Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Megaexcavatoarele utilizate odinioară pentru amenajarea hidrocentralelor de pe Olt au ajuns, bucată cu bucată, la ucraineni. La preţuri de nimic. Culmea ironiei, aceştia le folosesc la construcţia Canalului Bistroe, pentru că au capacitatea de a săpa mult şi bine. De exemplu, draglina păşitoare, un utilaj enorm, cu braţul de 80 de metri şi cupă de 10.000 de litri, avansează un kilometru pe zi.Â
Instalaţiile folosite odinioară pentru realizarea Oltului navigabil sunt demontate bucată cu bucată de ucraineni, pentru a le folosi la finalizarea Canalului Bistroe.
Unul dintre cele mai scumpe, dar şi impunătoare utilaje folosite la amenajarea hidrocentralelor de pe Olt este draglina păşitoare. Un excavator enorm, cu braţul de 80 de metri şi cupa de 10.000 de litri,unul dintre avantaje fiind faptul că nu are nevoie de roţi sau şenile pentru a avansa: draglina in cauză merge pe propriile "picioare" şi, in regim de marş, poate avansa un kilometru pe zi.
EFICIENŢÃ.... Asemenea utilaje au făcut obiectul unui reportaj la Discovery, insă nouă ni le-a descris, pe romăneşte, unul dintre cei care le-au folosit: inginerul Ilie Nacu, fost şef de şantier la barajul de la Drăgăneşti. "E un utilaj impresionant, folosit in special la diguri, pentru scoaterea de balast. Noi am adus căteva dragline păşitoare, la sfărşitul anilor â80, pentru barajele de pe Oltul Inferior. Erau fabricate in Ucraina Sovietică şi, pentru că noi nu mai văzusem aşa ceva, a fost nevoie de doi ruşi care au stat aici aproape un an pentru a supraveghea montarea. Are avantajul că este prevăzută cu nişte tălpi enorme, ca nişte labe de raţă, acţionate hidraulic şi care o pot deplasa pe malurile răurilor. Valoarea de inventar a unui asemenea utilaj era enormă: 43 de milioane de lei pe vremea aceea. Merge la 6.000 de volţi, e nevoie de 12-13 tone de ulei in transformator. In total, cred că are peste 150 de tone un asemenea excavator", explică inginerul, care a auzit şi el de varianta potrivit căreia megautilajele ar lua calea Canalului Bistroe: "Le-am adus din Ucraina pe la Galaţi, pe Braţul Sulina. Nu m-ar mira să se intoarcă de unde au venit!".
DEZINTERES. Pentru că nu iese fum fără foc, am căutat aceste utilaje pe cursul Oltului. "Draglina pe care am folosit-o eu la Drăgăşani a fost văndută la fier vechi acum căţiva ani", ne avertizează Nacu. in schimb, ar mai fi de găsit asemenea excavatoare la barajele de la Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni.
Incercănd să aflăm de la primarii localităţilor dacă utilajele mai există sau nu, ne lovim de aceleaşi replici ca pe vremea cănd se dezintegrau CAP-urile: "s-au furat", "au dispărut", "nu mai există". Barajul de la Frunzaru, aflat exact intre localităţile Babiciu şi Sprăncenata, prilejuieşte chiar o doză dublă de habarnism: "Domne, ăia (SC Hidroconstrucţia SA - proprietara draglinelor - n.r.) nu-mi raportează mie ce fac cu utilajele. A fost o draglină care o foloseau la extragerea nisipului din albia răului, dar nu mai e de vreo doi ani, au văndut-o la fier vechi", zice Emilian Andrei, primarul din Babiciu. Mai jos, barajul de la Rusăneşti avea şi el draglina lui: "S-a văndut la fier vechi de vreun an", explică Alexandru Chirea, primarul. Numai la Izbiceni au rămas in picioare două dragline, care funcţionează pe rănd, impărţind aceeaşi cupă de extracţie.
TABÃ...RA UCRAINEANÃ.... La faţa locului, lucrurile se dovedesc a sta un pic altfel decăt in minţile primarilor. La barajul de la Frunzaru, dăm peste una dintre dragline, demontată piesă cu piesă şi intinsă pe un pogon de iarbă. La căteva zeci de metri de ea e amenajat un soi de tabără, la umbra salciilor. Dinspre tabără vin doi oameni imbrăcaţi in slipi, pregătiţi probabil pentru o scaldă in Olt. Le zicem "bună ziua", iar ei ne răspund pe ruseşte.
Oamenii nu sunt ruşi, ci sunt ucraineni de fapt şi, exact cum se auzise, se află acolo ca să demonteze draglina. Avem un dialog greoi, intrucăt nici ei nu rup romăneşte, nici ziaristul nu are temele făcute la limba rusă. O mănă de ajutor la traducere dă inginerul Nacu, pentru că a prins vremurile de dinainte şi mai ţine minte două-trei cuvinte. Mai inţelegem de la ucraineni că la fragmentarea draglinei participă circa 20 de inşi, iar şeful demontării este un anume Grigorievici, care va veni in Romănia pentru a sui utilajul in camioane. Aflăm şi că aceeaşi echipă a demontat draglina de la Rusăneşti şi că are in plan şi draglinele de la Izbiceni. Precizia cu care menţionează localităţile nu ne lasă să credem că oamenii ar vorbi doar ca să se afle in treabă.
