Atac asupra militarilor care erau in defilare

TIMISOARA ’89 - Coloana UM 01185 a fost agresata de indivizi ramasi necunoscuti Odata incheiata pregatirea, mercenarii romani si maghiari erau infiltrati in grupuri mai mari de refugiati adusi la granita si predati autoritatilor romane.

LIBERTATE! Timisorenii au iesit in strada impotriva regimului ceausist

De regula, predarea se facea cu autobuze transportand minimum 30 de persoane - intre care diversionistii erau 2-3 - sau incarcate la maxim cu 70-80 de persoane, intre care diversionistii erau mai multi. Alte grupuri, mai mici, erau lasate in apropierea punctului de trecere a frontierei si obligate sa se deplaseze pe jos pentru a se preda. De cele mai multe ori, astfel de grupuri nu contineau nici un diversionist, dar dadeau de lucru organelor de stat romanesti in egala masura. Autoritatile romane ii preluau si declansau operatiunea inversa, de identificare si prelucrare informativa a celor intorsi din Ungaria si Iugoslavia. Astfel a fost identificat un numar de indivizi pregatiti dincolo de granite pentru diversiunea din decembrie. Conducerea Securitatii continua sa afirme ca detinea informatii precise despre indivizii antrenati in tabele din Ungaria. Am cerut SRI-ului dosarele lor si am fost refuzat. Criza de la frontiera insa a avut o dimensiune fara precedent. Ea pornea de fapt de la criza profunda, nemaiintalnita, din randurile trupelor de graniceri ale tarii.

DEFILAREA. Incepand cu ora 10:00 pe strazile Timisoarei s-a desfasurat defilarea militara ordonata de Ceausescu. Patru coloane corespunzator a patru unitati militare din garnizoana (UM 01185, UM 01008, UM 01115, UM 01942) au trecut pe trasee stabilite din timp la Comandament. Defilarea a trei coloane s-a desfasurat fara incidente, populatia obisnuita a orasului privind oarecum cu uimire acel mars, unii fara sa aiba o explicatie, altii fara sa stie daca nu se serbeaza vreun eveniment neanuntat. Au fost si cetateni care, trecand prin centru si vazand distrugerile, au legat defilarea militara de faptele din noaptea precedenta. Coloana Unitatii Militare 01185 insa a fost atacata de grupuri de indivizi violenti, care pana atunci nu se manifestasera in vreun fel in acea dimineata. Comandantul detasamentului, capitan (la acea data) Nicolae Roman, a declarat celei de-a doua Comisii senatoriale la 11 mai 1994: "Din 17 decembrie ’89, ora 08:00, in Timisoara am fost in centrul evenimentelor. Am condus in 17 decembrie, cu drapelul de lupta, unitatea prin oras. Ordinul l-am primit de la comandant, maior Bulai, dimineata pentru defilare. La ora 10:30 a venit si fanfara, am repetat un cantec cu militarii. La 10:50 am pornit cu muzica in frunte, drapelul de lupta si apoi trupele. La Piata Maria era un cordon de scutieri, lume agitata ce scandau, ne huiduiau, am trecut apoi prin Piata Operei unde erau grupuri de cetateni, au inceput huiduielile si indemnurile: «Omorati-va ofiterii!». S-au adunat cetatenii in jurul nostru, ne-au presat, unii parca nu erau din Timisoara, aveau corpuri contondente". Este interesant si semnificativ in acelasi timp ca ofiterul a dat mult mai multe amanunte in fata Comisiei precedente, conduse de senatorul Sergiu Nicolaescu: "In Piata Operei coloana a devenit un adevarat magnet, fiind inconjurata de persoane cu infatisare si imbracaminte care nu aratau a fi din Timisoara. Printre altele, s-a strigat si «Omorati-va ofiterii!»; atunci am ordonat: «Compania intaia la mine!», ridicand si coborand bratul cu repeziciune. Militarii au inconjurat imediat muzica si drapelul, creandu-se un interval de aproximativ 10 m (moment in care lt. col. Petru Baba a fost atacat de un individ cu cutitul - ofiterul a fost salvat de catre un militar, care l-a lovit pe agresor cu patul armei). Cu drapelul la piept, serg. maj. A. Bagiu, pe care l-am avut in stanga mea, impreuna cu intreaga coloana ne-am deplasat catre Hotelul Continental. Multimea s-a calmat la strigatul unui cetatean care a cerut ca ea sa ramana pe loc".

