Ministrul Transporturilor este iniţiatorul unor decizii care amputează până către desfiinţare responsabilităţile unor instituţii guvernamentale vitale în construcţii, una dintre ele funcţională de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Vor câştiga, ca de obicei, grupurile de interese.
Drumurile noastre proaste vor fi şi mai proaste
Singurele instituţii care mai puteau bloca accesul firmelor clientelare la contractele din infrastructura rutieră – Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor – au fost scoase din joc de "băieţii deştepţi". Două acte normative, unul adoptat de Guvernul Tăriceanu şi celălalt de Guvernul Boc, interzic celor două instituţii orice amestec în eliberarea autorizaţiilor de construcţii şi în atribuirea lucrărilor la drumurile naţionale, judeţene şi locale.
Promovată în ultimele luni de guvernare de Cabinetul Tăriceanu, în scopul "urgentării" lucrărilor la drumuri, Legea nr. 184/2008 prevede exceptarea de la autorizare, de Inspectoratul de Stat în Construcţii, a "lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local".
INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII – OCOLIT
Scurt, instituţia cea mai autorizată în domeniu, datând de la 1862, de pe vremea lui Cuza, este anihilată. Firmele "băieţilor deştepţi" nu vor mai fi nevoite să îndeplinească măcar un minimum de cerinţe privind calitatea lucrărilor, a materialelor şi alte "amănunte", ce le puteau bloca accesul la aceste lucrări bănoase. În plus, prin aceeaşi lege, "proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvolta-rea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local (adică, grosul lucrărilor cu bani publici – n.r.) sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". Adică, ce legi? Ce taxe? Astea-s pentru proşti. Liber băieţi! Şi gratis! Pe bună dreptate, şefa ISC, dna Dorina Isopescu, a atacat legea la Curtea Constituţională. Dar CC s-a eschivat şi nu a dat nici un verdict, pe motiv că nu a fost sesizată "potrivit legii". Curios, dna Isopescu dă acum înapoi şi declară că nu a făcut nici un demers în acest sens. Teama că-şi pierde scaunul?
CONSILIUL PENTRU SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR – "DEMOLAT"
Revenit în forţă la conducerea Ministerului Transporturilor, Radu Berceanu a trecut la demolarea ultimului obstacol din drumul spre contractele bănoase din domeniul infrastructurii – Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. "Măsura" poartă un nume generic – "Ordonanţa de Urgenţă nr. 228/2008 pentru modificarea unor acte normative" – şi a fost adoptată, pe şest, cu o zi înainte de Revelionul 2009.
Invocând tot "necesitatea urgentării lucrărilor la construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale", actul normativ – semnat de premierul Emil Boc, dar nu şi de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, aşa cum ar fi fost normal şi legal – nu numai că nu urgentează lucrările din infrastructura rutieră, dar complică şi mai mult procedurile de atribuire şi încheiere a contractelor. În schimb, ocolind CNSC, care putea anula unele licitaţii trucate, ordonanţa lui Berceanu favorizează încheierea contractelor cu dedicaţie, pentru care, de fapt, a şi fost conceput acest act normativ.
ORDONANŢĂ CU DEDICAŢIE
Concret, ordonanţa stabileşte că toate contestaţiile privind atribuirea lucrărilor la autostrăzi şi drumuri naţionale nu vor mai fi rezolvate ca până acum, de organismul special constituit în acest scop – Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) – ci vor fi tranşate "în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004". Aşadar, toate contestaţiile celor care se vor declara nemulţumiţi de rezultatul licitaţiilor vor fi judecate de Curtea de Apel Bucureşti, desigur, "cu celeritate" şi "cu un singur termen de amânare". Aparent, o măsură bună.
Numai că licitaţiile "cu dedicaţie" se vor desfăşura ca şi până acum. Adică, firma care musai trebuie să iasă câştigătoare se va angaja că va realiza lucrarea la un preţ "simbolic" – uneori acesta nu acoperă nici măcar cheltuielile. Dar, după ce primeşte contractul, prin acte adiţionale succesive, sumele se suplimentează, valoarea finală a contractului putând ajunge la valori mult mai mari decât ofertele companiilor clasate pe locurile următoare la licitaţie. Şi, de regulă, aşa se întâmplă. Dar, potrivit ordonanţei lui Berceanu, firma care s-a clasat la licitaţie pe locul doi şi care consideră că a fost neîndreptăţită nu mai are practic nici un motiv întemeiat să conteste licitaţia. În primul rând, pentru că ordonanţa adoptată de Guvernul Boc stabileşte că, o dată cu depunerea contestaţiei la instanţa de judecată, nu se mai suspendă procedurile de atribuire şi derulare a contractului, aşa cum se întâmpla când contestaţia era rezolvată de CNSC.
Dimpotrivă, chiar dacă procesul se află în derulare la Curtea de Apel, apoi eventualul recurs formulat de una dintre părţi intră pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde termenele sunt foarte lungi, firma declarată câştigătoare, să zicem, pe nedrept, va finaliza contractul în acest timp şi va încasa toţi banii.
În al doilea rând, firmei care a pierdut contractul la licitaţie, dar instanţa i-a dat ulterior dreptate, nu-i rămâne altceva de făcut decât să deschidă un alt proces, prin care să solicite daune. Dar, dacă va face acest lucru, va trebui să depună o taxă consistentă, proporţională cu valoarea daunelor solicitate – bani pe care nu ştie dacă şi-i va mai recupera vreodată – să cheltuiască alţi bani cu firmele de avocatură, să piardă timp etc.
Juriştii pe care i-am consultat ne-au declarat că şi actul normativ promovat de ministrul Radu Berceanu este neconstituţional. În primul rând, deoarece acesta încalcă numeroase alte legi şi vizează doar o anumită categorie de lucrări finanţate din bani publici – autostrăzi şi drumuri naţionale – nu şi celelalte multe categorii de lucrări, care, de asemenea, se încredinţează tot prin licitaţii. Una peste alta, acum acoperit legal, ministrul Berceanu şi Compania de Drumuri pot atribui liniştiţi contracte unor firme cunoscute ca fiind apropiate de PD-L şi/sau de Cotroceni.
"Bandiţilor, vă calc în picioare!"
Să amintim că, la 22 decembrie 2006, Radu Berceanu, ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, declara despre consorţiul format din firmele Euro Construct Trading 98, PA&CO. Holding, UMB Spedition şi Comaxa SRL – câştigătorul licitaţiei pentru construirea unui segment din Autostrada Bucureşti–Braşov: "Cei trei se ceartă întruna de când au câştigat licitaţia. Toţi trei sunt nişte bandiţi care vor să se tragă în piept unul pe celălalt. Din cauza certurilor, lucrările firmelor întârzie. Le-am spus: Dacă nu începeţi să lucraţi până în martie, o să vă calc în picioare, o să vă trimit toate controalele posibile!". Sanchi!Nu a trimis nici un control, nu a călcat pe nimeni în picioare, nu i-a atins nici măcar cu o floare, toate aceste ameninţări dovedindu-se a fi doar vorbe-n vânt, praf în ochii proştilor. Să-l vedem acum pe domn’ ministru!
Citește pe Antena3.ro