23 august 1981 trebuia sa fie o zi mareata, plina de ode aduse "conducatorului iubit", Nicolae Ceausescu. A fost insa ziua celui mai mare atentat terorist din Romania, cunoscut drept operatiunea "Autobuzul". Jurnalul National va prezinta filmul actiunii. Primul episod: complotul teroristilor.

Actiunea Autobuzul (1): complotul teroristilor

23 August 1981 a insemnat pentru autoritatile comuniste un cosmar. In plina zi de sarbatoare nationala, trei indivizi au luat ostatici calatorii dintr-un autobuz si i-au folosit drept moneda de schimb pentru negocierea plecarii lor din tara. Deturnarea autobuzului a luat prin surprindere autoritatile comuniste, care au actionat, in cele din urma, aprig pentru anihilarea teroristilor si musamalizarea evenimentului. Jurnalul National va ofera acum filmul celui mai mare atentat terorist cu luare de ostatici din Romania, asa cum s-a desfasurat: actiunea teroristilor, reactia ostaticilor si represiunea fortelor de ordine. Primul episod: formarea grupului si planul actiunii.

Iulie 1981. Viorel Butincu iesise de o luna din penitenciarul de la Barcea Mare. Stia din inchisoare de o femeie, Carmen Petriu, care facuse si ea puscarie pentru niste nimicuri. Un amic, coleg de celula, ii spusese ca, dupa eliberare, sa mearga sa o caute, pentru ca n-avea ce pierde. Nu o cunostea. Cu toate astea, a urmat povata tovarasului de suferinta. O cautase de cateva ori si, cum nu o gasise, ii lasase in usa apartamentului un bilet prin care ii transmitea ca dorea neaparat sa discute cu ea o chestiune. Trec trei zile. Butincu se iveste iarasi la usa lui Carmen si apasa butonul soneriei. O femeie cam de vreo 30 de ani ii deschide. Barbatul se prezinta si ii spune ca el a lasat biletul. Ar dori sa stea de vorba, daca se poate. Ii mai explica de la cine a auzit de ea in inchisoare. Carmen il pofteste inauntru si ii face cunostinta cu un tanar blond, tolanit pe un fotoliu, amantul ei, Mircea Muntean. Din vorba in vorba, incepe sa le povesteasca celor doi aventura vietii lui: cum a incercat el sa fuga din tara, cum l-au prins si cum a facut parnaie de atatea ori. Amicitia incepe sa se lege si, din vorba-n vorba cateva ore trec repede. Ca sa nu-si plictiseasca interlocutorii, Butincu se scuza si pleaca. Nu a mai trecut pe la Carmen mult timp, dar se intalneau prin Hunedoara din cand in cand. Se salutau doar, fara sa-si vorbeasca. Intr-una din zile, Butincu a invitat-o la o cafea, femeia a acceptat si, treptat, au ajuns din nou la problema lui: incercarile fara sorti de izbanda de a parasi tara. Acum i-a propus femeii sa plece impreuna, dezvaluindu-i pe larg intentiile sale: "Am rude in America. Traiesc foarte bine si ei au sa ne ajute!". Imaginea Occidentului incepuse sa incolteasca in mintea femeii. Parca se si vedea umbland alene pe strazile cu zgarie-nori. Extrem de incantata, nu a promis nimic, dar s-au despartit promitandu-si o noua intalnire. Incet-incet, nu a mai putut rezista ispitei si, intr-o seara, i-a marturisit si concubinului despre intalnirea din oras si discutia cu omul care le calcase pragul in urma cu ceva timp. Nu a trebuit sa-si convinga amantul prea mult timp. Si in mintea lui Muntean mirajul Vestului incepuse sa-si faca loc. Nu avea prea multe treburi de facut de cand il exmatriculasera de la facultate.

