Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
STELE VERZI ● Muzeograful Adrian Şolka de la Observatorul Astronomic aruncă mărul discordiei
Că a fost şi este al zeilor ori al oamenilor, al poeţilor ori al astronomilor, al finitului vizual ori al infinitului mental, de la Facerea Lumii, instinctual ori raţional, ne-am îndreptat ochii spre Cer. Cu vădită curiozitate sau cu umilinţă teologală am încercat să-i descifrăm tainele. Însă, în necuprinsul-cuprins firav şi puţin înţeles de mintea noastră, ne aflăm exact în postura lui Diogene, care umbla cu lumânarea aprinsă prin butoi în căutarea Adevărului.
Că a fost şi este al zeilor ori al oamenilor, al poeţilor ori al astronomilor, al finitului vizual ori al infinitului mental, de la Facerea Lumii, instinctual ori raţional, ne-am îndreptat ochii spre Cer. Cu vădită curiozitate sau cu umilinţă teologală am încercat să-i descifrăm tainele. Însă, în necuprinsul-cuprins firav şi puţin înţeles de mintea noastră, ne aflăm exact în postura lui Diogene, care umbla cu lumânarea aprinsă prin butoi în căutarea Adevărului.
STELE VERZI ● Muzeograful Adrian Şolka de la Observatorul Astronomic aruncă mărul discordiei
Că a fost şi este al zeilor ori al oamenilor, al poeţilor ori al astronomilor, al finitului vizual ori al infinitului mental, de la Facerea Lumii, instinctual ori raţional, ne-am îndreptat ochii spre Cer. Cu vădită curiozitate sau cu umilinţă teologală am încercat să-i descifrăm tainele. Însă, în necuprinsul-cuprins firav şi puţin înţeles de mintea noastră, ne aflăm exact în postura lui Diogene, care umbla cu lumânarea aprinsă prin butoi în căutarea Adevărului.
Ignorat de unii (ca-n "Steaua fără nume‘‘ a lui Mihail Sebastian), punct de reper pentru alţii (navigatorii care ţintesc Steaua Polară) ori firesc "acoperiş‘‘ pentru cei mulţi, Cerul face parte din "natura umană‘‘. Poeţii îl idealizează şi-l umanizează totodată. Luna, care răsare la Agapia deasupra brazilor negri, "cu lumina ei fecioară‘‘, e a lui Eminescu. Nimeni nu i-o poate lua. El o dăruieşte plină, de câte ori răsare, lumii româneşti. Credincioşii, indiferent de dogmă, văd în el locul exercitării puterii Divine, spaţiul unde se plămădesc şi unde se întorc sufletele. Numai astronomii ori savanţii îl văd rece, indiferent, supus unor legi ce, cu înfumurare, au fost de ei deduse. Însă ochiul lor n-a ajuns prea departe, mintea lor n-a cuprins prea mult. Se pot face speculaţii logice sau matematice. Toate sunt la nivel uman. Dar Universul? La ce nivel e? Există oare axa univers-natură-om care să funcţioneze exclusiv sub imperiul aceloraşi legi? Astfel, am fost la Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu‘‘ din Bucureşti, la puţine ceasuri după ce un asteroid, monitorizat de câteva luni, a trecut destul de aproape de Pământ. Am vrut să aflu cum vede lucrurile cineva care se plimbă printre stele, dar trăieşte printre oameni. Dacă se verifică sau nu versul eminescian: "Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic/ Universul fără margini e în degetul lui mic...‘‘.
UMBRE PE CER. În cămăruţa muzeografului Adrian Şonka abia încăpeau un birou cu calculator, câteva scaune şi un cuier. În fond, tot Universul, dacă e să-l parafrazez. Discuţia a început clasic, gen "ce spectacol ne propune Cerul în stagiunea 2008?‘‘. Tânăr, fără a aduce câtuşi de puţin cu personajul Scrisorii I, domnul Şonka trece în revistă evenimentele ce vor putea fi vizibile din ţara noastră: "La 21 februarie vom avea eclipsă totală de lună. Se va vedea destul de bine după ora 2:00 dimineaţa. Fiind un fenomen mai spectaculos, observatorul va fi toată noaptea accesibil celor care vor veni să vadă eclipsa. Ultima vizibilă de la noi a fost în 2006. La 1 august va fi o eclipsă parţială de soare. Luna va acoperi 15% din Soare, durata eclipsei fiind de trei ore. Aceasta se va vedea foarte bine, căci va începe pe la ora 20:00 şi se va încheia a doua zi, la 3:00 dimineaţa. Spectaculos va fi şi apariţia planetelor, care numai două-trei luni pe an se văd bine. Acum, Saturn se vede bine, Marte s-a văzut excelent în decembrie şi la începutul anului, în primavară va fi Jupiter, iar la sfârşitul verii, spre toamnă, Venus. Şi, evident, ploile de meteoriţi (stelele cu coadă). La 12-13 august sunt Perseidele (cad cam 80-100 de meteoriţi pe oră), iar la 13-14 decembrie Geminidele, care sunt mai strălucitoare.
