x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Audieri la Parchet,"audiente" la Guvern

Audieri la Parchet,"audiente" la Guvern

de Oana Stancu Zamfir    |    Violeta Fotache    |    31 Ian 2006   •   00:00
Audieri la Parchet,"audiente" la Guvern

Jurnalul National isi sustine informatiile pe care le-a pu-blicat in numarul de ieri in legatura cu intalnirile multi-ple pe care premierul Calin Popescu Tariceanu, mini-strul Justitiei, Monica Macovei, si omul de afaceri Dinu Patriciu le-au avut la sediul Guvernului. Sursele noastre sunt aceleasi care ne-au dezvaluit si intalnirea pe care cei trei au recunoscut-o saptamana trecuta si, daca demnitarii implicati vor sa fie crezuti de opinia publica, le cerem sa puna la dispozitia presei registrul de intrari de la Palatul Victoria, precum si agenda intalnirilor de la Cancelaria primului-ministru. (Jurnalul National) Cele cinci intalniri ale lui Dinu Patriciu la Palatul Victoria cu premierul Tariceanu si ministrul Justitiei, Monica Macovei, despre care Jurnalul National a publicat in numarul de ieri, coincid cu perioadele audierilor presedintelui Rompetrol la Parchet.

Cu o saptamana in urma, cand Jurnalul National dezvaluia intalnirea pe care omul de afaceri Dinu Patriciu a avut-o la Palatul Victoria cu premierul Tariceanu si cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, presedintele Rompetrol a fost primul care a recunoscut intrevederea, sustinand ca ea s-a petrecut insa prin martie-aprilie. Contrazis de Macovei si Tariceanu, care au convenit pe luna iunie, Patriciu mai face o cautare in memoria evenimentelor nu tocmai indepartate si se opreste si el asupra lunii iunie. In lumina noilor date, Dinu Patriciu nu a spus totusi un neadevar. Jurnalul National a publicat ieri datele a alte cinci intalniri pe care "triunghiul" Tariceanu - Patriciu - Macovei le-a avut la Guvern: 28 decembrie 2004, 12 aprilie 2005, 26 mai 2005, 8 septembrie 2005, 3 octombrie 2005. Majoritatea acestor date au un element comun: in preajma lor, daca nu in aceeasi zi, a avut loc si cate o vizita a lui Dinu Patriciu la Parchet pentru a fi audiat. Cei trei implicati neaga participarea lor la aceste intalniri. Jurnalul National isi sustine afirmatiile. Sursele noastre sunt aceleasi care ne-au dezvaluit si intalnirea pe care cei trei au recunoscut-o saptamana trecuta, dupa ce s-au incurcat insa intr-un sir de minciuni din care nu au reusit sa iasa nici macar cu o informatie elementara: cand anume a avut loc intalnirea pe care ei o recunosc ca fiind "undeva in iunie"?

12 APRILIE. Pus sub acuzare de Parchet pe 29 martie, Patriciu e audiat la 12 aprilie de procurori pret de opt ore, incepand cu ora 10:00. Patriciu dadea in acea zi asigurari ca "nu se mai pune problema" unui consemn la frontiera in ceea ce-l priveste, dupa ce acestuia ii fusese suspendat dreptul de a-si folosi pasaportul pentru sapte zile, incepand cu data declansarii urmaririi penale.

26 MAI. Sursele citate de Jurnalul National dau ca sigura o intalnire a triunghiului si in aceasta zi, in conditiile in care presedintele Rompetrol se prezinta la Parchet la ora 10:00 si va ramane in audieri intr-un maraton de 18 ore, in cursul noptii el fiind retinut pentru acuzatiile ce ii sunt aduse in dosarul Petromidia: evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Liberalii condamna decizia procurorilor si cer explicatii pentru retinerea colegului lor. Premierul il suna pe procurorul general Ilie Botos pentru a se "interesa" de ce a fost retinut Patriciu. Procurorii cer arestarea preventiva a omului de afaceri, instanta le respinge cererea apreciind ca acesta poate fi cercetat in libertate.

8 SEPTEMBRIE. Intalnirea are loc dupa alte doua audieri la Parchet, la 6 septembrie a lui Dinu Patriciu, la 7 a directorului adjunct al Rompetrol, Phil Stephenson. Un element important se produce in acele zile. Procurorii instantei supreme au extins cercetarile in dosarul Petromidia, Patriciu fiind cercetat pentru infractiuni la Legea societatilor comerciale si manipularea bursei de capital. Despre afacerile de la bursa scrie si un cotidian central, care dezvaluie cum premierul Tariceanu a cumparat actiuni la Rompetrol intr-o miscare suspecta pe piata bursiera. Instiintat despre noile acuzatii, Patriciu cere termen pentru pregatirea apararii. In acest timp are loc intalnirea cu premierul si ministrul Justitiei.

