x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bancul lui igaş: 1.000 de pagini de bibliografie ca să răspunzi la întrebarea "De ce te-ai încadrat în Poliţie?"

Bancul lui igaş: 1.000 de pagini de bibliografie ca să răspunzi la întrebarea "De ce te-ai încadrat în Poliţie?"

de Mara Raducanu    |    09 Aug 2011   •   21:00
Bancul lui igaş: 1.000 de pagini de bibliografie ca să răspunzi la întrebarea "De ce te-ai încadrat în Poliţie?"

Pe 24 septembrie 2010, peste 8000 de politisti au dat "examenul" vietii in fata Palatului Cotroceni. De atunci,"caschetele" au avut multe de patimit, iar seful lor,Traian Igas, le-a servit mai mereu ca fel principal amenintarea cu disponibilizarile si balonul de sapun despre reorganizarea Ministerului de Interne (MAI). Ca un om trecut prin febra examenelor- caci, asa cum il recomanda CV-ul, Igas are la activ vreo trei facultati si un bacalaureat, luat ce-i drept, pe la 23 de ani- ministrul a hotarat sa-i faca pe subordonatii sai sa-si merite locul in sistem. Asa ca, daca e ordin, cu placere, toata lumea sa pofteasca la interviu!

Un interviu banal si subiectiv care sterge insa tot trecutul profesional al unui lucrator - fie el de la Ordine Publica, de la Investigatii Criminale, din Jandarmerie, IGSU etc- cu ani de experienta, de munca si de realizari. Ceea ce ne indreptateste sa va intrebam, domnule ministru Traian Igas, in calitate de sef peste Interne, daca dumneavoastra credeti ca in acest mod veti reusi sa-i pastrati in sistem pe cei cu adevarat profesionisti si valorosi. Si daca cinci, 11 sau 20 de intrebari sunt concludente intr-atat incat sa distrugeti viata unui om dupa 25 de ani de munca?! Pe cand o testare si pentru Domnia-voastra?

S-a strigat catalogul si pentru lucratorii de la Investigatii Criminale, Sectia 5!
Ieri a fost randul lucratorilor de la Investigatii Criminale din cadrul Sectiei 5 sa treaca prin febra testarii. Cu solicitare facuta de ziarul nostru la Politia Capitalei si aprobata, am intrat pret de juma de ora sa luam pulsul examenului si sa vedem cum stau candidatii cu emotiile si cu... cunostintele. Ca sa intre mai bine in atmosfera, si implicit in peisajul anilor de scoala, cei 21 de lucratori de la Investigatii Criminale au fost chemati pentru testare chiar intr-o unitate de invatamant de pe langa sectia de politie.

Ora 8:45, dimineata. Doi caini - adusi parca special pentru asistenta, probabil trimisii ministrului - ne ies in intampinare. Intram in scoala, iar presedintele Comisiei, de altfel Adjunctul Sectiei 5, ne face semn sa mergem int-o sala de clasa. In banci, asezati ca niste scolarei cuminti si disciplinati, mai bine de zece persoane isi asteapta randul la interviu. Vazand desenele facute de elevii care invata in respectiva scoala, expuse pe perete, ai senzatia ca bietii oameni asteapta parca sa se strige catalogul. Nu unul cu note bune sau proaste, ci cu disponibilizari. Altii fac ture-ture, pe hol. Un singur absent.

In mainile Comisiei de evaluare - formata dintr-un presedinte, un sef de birou, un ofiter de la Investigatii Criminale, doi reprezentanti din cadrul sindicatului SNPPC - sta soarta acestor oameni. Unii dintre ei cu ani grei de experienta in spate. Interviul cu pricina, pe cat de simplu, pe atat de subiectiv. Cinci intrebari profesionale. Big Brotherul din sala de examen surprinde tot. Pentru mai multa transparenta… "Au fost doua variante de subiecte facute de dimineata, sigilate. Unul dintre candidati a fost chemat sa extraga varianta de examen. Intra un singur om, are timp de gandire, are timp sa-si structureze pe o ciorna subiectele si dupa vine si prezinta in fata comisiei. Sunt camere video instalate, iar candidatii pot veni dupa sa faca contestatie", povesteste comisarul-sef Iordache, adjunctul Sectiei 5.

Din cate inteleg, dupa marele test, trei vor trebui sa plece. Oamenii par nemultumiti si resemnati. Si-au adus cu ei carti si cursuri de specialitate. Sa mai repete. Emotiile ii tradeaza si nu fac decat sa mai rasfoiasca din cand in cand maculatura. Nu comenteaza prea multe.Tinand cont de loc, de timp si de moment, e de inteles. "Aveti emotii pentru astazi?", il intreb pe un domn cam la vreo 40 si ceva de ani. Initial tace. "Cred ca e examenul vietii mele. Va dati seama ca de ceea ce se intampla astazi atarna serviciul nostru". "Nu este normal", intervine in discutie un alt candidat. "Practic sunt cele cinci intrebari si atat. Noi doar pe baza acestor intrebari suntem pastrati sau dati afara. Ganditi-va ca nu se mai tine cont de experienta noastra, de activitatea noastra de pana acum. Practic, de intreaga noastra munca. Ce se intampla daca avem trac sau daca emotiile sunt asa de mari incat nu putem sa ne concentram? Nu e corect. Avem oameni, profesionisti desavarsiti, cu ani de experienta, dar care nu mai stiu poate in teorie, spre exemplu care sunt etapele intr-un dosar de omor…Insa face o munca impecabila. Ce facem? Il dam afara?"

