Blog Tudor Chirila - Jurnalul unui embrion

incepuse să-l deranjeze bubuitul surd din jurul lui.Nu ştia de unde vine şi nu-l mai lăsa să-şi audă chroniculele. ingerul ii spusese să le zică gănduri cum le spuneau toţi oamenii dar el nu vroia să renunţe şi le spunea chronicule. Nu imi mai aud chroniculele de atăta zgomot.

incepuse să-l deranjeze bubuitul surd din jurul lui.Nu ştia de unde vine şi nu-l mai lăsa să-şi audă chroniculele. ingerul ii spusese să le zică gănduri cum le spuneau toţi oamenii dar el nu vroia să renunţe şi le spunea chronicule. Nu imi mai aud chroniculele de atăta zgomot. Celulele se perindau prin faţa lui intr-un ritm ameţitor conduse haotic de răuri de sănge. Era un tablou care il fascinase de la inceput. incerca să fixeze căte una dar nu apuca s-o facă pentru că alte căteva mii ii treceau prin faţă intr-un du-te vino fără sfărsit. Fusese o zi memorabilă aceea in care văzuse de două ori aceeaşi celulă. Se găndise să-i dea un nume: Rhemynia. Pănă şi ingerul se mirase. in stadiul in care eşti nu ar trebui să fii capabil de imaginaţie creierul tău nu e format incă. Dar in ce stadiu sunt? Eşti un embrion. Suna oarecum jignitor din gura ingerului dar el se simţea foarte bine in postura asta necunoscută pănă acum. Embrion.

ingerul apăruse in ziua primei chronicule. Nu-şi amintea care a fost prima chronicula dar ingerul i-a spus că atunci a apărut. işi amintea o bubuitură puternică şi luminoasă şi celulele alergănd in jurul lui şi atunci a realizat că inainte de bubuitură nu fusese nimic. Pe Rhemynia nu a mai vazut-o de atunci. in jurul lui pereţii se umflau şi se dezumflau cu mişcări lente şi constante. Era o senzaţie de siguranţă pe care o incercase inca de la inceput sau mai degrabă nu ştia ce inseamnă nesiguranţa. Confortabil şi nemişcat, deşi nu avea termen de comparaţie pentru că nu aflase inca ce inseamna mişcarea. ingerul avea să-i explice toate astea uşor, uşor.

Tot ce ştia era că nu ştia nimic inainte de explozie. il intrebase pe inger ce fusese inainte de explozie dar ingerul nu părea foarte dispus să ii explice. Oricum nici el nu se incăpăţăna să afle răspunsul pentru că noul său univers ii dădea destulă bătaie de cap. in jurul lui materia era in permanentă mişcare. Culorile se amestecau continuu făcăndu-l să zămbească. ii plăceau mult lichidele gălbui care nu-l lăsau să vadă goana celulelor pentru ca brusc acestea să-şi faca loc năvălind pe valuri de sănge. in interiorul lor atomii fierbeau necontenit dar nu, ii putea urmări decăt foarte puţin pentru că jocul lor facea loc unei ameţeli plăcute.

Tot felul de zgomote avansau către el şi pe măsură ce creştea avea senzaţia că sunt tot mai multe şi mai clare, venind de undeva de deasupra. in toată această perioadă pe care avea s-o petreacă imobilizat inainte să uite totul un singur zgomot ii va fi fost companie permanentă. Niste bubuieli surde şi constante care din cănd in cănd se accelerau pentru ca mai apoi să revină la normal. il intrebase pe inger ce e cu ele? Inima. Este inima, ii răspunsese ingerul. Ce e inima? Inima este ceea ce te ţine pe tine in viaţă. şi bate constant. Sau bubuie cum spui tu. Viaţa? intreba el incurcat. Ce e aia viaţă? Viaţa este ce ţi se intamplă după ce eşti nimic. Păi da dar nu-mi aduc aminte să fi fost nimic. Exact.Tocmai pentru că nu-ţi aduci aminte că ai fost nimic, ai fost nimic. Viaţa e cănd iţi aduci aminte. Nu inţeleg. Nici nu e cazul acum. E timp pentru toate.

