Baulez vs Cioran: Bătălia pe manuscrisele Maestrului, la Paris

In februarie 1998, Simone Baulez, care are o firma de debarasari in Paris, descoperea intr-o pivnita o comoara: 37 de caiete scrise de mana lui Emil Cioran. In martie 2011, dupa un proces cu Cancelaria Universitatilor din Paris, caietele se intorceau la Simone Baulez, dar nu pentru mult timp. Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, isi cere intr-un proces drepturile asupra manuscriselor. La 25 ianua­rie a avut loc o audiere in acest proces, la Tribunal de Grande Instance din Paris.

Povestea l-ar face pe Kafka sa moara de ras. 'Va dati seama, aceste manuscrise ale lui Cioran, eu le-am salvat de la distrugere. Si acum sunt tarata pe la tribunal ca si cum as fi un criminal! Daca as fi vandut totul, n-as fi avut probleme. Dar spuneti-mi si mie care e vina mea?!'

Intr-un hol, la intrarea in Tribunal de Grande Instance din Paris, Simone Baulez ma ia drept martor. In cateva minute vom asista la audierea in care o are drept adversara pe Eleonora Cioran. Cumnata scriitorului se prezinta drept legatara sa universala. Ii cer doamnei Baulez precizari asupra cronologiei complicate a evenimentelor. Raspunsul ei e fara drept de apel: 'Mi-e de ajuns. M-am saturat sa vorbesc despre asta, am facut-o de prea multe ori. Va puteti informa pe internet!'

Povestea caietelor manuscrise ale lui Emil Cioran a inceput in urma cu multi ani, in momentul mortii lui Simone Boué, prietena filosofului. Doamna Baulez s-a ocupat atunci de o actiune de recuperare. I s-a cerut atunci sa debaraseze locuinta lui Simone Boué, unde a descoperit carnete manuscrise ale lui Cioran. Gandindu-se ca sunt valoroase, le-a pastrat. Vanzarea lor la licitatie, in 2005, a fost oprita in ultimul moment printr-o interventie a Cancelariei Universitatilor din Paris, care s-a pretins proprietara de drept. Dupa mai multe episoade judiciare, in 2011, madame Baulez a fost recunoscuta drept proprietara legala a caietelor.

Insa nu acesta e finalul. Celebra editura l’Herne, condusa de Laurence Tacou, fiica a istoricului si cineastului macedo-roman Constantin Tacou, intra si ea in joc. L’Herne a publicat deja mai multe opere ale lui Mircea Eliade si Emil Cioran. Cu mandat de la Eleonora Cioran, editura o actioneaza pe Simone Baulez in justitie. Audierea a avut loc la 25 ianuarie 2012 la Tribunal de Grande Instance din Paris.

Maestrul Bernard Edelman, care reprezinta editura, isi da silinta de a semana indoiala in randul reprezentantilor Curtii. Deciziile in favoarea doamnei Baulez au fost facute in conditii corecte? Testamentul lui Emil Cioran ar fi de neaplicat, pentru ca desemneaza drept legatari doua persoane. Cat despre manuscrise, Curtea ar putea evita vanzarea lor si condamnarea lor la disparitie. Cum sa ramai insensibil la soarta acestui pretios material literar? El cere Curtii sa o constranga pe madame Baulez sa scaneze manuscrisele pentru a evita pierderea lor.

Maestrul Claire Hocquet ple­dea­za pentru acuzata. Apararea ei a fost pregatita de catre maestrul Roland Rappaport, astazi absent. De ce solicitarea doamnei Cioran vine atat de tarziu? – se mira avocatul. In atatia ani, n-au lipsit ocaziile de a contesta un aspect sau altul al procedurilor ju­diciare, inclusiv pe cel al inter­pretarii testamentului. Apararea isi prezinta teoria care explica recenta aparitie in dezbatere a cumnatei fi­losofului: 'Editura l’Herne a cautat-o pe doamna Cioran pentru a pune mana pe manuscrise'. In sprijinul acestei afirmatii, maestrul Hocquet arata ca domicilierea in Franta a doamnei Cioran este situata exact la adresa editurii l’Herne.

Situatia actuala reprezinta o atingere la dreptul de proprietate; nu s-ar putea cere proprietarei legale a manuscriselor ca ea sa dispuna de acestea intr-un mod contrar propriei vointe, nici ca ea sa scaneze manuscrisele pe propria cheltuiala. Si, mai ales, nu trebuie uitat faptul ca madame Baulez a salvat aceste carnete, care erau destinate distrugerii.

Partile se despart intr-o atmosfera tensionata. Pe culoar, Simone Baulez si ai sai se bucura de combativitatea pertinenta a avocatului lor. Continuam dezbaterea la o terasa. Atmosfera e destinsa, nu mi se mai cere sa verific pe Internet detaliile povestii. Si chiar, fara ca eu sa o incit, doamna Baulez imi vorbeste cu entuziasm despre Sylvia Massias, specialista in scriitorul roman pe care ea a intalnit-o pe parcursul evenimentelor. 'Am fost la o mare editura franceza. Le-am spus ca daca ei vor publica aceste carnete, o vor face sub conducerea Sylviei Massias. Daca nu, nu le dau carnetele. Asta nu le-a placut.'

Femeia care imi vorbeste astfel, cu o franchete pariziana, afiseaza o profunda probitate morala. 'Asta-i innebuneste. M-au prezentat drept un nimeni, o femeie de serviciu, si acum nu pot sa suporte ca eu am pus mana pe manuscrise.' Privirea sa lim­pede devine pasionata cand o evoca pe Simone Boué. Vorbeste atat de aprins despre ea incat o intreb daca l-a cunoscut pe scriitor si pe cei apro­pi­ati lui. Deloc, nu stia nimic despre toa­te astea 'inainte'. 'Inainte' de procesele in care e angrenata de vreo sase ani. Ma uimeste curiozitatea intelec­tuala care o anima. 'Ar trebui sa fii complet idiot ca sa nu fii interesat de subiect!', rade ea. 'Manuscrisele imi apartin, eu le-am salvat, n-are decat sa nu le placa adversarilor mei!', spune madame Baulez, sura­zand.

• corespondenta de la Paris