x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Biserica românească dintr-o fostă fabrică de ţiglă, la Offenbach, în Germania

Biserica românească dintr-o fostă fabrică de ţiglă, la Offenbach, în Germania

de Istvan Deak    |    15 Apr 2012   •   18:38
Biserica românească dintr-o fostă fabrică de ţiglă, la Offenbach, în Germania

'Dupa ce ani buni a fost tinuta pe drumuri, comunitatea ortodoxa romana si-a gasit domiciliul la Offenbach', sustin jurnalistii de la Frankfurter Rundschau, care descriu intr-un amplu reportaj cateva dintre tainele ortodoxismului din Germania.

'O incapere invaluita intr-un intuneric mistic. Doar cateva lumanari ies in evidenta. Lumina lor calda reflecta icoanele aurii. Toate privirile sunt indreptate in fata. Preotul sus]ine slujba. Desfasurarea este intotdeauna aceeasi si diminueaza puterea timpului, cu cat slujba dureaza mai mult. In seara aceasta credinciosii vor petrece doua sau chiar trei ore impreuna. Se fac ultimele pregatiri pentru sarbatorirea Pastelui de catre comunitatea ortodoxa romana Sfantul Nicolae. Crestinii est-europeni sarbatoresc cu o saptamana intarziere fata de noi, dar o fac dupa datinile stravechi', relateaza publica]ia citata.

A costat 430.000 de euro

Locatia din Offenbach este cat se poate de intima. Faptul ca biserica se afla intr-o cladire in care pana nu de mult se produceau tigle, nu pare sa ii deranjeze pe enoriasi. In anul 2001, comunitatea ortodoxa a cumparat cladirea contra sumei de 430.000 de euro. O destinatie exotica, daca luam in considerare ca se afla in centrul cartierului industrial. 'Legaturile de transport in comun sunt foarte bune. Acesta este un aspect important pentru noi, fiindca vin foarte multi batrani care nu au masini', spune preotul Stefan Anghel.

In 1995, el a preluat destinele comunitatii ortodoxe din Offenbach. Timp de 20 de ani, orasul Offenbach a oferit o capela din cadrul Palatului Isenburg pentru a tine slujbele acolo. 'In 1995, autoritatile locale ne-au anuntat ca nu ne mai prelungesc contractul si ne-au scos pe drumuri. Am primit un ajutor nesperat de la comunitatea reformata. Preotul Gunter Kramer ne-a salvat, oferindu-ne azil in biserica franceza. Initial era vorba de ceva temporar, dar intre timp s-a ajuns la 11 ani. Diferenta intre cele douaculte este imensa, iar ceea ce ni s-a intamplat este un exemplu perfect pentru toleranta religioasa. In fiecare duminica aduceam in biserica lumanari, crucifixuri, tamaie si icoane. Dupa slujba, le duceam acasa si tot asa. Umblam cu valiza dupamine', spune preotul in varsta de 56 de ani, care povesteste ca aceasta comunitate ortodoxa a luat nastere legal in 1975.

Responsabili si cu integrarea in societate

'Comunitatea era compusa din oameni scoliti, ingineri, medici si familiile lor care au ales sa fuga din Romania din motive politice. Duminica, toti romanii din zona Rinului veneau la slujba. Foarte multi ani, orasul Offenbach a fost considerat capitala comunitatii ortodoxe din Hessen. Apoi au luat nastere comunitati separate, cum sunt cele din Darmstadt sau Wiesbaden. Deoarece apartineam de Patriarhia din Bucuresti, am fost acuzati ca suntem apropiati sistemului comunist. In timp ce comunitatile bisericesti din Germania pierdeau constant enoriasi, comunitatea romana era intr-o continua crestere. Dupa revolutia din 1989 si aderarea Romaniei la UE in 2007, comunitatea noastra a crescut semnificativ. Au venit foarte multi oameni instruiti in IT sau altii care lucrau in cercetare, dar si muncitori sezonieri. Oameni care in Romania nu mai aveau din ce trai', spune preotul Stefan Anghel. El marturiseste ca printre obiceiurile sale saptamanale se numara si cel de a-i vizita pe romanii aflati in inchisorile din Germania. 'Nu am neglijat niciodata nici comunitatea rroma. Ei vin de cele mai mult ori doar ca sa le botez copiii. Ei au o comunitate destul de inchisa, la care nu prea am acces. In momentul de fata comunitatea noastra numara 1.000 de persoane, dar poate ajunge chiar si la 5.000-6.000 in functie de perioada anului. Un domiciliu stabil este baza si locul pentru un angajament social. Noi ne preocupam sa ii integram pe romanii care vin la noi. In cadrul modulului de integrare regionala oferim noilor nostri enoriasi cursuri de limba germana. In 2011 au beneficiat 460 de oameni de un astfel de curs. Din doua in doua saptamani, sambata, 22 de copii din clasa 1 pana la a 8-a participa la un curs de informare despre limba si cultura romana. Este obligatoriu acest lucru, fiindca acesti copii au fost dezradacinati complet. Oamenii acestia au nevoie de o patrie sufleteasca. Doar asa se vor simti peste tot acasa si asta este integrarea adevarata', spune parintele Anghel.

'Biserica ortodoxa romana are aproape 20 de milioane de membri si este astfel, dupacea rusa, a doua cea mai mare comunitate ortodoxa independenta din lume. La carma bisericii se afla Patriarhul din Bucuresti. Organul de conducere este Sfantul Sinod compus din 42 de episcopi. Aproape 300.000 de adepti sunt raspanditi prin toataEuropa. Doar in Germania exista 26 de comunitati, in timp ce Mitropolia pentru Germania si pentru Europa Centrala si de Nord isi are sediul la Nurnberg', mai noteaza Frankfurter Rundschau.

×