FARA EXPLICATII. Atacul asupra detasamentului militar in defilare, cu muzica, nu are nici o explicatie logica, nefiind vorba de o subunitate care sa blocheze manifestantii, sa-i agreseze cumva sau sa-i reprime. Ca act de intimidare militara nu poate fi inregistrat, deoarece armata defileaza cu diferite ocazii fara ca acest fapt sa atraga furia multimii. In anul 1994, pe vremea cand era presedintele Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Valentin Gabrielescu, fruntas al PNTCD, a declarat in legatura cu defilarea din 17 decembrie: "Ideea nu este noua, nici originala, se foloseste si in alte parti. Englezii spun: To show the flag (a arata drapelul). Cred ca ideea a fost buna. Voia sa arate populatiei Timisoarei: «Armata este aici! Cantam! Defilam! Nu reprimam, nu atacam! Dar suntem prezenti!». Si americanii trimit cate un vas sa arate ca sunt prezenti acolo unde apare cate un conflict... Insa Milea nu se astepta la ceea ce a urmat. A iesit ce a iesit... Bietii oameni, care nu faceau nimic - cantau si aratau drapelul - , au patit ceva cu totul neobisnuit in Romania: sa fie fluierati, huiduiti, sa se arunce in ei cu pietre...". Avand in vedere ca incidentul s-a petrecut asupra unei singure coloane din cele patru si intr-un singur loc, rezulta logic ca intimidati, eventual, si indemnati sa raspunda intimidarii printr-o agresiune nu puteau fi decat cei vinovati de violentele de peste noapte, adica cei care se stiau cumva vizati pentru ceva. Daca vreunul dintre ofiteri ar fi facut pe loc aceasta legatura logica - dar chiar si fara ea - , trebuie spus foarte clar ca, in temeiul legilor si din acel timp si de astazi, militarii puteau executa foc asupra agresorilor, acoperiti complet de prevederile Decretului nr. 367/18 octombrie 1971 privind regimul armelor, munitiilor si materiilor explozive, Art. 36, alin. a, alin. c si cu respectarea Art. 37 privind somatia. Injunghierea unui militar din coloana (fie si sub forma de tentativa) si actiunea cu scopul de a captura drapelul de lupta implica dreptul de foc in regulamentele tuturor armatelor din lume.

RIPOSTA. Fortele de ordine au pus tunurile de apa pe manifestanti ca sa-i imprastie

"AU ATACAT ARMATA!". Presa si unii autori de carti au minimalizat acel incident, considerandu-l neinsemnat sau cel mult un act de intimidare. Dar din punctul de vedere al legilor, situatia era cat se poate de serioasa. De altfel, incidentul a avut consecinte in toata Armata, deoarece informatia a circulat cu rapiditate pe canalele militare oficiale si neoficiale. Cititorul obisnuit nu este familiarizat cu atmosfera, cu obiceiurile, cu sistemul de lucru al structurilor militare. Cititorul trebuie sa stie ca in momentul in care s-a comunicat de la Divizia 18 atacarea detasamentului de la UM 01185 - cu exagerarile previzibile, "au atacat Armata!!!" - , din Ministerul Apararii au inceput sa curga telefoanele catre toate marile unitati din tara si de aici la unitati, atat prin legaturi directe intre comandanti sau intre ofiterii de informatii, cat si intre prieteni, colegi, rude. Majoritatea o facea din ingrijorare, dar era si o forma de interes direct: "La voi e liniste? Ce este acolo? Uite ce s-a intamplat la Timisoara". Sau, asa cum figureaza in documente oficiale ale Armatei 3 si ale ministerului, "Grupuri de huligani devasteaza si distrug bunurile poporului, huligani aflati sub conducerea agentilor straini, care in felul acesta ameninta independenta de stat a Romaniei si pun in pericol socialismul". Se confirmau stirile despre actiuni destabilizatoare la frontiera de vest facute de unguri si sovietici. Acel incident aparent minor a avut efect asupra credibilitatii ordinelor venite de la Bucuresti, atat de la Ceausescu, care numai despre o iminenta agresiune militara vorbea, cat si de la Milea, pentru care intervalul 11:30-13:30 din dupa-amiaza de 17 decembrie a fost decisiv. Potrivit marturiei generalului Guse la Comisia senatoriala, dupa incidentul cu defilarea ministrul Milea a ordonat "retragerea in cazarmi ca sa se evite contactul cu civilii". A fost imediat sunat de Ceausescu, acuzandu-l ca nu reactioneaza in timp ce "Armata este atacata". I-a reprosat inca o data faptul ca nu a scos blindate si, in special, ca nu a defilat cu blindate. Atacul asupra detasamentului cu fanfara din Timisoara, pe care multi il considera minor, l-a pus pe Milea in situatia de a nu mai putea minimaliza faptele.

