Bancherul din sicriul de cristal

Se află într-o biserică din România, cu ceasul din turn oprit la o oră pe care numai el o ştie. El, cel mai mare bancher din Europa vremii sale, un Rothchild balcanic cu o viaţă fascinantă. Şi cu o moarte fascinantă. Deoarece, la 124 de ani de la trecerea în nefiinţă, trupul său este intact! Este vorba despre Misa Anastasijevic, cel supranumit "Căpitanul", "Maiorul princiar sârb" sau "Bancherul" - o personalitate aparte a vieţii sârbe, care îşi doarme somnul în... Clejani. O legendă care, dacă plaiul mioritic ar şti să o valorifice, ar lua faţa Occidentului.

Auzisem că s-a născut într-un loc unde vântul de miazănoapte are mică frecvenţă şi nu e puternic: Porec (astăzi Doni Milanovat), în ţinutul Serbiei de nord-est, ce cuprinde întregul bazin al râului Porec şi partea mijlocie a Porţilor de Fier. Că de la un om care n-avea el prea multă carte, dar avea voinţa de a învăţa, a ajuns un afacerist în stil mare (a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa vremii sale). Un om al cărui imperiu comercial dunărean a lăsat urme pe meleagurile româneşti - a deţinut monopolul sării din România, creditând din seifurile personale Muntenia şi Moldova (a reuşit în două rânduri să împrumute Casieria de Stat a Moldovei cu mai mult de 5.000.000 lei), mulţi demnitari români fiindu-i "companioni" - de la Alexandru Ioan Cuza la Regele Carol I. Că era ca un tigru când se supăra şi un încăpăţânat fără pereche. Că la un moment dat, la jumătatea secolului al XIX-lea, s-a stabilit la Clejani (loc de care a avut grijă să nu-i lipsească nimic, sătenii considerându-l un binefăcător), unde a trăit până la sfârşitul zilelor sale. Şi peste sfârşitul zilelor sale, deoarece bancherul mort de 124 de ani nu a putrezit! Numele "Anastasijevic", din greceşte se traduce prin "cel care va învia"...

Destin
Plecăm spre Clejani, pe urmele acestui foarte interesant şi straniu personaj, cu o carte-document la subţioară: "Misa Anastasijevic", scrisă de dr Petar Milosavljevic (Editura Paralela 45, 2004). Zugrăvirea personalităţii acestui mecena care apărea în Valahia secolului al XIX-lea, înzestrat cu o hoardă de calităţi suspect de interesante, nu este deloc un lucru uşor, din cauză inadvertenţelor din biografia sa şi a unor documente ce nu s-au păstrat. Dar pe cine mai interesează o zugrăvire exactă, atâta vreme cât coordonatele de bază ale personajului de faţă pot servi chiar şi unei ecranizări de succes?

Drumul spre Clejanii în amintirea cărora a rămas devine prilej de "vizualizare" a destinului lui Misa. Derularea imaginilor mentale începe cu atmosfera pestriţă şi tumultuoasă dintr-un oraş (Porec) al anului 1803, cu navigaţie dunăreană agitată, brusc agresat de orăcăitul unui copil care tocmai se născuse într-o familie de negustori nu prea înstăriţi. Era Misa! Rămas fără mamă chiar la naştere, va rămâne şi fără tată la vârsta de 3 ani. A avut însă norocul de a rămâne în grija unei mame vitrege înţelegătoare, plus norocul unei mici moşteniri de la tatăl său: o vie, zece pogoane de pământ arabil, cu o casă în care era o mică prăvălie. Era ceva! La un moment dat, intervenţia violentă a Imperiului Otoman în ţinuturile din Serbia a generat panică printre sârbi, unii dintre aceştia (printre care şi Misa împreună cu mama lui vitregă) fugind peste Dunăre, în Austria. Când răsculaţii i-ai biruit pe turci se întoarce şi Misa, iar cum sângele apă nu se face, primul lucru pe care îl întreprinde este să pună bazele unei mici afaceri - n-avea încă 12 ani! Bun. Dar ce şcoală avea omul nostru? Că prea era descurcăreţ. Ştim că a frecventat doar cursurile şcolii primare, unde a învăţat abecedarul, psaltirea şi socotelile, singurele "obiecte" care se învăţau la şcoală la acea vreme. Suficient am putea spune şi, având în vedere că Misa mai dovedea şi talente de autodidact, întrebarea "cum a ajuns mecena din analfabet" nu se justifică, având în vedere că poseda calităţi ce lipsesc în zilele noastre multor... mecena. În 1813 fuge din nou, tot oprimarea turcească fiind vinovată. La întoarcere iar se implică în ceva, bineînţeles, dar ceva diferit: este "angajat" temporar în postul de învăţător la şcoala din Porec (învăţătorul titular plecase în pribegie). Avea 12 ani! Aproape că nu mai are rost să ne uimim că după un timp ajunge vameş la schela Dubrovnica, deţinând controlul traficului comercial prin acea regiune şi uimindu-i pe contemporani cu capacităţile sale organizatorice. După ce fusese cioban, învăţător, pisar, trăgător de vase, băiat de prăvălie, vameş, şi câte altele îi mai trecuseră prin minte, se decide definitiv pentru negustorie, reuşeşte să strângă un capital bunicel şi, când încă nu împlinise 20 de ani, intră în rândul celor mai bogaţi oameni din Serbia acelei perioade. Se însoară cu o fată de preot, Hristina, al cărui frate era pisar-secretar al cneazului Milo Obrenovici. Credem că nu mai este nevoie să vă explicăm cât de repede a ajuns Misa în graţiile cneazului şi cât de repede s-a lansat în afaceri de anvergură, generate, bineînţeles, şi de mediul socio-politic.