Banul, ochiul dracului

Hotarat lucru, ideea unei asemenea aventuri nu le dadea pace. La cateva zile, Butincu isi face din nou aparitia in casa celor doi. Deja se cunosteau si au trecut imediat la treaba cu un singur scop bine conturat: trecerea frontierei. Au taifasuit pana tarziu in noapte, dar cei doi amanti parca nu erau pregatiti inca sa faca acest pas. Butincu s-a prins ca cei doi nu erau pe deplin hotarati sa-l urmeze in aceasta aventura primejdioasa, asa ca, pentru a le spulbera orice urma de indoiala, le-a aratat 800.000 de lei (echivalentul a zece autoturisme Dacia in 1981) si le-a explicat detaliat planul actiunii: "Mai intai trebuie sa schimb banii astia in valuta, la Timisoara, ca sa ii avem cand vom trece granita. In afara de astia, mai e unu’ care vine cu noi, un predicator din Hunedoara. El a strans de la credinciosi 3 milioane de lei ca sa putem pleca. Stiu exact pe unde vom trece, cunosc un ofiter de la graniceri pe care il voi plati. Daca el nu o sa vrea, cu cele 3 milioane vom mitui niste vamesi". Nu a trebuit nimic altceva, gestul teatral al lui Butincu fiind suficient Cu atatia bani si rude in America era clar ca vor reusi. Intalnirile celor trei aventurieri au devenit din ce in ce mai dese si nu se discuta nimic altceva in afara de granita, vamesi, fuga si Occident. Toate acestea l-au facut pe Muntean tot mai interesat, iar Butincu, cu un ochi bine format, a simtit atractia tot mai mare a blondului pentru actiune si a inceput a trata mai mult cu el, lasand femeia la o parte.

Chef la Pui

Noaptea de 18 spre 19 august 1981 avea sa fie prima a aventurii. In toiul noptii, pe la ora 2, Viorel Butincu apare la usa celor doi si bate, fara zgomot, pentru a nu trezi vecinii si a da de banuit. Buimaciti, cei doi nu au inteles din primul moment care e problema. Musafirul il ia la o parte pe Muntean si incep sa discute aprins si sa gesticuleze, intr-un colt al camerei, in timp ce femeia se imbraca si astepta sa vada ce se intampla. Butincu, fara a mai sta sa-i explice si ei ce discutase cu fostul student, o ia de mana si o grabeste: "Fa-ti bagaju’ si coboara-n fata blocului, ca ne asteapta o masina. In seara asta plecam, numai ai grija sa nu vorbesti nimic si cu nimeni din masina".

Ascultatoare, dar si intimidata, si-a facut bagajul rapid, s-a imbracat si a coborat in fata blocului. In fata scarii era parcata o Dacia 1300 de culoare verde in care asteptau doi barbati, portiera din dreapta spate fiind deschisa. Fara frica, femeia intra in autoturism. "Eu sunt Gil", ii zice un tip de vreo 30 de ani tuns zero. "Draganescu", ii zice celalalt, fara sa se intoarca. Tacere apasatoare. Dupa cateva minute, coboara si ceilalti doi. "Hai la Draganescu, la Pui, ca e un chef", zice Butincu in timp ce trantea portiera.

Planul "evadarii" din tara

Pui. Ora 4 dimineata. Aici, liniste, nici vorba de chef. La Draganescu acasa ii intampina nevasta-sa, Maria. Grabiti, de parca i-ar fi urmarit cineva, incep sa detalieze planul care urma sa fie cam asa: sa plece la Timisoara pentru a-l contacta pe ofiterul de la graniceri pe care il cunostea Butincu; daca nu ar fi reusit, treceau la urmatorul, contactarea unui vames. Incep sa stabileasca si traseul pe care aveau sa-l urmeze in functie de raspunsul granicerului. Carmen devine suspicioasa vazand ca lucrurile se complica si ca cel care a luat fraiele afacerii este un tip cam nervos. Muntean isi vede amanta ingrijorata si incearca s-o calmeze: "N-ai de ce sa te ingrijorezi, totul e stabilit si trebuie sa facem cum zice Butincu, ca este bine". O ora mai tarziu, toata gasca este gata de plecare: Draganescu cu sotia si copilul, Butincu, Muntean si Carmen. Prima oprire a fost la Hateg, de aici au luat autobuzul spre Caransebes si cu un TIR bulgaresc au ajuns la Timisoara.

S-au certat intre ei ca chiorii

Aici s-au cazat la hotel. Voiau ca totul sa mearga bine, deci planul trebuia respectat pana in cel mai mic detaliu. Pe perioada calatoriei nu s-au iscat certuri intre ei, de teama de a nu fi deconspirati, dar, odata ajunsi, lui Butincu nu i-a convenit ca Draganescu ignorase planul initial si venise la Timisoara.

De la mici clinciuri s-a ajuns la un scandal in toata regula. Pentru a nu atrage atentia receptionerului si, implicit, a militiei, Carmen incearca sa aplaneze conflictul, dar nu are cu cine sa se inteleaga. Nervos, Draganescu scoate un cutit de vanatoare pe care il avea in permanenta la el si ameninta cu el in stanga si-n dreapta.