3 OCTOMBRIE. Intalnirea de la inceputul lunii octombrie are loc dupa o noua serie de audieri Patriciu - Stephenson, la 28 si 30 septembrie. Dinu Patriciu este chemat sa dea din nou lamuriri despre listarea actiunilor Rompetrol. La 4 octombrie, omul de afaceri este chemat din nou la Parchet. Avocatii sai cer procurorilor sa constate nulitatea actelor procedurale derulate in aceasta cauza dupa extinderea urmarii penale, si sa clarifice in ce consta extinderea urmaririi penale.

"Nu am fost la Guvern decat in imprejurari oficiale"


Dinu Patriciu neaga ca ar mai fi avut alte intalniri cu premierul Tariceanu si cu ministrul Justitiei.

Jurnalul National: Ati mai avut alte intalniri cu premierul Tariceanu si ministrul Justitiei Monica Macovei?
Dinu Patriciu: Aceasta informatie este strict nereala. Nu m-am intalnit cu cei doi in zilele respective.

Nu v-ati intalnit?
Nu.

Singura intalnire a fost aceea de la Guvern...
Aceea de la Guvern, care nu stiu in ce data a fost, in iunie 2005.

Nu va mai amintiti nici macar orientativ daca a fost spre inceputul sau spre finalul lunii?
Cred ca la inceputul lunii. Eu credeam ca a fost in mai, aprilie, martie... dupa ce mi-am consultat agenda, am vazut ca a fost la inceputul lunii iunie...

Inainte sau dupa ce a decis Curtea de Apel cercetarea dvs in libertate?
Mult dupa.

Ati vorbit cu domnul Tariceanu in dimineata aceasta?
Nu, evident nu.

A aparut azi in presa un document pe care Monica Macovei l-ar fi inaintat Guvernului si Presedintiei, prin care sustinea ca se impune schimbarea procurorului in cazul dvs. Toate aceste informatii, puse cap la cap, nasc o serie de intrebari, care trebuie clarificate...
Am avut o singura intalnire cu Monica Macovei si Calin Tariceanu la inceputul lunii iunie, unde s-a discutat despre reforma in justitie si despre implicatiile politico-economice ale acestui caz. Nu s-au discutat lucruri concrete legate de investigatie. Totul a pornit de la notificarea pe care eu o faceam cu privire la faptul ca va trebui sa actionam Guvernul in judecata. In vederea stabilirii modului in care va decurge aceasta chestiune, am cerut aceasta intalnire, iar la solicitarea mea, dl prim-ministru m-a chemat intr-o buna dimineata, prin cabinetul domniei sale, la Guvern. Asta e tot. Este cat se poate de normal. Pot sa va spun ca solicitarea am facut-o la cererea avocatilor. Pentru ca asa se procedeaza si nu e nimic de ascuns in chestia asta. Este cat se poate de transparenta.

Vi s-a parut necesar ca la discutie sa fie prezenta si Monica Macovei sau a fost initiativa premierului?
Nu stiu sa va raspuns de ce se afla doamna Monica Macovei acolo, dar mi s-a parut absolut normal, fiind o problema legata de justitie. Dar in rest, nu am avut nici un fel de intalnire cu cei doi, datele pe care le dati acolo sunt absolut nereale. Nu au nici o legatura cu realitatea. S-ar putea insa ca in unele dintre datele respective sau in altele sa fi fost la Guvern, dar nu ca sa ma intalnesc cu premierul Tariceanu. Cred ca la Guvern cu domnul Tariceanu m-am intalnit de doua-trei ori cel mult. Dar erau tot felul de intalniri cu asociatiile patronale, cu vicepremierul Copos, tot felul de lucururi la care am participat intr-adevar la Guvern, dar nu ca sa ma intalnesc cu Monica Macovei, sub nici o forma.

Vreuna din aceste date se suprapune cu o intalnire cu patronatele sau cu vicepremierul Copos?
N-as putea sa va spun pentru ca nu am notat in agenda toate lucrurile astea.