ZODII FALSE. Ce am auzit mai departe m-a făcut să nu mai pun deloc preţ pe predicţiile astrologilor (măcar că până atunci aş fi pus mai mult!). "Astrologii nu au un cer normal. Au un cer fictiv, pe care pun planetele. Pentru aceştia numele planetei reprezintă un simbol, semnificaţia mitologică a planetei. Astrologii au 12 zodii, astronomii au 13 constelaţii zodiacale. O zodie înseamnă o constelaţie prin care trece Soarele. Ei au împărţit Cerul în 12 zodii, deoarece dă mai bine când împarţi 365 la 12 decât la 13. Aşa, Soarele se află într-o constelaţie o lună întreagă. Real, Soarele nu trece prin 12 constelaţii, ci prin 13. De exemplu, în Scorpion stă vreo şapte zile, nu o lună. Dacă ar fi să-i luăm pe oameni la rând, am vedea că nu mai sunt zodia pe care le-o spun astrologii. Ultimul om care s-a înscris în zodia în care suntem acum, de exemplu, a trăit în urmă cu 1.000 de ani. Noi toţi suntem acum alte zodii. Există două feluri de astrologi: astrologii care îşi dau seama că nu există nici un fel de legătură între astronomie şi astrologie şi astrologii nebuni, care cred că planetele chiar ne influenţează printr-o forţă, prin ceva inexplicabil. Ba, mai mult! Nu iau în calcul diametrele planetelor. Pentru aceştia nu contează că Jupiter e cea mai mare planetă, iar Pluto e o amărăciune de vreo 30 de ori mai mică. E ciudat să crezi că amândouă ne-ar influenţa la fel de mult. Nu e decât o joacă cu simbolurile.‘‘
PRECUM ÎN CER... E Cerul pe care-l vedem noi încremenit aşa dintotdeauna sau s-a transformat şi se transformă? Se mişcă ca "un organism viu‘‘, operând însă cu miliardele şi miliardele de ani ale veşniciei, faţă de firavele noastre clipe muritoare şi nu sesizăm? "La o primă privire, Cerul este acelaşi ca acum 10.000-20.000 de ani. Pentru că stelele nu s-au mişcat atât de mult ca să putem observa cu ochiul. Şi la fel or să rămână neschimbate încă 10.000-20.000 de ani. Există însă anumite stele mai apropiate de noi care se deplasează cu viteze mari, care între timp vor dispărea. Steaua Arthurus, de exemplu, peste aproximativ 30.000 de ani nu o să se mai vadă cu ochiul liber, deşi acum este foarte strălucitoare. Ea se mişcă foarte repede pe lângă Soare, parcurgând în fiecare secundă 50 de kilometri, dar o să se ducă în timp, o să devină mai slabă. Dar cerul e acelaşi. Avem aceleaşi constelaţii ca egiptenii acum câteva mii de ani, pe vremea faraonilor. În astronomia vizibilă, dacă vorbim despre schimbări, vorbim despre milioane de ani, miliarde poate. Abia atunci se vor întâmpla nişte lucruri mai deosebite, nu bune pentru noi, dar deosebite. Steaua Polară, de exemplu, se va vedea tot acolo câteva mii de ani şi s-a văzut tot acolo cu câteva mii de ani în urmă. Însă cu Steaua Polară e o altă problemă. Ea rămâne aceeaşi pe lângă stelele de lângă ea, dar Pământul se balansează, în 26.000 de ani făcând o rotaţie completă. Astfel, Polară nu o să mai fie spre nord, o să fie în altă parte, dar stelele între ele vor fi aceleaşi. Peste 500-600 de ani vom vedea că Polara s-a depărtat clar de Nordul Ceresc.‘‘
