Consumatorii dezarmati in fata agentilor economici au acum la indemana, gratis, calea actiunii in justitie.
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC) a demarat, in decembrie 2003, proiectul âAccesul consumatorilor la justitie", finantat de Uniunea Europeana cu peste 30.000 de euro. âProiectul, care are o durata de 9 luni, isi propune sa introduca un serviciu de asistenta juridica specializat in domeniul protectiei consumatorilor prin constituirea unui corp de juristi care sa reprezinte drepturile si interesele legitime ale consumatorilor atat prin consiliere, cat si prin asistenta juridica si reprezentare in fata organelor jurisdictionale", a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, avocatul Elena Moise, coordonatorul acestui proiect. INSTANTA. Serviciul de asistare juridica va avea un numar de 100 de beneficiari ai consilierii juridice si un numar de cinci beneficiari ai asistentei si reprezentarii in instanta. Selectionarea litigiilor de consum se va efectua de catre un corp de juristi ai APC, in functie de gradul de pericol social al faptei reclamate de consumator si de prejudiciul suferit de acesta. CRITERII. âVom merge in justitie si pentru 1.000 de lei daca este cazul si daca va fi nevoie sa asistam 23 de milioane de consumatori, atat vom asista", a mai afirmat avocatul Moise. In cadrul activitatii de identificare a caracteristicilor litigiilor de consum, APC a realizat o analiza a tipurilor de litigii dintre consumatori si agentii economici, pe baza urmatoarelor criterii: domenii vizate de obiectul litigiilor, cauzele nemultmirilor consumatorilor, valoarea prejudiciilor suferite de consumatori in urma achizitionarii unui produs defectuos sau a prestarii unui serviciu necorespunzator, numarul consumatorilor care au solicitat servicii de asistenta juridica si motivele pentru care au refuzat actionarea in judecata a agentului economic reclamat. Cei interesati pot suna la 021-315.71.49 sau pot scrie pe adresa de e-mail: juridic@apc-romania.ro (Cristina Hurdubaia)Citește pe Antena3.ro