Spuneti ca v-ati intalnit totusi cu premierul Tariceanu, la Guvern, de doua-trei ori. In ce context?
Cred ca nu am fost niciodata singur. Cred ca am fost la o intalnire la care erau patronatele, dar nu mai tin minte in ce luna, habar n-am. Eram chemati toti acolo. In legatura cu Codul Fiscal, pare-mi-se. Habar n-am, nu mai tin minte, dar n-am fost la Guvern decat in astfel de imprejurari oficiale.

Intalniri separate cu premierul ati avut? Poate v-a invitat la o cafea...
Nu m-a invitat la nici o cafea. Tot ceea ce va spun este realitate. Nu am fost la nici un fel de intalnire cu Monica Macovei si cu Calin Tariceanu, decat aceea de care ... De altfel, nici nu o cunosc pe aceasta distinsa doamna decat din acea intalnire. Si ne-am mai intalnit poate pe un culoar, la cate o receptie.

La acea intalnire stiati ca o sa vina Monica Macovei?
Nu. Deja mergeti pe o chestie care e absurda. Nu aveti cum sa aveti informatii despre faptul ca as fi fost la Guvern in momentul in care eu eram in strainatate. Cel putin in doua dintre datele pe care mi le-ati spus eram in strainatate. Si pot sa va dovedesc.

Mi-ati putea preciza in care din cele doua date?
La 28 decembrie 2004 eram in vacanta si in 8 septembrie eram in deplasare.

Celelalte date sunt in preajma unor audieri...
Nu au nici o legatura.

La 6 septembrie ati fost la o audiere, pe 8 erati deja plecat?
Imi amintesc ca la inceputul lunii septembrie am fost la audieri si imediat dupa aceea am plecat in Franta.

A fost o deplasare legata de afaceri?
Da.
(Ulterior, Dinu Patriciu ne-a precizat ca, verificand stampilele din pasaport, a constatat ca a plecat in Franta la 6 septembrie si s-a intors pe 7. "Pe opt e posibil sa fi fost in tara", a precizat Patriciu)

Ce o sa faceti daca se va dovedi ca aceste intalniri au existat?
Nu pot sa fi existat. Nu au existat. Punct. Aceste intalniri cu premierul si Monica Macovei nu au existat. V-as ruga sa nu mai construiti teorii ale conspiratiei, pentru ca de data aceasta sunt decis sa vedem cum putem rezolva aceasta chestiune in fata justitiei. Pentru ca mi se pare ca a face afirmatii tendentioase de tipul "Monica Macovei a vrut sa schimbe procurorii" mi se pare o poveste absurda. Noi ne-am plans impotriva modului in care suntem tratati.

Vreti sa rezolvati in justitie problema presei?
Nu a presei, a neadevarurilor spuse public. Nu m-am intalnit cu aceasta distinsa doamna decat o singura data in viata mea. (Monica Iordache)

"Intrebati-o pe doamna ministru Macovei"


ATITUDINE. Tariceanu a ironizat intrebarile reporterilor pe tema celor cinci intalniri cu Patriciu si Macovei
Aflat ieri intr-o vizita oficiala la Viena, premierul Tariceanu a raspuns intrebarilor presei pe tema celor cinci intalniri cu Monica Macovei si Dinu Patriciu, dezvaluite de Jurnalul National.

Jurnalul National: Cate intalniri ati avut la Guvern cu Monica Macovei si Dinu Patriciu?
Calin Popescu Tariceanu: Cred ca 365 de intalniri.

Adica?
Cate una in fiecare zi, ca sa le fac placere celor care au scris despre atatea intalniri.

Cum comentati informatiile privind alte intalniri?
Da, am vazut astazi informatiile din Jurnalul National, care sunt, as spune, stupefiante. Eu nu am cunostinta despre asa ceva. Daca ministrul de Justitie s-a intalnit cu Patriciu, in afara de intalnirea pe care am mentionat-o, si pe care nu am tinut-o ascunsa, atunci ar fi bine sa o intrebati pe doamna ministru. Dar asa ceva nu a avut loc in Palatul Victoria.

Ati primit vreun document de la Monica Macovei legat de cazul Patriciu?
Din cate stiu, nu s-a primit. Am sa mai verific. Stiu ca s-a verificat de dimineata la Cabinet si nu s-a confirmat existenta unei astfel de scrisori sau document. Nu va pot da alte informatii suplimentare.

Spuneti-ne cu claritate: s-a facut o singura intalnire cu domnul Patriciu, la care a participat si doamna ministru de Justitie?
Da.