Începe negoţul cu vite în Austria, începe să facă unele acte de binefacere, progresează. Şi vine unul din momentele cele mai importante din viaţa sa: îşi cumpără prima corabie pentru transportul mărfurilor pe Dunăre şi astfel începe cariera sa de transportator, fără de care nu ar fi existat nici imperiul şi nici prima companie multinaţională sârbă pe Dunărea riverană. În 1826, când Misa avea abia 23 de ani, Serbia avea deja de-a face cu un om al cărui fulminant succes o uimea. Când moare cumnatul său, devine confidentul cneazului Milo. În 1827 îl găsim pe Misa căpitan de cârmaci la Porţile de Fier. Nu înainte de a se implica în comerţul cu sare (de menţionat faptul că Serbia nu deţine zăcăminte de sare, Misa "rezolvând" problema mai cu Bucureştiul, mai cu alte oportunităţi). De la negustorie până la diplomaţie nu mai era decât un pas: în anul 1833 avea 30 de ani, dar deja i se dusese vestea nu numai de negustor abil, ci şi de diplomat chibzuit, mai ales în comportamentul său cu turcii, printre care îşi făcuse un număr mare de prieteni, servindu-se de... mită şi de alte mijloace, asta e, altfel n-ar fi reuşit să-şi servească ţara şi, de ce nu, propriile interese.

Devine căpitan de Dunăre (funcţie înfiinţată special pentru el de cneaz), iar prin noua poziţie intră în sfera diplomaţiei şi jurisdicţiei internaţionale. Noua slujbă era pentru Misa o ocupaţie secundară, deoarece el continua să se pregătească pentru a deţine monopolul comerţului cu sare pe Dunăre. La finele lui 1835, cneazul Miloş personal a arendat pe doi ani exportul de sare din Ţara Românească lui Misa (aceasta după ce domnitorul moldovean Mihail Sturza a oferit cneazului în arendă negustoria cu sare, şi după ce cneazul cumpărase deja moşii în Ţara Românească - cu Misa ca mijlocitor). În lucrarea "Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică - 1828-1858" (de V. Diculescu, S. Inacovici, C.P. Danielopolu şi M.N. Popea) se constată că Misa a deţinut monopolul exportului de sare din Ţara Românească şi Moldova, iar când a arendat după aceea şi importul cu sare din Austria, "Bancherul" a devenit factorul omnipotent al întregului comerţ cu sare din sud-estul Europei! În 1847, Misa încheie un contract pe opt ani cu domnitorul Bibescu ca negociator pe partea română, dar el nu putea să arendeze direct sarea, pentru că la acea vreme nu dispunea de o avere imobiliară mare în Ţara Românească, pe care ar fi trebuit să o depună garanţie în schimbul arendării sării. Din această cauză formează un consorţiu din români şi sârbi, unde îi găsim pe boierii valahi Ion Oteteleşteanu, Alexandru Vilara şi fraţii Ojordie şi Iovan Gherman, care îşi pun moşiile drept garanţie. La un moment dat, Misa hotărăşte în numele consiliului să preia singur şi pe riscul său derularea contractului şi astfel construieşte la Rusciuc 74 de corăbii fluviale care la un loc puteau să transporte până la 6.000.000 de ocale de sare. În acele zile a ridicat la Turtucaia un mare depozit în care putea păstra 15.000.000 de ocale de sare! Reuşeşte să devină arendaş exclusiv al salinelor din Valahia şi Austria, avea în Valahia 15 moşii, terenuri în Bucureşti (a avut o casă pe Strada Doamnei nr. 6, pe locul unde astăzi se află o nouă aripă a Băncii Naţionale; a murit în această casă în 1885, fiind înhumat la biserica din Clejani), devine membru al Comitetului de primiri al Societăţii acţionarilor români pentru monopolul tutunului - societate ce a fost înfiinţată în noiembrie 1871 - şi... la expoziţia zonală a Valahiei, în 1863, aduce primele produse de porumb de tip nou şi de o mai bună calitate decât cel autohton (şi pentru aceasta i se decernează premiul al doilea), iar la Expoziţia Mondială de la Paris din 1867, unde participă din partea României, obţine medalia de bronz pentru merite în agricultură!