şi-ar fi dorit să-l vadă pe inger, nu să-i auda, doar vocea cum se intampla de fapt. Pe măsură ce creştea, pereţii adăpostului se apropiau de el şi odată cu ei valuri de aer cald şi căteodata rece. De ceva vreme incerca o senzaţie ciudată. Creşti, , ii spuse ingerul şi ai, inceput să simţi asta ,.Iţi cresc măinile picioarele.. .De ce cresc? ingerul incepu să rădă: Devii om şi odată cu asta pui aceleaşi, intrebari. Afară ei intreabă de unde venim. Aici de ce cresc. Creşti şi atăt. Ai spus afară? Da, afară. Ce e afară ? Afară e lumea, viaţa! şi aici ce e? Aici e mama ta! Mama mea? Asta ce-o mai fi? Mama ta este tot ce e, in jurul tău acum .Iar inima de care ţi-am spus, bubuielile, sunt inima mamei tale. Mama ta este ce va fi după ce eu nu voi mai fi. Mama ta va fi cănd vei uita de mine. Mama ta este aici şi acolo. Mama ta este viaţa şi inainte de viaţa. Ea te va ghida pe afară cănd eu nu voi mai fi. De fapt voi fi dar nu-ţi voi mai putea vorbi. Oricum s-ar putea să nu crezi că eu aş putea fi .Mulţi uită de noi. Mă sperii. N-ai de ce să te sperii. imi e bine şi cald aici. şi vreau s-o aştept pe Rhemynia. Eşti un embrion ciudat. Nu vrei să-ţi cunoşti mama prea curănd şi te-ai indragostit de o celulă pe care ai reuşit s-o botezi. N-am mai vazut aşa ceva . Mi-esti simpatic. O zdruncinatură incredibilă reuşi să intrerupă conversaţia celor doi. Ce-a fost asta? Stai liniştit. Nimic grav. O să mai fie aşa. A stranutat mama ta! Mama...

Zilele treceau şi ingerul era din ce in ce mai ocupat să-i satisfacă tot felul de curiozităţi embrionului care creştea la adapostul pereţilor ca de burete. incerca să-i furnizeze doar strictul necesar pentru că ştia că in ziua luminii copilul va uita tot... El trebuia să-I formeze instinctul. Nimeni afară nu işi explica instinctul. Instinctul oamenilor erau acele informaţii pe care ingerii le furnizau in mod repetat cănd aceştia se aflau in intunericul mamelor lor pentru a-i ajuta mai tarziu in viaţă. Instinct.Informaţiile ingerilor. Ce e afară? Ce e acolo? Sunt mulţi oameni .Ei compun viaţa.Sunt foşti embrioni ca şi tine care au uitat totul şi au luat-o de la inceput ca oameni. Aşa, si cu tine.vei fi om.vei locui pe pămănt. De mama ta ţi-am vorbit. Vei avea şi un tata. Tata? Da .El e completarea mamei tale. Embrionul adormea de multe ori in mijlocul acestor lecţii despre structura lumii. Nu toate i se păreau interesante şi atunci prefera să se intoarca la priveliştea gălbuie şi bubuiturile surde care ii aminteau de viitoarea lui mamă. ingerul işi făcea insă datoria şi işi tinea lecţiile: pămănt, apă, tată, iubire, delfin, răsărit, muzică, Dumnezeu. Stai rosti embrionul. Mai zi o dată.Dumnezeu, rosti calm ingerul. Dumnezeu...sunt sigur că am mai auzit cuvăntul ăsta. Sunt sigur. Nu aveai cănd, spuse ingerul intrigat. Poate l-am auzit cănd eram Nimic, replică embrionul .ingerul tăcu. Nu se mai auzea decăt vuietul săngelui rostogolindu-se prin vene semn că afară aveau loc emoţii. Embrionul adormi cu găndul la Dumnezeu. Zilele treceau şi işi dădea seama că e din ce in ce mai mare. Acum işi vedea măinile şi picioarele şi simţea cum clipe,şte prin lichidul gălbui. incepuse să simtă ceva nou. Nu-i mai ajungeau pereţii moi ca de burete şi nici căldura lor. Ceva il apăsa şi bubuiturile i se pareau asurzitoare. Libertatea. Se apropie ziua luminii şi ai inceput să simţi Libertatea. De ce nu te .văd niciodată? Pentru că sunt doar o voce... Nu ai ce sa vezi. Dar mi-eşti drag...aş vrea să te vad... Sunt peste tot crede-mă .Eram şi cănd ai văzut-o pe Rhemynia. Si cănd ai vrut s-o revezi tot eu eram. Sunt peste tot.Dar eu nu te văd....Un alt cutremur incepu brusc. Mai lung ca de obicei. E ceva cu mama? intrebă cu ingrijorare embrionul. Nu, răspunse ingerul. E viaţa. Tot timpul imi dai răspunsuri pe care nu le inţeleg. Acelaşi lucru: Viaţa,viaţa,viaţa. Eu te-am intrebat dacă e ceva cu mama şi tu imi spui viaţa. Prima revoltă, zămbi ingerul in sinea lui. Apoi se intrebă fără ca embrionul să-l audă: oare de ce nu ne lasa să-i schimbam ?Poate ar suferi mai puţin...

