Au spănzurat-o de păr

O poveste ce incă mai curge, dar din ce in ce mai monoton, din ce in ce mai greu, o poveste in care amintirile răzbat din ce in ce mai puţin. Povestea unei vieţi de aproape 117 ani - o istorie vie. A străbătut trei ţări. A fugit de turci şi de comitagii. De comunişti n-a scăpat.

O poveste ce incă mai curge, dar din ce in ce mai monoton, din ce in ce mai greu, o poveste in care amintirile răzbat din ce in ce mai puţin. Povestea unei vieţi de aproape 117 ani - o istorie vie. A străbătut trei ţări. A fugit de turci şi de comitagii. De comunişti n-a scăpat.


In Stejaru de Tulcea i se spune Agora a lui Arghir, chiar dacă e văduvă de 38 de ani. Iar ultimul domiciliu trecut in buletinul centenarei este satul Eschibaba, raionul Istria.

I-am făcut o vizită bătrănei intr-o zi din postul Crăciunului. Şedea liniştită pe laviţa din bucătărioara de iarnă in a cărei vatră se cocea o plăcintă de dovleac. Locuieşte impreună cu fiul cel mic, cu nora, cu nepoţii şi strănepoţii. "De vreo doi ani nu prea mai povesteşte, aşa cum o făcea odată", spune nora bătrănei.

Stănd pe marginea patului cu măinile in poalele cernite de atăta amar de vreme, bătrănica a inceput să-mi vorbească repede, cu o voce subţiată de ani, privindu-mă fix. Nu inţelegeam o iotă, deoarece imi vorbea in dialectul armănesc. Insă nora cea mică a bătrănei mi-a sărit in ajutor.


DOUĂ NUNŢI ŞI-O STRĂMUTARE. "Cănd eram in Grecia eram păstori. Vara urcam pe munte, toamna coboram. Intr-o primăvară, inainte de a urca, tata s-a găndit să mă mărite. Şi, uite-aşa, intr-o zi a făcut două nunţi. Dimineaţa l-a insurat pe fratele meu şi după-amiaza m-a măritat pe mine", asta vă tot spune, mă dumireşte nora bătrănei. "Din Grecia a plecat in ’32, o dată cu toţi ceilalţi. Era deja căsătorită a doua oară, că primul soţ ii murise", continuă nora băbuţei care vorbea şi ea gesticulănd.


ŢARA FĂGĂDUINŢEI E MAI DEPARTE. Au ajuns in Durustor, au primit pămănt şi s-au pus pe treabă. Cu găndul la casa de piatră lăsată in urmă, Agora impreună cu soţul şi-au suflecat mănecile şi şi-au ridicat o nouă gospodărie din temelii. După ce căsuţa a fost gata au incins-o cu un brău roş. Şi acum se găndeşte băbuţa, oftănd, la căsuţa cu brău roşu din vremurile bune, dar scurte de odinioară. "S-au aşezat acolo. Cultivau pămăntul, creşteau in continuare oi şi capre, dar, cănd credeau că şi-au găsit căminul şi că necazurile lor s-au terminat, au fost nevoiţi din nou să-şi lase casa. Se intămpla in septembrie ’40." Â

"Le-a picat tare rău, dar n-au avut incotro şi Agora cu Arghir şi-au luat iar casa-n spinare şi animalele din ogradă, au urcat copiii in căruţe şi-au pornit din nou spre nord pănă cănd au ajuns aici, in Stejaru de Tulcea, unde au primit pămănt şi o casă bulgărească. Au lăsat in Bulgaria proprietăţi pe care (n.r. - bătrăna) nu le poate revendica nici acum", imi spune nora bătrănei povestea ce-a auzit-o de-atătea ori din gura soacrei sale.


PĂR CONTRA AUR. Apoi a venit războiul şi bărbatul i-a plecat pe front, dar a trecut şi peste asta. Cea mai mare urgie din viaţa Agorei Rafte n-au fost turcii de care fugea cănd era copilă, n-au fost nici strămutările. Ci nişte tălhari ferchezuiţi, imbrăcaţi in straie de autorităţi - comuniştii.