Istoria, conversată
Uau! Aproape că nu îţi poţi abţine americăneasca exclamaţie, deoarece destinul personajului are ceva din filmele cu căutători de aur care reuşesc. Ne dăm seama că analogia cu căutătorii de aur n-a apărut întâmplător: ştiam că bătrânii Clejaniului spun că, de-a lungul timpului, mulţi căutători de comori au bântuit locul, crezând că a mai rămas ceva din averea sârbului. Deocamdată, ne îndreptăm spre Clejani - localitatea bătută de vremuri şi de arşiţe, care ascunde "comoara" unui trup neputrezit. Vizualizarea parţială a destinului lui Misa ne-a ameţit, discuţiile pe care le avem conţin un fel de suspicioasă detectivistică a prezentului: "Se spune că şi-a dorit foarte mult să îl aducă pe Carol I la Calafat cu vaporul, în 1881, cu ocazia încoronării, şi chiar a făcut-o", "A, a, a, asta e tare! Dar de ce Carol I nu scoate nici un cuvinţel despre Misa în corespondenţa sa privată?", "Se spune că însuşi poetul Byron a călătorit pe vaporul lui, l-ai «întrezărit» pe Misa în vreun poem?!? Tu, Carol I, l-ai fi menţionat pe unul care te-a «adus» la încoronare şi care, poate, de ce nu, a contribuit şi cu alte mijloace, în corespondenţa ta privată?!? Mai ales când eşti rege şi nu ştii pe mâinile cui ajunge corespondenţa ta atât cât eşti în viaţă, cât şi după? Ştii ce nota Carol I la un moment dat, prudent şi cu subînţelesuri, în 1862? «Când se va scrie cândva istoria "Les origines de la royaute en Serbie" vor ieşi la iveală lucruri ciudate»...", "Mda, şi mai e ceva, de ce să ne ascundem după deget: Misa nu era «curat la dosar»! De exemplu, există o hotărâre a Secretariatului de Stat al Ţării Româneşti, din iulie 1838, prin care se cerea agenţiei sârbe urmărirea lui Misa: se ajunsese la unele neînţelegeri reciproce între el şi cneaz, dar pe care "Bancherul" le-a rezolvat (în 1839 cneazul renunţă la tron...). Au fost momente când atitudinea lui provoca suspiciuni politice grave. S-a întâmplat ca el să ajute şi să ascundă revoluţionari bulgari. Poliţia secretă a descoperit că în 1868 un asemenea revoluţionar se ascundea ca vizitiu la Misa, la Clejani! Printre altele,  "Bancherul" n-a fost străin de activitatea revoluţionară a Eteriei. Mai vrei? În anul 1857 îl găsim pe lista alegerilor din Valahia, întocmită în cadrul pregătirilor pentru proclamarea Unirii celor două Principate: Ţara Românească şi Moldova! Întotdeauna a fost legat de Valahia". Discuţia se încheie apoteotic şi scurt. Deja am ajuns la Clejani.