Si cu toate acestea, incercand sa depasim dramatismul incidentului, am apelat la un participant la eveniment din partea cetatenilor Timisoarei pentru a incerca sa indepartam cumva, prin cunoasterea mai detaliata a faptelor, imaginea de act deosebit de grav si pe care nu si-l poate permite nici o natiune si nici o autoritate fara serioase consecinte. Sorin Bocereanu era in decembrie 1989 functionar la Directia drumuri si poduri si, totodata, lider al unei formatii rock. In seara de 29 septembrie 2003 a avut loc, cu autorul, urmatorul dialog:

Sorin Bocereanu: Incidentul cu defilarea s-a petrecut pe pod, intre Piata Maria si Catedrala, intre orele 11:00 si 12:15. Veneam dinspre Catedrala si pe pod am vazut, cam pe la jumatate, un grup de oameni de la UTC, de la Casa Tineretului, activisti de partid. Erau acolo Rotarescu si unul, parca il chema Coniac sau asa ceva, tipi pe care ii stiam de la Casa Tineretului. In Piata Maria, de la Regionala CFR pe partea dreapta era trotuarul destinat publicului, oamenii fiind obligati sa circule doar pe partea aceea, in timp ce trotuarul dinspre casa lui Tökes era gol si nu se putea circula pe el din cauza unui cordon de militari. Lumea se inghesuia pe trotuarul din dreapta si din cauza cordonului de militari, care stateau chiar pe bordura, om in om, era inghesuiala ca la meci, abia mergeai, abia inaintai. Lumea era curioasa sa vada ce s-a intamplat peste noapte. Se auzise de bataia de peste noapte, se vedeau si distrugerile. Majoritatea celor care se inghesuiau pe trotuarul din dreapta era formata din curiosi.

Reporter: Cat de mari erau distrugerile?

S.B.: Sa stiti ca nu erau atat de mari cum s-a spus. Nu am vazut incendii. Fusesera sparte vitrinele si se furase dinauntru. La Comitetul Judetean fusesera incendiate niste incaperi de la parter, dar pe strada eu nu am vazut urme de foc. De altfel, in dimineata de duminica erau acolo cei de la Gospodaria comunala, puneau in graba geamurile la loc. Erau niste furgonete speciale si se puneau geamurile, cam in graba, asa.

R: Dar nu v-ati intrebat cine le-a spart?

S.B.: Sa stiti ca eu am participat si la evenimentele din 16 decembrie. Am intrat in coloana pe la Bulevardul Lenin, cam prin dreptul hotelului partidului de pe vremea aia. In fata coloanei ca oriunde, ca la mineriade, ca la oricare din miscarile de acest gen pe care le-ati vazut apoi si in Bucuresti, sa stiti ca erau boschetarii, copiii strazii si, sa fiu iertat! tiganii. Asta este adevarul. Trebuie sa va ganditi la acesti hoti, copii ai strazii, tigani care asteapta, care profita de orice prilej pentru a devasta.

R: Sa revenim la defilare.

