Aurora Liiceanu - Trece moda bancurilor

12 Iul 2004 • 00:00

EDITIE DE COLECTIE

Unii au zis ca bancurile veneau direct de la Stefan Gheorghiu sau de la CC al PCR. Altii ca le stim pur si simplu asa cum stim cuvantul mama. Iar altii s-au dus mai departe, zicand ca bancurile au fost date romanilor de catre extraterestri. Indiferent de unde ar veni ele, se pare ca moda lor a apus, locul lor fiind luat de Internet, celular...

MAGDA MARINCOVICI

Jurnalul National: Care ar putea fi "stramosii" bancurilor?

Aurora Liiceanu: Bancurile apartin unei tipologii socio-culturale, intrucat sunt o productie culturala ce apartine unei comunitati, unei societati, exprimand mentalul acesteia. Din aceasta perspectiva, cred ca problema bancurilor se poate trata intr-o maniera interculturala, comparatista. Cred ca toate popoarele au bancuri. Diferite, dar toate au. Ele difera potrivit principiului diferentelor culturale. Bacurile exprima nevoia de creatie a unui popor intr-un anume moment. Ele au avut dintotdeauna, din punct de vedere al continutului, asemanari cu glumele, cu jocurile, cu povestirile cu talc, cu zicalele, uneori si cu proverbele. Global, toate acestea pot fi considerate productii spirituale ale unei comunitati.

Scriitorul unei nuvele lasa sa se inteleaga ca "parintii" bancurilor ar fi extraterestri. Dumneavoastra cine credeti ca sunt "parintii" bancurilor?

Intr-o discutie avuta pe aceasta tema am ajuns la concluzia ca bancurile au un producator anonim, colectiv care se pierde in timp. Intr-un fel, bancurile au ceva comun si cu zvonurile. Sunt foarte elastice, dau senzatia ca sunt din plastilina, suporta adaptari, retusuri. In acest sens exista chiar o caricatura a zvonului, foarte sugestiva si pentru banc. Autorul caricaturii, un francez, ilustra zvonul cu un cap de om si ceva care intra pe o ureche si cu totul altceva iesea pe cealalta ureche. Nici etimologia cuvantului inca nu a fost stabilita... banc de la banca, de unde expresia "nu i-a picat fisa", sau banc de la banca, "loc unde stam/stau ascultatorii".

Sa inteleg ca ele se modifica in timp, dar totusi cum se nasc ele?

"Nasterea" lor e legata de natura umana care simte nevoia de a exprima indoieli, probleme, respectiv argumente, opinii ce sunt incorporate in aceasta productie. In antropologia culturala se fac comparatii care caracterizeaza un popor. Noi avem un tip de injuraturi, polonezii au alt tip si ei chiar zic ca ne intrec. La fel se intampla si cu bancurile.

Stiti ca la un moment dat circula zvonul ca bancurile ar fi fost dirijate de undeva de la Stefan Gheorghiu?

Cred ca este o chestie care pleaca din teoria conspiratiei: ca ei insisi produc ca sa dezinformeze. Ca ei ar fi producatori de bancuri pentru a vedea cat pot sa stranga surubul "vietii", adica totul este controlat si permis de la un anumit nivel. Circula vorba: "Lasa ca si securistii spun bancuri!". Spusul bancurilor era pana la urma o problema nationala, care nu mai tinea de un grup izolat. Sa ne amintim de temele principale ale bancurilor inainte de â89. Saracia, mizeria, Ceausescu, cuplul Ceausescu au reprezentat teme bine speculate si ele faceau parte din comportamentul in conditii limita. In paralel cu bancurile, circulau si foarte multe glume. Spre deosebire de glume, bancurile beneficiaza insa de o structura narativa. Romanii au un apetit pentru metafora, pentru comparatie. Mai tineti minte pe fratii Petreus - cum erau botezati puii - sau adidasii pentru picioarele de porc? In comunism exista o globalizare a bancurilor. Treceau prin toate categoriile sociale si de varsta, fiind o forma de solidaritate la rau.

Care este scopul bancurilor?

Bancurile se inscriu intr-o combinatie interesanta intre un aspect de pedagogie sociala si ludic. Pentru ca ele contin o mica invatatura sociala, reprezinta in majoritatea cazurilor o lectie sociala despre lume, oameni, totul imbracat intr-o forma ludica, de gluma, de joaca. Dar scopul principal al bancurilor - ca, de altfel, al proverbelor, povestilor cu talc, snoavelor - este de invatatura neacademica, profana, fara un program anume, ce are loc in spatiul liber al comunicarii.

Sunt bancurile o caracteristica a culturii poporului nostru?

Sigur ca romanii cred despre ei ca sunt foarte buni in bancuri si ca specific poporului ar fi aceasta productie mare de bancuri. Intr-un fel bancurile sunt legate de acea istetime, de ideea de a avea spirit, de a crea situatii neasteptate, de a pune in relatii elemente care de obicei sunt despartite. Este reflectat aici aspectul creativ, ludic si un fel de incalcare a ideii de banal, de cotidian al poporului nostru.