Biserica şi trupul
Ni se arată, deodată, biserica. În faţă ne aşteaptă preotul paroh al Parohiei Clejani, Costel Ciocan. În privire îi licăre parcă numai această biserică cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. "Părinte, asta nu-i biserică, asta e corabie! Te aştepţi ca în orice moment să se reverse Dunărea peste tine. Dumnezeu să ne ierte, dar locul ăsta nu e real!". Părintele ne înţelege: "Păi de ce credeţi că am cearcăne? De ani în şir am grijă de ea. Şi de Misa. Intraţi". Ne întâmpină păsări. Zboară în cârduri mici, prin faţa unor icoane spectaculoase: e Tattarescu! Majoritatea icoanelor (unele "atacate" de vremuri), pictate pe lemn în 1868, aparţin lui Gheorghe Tattarescu. Înfăţişează, într-o manieră neoclasică, diverse episoade biblice şi mai ales sfinţi: Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon, Înălţarea Sfintei Cruci, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Pogorârea Duhului Sfânt, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Adormirea Maicii Domnului, Schimbarea la Faţă, Naşterea Domnului, Sfinţii Antonie şi Chiril, şi aşa mai departe. Nu ne-a ajuns conversaţia celor 40 de kilometri până la Clejani, continuăm să sporovăim şoptit, ireverenţios şi controversat, pe aceeaşi temă: "Ce-a căutat în Clejani? Şi de ce nu a putrezit?", "Ştii ce a căutat? Poate şi-a dorit să scape de prădători. Şi poate da, a vrut şi «să-şi cureţe dosarul». Iar cu neputrezirea este într-adevăr o problemă. Cred că este o problemă a lui de principiu. Să nu se lase nici după moarte. Dezamăgit de «plasele» pe care le-a luat din partea celor pe care îi susţinuse financiar, a jurat că nu se va mai întoarce niciodată în Serbia (şi-a făcut datoria numai faţă de cultura ţării sale prin donarea către stat a palatului său din Belgrad, clădire ce găzduieşte azi Universitatea din Belgrad; printre altele, a fost, timp de 39 de ani, membru de onoare al Societăţii Ştiinţifice din Serbia). Ştii cum a plecat din Serbia? Indignat, revoltat, cu toată averea sa mobilă după el! A rămas definitiv în România, chiar şi sub forma unei mumii faraonice! Despre metoda sau modul în care s-a «îmbălsămat» corpul său ce se păstrează şi azi există doar unele presupuneri că ar fi îmbălsămat de doi medici austrieci, dar acest lucru ar fi valabil doar în ceea ce priveşte trupul, nu şi pentru hainele ce le poartă şi acum pe el. Cert e că Misa a dorit de la bun început ca sicriul în care îi este aşezat trupul să aibă în partea superioară a corpului un geam pentru a fi văzut", "Suferea de mania grandorii", "Tu să fi fost în locul lui n-ai fi făcut la fel? Nu ţi-ai fi dorit tu, un mogul, să «veghezi» cumva şi după moarte, să nu se aleagă, într-un fel, praful de tine, să sfidezi astfel regretul de a fi murit?", "Poate, da, nu ştiu", "Asta e, cu Misa situaţia era mai mult conjuncturală, şi, de ce să nu recunoaştem, tipul nu era un găinar. Faţă de afaceriştii de azi era mic copil".

Şi micile păsări zboară, zboară... "Părinte, fie-ne cu iertare, nu vă supăraţi, dar parcă suntem în unul din videoclipurile formaţiei «Enigma»." "Da, umblă păsările prin biserică... Ce să fac, fac şi eu ce pot, intră pe la clopotniţă, mai e de renovat la biserică, dar costă... Am primit şi eu câte un mic ajutor de pe unde s-a putut... Am tencuit-o singur. O parte a picturii a fost curăţată. La intrare portretele lui Misa şi al soţiei sale, Hristina. Candelabre argintate făcute la Viena, cu iniţialele M.A.". Stranele, din lemn de nuc, au fost confecţionate tot la Viena, dar lemnul, lemnul este... din livada de la Clejani a lui Misa! Pardoseala bisericii este din mahon şi marmură de Carrara. Misa a ctitorit trei biserici în România: Biserica Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca din comuna Brânceni, biserica din Valea Pragului - în Banatul Sârbesc şi cea din Clejani. Aceasta din urmă i-a fost cea mai dragă. Construită după modelul bisericii soborniceşti din Belgrad, dar la dimensiuni mai mici de meşteri italieni. "Aveţi dreptate, chiar pe ideea aceasta a mers Misa, să arate ca o corabie!", spune preotul. Spre clopotniţă (clopotele trebuie şi ele refăcute) duc nişte scări fantastice, vechi, parcă dintr-un basm. Te ia ameţeala, renunţi cu părere de rău la drumul spre minunatul ceas din turn (ceas vienez şi el, din 1864) de frică să nu cazi.