36 de ore la examenul-interviu de la Gherla
Si de la Bucurtesti, Sectia 5 Politie, ne mutam cu testarile la Gherla, acolo unde examenul-interviu pentru cei 38 de agenti de la Ordine Publica, a durat vineri 36 de ore fara intrerupere. S-a dormit cu capul pe mese, nu s-a mancat, iar la ora patru dimineata candidatii mai erau inca in sala de testare. O singura persoana a picat interviul. Un profesionist cu peste 20 de ani de experienta in spate. Nu a mai contat pentru nimeni acest aspect. "Intr-adevar, a durat 36 de ore. Interviurile au avut loc vinerea trecuta, incepand de la ora 9.30. Oamenii au fost chemati intr-o incapere si tinuti 36 de ore. Nu se poate asa ceva. Stateau cu capul pe mese, pe scaune imbracati in uniforma. Mi se pare degradant. A mers foarte greu. Intra cate unul, erau 11 intrebari- profesionale si intrebari de personalitate- si dura 40 de minute, o ora, o ora si jumatate. In functie si de cum decurgea discutia. A fost totul inregistrat si audio si video", a povestit pentru Jurnalul National un om al legii de acolo care a hotarat pentru mai multa siguranta sa-si pastreze anonimatul.

Intrebari cu iz de disponibilizare
"Ce te-a determinat sa vii la acest examen?"; "De ce te-ai incadrat in politie?"; "Enumerati niste infractiuni prevazute in legea 61/1991"; "Modul de interventii in diferite situatii"; "Vorbiti despre regimul disciplinar in cadrul MAI". Sunt cateva dintre intrebarile la care a trebuit sa gaseasca un raspuns pe placul comisiei candidatii de la Politia Gherla. "Sincer, eu examenul asta l-as fi vazut in scris. Sub forma unui text grila. S-a dat o bibliografie stufoasa de o mie si ceva de pagini. Sunt colegi la anumite sectii de politie care au un volum mare de activitate si nu au timp sa stea mereu sa citeasca. Si omul se blocheaza, unii sunt mai emotivi", sustine aceeasi sursa.

21 de posturi desfiintate la Politia Iasi
Inspectoratul Judetean de Politie Iasi a stabilit sa desfiinteze 21 de posturi. Insa acest numar nu implica faptul ca 21 de politisti nu vor mai avea de lucru. Mai mult decat atat, la Iasi exista cateva cadre din sistem care fie au depus cerere pentru iesirea la pensie, fie si-au depus demisia din diferite motive. Evaluarile celor vizati s-au facut deja in capitala Moldovei inca de pe 28 iulie, mai ramanand doar trei subunitati unde sustinerea evaluarii s-a amanat cateva zile. "Noul stat de organizare a venit de la conducerea IPJ Iasi cu un anumit numar de posturi in minus iar la subunitatile unde acestea s-au desfiintat s-a organizat aceasta evaluare", a mai spus inspectorul Taranu. In ce priveste criteriile de care s-a tinut seama in alegerea subunitatilor vizate, reprezentantul IJP Iasi a spus ca s-a avut in vedere desfiintarea unor posturi nu de mult timp infiintate, cum ar fi cele de politie rurala. (Cristinel C. Popa)

17 disponibilizari la politia Hunedoara
Si in judetul Hunedoara au inceput evaluarile politistilor. Deocamdata nu se cunoaste numarul celor care vor parasi sistemul. Neoficial s-a vorbit de 17 politisti. Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Hunedoara, agent principal, Adriana Voina, in judet au inceput evaluarile politistilor: "Aceste evaluari pe teme profesionale se desfasoara in doua centre, unul la Deva si altul la Petrosani. Nu putem sa spunem cati politisti vor parasi sistemul pana nu se incheie procesul de evaluare. Exista departamente in care sunt, de exemplu, patru pozitii si trebuie sa ramana doar trei, dar, pe de alta parte, exista altele in care sunt doar doua posturi ocupate si ar fi nevoie de trei. Astfel, un politist care va fi alt patrulea in departamentul lui, ar putea sa dea concursul pentru o functie in altul. De aceea, inca nu stim exact daca vor pleca sau nu politisti". Toate evaluarile sunt inregistrate audio. (Monalise Hihn)

×
Subiecte în articol: politisti statutul politistilor