Femeia da sa plece si vrea sa renunte la toata tarasenia, nu mai vrea sa ia parte la actiune. Agitat din cale-afara, Draganescu o prinde de o mana si ii pune cutitul la gat: "De aici nu pleci decat cu preotul". Muntean, care asista pasibil, vazand ca se ingroasa gluma, a tras-o pe femeie de maneca: "Fa asa cum spun ei". Intr-un final, lucrurile se linistesc si reincep interminabilele discutii. Urmau sa respecte planul asa cum il stabilisera, barbatii sa se intoarca la Hunedoara, iar femeile sa astepte la hotel intoarcerea lor. Fiind obositi dupa atata tevatura, cei trei renunta sa plece chiar in noaptea respectiva si amana pentru a doua zi dimineata. Bani aveau, asa ca decid cu totii sa mearga la restaurantul hotelului. La o masa invecinata, doi italieni discuta zgomotos in limba materna. Draganescu vrea sa cumpere Kent, dar cum ar fi batut la ochi sa cumpere el cu valuta, il convinge pe unul dintre italieni. Acesta pleaca impreuna cu Draganescu, care incepe sa-i explice italianului care le sunt intentiile si daca poate cumva sa-i ajute. Cand s-a intors la masa, si-a informat gasca despre ce discutase cu italianul si cum s-a inteles cu acesta ca, odata ajunsi la Varset, in Iugoslavia, sa-i astepte si sa-i duca mai departe.

JAFUL

Cei trei teroristi aveau la ei un intreg arsenal sustras pe 22 august noaptea de la Postul de Militie din comuna Pui. Draganescu, Butincu si Muntean nu s-au multumit cu putin, devastand militia din Pui: trei pistoale-mitraliera de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, sapte incarcatoare de pistol-mitraliera, dintre care sase pline cu munitie, sase incarcatoare de pistol, trei baionete, trei cutite, o busola, 55 cartuse calibru 7,65 mm si 570 cartuse 7,62 mm. Jaful de proportii a fost constatat abia pe 23 august dimineata, cand seful de post a ajuns la serviciu. Disperat, acesta a dat alarma. In mai putin de trei ore, Securitatea si militia din Hunedoara, Timisoara si Bucuresti erau in alerta.

Alerta de gradul zero

A doua zi, pe 20 august, asa cum stabilisera, Draganescu, Butincu si Muntean au plecat direct spre Hunedoara. Ultimii doi au mers pe la casele lor sa-si rezolve fiecare ce probleme mai aveau, iar doua zile mai tarziu au plecat spre Pui, unde ii astepta Draganescu.

SPARGEREA. Au stat pana seara la taclale, punand la punct detaliile. Nu stiau exact ce varianta vor alege, frica de a nu fi deconspirati era mare. Atunci, Draganescu a propus ca, pentru orice eventualitate, sa dea o spargere la postul de militie din comuna ca sa ia niste arme. Toti au fost de acord. In noaptea de 22/23 august au intrat si golit tot ce era in rastel, apoi, fara sa-i simta nimeni, au plecat spre casa lui Draganescu. Si-au aranjat armele intr-o valiza, au asteptat dimineata si au plecat spre Hateg. Au urcat in autobuzul de Orastie si, de aici, totul a luat-o razna, inarmati pana-n gat si plini de elan, nu au mai respectat planul pasnic, initial care era deja o amintire. Au trebuit sa improvizeze.

DETURNAREA. Pe 23 august 1981, suflarea tarii se pregatea de Ziua Nationala: demonstratii, discursuri, mici, bere. Pentru multa lume n-a fost deloc o zi placuta. Un atac terorist ca in filme ravaseste doua judete invecinate, Hunedoara si Timis. Militia si Securitatea din Hunedoara sunt puse pe jar inca de la primele ore ale diminetii. In noaptea precedenta postul de militie din comuna Pui fusese spart si se furasera mai multe arme si munitie. Se stia ca erau trei indivizi care, dupa ce au spart sediul Militiei, s-au urcat intr-un autobuz, cu numarul de inmatriculare 31-HD-6116, de culoare galbena, pe ruta Hateg - Hunedoara - Orastie. Se mai cunostea faptul ca, la Calan, cei trei au fortat soferul sa schimbe ruta si sa se indrepte in directia Deva - Faget - Lugoj - Timisoara.