AŞA ŞI PRE PÅMÅNT. Obişnuim să spunem că Natura îşi are legile ei, că îşi face propriile legi, că îşi reglează singură conturile. Că omul funcţionează, la rându-i, după nişte legi ale organismului bine stabilite. Dar Universul? Or fi Natura şi corpul uman o extrapolare în mic a legilor Universului? Există un Creator? "Fizic vorbind există nişte legi de care nu poţi să scapi. Şi sunt similitudini. Mişcarea planetelor în jurul Soarelui e similară cu mişcarea electronilor în jurul nucleului unui atom. Dar se pare că este numai o coincidenţă. Momentan se consideră că nu este o lege fixă a Universului. Nu e musai ca ceva să se învârtă în jurul altcuiva. E greu de spus dacă există un Creator. Eu pot să spun că noi, cei care stăm acum în birou şi tot ce vedem pe masă, am fost creaţi de stele. La început, când a apărut Universul, exista numai hidrogen. Este elementul care se formează cel mai uşor. Era o mare supă de hidrogen şi puţin heliu. Hidrogenul interacţionând cu altul a creat elemente mai grele: heliul. Heliul interacţionând cu heliu a creat oxigen, oxigenul interacţionând cu oxigen a creat siliciu. Şi tot aşa până s-a ajuns la fier. Asta se întâmpla în jurul unei stele. Când steaua aceasta a explodat a devenit o Super Novă, din energia ei creându-se elemente grele, care au fost risipite în spaţiu... Acuma să nu mă întrebaţi cine a creat hidrogenul...‘‘
"NU MAI PLÅNGE JANE...‘‘ Când a vorbit despre un posibil Dumnezeu a avut aceeaşi voce egală, fără timorare, emoţii sau sfiiciune în glas. "Eu unul nu cred într-un Creator, indiferent cum s-ar numi El. E prea complicat. Mie îmi trebuiesc nişte dovezi. Nu poţi să crezi doar că zice cineva asta, mai ales cineva care face numai tâmpenii, cum ar fi religia. Eu unul mă gândesc că noi nu dispărem pur şi simplu, ci ne transformăm în altceva, ca materie vorbind. Nici Soarele nostru nu va dispărea, ci va contribui la crearea unor alte planete, la crearea poate a vieţii pe alte planete.‘‘... Când am plecat, pe stradă, m-am trezit fluierând melodia aia cu: "Nu mai plânge Jane/ Plânsul e dă formă/ Jana nu e moartă/ Jana se transformă...‘‘ Mă şi închipuiam viitoare pulbere de stele...
Că a fost şi este al zeilor ori al oamenilor, al poeţilor ori al astronomilor, al finitului vizual ori al infinitului mental, de la Facerea Lumii, instinctual ori raţional, ne-am îndreptat ochii spre Cer. Cu vădită curiozitate sau cu umilinţă teologală am încercat să-i descifrăm tainele. Însă, în necuprinsul-cuprins firav şi puţin înţeles de mintea noastră, ne aflăm exact în postura lui Diogene, care umbla cu lumânarea aprinsă prin butoi în căutarea Adevărului.
Ignorat de unii (ca-n "Steaua fără nume‘‘ a lui Mihail Sebastian), punct de reper pentru alţii (navigatorii care ţintesc Steaua Polară) ori firesc "acoperiş‘‘ pentru cei mulţi, Cerul face parte din "natura umană‘‘. Poeţii îl idealizează şi-l umanizează totodată. Luna, care răsare la Agapia deasupra brazilor negri, "cu lumina ei fecioară‘‘, e a lui Eminescu. Nimeni nu i-o poate lua. El o dăruieşte plină, de câte ori răsare, lumii româneşti. Credincioşii, indiferent de dogmă, văd în el locul exercitării puterii Divine, spaţiul unde se plămădesc şi unde se întorc sufletele. Numai astronomii ori savanţii îl văd rece, indiferent, supus unor legi ce, cu înfumurare, au fost de ei deduse. Însă ochiul lor n-a ajuns prea departe, mintea lor n-a cuprins prea mult. Se pot face speculaţii logice sau matematice. Toate sunt la nivel uman. Dar Universul? La ce nivel e? Există oare axa univers-natură-om care să funcţioneze exclusiv sub imperiul aceloraşi legi? Astfel, am fost la Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu‘‘ din Bucureşti, la puţine ceasuri după ce un asteroid, monitorizat de câteva luni, a trecut destul de aproape de Pământ. Am vrut să aflu cum vede lucrurile cineva care se plimbă printre stele, dar trăieşte printre oameni. Dacă se verifică sau nu versul eminescian: "Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic/ Universul fără margini e în degetul lui mic...‘‘.