S.B.: Am trecut prin acea multime pana in capat, apoi m-am intors tot prin inghesuiala aia. La un moment dat... Scena este foarte comica, imi vine si acum sa rad. La un moment dat am auzit muzica si am observat ca dinspre Piata Küttl vine o fanfara. Situatia era de un comic nebun, ridicola. Lumea era ingrijorata, revoltata de ce se intamplase peste noapte, se lansau diferite ipoteze despre morti, despre raniti, despre tineri arestati, si te trezesti ca vine fanfara sa-ti cante pe strazi. Era de un ridicol incredibil. Cand fanfara s-a apropiat, am recunoscut prieteni de-ai mei in randul militarilor, colegi cu care cantam la nunti, la concerte, mai mergeam si la o bere. Pe mine, situatia lor ma amuza teribil. Cand au ajuns in dreptul oamenilor, au inceput sa le strige: «S-a intamplat ce s-a intamplat azi-noapte, nu va e rusine! Va arde de cantat? Au fost batuti, au fost arestati oameni...». La inceput au fost oameni mai in varsta, plus ca multimea inghesuita pe acel trotuar s-a oprit si n-a mai putut fi tinuta de cordonul acela subtire de militari, ca te intrebi si ce-o fi fost in mintea lor sa inghesuie un puhoi de oameni pe un trotuar si sa-l tina acolo cu un rand de tineri in uniforma. Va rog sa ma credeti, totul, tot ce se intampla acolo, era penibil. Batranii le strigau: «Mai, copii, mai, nu va e rusine ce faceti?». La capatul podului erau niste grupuri, dar mici, trei-patru indivizi care parca asteptau. Astia au inceput sa fluiere, sa huiduie. Lumea s-a bulucit spre fanfara. N-au fost batuti, dar au fost cativa care au incercat sa-i traga de instrumente. Nu era razbunare sau vreo atitudine de ura, era mai degraba dezgust. Oamenii erau iritati. Colegii mei din fanfara raspundeau: «Noi suntem muzicanti, n-avem nici o treaba cu..., noi, cu muzica, ni s-a dat ordin...», chestiuni de-astea care sporeau ridicolul situatiei. Tin minte ca s-a produs o busculada, dar n-a depasit cu nimic o anumita limita periculoasa, insa formatia s-a spart, muzica a incetat intr-un mod caraghios, pe rand, ca se mai auzea cate un trombon, o trompeta...

R: Dar dumneavoastra n-ati observat ca in spatele fanfarei este o formatiune militara cu drapel de lupta, cu ofiteri, cu armele pe umar pentru defilare?

S.B.: Ba da, insa atractia era fanfara. La inceput nici nu a existat vreun interes pentru militari. V-am spus: oamenii erau revoltati de fanfara aia. Se striga: «Va arde de cantat, voi nu stiti ce se intampla?».

R: Dar dumneavoastra stiati ce se intampla?

S.B.: Bineinteles ca stiam. Vedeam la televiziunea ungara ce se intampla. Am vazut intalnirea din Malta intre cei doi si ne spuneam: «Mai, nu se poate, trebuie sa inceapa si la noi». Eu nu sunt un om de actiune, sunt o persoana retrasa, dar imi doream schimbarea si o doream cat mai firesc. Insa, cand a inceput si la noi, eu nu ma asteptam la atata rezistenta. Senzatia mea era ca toata lumea vrea sa-l schimbe pe Ceausescu, ca se saturasera de el. Apoi, eu, de exemplu, treceam in Ungaria si faceam mic comert. In Ungaria era plin de rusi, de masini Lada, se deschisese piata, erau acolo cum au venit dupa aceea si la noi, prin piete, cu tarabele lor de scule.

R: Inteleg ca va aflati in partea din fata, unde s-a destramat fanfara. Nu ati vazut atacarea drapelului? Ati auzit strigandu-se: "Omorati-va ofiterii!"?

S.B.: Nu am auzit asa ceva, iar eu eram foarte aproape. Si sa stiti ca daca cineva i-ar fi lovit pe colegii mei din fanfara, eu le-as fi sarit in aparare. Va repet, eu nu luam in serios acea situatie, pentru ca toata scena era de un umor nebun. Ridicolul domina situatia mai mult decat orice act violent.

R: Domnule Bocereanu, dumneavoastra stiati ce inseamna atacarea unei formatii militare in acel moment?

S.B.: Sigur ca stiam. Era foarte grav. Stiam si ce inseamna drapelul si ce se poate intampla daca este atacat drapelul, dar atunci nu interpretam acel gest ca pe ceva atat de grav din cauza situatiei comice in care ne aflam. Apoi, detasamentul nefiind ostil, nici nu parea o confruntare. Va spun, sentimentul general era ca militarii aceia stiau care este situatia generala si le ardea de cantat. Era cumva o sfidare. Dar, totusi, imi amintesc ca a fost atacat drapelul. Asa este, a existat acest episod. Au trecut multi ani, am retinut numai ce ma interesa. Fiecare probabil ca a tinut bine minte ce l-a interesat si militarii au ramas doar cu amintirea atacarii drapelului, dar eu va spun ca intreaga scena nu parea atat de serioasa.