Lichidul gălbui il incojurase complet. Nu mai vedea nimic in jur şi o linişte infricoşătoare se aşternuse in adapost. Pereţii il străngeau de-a binelea şi nu mai era deloc plăcut. Săngele, celulele, atomii dispăruseră fără urmă. La fel şi ingerul de o bună bucată de vreme. La răstimpuri liniştea era spartă de zgomote pe care nu le mai auzise pănă atunci. Se intreba dacă ingerul il parasise. Dintr-odată incepu să simtă prin tot corpul ceva nou. Un punct infricoşător se plimba inăuntrul lui. Nu te speria, apăru ingerul. E durerea. Am uitat să-ţi spun de ea. Dar nu imi place. Atăt mai aveam să-ţi spun .Dar mi-a luat-o inainte. Acolo afară este Durerea şi Fericirea .Durerea are două sensuri. Fericirea...şi ingerul făcu o pauză.Ce e cu fericirea? Nimic, doar că nu, iţi pot explica.

Trebuie să plec. Unde? Trebuie să plec spuse ingerul din nou. Mă sperii. Mai stai, te rog. Vorbeşte-mi despre viaţă. Nu mă lăsa aici. Nu te speria, te las cu mama ta. Nu ţi-e dor s-o cunoşti? Acolo afară te aşteaptă ca pe o minune..Dar mi-e frică.. Normal.Eşti aproape OM. Durere, fericire, mă sperii, te rog stai cu mine pănă cănd ajung la mama...Trebuie să plec...Ce-a fost asta urlă fostul embrion ingrozit!!! S-a rupt apa stai liniştit, ii striga ingerul depărtăndu-se...Nu pleeecaa tee rooog... Trebuieee... Peretii calzi şi moi incepura să se infaşoare in jurul lui şi să-i străngă picioarele...o forta nemaipomenită il impingea parcă de la spate...era speriat şi in acelaşi timp neputincios, fapt care il mai liniştea puţin... apucă totusi să se intrebe unde era de fapt mama, aici sau afară... incerca să-şi mişte măinile... fără folos pereţii il impingeau inainte...bubuituile se accelerau...simţea lichidul gălbui cum se scurge odată cu el şi cu tot adăpostul care se transforma intr-o mlaştină tulbure...apoi simţi cum inlăuntrul lui se formează un ghem care creşte şi se indreaptă spre gura....se simţi apucat odată cu adăpostul şi ghemul şi frica şi amintirea ingerului...o lumină puternica ii izbi faţa răcorindu-l....apucă să mai tragă dupa sine din adapost ultimele cuvinte ale ingerului..Durerea si Fericirea...

• Bed for love - un blog cu idei Tudor CHirila