Desigur, vrem să intrăm în criptă, acolo unde e Misa. "Unora le e frică acolo, nu ştiu de ce, şopteşte părintele în timp ce aprinde un bec agăţat de un fir care luminează cripta. Coborâm câteva scări din piatră. Sicriul, masiv. La prima vedere pare un mare lac verde îngheţat. Construcţia sicriului este identică cu cea care era destinată papilor! Adică, este înmormântat în mai multe racle. Refăcându-se "pavajul", s-a observat că Misa este pus de fapt în trei sicrie: două de lemn, ultimul de zinc, fără capac. Iar părintele nu a făcut altceva decât să "îngrădească" totul cu cristal.

Sfântul?
La capătul lui, câteva flori într-un vas şi lumânări aprinse. "Nu îl văd!", urlă disperarea muritorului de a vedea neapărat nemurirea. "Apropiaţi-vă mai mult. Unii săteni zic că se vede mai bine în zi de sărbătoare." Disting o mustaţă parcă şi ceva veşminte. Parcă şi un zâmbet împietrit. "Nu îl văd cum trebuie." "E cam rece, e condens aici, trebuie să aducem o lanternă." Pleacă toţi. Rămân acolo, trecându-mi mâna de-a lungul sicriului. Becul clipeşte de câteva ori. Se întorc. "Părinte, aveţi probleme cu lumina?" Părintele nu răspunde, ci doar înşurubează puţin becul. Da, cu lanterna lipită de sicriu în dreptul ferestruicii "dictate" de Misa se vede mai bine, dar vă daţi seama că aceste condiţii nu permit fotografierea. Doarme. Nu pare mic de statură, cum se spune că ar fi fost. "Au fost şi doctori renumiţi, legişti, profesori de la Universitate, până şi şeful Statului Major sârb, toţi au rămas uluiţi. Nimeni nu a ştiut să ne dea o lămurire. Mulţi vin şi zic că îl ţinem ca pe Lenin", explică preotul. Exclus din start vreun blestem, mai ales că i s-au făcut demult citirile de dezlegare, de mai multe ori chiar, ultima oară de doi episcopi: PS Vincenţiu şi PS Calinic. Şi, mai ales că sătenii spun că le poartă noroc. Ne trece prin minte gândul că dacă era blestemat putrezea, iar cei blestemaţi nu rămân neschimbaţi, ci se îngălbenesc sau devin vineţii.

În 2003, PS Calinic Argatu, Episcop de Argeş şi Muscel, şi PS Sebastian Ilfoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, cu înalta binecuvântare a PF Părinte Patriarh Teoctist au constatat oficial, împreună cu românii şi sârbii adunaţi în preajma lor, că trupul lui Misa nu a putrezit, iar Sfântul Sinod a primit propunerea de a cerceta canonic viaţa lui Misa şi trupul neputrezit. "Nimeni nu a umblat până acum în interior", explică părintele. El cel puţin nu are de gând să o facă dacă nu va hotărî Patriarhia. Canonizare? "Acest lucru durează, deoarece, conform canoanelor ortodoxe, pentru a fi sfânt trebuie să întruneşti mai multe condiţii: viaţa milostivă, trup nestricăcios, dar şi înfăptuirea de minuni. De minuni nu ştie nimeni nimic, deşi sătenii îi spun «Sfântul»."

Biserica îţi oferă superb de iluzoria senzaţie de a fi special, de a fi singur şi ales. Dar oare nu aşa se simţea Misa? A fondat aici în Clejani prima şcoală rurală de arte şi meserii din România (se află chiar peste drum de biserică) construită după model austriac. "Bancherul" acoperea complet cheltuielile de internat, având 32 de elevi orfani, în afară de cei 120 de copii care erau externi. Pe toţi elevii îi ajuta cu rechizite şi mâncare, bugetul anual destinat şcolii însumând 27.880 de lei (acoperiţi de căpitan). Conform indicaţiilor lui, învăţământul şcolar cuprindea şi materii ca: geometria, agricultura, limba franceză, astronomie, igienă. După naţionalitate, elevii erau români, câţiva moldoveni, dar printre ei, aşa cum arată listele, erau şi copii sârbi, bulgari, doi greci, un polonez şi un ceh.