UMBRE PE CER. În cămăruţa muzeografului Adrian Şonka abia încăpeau un birou cu calculator, câteva scaune şi un cuier. În fond, tot Universul, dacă e să-l parafrazez. Discuţia a început clasic, gen "ce spectacol ne propune Cerul în stagiunea 2008?‘‘. Tânăr, fără a aduce câtuşi de puţin cu personajul Scrisorii I, domnul Şonka trece în revistă evenimentele ce vor putea fi vizibile din ţara noastră: "La 21 februarie vom avea eclipsă totală de lună. Se va vedea destul de bine după ora 2:00 dimineaţa. Fiind un fenomen mai spectaculos, observatorul va fi toată noaptea accesibil celor care vor veni să vadă eclipsa. Ultima vizibilă de la noi a fost în 2006. La 1 august va fi o eclipsă parţială de soare. Luna va acoperi 15% din Soare, durata eclipsei fiind de trei ore. Aceasta se va vedea foarte bine, căci va începe pe la ora 20:00 şi se va încheia a doua zi, la 3:00 dimineaţa. Spectaculos va fi şi apariţia planetelor, care numai două-trei luni pe an se văd bine. Acum, Saturn se vede bine, Marte s-a văzut excelent în decembrie şi la începutul anului, în primavară va fi Jupiter, iar la sfârşitul verii, spre toamnă, Venus. Şi, evident, ploile de meteoriţi (stelele cu coadă). La 12-13 august sunt Perseidele (cad cam 80-100 de meteoriţi pe oră), iar la 13-14 decembrie Geminidele, care sunt mai strălucitoare.
ZODII FALSE. Ce am auzit mai departe m-a făcut să nu mai pun deloc preţ pe predicţiile astrologilor (măcar că până atunci aş fi pus mai mult!). "Astrologii nu au un cer normal. Au un cer fictiv, pe care pun planetele. Pentru aceştia numele planetei reprezintă un simbol, semnificaţia mitologică a planetei. Astrologii au 12 zodii, astronomii au 13 constelaţii zodiacale. O zodie înseamnă o constelaţie prin care trece Soarele. Ei au împărţit Cerul în 12 zodii, deoarece dă mai bine când împarţi 365 la 12 decât la 13. Aşa, Soarele se află într-o constelaţie o lună întreagă. Real, Soarele nu trece prin 12 constelaţii, ci prin 13. De exemplu, în Scorpion stă vreo şapte zile, nu o lună. Dacă ar fi să-i luăm pe oameni la rând, am vedea că nu mai sunt zodia pe care le-o spun astrologii. Ultimul om care s-a înscris în zodia în care suntem acum, de exemplu, a trăit în urmă cu 1.000 de ani. Noi toţi suntem acum alte zodii. Există două feluri de astrologi: astrologii care îşi dau seama că nu există nici un fel de legătură între astronomie şi astrologie şi astrologii nebuni, care cred că planetele chiar ne influenţează printr-o forţă, prin ceva inexplicabil. Ba, mai mult! Nu iau în calcul diametrele planetelor. Pentru aceştia nu contează că Jupiter e cea mai mare planetă, iar Pluto e o amărăciune de vreo 30 de ori mai mică. E ciudat să crezi că amândouă ne-ar influenţa la fel de mult. Nu e decât o joacă cu simbolurile.‘‘
PRECUM ÎN CER... E Cerul pe care-l vedem noi încremenit aşa dintotdeauna sau s-a transformat şi se transformă? Se mişcă ca "un organism viu‘‘, operând însă cu miliardele şi miliardele de ani ale veşniciei, faţă de firavele noastre clipe muritoare şi nu sesizăm? "La o primă privire, Cerul este acelaşi ca acum 10.000-20.000 de ani. Pentru că stelele nu s-au mişcat atât de mult ca să putem observa cu ochiul. Şi la fel or să rămână neschimbate încă 10.000-20.000 de ani. Există însă anumite stele mai apropiate de noi care se deplasează cu viteze mari, care între timp vor dispărea. Steaua Arthurus, de exemplu, peste aproximativ 30.000 de ani nu o să se mai vadă cu ochiul liber, deşi acum este foarte strălucitoare. Ea se mişcă foarte repede