De unde vin bancurile romanilor? Cine le inventeaza? Cine este Bula si cand s-a nascut el? Cine sunt Itic si Strul? Si-au schimbat politistii comportamentul? Cum sunt aratati cu degetul moldovenii, oltenii si ardelenii? Cum poate o fetita ca Alinuta sa fie atat de sadica? Sunt doar cateva din temele care ii fac pe romani sa rada in hohote cand se intalnesc. Cine scornea bancurile pe vremea comunismului? Este romanul pe cale sa-si piarda umorul si inspiratia? Cititi despre toate acestea in editia speciala de colectie.

Din amintirile unui fost scriitor de bancuri

Vreme de mai multi ani, din 1985 pana prin 1992, am publicat in revista Rebus, in fiecare numar, una sau doua pagini cu "Anecdote din toata lumea". In sine, prezenta mea la revista Rebus era tot un banc. Nu stiu nici acum daca unul bun sau unul prost. Dupa 1990 le-am solicitat cititorilor publicatiei sa-mi trimita anecdotele cu sinistra si carmaciu’, pe care le circulasera intre colegi, cunoscuti si prieteni. Si astfel, luni de-a randul am rescris, pentru un public foarte mare, anecdotele "Epocii de aur" in felurite variante regionale si personale. Am fost, asadar, si scriitor autorizat de bancuri.

Revista Rebus era citita cu o infinita atentie de cenzori. O multime de cuvinte precum: carne, cafea, lapte, libertate, dictator, branza, transfug, blugi, salam, soia - in totul 84 - erau sub embargo, deoarece, oricat de artistic ar fi fost definite ele in careurile de "cuvinte incrucisate", poporul nu la hipopotami si izmene s-ar fi gandit, ci tot la carne si la dictatori. La faptul ca n-aveam ce manca, dar aveam dictatura.

In chip ciudat, foarte putine anecdote au fost scoase din pagina. Incerc sa-mi explic din ce cauza, dar trebuie sa admit ca nu se poate explica chiar totul.

Aveam, asadar, libertatea de a raspandi in toata Romania anecdotele lumii si ale momentului, dar si intelepciunea de a nu exagera cu acest drept.

N-am tiparit nici un banc cu Bula, nici unul cu Radio Erevan, iar cele cu incidenta sexuala erau atat de bine cumpanite la termeni, ca puteau fi spuse si la gradinita.

Exista ceva si mai abject ca cenzura: autocenzura.

Cititul si pritocitul catorva mii de anecdote m-au invatat multe din mecanismele dintotdeauna ale umorului popular. Si mi-au permis o seama de observatii, intre care si aceea ca umorul de calitate nu-i totdeauna si foarte popular. Fiind o treaba desteapta, anecdota e pentru destepti. Nici o anecdota nu e in totul noua. Cea mai creativa contributie la istoria fiecarei anecdote e permanenta ei repovestire. Omul care o spune o recreeaza. In parte, fiecare povestitor s-ar putea s-o strice, dar per total, timpul si repovestitorii o rafineaza. Anecdotele migreaza. In toate bancurile, in care apar doua sau trei personaje - un roman, un rus si un francez, bunaoara - cel in a carui tara e spus bancul e si istetul. La romani, istetimea implica si un soi de absurd, de neinteles pentru alte natii: romanului ii place sa-si bata joc de el insusi. Neamtul n-o face. Poate doar evreul, dar numai ca sa arate ca si-n tara prostilor tot evreul e cel mai descurcaret. In anecdote, publicul de repovestitori autohtoni e mult mai inteligent, in vizaviurile cu vecinul bulgar, ungur sau rus, ca politicienii.

Cum se stie, umorul e de mai multe culori: alb, negru, kaki, roz, cenusiu… Umorul poate fi gros, subtire, sec, rafinat, grobian. Umorul isi gaseste repede o patrie. E englezesc, frantuzesc, evreiesc, rusesc, armenesc, american… Anecdotele nu-s nationaliste, ci in cel mai rau caz cinice. Miscandu-se de la un neam la altul, e firesc sa se fi rotunjit spre toleranta si adevar universal. Aproape toate anecdotele cu Ceausestii sunt adaptari. Sunt multe, e drept, dar nici una despre care sa putem afirma ca e productie originala.

Nici un popor din afara Balcanilor n-a nascut eroi de anecdote mai plini de haz ca prostul-destept gen Pacala, Nastratin Hogea sau omologul bulgar al acestuia. Bula, tampitul in absolut, e replica tragicomica la "omul nou". E chintesenta tampeniei unei epoci. S-a dus epoca, s-a dus si Bula. Astazi, nu ca au disparut anecdotele. A disparut climatul care le favoriza. Nimeni nu se mai osteneste sa exprime cotit, prin parabole umoristice, idei si sentimente ce pot fi traite liber.

Iar daca nu se spun anecdote cu oamenii politici de dupa 1990 e pentru ca nici unul nu e suficient de marcat spiritual ca sa devina erou de anecdote. Bascalia populara e un dar pe care multimile i-l fac conducatorului. El trebuie binemeritat. Nici unul din VIP-urile vietii publice romanesti nu pare destul de daruit spre a fi nemurit printr-o serie de bancuri. Ceea ce nu-i neaparat dezonorant, dar e trist.

Caricatura - vizualizare

De unde vin bancurile romanilor? Cine le inventeaza? Cine este Bula? Sau cine sunt Itic, Strul, Politistul? Sunt doar cateva dintre temele pe seama carora romanii rad in hohote cand se intalnesc. Cum faceau romanii bancuri pe vremea comunismului? Este romanul pe cale sa-si piarda rasul si inspiratia? Cititi despre toate acestea in paginile care urmeaza.

SUMAR: BANCURILE ROMANILOR

Bula e in toate

Itic si Strul erau odata...

Rezistenta cu umor si poanta la final

Varujan Pambuccian: "Acum se spun bancuri ca la gradinita"

Romanul ii face praf pe toti strainii

Glume cu politisti, militieni si... alte organe

Olteni, moldoveni, ardeleni... rade cine poate

Alinuta, nervul sadic

Blondele au un singur neuron

O fo’ fata mare? Exagerat de mare!"

Aurora Liiceanu - Trece moda bancurilor