"Pe timpul lui Ceauşescu, regimul comunist nu agrea, nu «înghiţea» Clejanii. Nu vedea cu ochi buni zona. Că, vezi, Doamne, erau mulţi ţigani. Nu dădea bine pentru regimul comunist să se preocupe de «sărăcie» şi «cocioabe». Tot atunci se păstra o discreţie totală asupra întregii biserici, implicit asupra sicriului lui Misa. Cei de la Ambasada Serbiei veneau şi pe vremea lui Ceauşescu aici", aminteşte preotul. Oare de ce nu-i plăcea lui Ceauşescu de Misa, căci şi lui îi plăcea să organizeze vânători, unele dintre acestea rămânând de neuitat şi fiind pomenite la vremea respectivă de presa Europei Centrale. Cum ar fi cea organizată în pădurile de la Clejani în cinstea Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta (cf. însemnărilor lui Petar Milosavljevic), care l-a costat, împreună cu balurile şi cu alte cheltuieli, 100.000 de forinţi. Nu se ocupa însă numai de baluri şi vânători (esenţiale amândouă pentru a câştiga de partea sa protipendada). La sărbătorile de primăvară şi de toamnă din Clejani organiza petreceri populare, la care îi aducea pe cei mai cunoscuţi lăutari, iar de Rusalii oferea premii celor mai buni căluşari. Chiar el a devenit subiect al folclorului local, până în ultimii ani instrumentiştii din Clejani interpretând "Hora lui Misa", iar în satele din jur şi azi se cântă, după cum ne spune preotul, "despre «vizita» haiducului Mihale la conacul lui Misa, mascat în negustor de cereale, cu intenţia de a-l jefui; dar "Bancherul" îşi dă seama de la început că falsul negustor este celebrul haiduc şi îl invită senin la masă!".

În Clejani există şi azi o stradă care se numeşte "alee" (cf. dosarului privind clasificarea bunurilor mobile şi imobile - Parohia Clejani, 1971), deoarece pe această stradă au avut case construite de Misa, toţi cei care erau în slujba lui. Din păcate, nu s-a mai păstrat nici o casă. Tot în Clejani răsărise şi un superb palat-reşedinţă de vară, dar şi această clădire a fost distrusă de colectivizare, regimul transformând-o în... depozit de chimicale şi până la urmă fiind dărâmată.  

"Părinte trebuie să ştie mai mulţi despre ce e aici!" Apare egoistul gând că n-ar trebui să ştie mai mulţi, că numai noi ar trebui să trecem prin clipa de minune pe care ţi-o oferă biserica, dar nu e drept. Misa nu vrea ca biserica să rămână într-un anonimat ce nu îi aparţine. Noi vom mai veni. Şi poate şi alţii după noi. La intrarea în biserică există un monument al "Căpitanului", ridicat de Liga de Prietenie Româno-Sârbă. Pe pisania bisericii scrie: "S-a zidit acest sfânt sanctuariu de maiorul Misa Anastasijevic, proprietarul moşiei Clejani şi cetăţean al Belgradului din principatul Serbiei, consacrând Sf. Arhanghel Mihail, în zilele fericite ale domniei Prea Înaltul Domn al Principatelor Unite Române Alexandru Ioan I - 1864". Anastasijevic - cel care va învia.

Probleme şi contribuţii
Biserica a fost afectată de cutremurul din 1977, în plus ar fi luat foc la un revelion tovărăşesc organizat de comunişti prin anii '80. În 1996 a fost resfinţită de PS Vincenţiu Ploieşteanul. "Este inclusă de Patriarhia Română într-un album turistic - în lucru, al Monumentelor istorice din România", spune preotul Costel Ciocan.   

"În '94, când am ajuns preot aici, era jale cu biserica. Am încercat să fac ceva, ceva, dar firav. Primul care mi-a fost recomandat a fost Dragan Caranovic (n.r. - unul dintre asociaţii Restaurantului Taverna Sârbului). El nu numai că s-a implicat în salvarea şi restaurarea bisericii din Clejani, dar a contribuit semnificativ la păstrarea în timp a comorii culturale româno-sârbe, implicându-se chiar şi în susţinerea publicării cărţii despre viaţa lui Misa Anastasijevic", spune părintele. "Printre cei care au ajutat la salvarea bisericii au fost şi cei de la Primăria Clejani, cei de la Ministerul Cultelor şi Ambasada Serbiei în România." Întrebat care a fost motivul  implicării sale, Dragan Caranovic a răspuns întâi cu umor: "Pentru că Misa a fost mic de statură, dar puternic. Ca mine!" "Serios vorbind, consider că, oarecum, avem destine paralele. Din aceeaşi regiune a Serbiei estice, am trecut Dunărea ca şi Misa Anastasijevic. Destinul nostru comun începe de la faptul că... am fost valahi împreună!", subliniază Dragan.