Biblioteca vorbitoare

BENEFIC ● Mulţi nevăzători au reuşit să absolve facultatea cu ajutorul cărţilor audio
Este singurul loc în care nevăzătorii pot face rost de cărţile la care rîvnesc. Singurul loc în care uită adeseori de suferinţa care-i uneşte. Aici au făcut cursuri de limbi străine, au învăţat să utilizeze calculatorul în momente în care credeau că acesta va fi exclus pe veci din viaţa lor. Tot aici se întîlnesc cu istoria, religia, literatura rostită. Cu vocea atît de dragă a singurei femei din Bucureşti care strecoară în minte şi în suflet bucuria lecturii oamenilor care nu pot vedea literele.

BENEFIC ● Mulţi nevăzători au reuşit să absolve facultatea cu ajutorul cărţilor audio
Este singurul loc în care nevăzătorii pot face rost de cărţile la care rîvnesc. Singurul loc în care uită adeseori de suferinţa care-i uneşte. Aici au făcut cursuri de limbi străine, au învăţat să utilizeze calculatorul în momente în care credeau că acesta va fi exclus pe veci din viaţa lor. Tot aici se întîlnesc cu istoria, religia, literatura rostită. Cu vocea atît de dragă a singurei femei din Bucureşti care strecoară în minte şi în suflet bucuria lecturii oamenilor care nu pot vedea literele.

Din cămăruţa alăturată răzbate o voce de femeie. Caldă. Puternică, cu inflexiuni ca de actor. Se aud frînturi din "Codul bunelor maniere". Liniştea încăperii este gîdilată de zumzetul celor trei calculatoare, despărţite de pereţi de plastic, care-şi aşteaptă muşteriii. De jur împrejur, cutii de cărţi. "Ne-au fost aduse de la colegii noştri, de la biblioteca pentru publicul larg care este în renovare", explică bibliotecara Simona Soare. Căci chiar de-i bibliotecă, în acea încăpere în care femeia îşi desfăşoară activitatea nu prea vezi multe publicaţii. Doar două-trei volume aflate pe biroul său. În rest, pe rafturi, pe mese sau cutii sînt înşirate casete şi CD-uri. Aşezată în Piaţa Iancului, pentru a fi cît mai aproape atît de Centrul şcolar "Regina Elisabeta" pentru deficienţi de vedere, cît şi de Asociaţia Nevăzătorilor, instituţii aflate în cartierul Vatra Luminoasă, Biblioteca pentru nevăzători a devenit cu timpul o adevărată binecuvîntare pentru cei cărora în priviri li s-a strecurat întunericul. De mai bine de şapte ani, Simona Soare a devenit pentru iubitorii de lectură omul ce le transpune cuvintele în vorbe.

Limba greacă şi meditatorul teolog. Se aşază la măsuţa joasă, îşi fixează microfonul, porneşte calculatorul şi zilnic, timp de patru ore, citeşte. Cînd mai rar şi mai suav, cînd mai metalic şi alert, vocea femeii arareori se opreşte din lectură. "Doar cînd se mai aude vreo sirenă sau vreun zgomot puternic trebuie să întrerup. Se mai întîmplă cîteodată, pentru că citirea se face la prima vedere, să nu îmi dau seama cînd este o întrebare şi atunci, fie observ pe la jumătatea rîndului semnul întrebării şi reuşesc astfel, în timp util, să adopt o intonaţie adecvată, fie trebuie să reiau întreaga frază. De asemenea, găsesc pe parcursul lecturii paragrafe în limbi străine. Numele proprii străine le citesc literal pentru ca ascultătorii să ştie cum se scrie. La un moment dat, cînd citeam «Despre vieţile şi doctrinele filosofilor», de Diogene Laertios, am întîlnit foarte multe pasaje în limba greacă. A trebuit să mă documentez şi am apelat la ajutorul unui student de la Teologie. Cartea a fost destul de greu de citit, dar am reuşit. E o mare bucurie cînd, la final, înregistrarea este impecabilă, iar oamenii sînt mulţumiţi şi vezi cum se întorc pentru a cere alte cărţi audio, cum le numim noi", povesteşte femeia. Şi nu-i de mirare cît de mare-i grija pentru intonaţie şi acurateţe, căci în mai bine de 10 ani de cînd practică această meseria, Simona Soare dacă a avut vreo plîngere de la vreun ascultător. "O singură dată mi s-a reproşat că am pus muzică drept fundal unei lecturi. În rest, strict legat de modul în care am lecturat, nimeni nu a venit cu reclamaţii", ne spune bibliotecara.