pe lângă Soare, parcurgând în fiecare secundă 50 de kilometri, dar o să se ducă în timp, o să devină mai slabă. Dar cerul e acelaşi. Avem aceleaşi constelaţii ca egiptenii acum câteva mii de ani, pe vremea faraonilor. În astronomia vizibilă, dacă vorbim despre schimbări, vorbim despre milioane de ani, miliarde poate. Abia atunci se vor întâmpla nişte lucruri mai deosebite, nu bune pentru noi, dar deosebite. Steaua Polară, de exemplu, se va vedea tot acolo câteva mii de ani şi s-a văzut tot acolo cu câteva mii de ani în urmă. Însă cu Steaua Polară e o altă problemă. Ea rămâne aceeaşi pe lângă stelele de lângă ea, dar Pământul se balansează, în 26.000 de ani făcând o rotaţie completă. Astfel, Polară nu o să mai fie spre nord, o să fie în altă parte, dar stelele între ele vor fi aceleaşi. Peste 500-600 de ani vom vedea că Polara s-a depărtat clar de Nordul Ceresc.‘‘
AŞA ŞI PRE PÅMÅNT. Obişnuim să spunem că Natura îşi are legile ei, că îşi face propriile legi, că îşi reglează singură conturile. Că omul funcţionează, la rându-i, după nişte legi ale organismului bine stabilite. Dar Universul? Or fi Natura şi corpul uman o extrapolare în mic a legilor Universului? Există un Creator? "Fizic vorbind există nişte legi de care nu poţi să scapi. Şi sunt similitudini. Mişcarea planetelor în jurul Soarelui e similară cu mişcarea electronilor în jurul nucleului unui atom. Dar se pare că este numai o coincidenţă. Momentan se consideră că nu este o lege fixă a Universului. Nu e musai ca ceva să se învârtă în jurul altcuiva. E greu de spus dacă există un Creator. Eu pot să spun că noi, cei care stăm acum în birou şi tot ce vedem pe masă, am fost creaţi de stele. La început, când a apărut Universul, exista numai hidrogen. Este elementul care se formează cel mai uşor. Era o mare supă de hidrogen şi puţin heliu. Hidrogenul interacţionând cu altul a creat elemente mai grele: heliul. Heliul interacţionând cu heliu a creat oxigen, oxigenul interacţionând cu oxigen a creat siliciu. Şi tot aşa până s-a ajuns la fier. Asta se întâmpla în jurul unei stele. Când steaua aceasta a explodat a devenit o Super Novă, din energia ei creându-se elemente grele, care au fost risipite în spaţiu... Acuma să nu mă întrebaţi cine a creat hidrogenul...‘‘
"NU MAI PLÅNGE JANE...‘‘ Când a vorbit despre un posibil Dumnezeu a avut aceeaşi voce egală, fără timorare, emoţii sau sfiiciune în glas. "Eu unul nu cred într-un Creator, indiferent cum s-ar numi El. E prea complicat. Mie îmi trebuiesc nişte dovezi. Nu poţi să crezi doar că zice cineva asta, mai ales cineva care face numai tâmpenii, cum ar fi religia. Eu unul mă gândesc că noi nu dispărem pur şi simplu, ci ne transformăm în altceva, ca materie vorbind. Nici Soarele nostru nu va dispărea, ci va contribui la crearea unor alte planete, la crearea poate a vieţii pe alte planete.‘‘... Când am plecat, pe stradă, m-am trezit fluierând melodia aia cu: "Nu mai plânge Jane/ Plânsul e dă formă/ Jana nu e moartă/ Jana se transformă...‘‘ Mă şi închipuiam viitoare pulbere de stele...
Program
La Observator se poate intra marţea, vinerea şi sâmbăta (în mod obişnuit, când nu sunt evenimente pe Cer). Se deschide când se întunecă, iar ultima persoană acceptată este cel târziu la ora 21:45. De curând a fost dotat cu un instrument nou, donat de o bancă, evident mult mai puternic şi mai performant decât luneta amiralului. Prin el se pot vedea Saturn, mărit până la 300 de ori, Luna, mărită până la 350 de ori etc.
Citește pe Antena3.ro
