statului, unde a ocupat functii de raspundere, printre care si cea de sef al serviciului operativ SUA/Canada si Europa de Vest, grupul de spatii Germania, Austria si Elvetia. Dupa stabilirea in SUA, unde a cerut azil politic, a dat interviuri si a publicat analize pe tema regimului comunist in mass-media occidentale printre care BBC, Vocea Americii, CBC (Canada), TV5 (Franta), Europa Libera, L’Europeo (Italia), The Washington Post, The Washington Times, The New York Times. Este membru al Academiei Americano-Romane de Stiinta si Arta (ARA) si Society of Competitive Intelligence Proffesionals. In prezent, este expert consultant in informatii competitive din domeniul economic si financiar pentru companii interesate de investitii in fosta Europa de Est. La 11 iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat la moarte de catre un complet de judecata, al carui presedinte a fost colonelul de justitie Gica Popa - la 25 decembrie 1989, acelasi colonel l-a condamnat la moarte si pe Nicolae Ceausescu, iar apoi s-a sinucis, la 1 martie 1990. La 1 octombrie 1990, ca urmare a recursului extraordinar inaintat de Procurorul General, prin decizia nr.27, Curtea Suprema de Justitie, rejudecand procesul, a anulat sentinta data de fostul regim totalitar, fiind repus in drepturile sale civile.