R: Stiati ca aveau dreptul sa deschida foc in acel moment?

S.B: Sigur, dar, va repet, nu a fost un conflict propriu-zis, ceva impotriva militarilor. Ei se scuzau ca fusesera pusi in situatia aia, oamenii protestau din cauza sfidarii. Dupa busculada s-a format un grup si au aparut imediat niste lideri, adica niste oameni cu initiativa. «Hai in Piata Operei, hai la Primarie!». S-a urcat unul pe un stalp si in jurul lui s-a adunat lumea si se tot aduna din curiozitate. Acolo a inceput bataia. Era un cordon in dreptul redactiei ziarului Renasterea banateana, la Liceul sanitar, un cordon cu bate, dar cu niste bate cum sunt cozile de cazma. Au fost huiduiti. Atunci cineva a aparut cu ideea: «Cine are copii sa-i puna in fata!», pentru ca era lume venita cu copiii de mana, curiosi. «Cine are copii sa-i ia in brate, ca nu vor trage in copii!». Lumea era circumspecta. Atunci un individ a strigat «Nu va fie frica, ca n-au voie sa dea in copii».

R: Dar cine erau oamenii acestia, liderii de care vorbeati, cei care aveau repede un raspuns pentru orice situatie?

S.B: Erau oameni maturi, dar nu-i cunosteam. E posibil sa nu fi fost din Timisoara. Si oamenii asa au facut, au luat copiii in brate, chiar si pe cei mai maricei si s-au apropiat cam la 10 metri de cordon.

Mi-aduc aminte ca militarii se uitau la noi rugator si ne implorau sa nu inaintam, sa nu mai facem nici un pas. Lumea striga la ei: «Ce faceti voi aici?». Deja trecusera cam doua ore de la incidentul cu fanfara, iar inaintarea noastra a durat vreo 10 minute pana am ajuns in fata militarilor. Ganditi-va, ei stateau cu batele alea in maini. Am ajuns fata in fata, lipiti de ei. Militarii erau foarte speriati. Ne spuneau: «Suntem trimisi de comandanti», se scuzau… Atunci, in spatele nostru, niste indivizi au luat initiativa sa-si faca si ei niste bate si au inceput sa sara pe copaci… Acolo sunt niste tei. Sareau pur si simplu si cadeau cu crengile. Presiunea a venit din spate, iar rezistenta militarilor a fost foarte mica. Militarii au fost atacati, au inceput sa-i loveasca si le-au luat batele. Apoi au ajuns in dreptul unor masini… Se striga: «Sa le rasturnam, sa le distrugem».

R: Va repet intrebarea: erati unul dintre cei care au lovit, care au rasturnat masini, ati participat la atacarea detasamentului care defilase?

S.B: Nu. Toate astea le-au facut niste oameni… cum sa spun, niste oameni de actiune. Eu pe cont propriu iau foarte putine hotarari, este felul meu de a fi, dar ascultam multe din acele asa-numite comenzi pentru ca imi doream sa faca cineva ceva si ii urmam. Nu ne puteam opri, trebuia sa se intample ceva, altfel iesisem degeaba, se oprea totul si era ca inainte."

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" - de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO - 2004.

ACALMIA

"Defilarea a trei coloane s-a desfasurat fara incidente, populatia obisnuita a orasului privind oarecum cu uimire acel mars, unii fara sa aiba o explicatie, altii fara sa stie daca nu se serbeaza vreun eveniment neanuntat. Au fost si cetateni care, trecand prin centru si vazand distrugerile, au legat defilarea militara de faptele din noaptea precedenta" - Alex Mihai Stoenescu

AGRESORII

"In Piata Operei, coloana a devenit un adevarat magnet, fiind inconjurata de persoane cu infatisare si imbracaminte ce nu aratau a fi din Timisoara. Printre altele s-a strigat si «Omorati-va ofiterii!»; atunci am ordonat: «Compania intaia la mine!», ridicand si coborand bratul cu repeziciune. Militarii au inconjurat imediat muzica si drapelul" - Nicolae Roman comandantul detasamentului din 1989