PROTECŢIE. Varianta cu fierul vechi este exclusă: chiar şi un ageamiu ar putea să observe că axurile draglinei, ca şi alte piese de precizie, au fost invelite in plastic, pentru a evita coroziunea. "Păi, la Drăgăneşti s-au pus cu flexul şi cu autogenul pe ea cănd au demontat-o", comentează inginerul Nacu, subliniind că draglina de la Frunzaru este demontată pentru a fi refolosită. "Ucraina, retur?", intrebăm, arătănd spre draglină. "Da, da", zic oamenii. "Bistroe?" "Da." Carevasăzică, zvonul nu fusese doar un zvon, ba chiar are o explicaţie logică: draglinele fuseseră construite in Ucraina, deci pot fi foarte uşor intreţinute şi reparate in ţara lor de origine. Iar economia antreprenorilor ucraineni, fie ei legaţi de Canalul Bistroe sau nu, este de peste un milion de euro la fiecare asemenea utilaj readus in ţară.
Acum, după ce am văzut care e treaba la Frunzaru, revenim pentru precizări la primarul comunei Babiciu. "Nu există, domne, nici o tabără cu ucraineni la mine in comună. Poate la Sprăncenata!", zice Andrei. Dar nu e aşa, şi de data asta am văzut cu ochii noştri: ucrainenii sunt chiar la el in comună, pe malul drept al Oltului, iar draglina pe care el o credea fier vechi incă de acum doi ani e de-abia acum pe cale să facă "picioare".
Unul dintre cele mai scumpe, dar şi impunătoare utilaje folosite la amenajarea hidrocentralelor de pe Olt este draglina păşitoare. Un excavator enorm, cu braţul de 80 de metri şi cupa de 10.000 de litri,unul dintre avantaje fiind faptul că nu are nevoie de roţi sau şenile pentru a avansa: draglina in cauză merge pe propriile "picioare" şi, in regim de marş, poate avansa un kilometru pe zi.
EFICIENŢÃ.... Asemenea utilaje au făcut obiectul unui reportaj la Discovery, insă nouă ni le-a descris, pe romăneşte, unul dintre cei care le-au folosit: inginerul Ilie Nacu, fost şef de şantier la barajul de la Drăgăneşti. "E un utilaj impresionant, folosit in special la diguri, pentru scoaterea de balast. Noi am adus căteva dragline păşitoare, la sfărşitul anilor â80, pentru barajele de pe Oltul Inferior. Erau fabricate in Ucraina Sovietică şi, pentru că noi nu mai văzusem aşa ceva, a fost nevoie de doi ruşi care au stat aici aproape un an pentru a supraveghea montarea. Are avantajul că este prevăzută cu nişte tălpi enorme, ca nişte labe de raţă, acţionate hidraulic şi care o pot deplasa pe malurile răurilor. Valoarea de inventar a unui asemenea utilaj era enormă: 43 de milioane de lei pe vremea aceea. Merge la 6.000 de volţi, e nevoie de 12-13 tone de ulei in transformator. In total, cred că are peste 150 de tone un asemenea excavator", explică inginerul, care a auzit şi el de varianta potrivit căreia megautilajele ar lua calea Canalului Bistroe: "Le-am adus din Ucraina pe la Galaţi, pe Braţul Sulina. Nu m-ar mira să se intoarcă de unde au venit!".
DEZINTERES. Pentru că nu iese fum fără foc, am căutat aceste utilaje pe cursul Oltului. "Draglina pe care am folosit-o eu la Drăgăşani a fost văndută la fier vechi acum căţiva ani", ne avertizează Nacu. in schimb, ar mai fi de găsit asemenea excavatoare la barajele de la Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni.
Incercănd să aflăm de la primarii localităţilor dacă utilajele mai există sau nu, ne lovim de aceleaşi replici ca pe vremea cănd se dezintegrau CAP-urile: "s-au furat", "au dispărut", "nu mai există". Barajul de la Frunzaru, aflat exact intre localităţile Babiciu şi Sprăncenata, prilejuieşte chiar o doză dublă de habarnism: "Domne, ăia (SC Hidroconstrucţia SA - proprietara draglinelor - n.r.) nu-mi raportează mie ce fac cu utilajele. A fost o draglină care o foloseau la extragerea nisipului din albia răului, dar nu mai e de vreo doi ani, au văndut-o la fier vechi", zice Emilian Andrei, primarul din Babiciu. Mai jos, barajul de la Rusăneşti avea şi el draglina lui: "S-a văndut la fier vechi de vreun an", explică Alexandru Chirea, primarul. Numai la Izbiceni au rămas in picioare două dragline, care funcţionează pe rănd, impărţind aceeaşi cupă de extracţie.