Cine credeti ca este in spatele acestor dezvaluiri?
Eu, ca prim-ministru, nu pot sa cred foarte multe. Lucrurile iau o turnura care incepe sa-mi displaca profund. Se incearca o manipulare, o manevrare. Asa este in politica. Cred insa ca aceia care fac astfel de afirmatii au si obligatia sa aduca probele in acest sens.

Credeti ca au legatura aceste informatii cu desfiintarea SIPA?
Spuneam ca nu pot sa cred. Nu am astfel de informatii care sa ma conduca la o legatura, sa ma faca sa constat o legatura directa intre aceste doua situatii. Multumesc.

REVENIRE
Dupa declaratiile de la Viena ale premierului Tariceanu, Biroul de presa al Guvernului a revenit cu un comunicat in care se arata ca "alegatiile din cotidianul Jurnalul National privind pretinsele intalniri repetate dintre primul-ministru, Calin Popescu-Tariceanu, ministrul Justitiei, Monica Macovei, si presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, sunt complet false. Asa cum am informat, a existat o singura intalnire la care au participat premierul, ministrul Justitiei si presedintele Rompetrol, despre al carei continut am informat deja public. Facem apel la mass-media sa verifice cu atentie informatiile pe care le primesc din diverse surse care tin sa-si pastreze anonimatul, pentru a nu dezinforma opinia publica".

(NE)RASPUNS
O data in plus, la intrebarile Jurnalului National, premierul Tariceanu a ales sa raspunda fara sa spuna de fapt nimic. Intrebat ce va face in situatia in care, desi el a negat existenta altor intalniri, se va dovedi ca acestea au existat, primul-ministru a replicat: "Eu nu pot sa raspund la o intrebare care suna a amenintare. Eu am facut o afirmatie foarte clara ca nu au mai existat astfel de intalniri". Dupa care premierul a preferat sa reia explicatiile deja cunoscute, sustinand ca motivatie a legalitatii primei intalniri tocmai faptul ca ea s-a desfasurat in cladirea Guvernului. Intrebat pentru a doua oara in ultimele zile despre data exacta la care a avut loc aceasta prima intalnire, premierul a dat un raspuns asemanator: "Nu pot sa retin data", dar considera ca acest lucru "se poate afla", caci "nu e nimic de ascuns".

Inainte, Biroul de presa al Guvernului a dat un comunicat in care se arata ca "alegatiile din cotidianul Jurnalul National privind pretinsele intalniri repetate dintre primul-ministru Tariceanu, ministrul Justitiei si presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, sunt complet false. Asa cum am informat, a existat o singura intalnire la care au participat premierul, ministrul Justitiei si presedintele Rompetrol, despre al carei continut am informat deja public". (A.N.)

Macovei il trage de urechi pe premier


IRITARE. Monica Macovei ii da sfaturi premierului
Ministrul Justitiei a afirmat ieri dupa-amiaza categoric ca nu a participat la vreo alta intalnire cu Dinu Patriciu si cu primul-ministru Calin Popescu Tariceanu. Mai intai, declaratia a fost facuta pentru Mediafax in jurul orei 13:00, pentru ca la ora 16:30 ministrul sa faca o scurta declaratie de presa la sediul ministerului pe care il conduce. "Nu am avut nici o alta intalnire cu Dinu Patriciu si cu primul-ministru. Ii cer primului-ministru sa nu mai faca presupuneri in legatura cu agenda intalnirilor mele", a declarat ieri ministrul la sediul Ministerului Justitiei. "Nu m-am intalnit si nu am discutat niciodata cu domnul Dinu Patriciu in particular fara primul-ministru. E vorba despre acea intalnire din luna iunie despre care deja este cunoscut. Pe piata circula informatii false si va rog sa le verificati inainte de a le publica si poate prin investigatii proprii veti afla cine este interesat de aparitia unor astfel de fabulatii in presa." Avand in vedere negarea totala a existentei vreunei alte intalniri a tripletei Tariceanu-Patriciu-Macovei, reporterul Jurnalului National l-a intrebat pe ministrul Justitiei daca s-a intalnit cu vreunul dintre avocatii lui Dinu Patriciu pentru a discuta despre caz. Ministrul nu a raspuns la aceasta intrebare. Chestionata in legatura cu ce anume va face daca se vor dovedi adevarate dezvaluirile din ziarul nostru de ieri, ministrul Justitiei a parasit sala fara a raspunde.