Băbuţa imi povesteşte necontenit şi imi arată basmaua legată in jurul capului. "Din cauza comuniştilor a rămas fără păr in creştet. Pe Arghir şi pe băieţi i-au bătut rău. Să spună unde ţin aurul. Au avut mult aur adunat, chiar dacă au trecut prin toate necazurile astea. Dar n-au vrut să spună. Aşa că pe bărbaţi i-au dus la Constanţa, i-au inchis, iar pe ea au spănzurat-o de păr intr-un cărlig pănă cănd i s-a smuls părul din vărful capului. De-atunci, nici nu i-a mai crescut. Aşa făceau cu machedoancele - le spănzurau de păr. Şi aurul tot l-au luat pănă la urmă." Bătrăna se oprise din povestit şi se uita atentă la nora ei incuviinţănd, iar cănd a văzut că aceasta s-a oprit a inceput din nou să vorbească şi mai agitată: "Comuniştii n-asparsi casa! N-asparsi casa!".


SPĂRGĂTORII DE CASE. "Comuniştii spărgeau casele, destrămau familiile", imi traduce nora bătrănei. "Că ii luau pe bărbaţi şi ii inchideau, iar pe femei le chinuiau şi incercau să le pornească impotriva soţilor lor. Păi toţi bărbaţii din familie i-au fost inchişi de comunişti. Şi soţul, şi băieţii, şi socrul. Iar la noi, familia are mare insemnătate. După ce i-a murit primul soţ, ca să rămănă in familie, pe Agora au măritat-o cu Arghir, care era văr cu soţul ei. Ca să nu se instrăineze de neam nici ea, nici copiii", imi povesteşte femeia un alt episod despre care bătrăna pomenise de căteva ori pe parcursul vizitei noastre.


MAREA SFIDARE. "La logodna mezinei a făcut masă mare in curte, cum se obişnuieşte. Se intămpla după ce le luaseră deja şi aurul, şi pămăntul, şi animalele. Mai rămăseseră cu vreo şase oi. Au tăiat una şi-au făcut pregătiri ca de logodnă. In toiul petrecerii a apărut miliţia economică in curte cu scandal mare. Că de ce fac adunări, ei nu ştiu că n-au voie? Mai ales că ei erau consideraţi chiaburi! Şi că de ce-au tăiat oaia, că n-aveau voie nici să taie animalele, că trebuia să dea cotă la Colectivă. Şi, atunci fără frică, fetişcana cea dornică de măritiş a pus piciorul in prag şi i-a spus miliţianului: «Aşa cum tu te-ai insurat şi eu vreau să mă mărit!». Bătrăna e foarte măndră că fata şi-a apărat nunta", incheie nora privind la bătrănica pe faţa căreia se aşternuse un zămbet satisfăcut. "Aşa le-a spus fata mea ălora!", a intărit bătrăna. Apoi, văzănd aparatul foto, s-a tras niţeluş mai spre lumină, pregătindu-se pentru imortalizare.

Două strămutări

Din 1926, vlahii sud-dunăreni au inceput să plece de la casele lor. Au mers spre nord, spre Romănia, care tocmai işi deschisese graniţele pentru colonişti de origine romanică, fie ei nord sau sud-dunăreni. Aşa că şi cuţovlahii, cum le spuneau grecii aromănilor, vitregiţi fiind de un regim naţionalist, au plecat din Grecia spre Dobrogea Nouă şi s-au stabilit in judeţele Caliacra şi Durustor.

După ce şi-au ridicat gospodăriile şi au inceput să prindă cheag o nouă schimbare politică avea să-i oblige să-şi lase o bună parte din muncă in urmă.

Tratatul romăno-bulgar, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, stabilea ca Romănia să cedeze Bulgariei Dobrogea de Sud. Acelaşi tratat a venit cu o altă incercare pentru aromănii stabiliţi in Cadrilater. Schimbul de populaţie. Supuşii romăni de origine etnică bulgară din nordul Dunării urmau a se muta in gospodăriile aromănilor din judeţele Durustor şi Caliacra, iar aromănii de-acolo urmau a se stabili in Tulcea şi Constanţa.