Insa nu cred ca romanii ies intotdeauna foarte bine in aceste bancuri. Sunt bancuri care circulau inainte de â89 care, intr-un fel, criticau lasitatea romanului, incapacitatea de a se opune, lipsa de disidenta, capitole la care alte popoare ieseau mult mai bine. De exemplu, sarbii, polonezii ieseau mult mai bine, spre deosebire de romani. Sigur ca sunt si bancuri in care romanii au o imagine pozitiva, de pilda, in raport cu bulgarii. Dar, in general, bancurile intaresc ideea de istetime a romanilor, ca stiu sa se descurce. Aceasta este o trasatura autostereotipala prin care noi despre noi credem ca suntem isteti si descurcareti. Si asta se exprima in multe bancuri in care nimeni nu se descurca in afara de romani. Bancurile intra in mandria nationala a romanilor. Ei isi adjudeca un loc bun intr-o tipologie. Pentru ca romanii sunt dotati cu umor. Bancurile au aceasta componenta pregnanta care fundamenteaza pretentia romanilor de a spune bancuri bune, de calitate. Astfel, la micile evenimente sociale: nunti, botezuri, aniversari, sarbatori, moarte, bancurile sunt intotdeauna prezente. In acest context este intotdeauna cineva care aduce, care spune un banc.

Apropo, un banc castiga foarte mult si prin modul cum e spus. Ce calitati trebuie sa aiba zicatorul de bancuri?

Bancurile sunt legate de socializare, ele se spun intr-un grup si este legat de spatiul privat si de timpul privat. Exista oameni pasionati care fac colectie de bancuri, asa cum unii fac colectie de cutii de chibrituri. Am pomenit in Maramures un concurs de povesti cu talc, care erau foarte apropiate bancurilor. Ele erau spuse de persoane inzestrate cu oralitate, care reuseau sa "performeze" bancurile. Erau persoane care aveau carisma in grupul ascultatorilor. De altfel sunt oameni care stiu bancuri, dar cand e sa le rosteasca dau inapoi zicand ca "nu le spun bine". Trebuie sa ai talent pentru a spune bancuri. Bancurile pot fi extraordinar de rafinate, dar suficient de primare, pentru ca n-au cheie in mesajul lor. Exista expresia despre un banc slab ca e "banc de subcalificati". Din aceasta expresie se intelegea ca nivelul cultural al unui individ poate fi remarcat si prin bancurile spuse.

In bancuri apar tot felul de personaje: doctori, barbati, femei, multe etnii... Dar poate cel mai bine conturati sunt militienii si blondele. Care ar fi explicatia?

Nu numai in bancurile romanilor, dar si in cele ale altor popoare militienii, politistii sunt personaje frecvente. Explicatia trebuie sa plece de la relatia dintre civili si autoritate. Militianul este asociat cu persoana care "pedepseste" cand este incalcata legea, care ii amendeaza pe civili. In ce priveste blondele din bancuri, nimeni nu ma poate convinge ca nu-i o legatura directa intre acest aspect si moda starurilor hollywoodiene gen Marilyn Monroe si mai nou cu avalansa de clipuri publicitare la

Dar in topul eroilor de bancuri se plaseaza nemuritorul Bula. Poate numai in bancuri Ceausescu a fost surclasat de Bula...

Bula este un personaj cu metamorfoze: cand e copilul prost, cand e adultul naiv. El reia intr-o maniera moderna pe Pacala, alt personaj celebru, de top al creatiei noastre anonime... Dar Bula, spre deosebire de Pacala, apare intr-o tusa mai ingrosata. Bula poate fi acuzat de prostie, de naivitate, dar are meritul ca spune adesea adevarul. In compania lui Bula, multe categorii profesionale apar caricaturizate: secretarele, militienii, profesoarele... Si sa nu uitam de blondele si Bula.

Credeti ca romanii nu mai au nevoie de bancuri sau, parafrazand, unde sunt bancurile de altadata?

Inainte de â89, bancurile aveau o functie catartica, de eliberare. Dupa â89, oamenii si-au castigat dreptul de a vorbi liber, exista emisiuni, talk-show-uri cu teme politice. Or, faptul ca te poti exprima fara nici o constrangere, ca nu mai exista frustrarea de necomunicare, de control face ca misiunea si productia bancurilor sa scada. Alaturi de snoave, proverbe, povesti cu talc, bancurile intra intr-un curriculum al vietii noastre. Dar bancurile, fata de celelalte creatii amintite, sunt mai perisabile, utilizarea lor cere mai pregnant socializarea.

Si obiceiul de a spune bancuri incepe sa se piarda?

Pentru ca noile generatii nu mai gusta acest gen, nu mai sunt interesate de aceste creatii. Tinerii sunt atrasi de muzica, dans, calculator, Internet. Sunt alte forme de comunicare intre ei, ceea ce impinge bancul spre o perioada de regres. A fost un timp al bancurilor. A fost o moda a bancurilor asa cum a fost moda valizelor, locul lor fiind luat de sacii de voiaj.