PRIMELE MASURI. Ora 9:35. Pe scara ierarhica se iau primele masuri, pregatirea trupelor de interventie, raportarea pe scara ierarhica "pana sus". In scurt timp sunt pregatite pentru misiune Batalionul 33 Securitate-Militie, Batalionul 37 Securitate Lugoj si Batalionul 38 Securitate Orastie, precum si doua autovehicule blindate de interventie (ABI). Situatia devenea din ce in ce mai grava. Au fost informate Compania a 6-a de frontiera din Batalionul 33 Securitate-Militie Timisoara, Inspectoratele Judetene ale Ministerului de Interne din zona, Brigada de graniceri Timisoara si Batalionul de paza al Aeroportului Timisoara. "Am fost chemat de acasa de seful meu direct. Faceam parte din trupele "Arta". Era vorba sa participam, in cel mai scurt timp, la o misiune speciala. Era pentru prima data cand nu era o simulare. Putin mi-a fost frica, pentru ca nu am stiut ce se intampla. Abia la sediu am fost pus in tema cu detaliile", povesteste un participant, acum comisar-sef la IJP Timis. (Adrian Mogos, Tiberiu Kiss)

Fostul adjunct SRI isi aminteste

"Toata lumea era la demonstratia organizata cu ocazia zilei de 23 august, pe stadionul 1 Mai din Timisoara", isi aminteste colonelul in rezerva Ion Adamescu, adjunct al SRI Timis pana in 1995, ajuns primul la locul de capturare a teroristilor. Dupa ce au defilat sportivii prin fata tribunei oficiale, Adamescu, impreuna cu capitan Eugeniu Dinescu, a parasit locul si s-au deplasat pana la sediul Securitatii Timis, situat pe Bulevardul Take Ionescu. De serviciu era locotenent-colonel Marian Suciu si, intamplator, la birou se afla si colonelul Ion Mortoiu, seful Securitatii.

Adamescu povesteste ca nu o sa uite niciodata fata celor doi, erau speriati de bombe. Abia atunci aflase ca niste teroristi sechestrasera un autobuz, erau inarmati si urmau sa intre in Timisoara.

Mortoiu a dat ordin ca Adamescu, Dinescu, Petru Cornita, Petru Valtanescu si Emil Teaha sa ia ABI-ul Securitatii si sa blocheze intrarea in Timisoara. "Filtrul s-a facut la statia Peco de pe Calea Lugojului", spune Adamescu. La doua minute dupa ce au ajuns la Peco a sosit si autobuzul cu pasageri. (Tiberiu Kiss)

Probleme cu armamentul

In raportul Brigazii 36 Securitate Timisoara privind organizarea si pregatirea operatiunii de lichidare a celor trei teroristi sunt descrise jaful asupra Postului de Politie din Pui, deturnarea si luarea de ostatici. Sunt facute si propuneri: "Subunitatile de lupta impotriva terorismului sa fie dotate cu armament fara zgomot si cu cartuse si substante lacrimogene. Asigurarea dotarii depozitelor, magaziilor si camerelor unde se pastreaza armament si munitie cu aparate de semnalizare si alarmare omologate si tipizate, intrucat cele existente sunt improvizate".

Andrei Draganescu

Andrei Draganescu era seful grupului de teroristi. Avea 29 de ani si locuia in comuna Pui, judetul Hunedoara. Era casatorit si avea un copil. Nu avea nici o ocupatie, dar avea un cazier foarte bogat. Fusese condamnat de 26 ori. El a fost dezarmat in autobuz de catre o femeie, care l-a si lovit cu arma pe care i-o luase. In timpul confruntarii cu fortele de ordine, Draganescu a fost impuscat in brat. Oficial, el s-a sinucis in arest, dar exista marturii ca, de fapt, a fost omorat.

Viorel Butincu

Viorel Butincu avea 32 de ani si locuia in Hunedoara. De meserie era zidar, dar ramasese de ceva vreme fara serviciu. E drept, avea la activ nu mai putin de 16 condamnari. Nu era casatorit, deci nu avea nici o obligatie si putea pleca fara a-si face griji. Si el a fost ranit in confruntarea cu fortele de ordine. Lui Butincu i s-a inscenat fuga de sub escorta pentru ca, astfel, sa poata fi lichidat dupa aceea intr-o padure de langa Faget de catre un securist si un militian.

Emil Muntean

Emil Muntean era cel mai tanar dintre cei trei teroristi. El avea 23 ani. Locuia in municipiul Hunedoara. Provenea dintr-o familie de conditie buna. Fusese student la Facultatea de Medicina din Timisoara, de unde insa a fost exmatriculat in anul al doilea. Dupa exmatriculare nu a facut mare lucru, neavand nici o ocupatie. Nu avea insa nici antecedente penale. Si lui Muntean i-a fost inscenata fuga de sub escorta. Ca si Butincu, a fost omorat in padurea de langa Faget.

Nu ratati!

In ziarul de maine va prezentam povestea sangeroasei confruntari dintre teroristi si ostatici, pe de o parte, si teroristi si fortele de ordine, pe de alta, de langa Aeroportul Timisoara. Veti afla cum Nicolae Ceausescu a ordonat lichidarea teroristilor.