3.000 DE ORE DE ÎNREGISTRAT. A aflat de postul de crainică din ziar, de la anunţurile de angajare. Şi-a spus atunci în gînd oare ce o mai însemna să fii crainic într-o bibliotecă, însă neştiinţa nu a descurajat-o, ci, dimpotrivă, i-a sporit curiozitatea. S-a înfiinţat la sediul Asociaţiei nevăzătorilor, a citit cîteva pasaje înţesate cu denumiri străine şi concursul a fost cîştigat. Acolo a învăţat cum să înregistreze vocea pe calculator, cum să prelucreze textele, cum să-i ajute pe oamenii fără vedere. Nici banii, căci de-ar fi aşa, salariul său nu depăşeşte 7 milioane, nici lipsa unui alt loc de muncă n-au determinat-o să rămînă pînă în ziua de azi vocea din mintea iubitorilor de lectură, ci mai cu seamă pasiunea şi dorinţa de a continua o muncă pe care nu mulţi o fac. Şi cum ar putea să renunţe cînd persoane cu deficienţe de vedere cu vîrste cuprinse între 14 şi 60 de ani calcă pragul bibliotecii, ştiind că printre puţinele speranţe de a găsi ceea ce-şi doresc în materie de cărţi se află în doamna a cărei voce o ascultă uneori şi noaptea, înainte de a se culca, dimineaţa, la micul dejun sau chiar în drum spre şcoală, înaintea vreunui examen sau teză. "Am înregistrat foarte multe cărţi din bibliografiile elevilor şi ale studenţilor. Vin foarte mulţi tineri de la şcoala de nevăzători, studenţi la litere, la istorie sau la ştiinţe politice. Sînt conştiincioşi şi dornici să înveţe", spune bibliotecara. Zîmbeşte. Recunoaşte că cel mai mult îi place să citească beletristică, însă oamenii mai în vîrstă îi cer să înregistreze foarte multe lucrări religioase sau de istorie. "Dacă sînt mai mult de trei persoane care doresc acelaşi titlu, citesc şi le înregistrez cartea. De obicei, sînt cerute cărţile lui Marquez, literatura rusă, franceză. Cînd a fost vîlva cu "Codul lui Da Vinci" mi-au cerut să le citesc cartea. A avut mare succes", îşi aminteşte femeia. Aşa că nu-i de mirare că Simona Soare a ajuns în cîţiva ani să înregistreze mai bine de 3.000 de ore şi peste 400 de cărţi. Nu se plînge, căci, spune ea: "Mi-am îmbogăţit foarte mult cultura generală. Cu timpul am ajuns să fac şi întrebările pentru cele trei concursuri pe care Asociaţia nevăzătorilor le organizează pentru iubitorii de cultură: "Prietenii cărţii Braille", "Pe meridianele lumii", concurs de cultură generală şi "Imaginea ta contează", concurs dedicat femeilor.

DORINŢĂ. "Cititorii" fideli cărţilor audio de la singura bibliotecă publică de acest gen din ţară sînt peste 350. Printre ei, am descoperit-o pe Lavinia. Are 36 de ani şi trep-tat-treptat, vreme de 25 de ani, acuitatea vizuală a început să-i scadă. După ani în care teama că bucuria de a citi ar putea să-i fie furată de lipsa vederii nu i-a dat pace, după ce ore întregi a stat cu lupa la ochi pentru a citi Harry Potter în varianta originală, tînăra a descoperit, ca prin minune, biblioteca pentru nevăzători. "Am auzit de ea chiar în anul în care s-a înfiinţat, în 2001, de la radio", povesteşte fata. Şi fără tăgadă, spune ea, "mi-a schimbat viaţa. M-a ajutat extraordinar. Am făcut cursuri de limbă străină, veneam la bibliotecă chiar şi cu piciorul în ghips, atît de dragă îmi devenise. Tot la bibliotecă am descoperit că şi noi, cei cu deficienţe de vedere, putem să ne folosim de calculator. Am aflat de vocea sintetică, de programul care îşi transformă textul word în sunete şi aşa mi-am cumpărat calculator, am aflat de lupa electronică cea care îţi măreşte caracterul de 64 de ori", povesteşte Lavinia şi nu uită să amintească şi de oful mai tuturor tinerilor lipsiţi de vedere: "Ar fi de o importanţă majoră dacă măcar Biblioteca Central Universitară ar fi dotată cu aparatură necesară, cu un fond de carte sonor. Cînd s-a înfiinţat această bibliotecă mi-am zis cu bucurie că este un punct de plecare pentru mai toate bibliotecile cu public larg. Din păcate, au trecut şapte ani de cînd s-a înfiinţat şi nu am mai auzit să fi apărut vreun calculator cu voce sintetică sau cărţi audio în vreo altă bibliotecă".

Lavinia tocmai ce a absolvit Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii europene. Acum lucrează ca pedagog la şcolile speciale pentru nevăzători. Şi nu-i zi în care să nu reverse dragostea ei pentru lectură celor care trec prin teama şi grija că nu vor fi niciodată la fel ca ceilalţi, că nu vor putea citi, că nu vor putea fi independenţi. "Să pot citi singură, să pot accesa calculatorul, internetul, de unde pot afla tot ce se întîmplă pe glob, înseamnă pentru mine independenţa", spune Lavinia şi vocea ei trădează emoţie. Asemenea ei, în România sînt peste 8.000 de nevăzători şi ambliopi (n.r. – vedere slabă). Şi doar o singură bibliotecă destinată lor. O singură voce care-i introduce pe nevăzători în alte lumi, dîndu-le cel mai puternic şi mai preţios sentiment, acela de putinţă.

Regulile unei lecturi complete

La biblioteca pentru nevăzători, cărţile se citesc integral. Această lectură este radiofonică, clară, fără pauze. Sînt citite inclusiv unităţile ataşate textului (prefeţe, tabele cronologice, note de subsol etc.). Se anunţă la începutul fiecărei casete titlul, autorul şi numărul. Într-o oră se citesc aproximativ 20 de pagini. "O carte citită integral poate avea şi 8 ore de întregistrare, iar pe piaţă, aceeaşi carte poate fi găsită într-o oră de înregistrare, pentru că este un act artistic făcut de vreun actor şi cartea nu este citită integral", explică bibliotecara Simona Soare (foto). În cadrul biliotecii se găsesc foarte puţine cărţi scrise în Braille, deoarece, "pe o pagină încap 11 rînduri scrise normal, astfel că un volum de 200 de pagini, în limbaj Braille se transformă în şase volume". Pentru nevăzătorii care nu doresc să asculte cartea în bibliotecă, ei pot veni cu CD-uri pe care Simona Soare le copiază cartea dorită. De asemenea, acestea pot fi  arhivate în format MP3 şi trimise prin internet celor cărora le este greu să ajungă la sediul bibliotecii audio. Toate serviciile sînt gratuite.