CONTROL CSM. Altfel, ministrul Macovei continua sa sustina ca nu a incercat in nici un fel sa influenteze procurorii care instrumenteaza dosarul Rompetrol, in care principalul inculpat este Dinu Patriciu."

Monica Macovei a precizat ca a solicitat ieri Consiliului Superior al Magistraturii sa ii prezinte rezultatele tuturor verificarilor si inspectiilor pe care le-au facut in acest caz. Reprezentantii CSM declarau inca de dimineata ca inspectorii Consiliului, vor verifica si toate aspectele semnalate in presa privind intalnirile dintre ministrul Justitiei - premier - Dinu Patriciu, pentru a vedea daca a fost influentat actul de justitie in cazul omului de afaceri. (Violeta Fotache)

REACTII
Politicienii au comentat ieri informatia aparuta in Jurnalul National conform careia premierul, ministrul Justitiei si Dinu Patriciu nu au avut doar o intalnire la Guvern, ci sase.

PNL. Bogdan Olteanu (PNL), ministru pentru Relatia cu Parlamentul: "Nu cunosc sa fi existat vreo alta intalnire in afara celei din luna iulie. In privinta efectelor pe care asemenea informatii le au asupra institutiilor politice, cred ca cea mai buna solutie, pentru viitor, este de a gasi prin dezbatere publica reguli clare pentru toata lumea".

PD. "Habar nu am de un astfel de demers. Atat timp cat intalnirea nu a modificat cursul anchetei, nu trebuie sa ne ingrijoreze", a declarat vicepresedintele democrat, Adriean Videanu. Intrebat daca este de acord cu astfel de intalniri de taina, primarul general a raspuns: "Nu mi se pare normal".

PC. Deputatul conservator Sergiu Andon a declarat ca, in cazul in care aceste intalniri au avut loc, "lucrurile iau o intorsatura foarte grava". El nu considera ca gravitatea consta in faptul ca opinia publica a fost mintita, ca s-au purtat atatea discutii si justificari, "unele cu pretentii de principialitate, de legiferare, pe segmente de informatie, fara ca sa aiba cineva cinstea de a recunoaste tot". "S-a asteptat sa se descopere pas cu pas, ceea ce e o tactica mai curand de infractori decat de politicieni", a precizat Andon. "Eu nu cred ca doamna ministru a pastrat pentru dansa si Ministerul Public taina acestor intalniri si poate ca le-a folosit ca informatii si in alte cercuri politice, ceea ce, de asemenea, mi se pare grav si nu e moralitatea in care sper sa evolueze politica romaneasca. Spun asta pentru ca, pentru mine, pozitia ministrului la atatea intalniri repetate nu poate sa fie decat de doua feluri si fiecare dintre ele e grav. Ori participa ca sa transmita informatii ale anchetei si sa influenteze si-n sens invers ancheta, sa o intoxice, ori juca teatru si se prefacea interesata in aceste prelungiri de sfaturi de taina si presupun ca-l informa pe presedintele Romaniei, inraind relatiile si asa rele dintre cei doi demnitari", a mai declarat deputatul conservator.

PSD. Conform purtatorului de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, date fiind noile elemente aparute, "nu putem vorbi numai de imixtiunea politicului in Justitie, ci, pur si simplu, de modul in care politicul coordoneaza, in acest moment, sistemul judiciar". "Este extrem de grav, credibilitatea lor a disparut si in acest moment as putea spune ca si in relatia cu Bruxellesul, intr-o zona atat de sensibila, ca si in relatia cu opinia publica, cei de la guvernare se afla intr-un moment de criza", a spus senatorul PSD." Daca nu se iau masuri drastice, daca Guvernul nu demisioneaza cat se poate de repede, este foarte posibil ca tot ceea ce s-a spus si tot ce s-a facut pana acum in ceea ce priveste Justitia in Romania sa nu mai aiba nici un fel de valoare", a mai spus Diaconescu.

PRM. Deputatul PRM Lucian Bolcas vede legate de aceasta poveste cateva aspecte "rusinoase". "Chiar o singura intalnire, cea recunoscuta public, cu toate balbaielile privind obiectul intalnirii, este un act rusinos, o evidenta interventie politica pentru cauza invinuitului Dinu Patriciu, dar cinci intalniri, daca sunt adevarate, si pastrez aceasta rezerva, pentru ca nu am cunostinta decat din presa despre ele, reprezinta un act de o foarte mare gravitate", a spus Bolcas. (Dana Piciu, Monica Iordache, Monica C. Andrei)
×