TABÃ...RA UCRAINEANÃ.... La faţa locului, lucrurile se dovedesc a sta un pic altfel decăt in minţile primarilor. La barajul de la Frunzaru, dăm peste una dintre dragline, demontată piesă cu piesă şi intinsă pe un pogon de iarbă. La căteva zeci de metri de ea e amenajat un soi de tabără, la umbra salciilor. Dinspre tabără vin doi oameni imbrăcaţi in slipi, pregătiţi probabil pentru o scaldă in Olt. Le zicem "bună ziua", iar ei ne răspund pe ruseşte.
Oamenii nu sunt ruşi, ci sunt ucraineni de fapt şi, exact cum se auzise, se află acolo ca să demonteze draglina. Avem un dialog greoi, intrucăt nici ei nu rup romăneşte, nici ziaristul nu are temele făcute la limba rusă. O mănă de ajutor la traducere dă inginerul Nacu, pentru că a prins vremurile de dinainte şi mai ţine minte două-trei cuvinte. Mai inţelegem de la ucraineni că la fragmentarea draglinei participă circa 20 de inşi, iar şeful demontării este un anume Grigorievici, care va veni in Romănia pentru a sui utilajul in camioane. Aflăm şi că aceeaşi echipă a demontat draglina de la Rusăneşti şi că are in plan şi draglinele de la Izbiceni. Precizia cu care menţionează localităţile nu ne lasă să credem că oamenii ar vorbi doar ca să se afle in treabă.
PROTECŢIE. Varianta cu fierul vechi este exclusă: chiar şi un ageamiu ar putea să observe că axurile draglinei, ca şi alte piese de precizie, au fost invelite in plastic, pentru a evita coroziunea. "Păi, la Drăgăneşti s-au pus cu flexul şi cu autogenul pe ea cănd au demontat-o", comentează inginerul Nacu, subliniind că draglina de la Frunzaru este demontată pentru a fi refolosită. "Ucraina, retur?", intrebăm, arătănd spre draglină. "Da, da", zic oamenii. "Bistroe?" "Da." Carevasăzică, zvonul nu fusese doar un zvon, ba chiar are o explicaţie logică: draglinele fuseseră construite in Ucraina, deci pot fi foarte uşor intreţinute şi reparate in ţara lor de origine. Iar economia antreprenorilor ucraineni, fie ei legaţi de Canalul Bistroe sau nu, este de peste un milion de euro la fiecare asemenea utilaj readus in ţară.
Acum, după ce am văzut care e treaba la Frunzaru, revenim pentru precizări la primarul comunei Babiciu. "Nu există, domne, nici o tabără cu ucraineni la mine in comună. Poate la Sprăncenata!", zice Andrei. Dar nu e aşa, şi de data asta am văzut cu ochii noştri: ucrainenii sunt chiar la el in comună, pe malul drept al Oltului, iar draglina pe care el o credea fier vechi incă de acum doi ani e de-abia acum pe cale să facă "picioare".
Instalaţii la preţuri de nimic
Proprietarii utilajelor SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, sucursala Oltul Inferior, sunt reprezentaţi de o societate privată din 1995. "A fost o licitaţie căştigată de nişte ruşi, SC Maxitrade LTD Moscova", işi aduce aminte Aurel Roşca, director tehnic la filiala Slatina a Hidroconstrucţia, convins că "echipa de ucraineni le demontează pentru Rusia". Conducerea de la Bucureşti a societăţii spune că draglina de la Frunzaru a fost văndută prin licitaţie la 16 aprilie 2007 şi că mai e o draglină de vănzare (probabil una dintre cele de la Izbiceni), dar licitaţia, care trebuia să aibă loc la 9 iulie, s-a amănat din lipsă de oferte. Despre draglina de la Rusăneşti, pe care o demontaseră aceiaşi ucraineni pe care i-am găsit noi la Frunzaru, nu se pomeneşte nimic. Oricum, chiar dacă Hidroelectrica nu ne oferă detalii in acest sens, ne facem o idee cu privire la preţul obţinut pe utilaje: devreme ce o draglină a fost evaluată la 260.000, probabil că preţul de achiziţie a fost de sub 200.000 de euro, că doar e vorba despre o licitaţie romănească. Oricum, nici zece procente din valoarea la care fuseseră ele achiziţionate de RSR.
Bistroe
Cu sau fără draglinele de pe Olt, lucrările la Canalul Bistroe, incepute la 11 mai 2004, continuă in mare zor. "Partea ucraineană a transmis pe 26 aprilie 2007, prin intermediul Ambasadei Romăniei la Kiev, unele informaţii tehnice despre proiectul Bistroe, reprezentănd, potrivit părţii ucrainene, o notificare in baza articolului 3 al Convenţiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier. Transmiterea documentului a coincis, din păcate, cu reluarea de către autorităţile ucrainene, in regim experimental, a navigaţiei pe braţele Chilia şi Bistroe ale Dunării, fapt ce nu respectă angajamentele asumate de partea ucraineană, cu privire la evitarea oricăror demersuri unilaterale şi respectarea deplină a dreptului internaţional, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
