Raportul de audit încheiat în urma verificării Spitalului Municipal Aiud notează faptul că în perioada 2021-2023, entitatea nu a supus avizării Consiliului de Administrație al spitalului achizițiile directe efectuate a căror valoare individuală depășește suma de 50.000 de lei. Astfel, pentru un număr de 54 achiziții directe, a căror valoare cumulată a fost în sumă de 4,95 de milioane de lei, nu au fost respectate prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Conform acesteia, Consiliul de Administrație are printre sarcini și avizarea programului anual al achiziţiilor publice întocmit în condiţiile legii (art. 187, alin.10 lit. d) și orice achiziție publică directă care depășește suma de 50.000 de lei. Spitalul Municipal Aiud, este o unitate cu personalitate juridică și funcționează subordinea Consiliului Local Aiud. El este unitate sanitară de grad IV, are bugetate un număr de 225 de paturi, având mai multe specialități medicale și ambulatoriu integrat cu 19 cabinete de specialitate.
Controlul financiar preventiv, deficitar
De asemenea, în raport se vorbește despre elaborarea deficitară și superficială a procedurilor operaționale care privesc achizițiile publice la nivelul Spitalului Municipal Aiud precum și neexercitarea vizei de control financiar preventiv propriu de către persoanele desemnate în acest sens, asupra unor contracte de furnizare echipamente și contracte de execuție de lucrări. Inspectorii Curții au constatat că această situație a fost generată de nerespectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la exercitarea controlului financiar preventiv propriu și de funcționarea defectuoasă a sistemului de control intern managerial care nu a identificat aceste abateri de la legalitate, pe parcursul anilor 2021-2023.
Înregistrarea eronată a cheltuielilor
În ceea ce privește evidența contabilă la Spitalului Municipal Aiud, aici auditul a scos în evidență faptul că ea nu a fost condusă cu respectarea în totalitate a prevederilor legale, iar situațiile financiare întocmite la finele anilor 2021, 2022 și 2023 au fost denaturate cu suma totală de 440.209,03 lei prin înregistrarea eronată a unor cheltuieli. De exemplu, s-a constatat că în 2021 a fost înregistrată greșit pe conturile de cheltuieli suma de 248.918,98 de lei reprezentând medicamente transferate în anul 2023 cu titlu gratuit altor spitale și instituții de sănătate publică. „Consecința economico-financiară a acestei abateri este determinată de faptul că situațiile financiare întocmite la finele exercițiilor financiare 2021, 2022 și 2023 nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare și a patrimoniului instituției, fiind denaturate cu suma totală de 440.209,03 lei”, se arată în raportul inspectorilor Curții de Conturi.
Abaterile consemnate în proiectul raportului de audit de conformitate au fost însușite în totalitate de reprezentanții Spitalului Municipal Aiud, iar amenzile aplicate au fost în valoare totală de 60.000 de lei.
„Consecințele neregulilor constatate sunt reprezentate de nerespectarea prevederilor legale referitoare la alegerea procedurii de achiziție publică, ceea ce a determinat încălcarea principiului transparenței prevăzut de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu consecințe în neasigurarea cadrului concurențial în atribuirea contractelor de achiziții de produse, datorită neorganizării unei proceduri de atribuire competitive conform legii”.
Raportul de audit pentru Spitalul Municipal Aiud
Spitalul „Anton Ciuncu” din Tecuci: achiziții doar prin încredințare directă
Nereguli în ceea ce privește achizițiile publice au fost identificate și la alte unități spitalicești controlate de inspectorii Curții de Conturi. De exemplu, la Spitalul „Anton Ciuncu” din Tecuci în perioada 2021-2023 achizițiile de produse farmaceutice și alimente au fost făcute numai prin încredințare directă. Contractele au fost divizate în valori mai mici pentru a permite achizițiile directe, dar spitalul a scăpat doar cu un avertisment verbal, deși legislația prevede inclusiv amenzi care pot ajunge până la 30.000 de lei. De exemplu, în 2023, spitalul din Tecuci a achiziționat prin cumpărare directă de la un sigur operator economic produse farmaceutice în valoare de 524.639 de lei. Tot anul trecut, spitalul a cumpărat prin achiziție directă oxigen medicinal lichid în valoare de 161.000 de lei, fără a solicita și avizul Consiliului de Administrație, încălcând astfel Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 187) și orice achiziție publică directă care depășește suma de 50.000 de lei.
Un avertisment verbal a primit și Spitalul de boli infecțioase „Sfânta Parascheva” din Galați care pentru perioada ianuarie-decembrie 2023 a achiziționat servicii de pază fără respectarea Legii 98/2016 privind achizițiile publice.