Bonjuk i-a învăţat pe bătrâni să zâmbească din nou

Locuitorii Casei Max au primit duminică, 18 octombrie, o vizită foarte plăcută: trei câini vioi, care s-au strecurat dând din lăbuţe în singurătatea bătrânilor din cămin şi i-au incitat la vorbă şi la joacă. Vizitele câinilor se vor repeta în fiecare duminică, până la 13 decembrie, în cadrul proiectului "Animalele fac oamenii să zâmbească", lansat de Group Initiative for Animals (GIA) şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 3, în parteneriat cu Mars România.

Pentru a-şi primi musafirii, sala de mese a căminului de bătrâni şi-a ascuns mirosul de mâncare caldă şi zgomotele tacâmurilor; mesele şi scaunele au fost date pe margine, doar icoanele pe sticlă, pictate chiar de cei care trăiesc în Casa Max, şi tabloul cu Dracula au rămas la locul lor, pe pereţi. "Am venit cu căţeii", a spus unul dintre tinerii voluntari de la GIA.

"Pisicuţe nu aţi adus?", a întrebat, uşor dezamăgită, Olga Ostopovici, dar imediat s-a lăsat cucerită de Sonia, un cocker englez negru, cu blăniţă moale şi lucioasă. Olga are 82 de ani şi de curând şi-a pierdut cea mai bună prietenă, alături de care mergea la clubul de pictură. "E o femeie pretenţioasă, nu se împrieteneşte cu oricine", spune Violeta Pascu, psiholog al căminului. Dar Sonia a reuşit să treacă imediat testul.

Când intră în scenă Ghiţă, un bişon alb, mâinile cuminţi şi obosite, încărcate de inele ieftine cu pietre mari, s-au desprins una dintr-alta şi s-au întins către căţel, să-l mângâie, să-l gâdile, să-i simtă boticul umed. Gabriela a avut şi ea odată, când stătea în propria ei casă, un zeidenpinch; el şi alte animale pe care le-a întâlnit în cursul celor 67 de ani de viaţă i se plimbă prin gânduri, înveselindu-le.

"Era un câine care lua cu lăbuţa cana de pe farfurioară şi se trata cu cafea. Avem aici în curte un căţel, Măruţă, foarte blând, frumuşel, cumpătat. De dresat nu poate fi vorba; am văzut la el doar un salt peste poarta de la Sfânta Biserică, care mi-a plăcut deosebit de mult", explică, aşa ca o cunoscătoare, fosta educatoare şi cântăreaţă în restaurante.

Dacă e adevărat că în localuri din Craiova, Alexandria şi Bucureşti clienţii s-au desfătat ascultând muzică uşoară şi canţonete interpretate de Gabriela, nu prea avem cum şti. E cert însă că suferă de schizofrenie afectivă, că are o voce frumoasă şi a câştigat un concurs de muzică între locatarii centrelor de bătrâni din Sectorul 3. "Aici nu are cine să mă acompanieze. Vroiam să merg la şcoala populară de artă, să iau ore de canto şi să-mi reactualizez repertoriul."

CÂINII ÎI AJUTĂ PE OAMENI SĂ-ŞI EXPRIME EMOŢIILE
Doamna Aurelia Sigartău spune că despre animale are "cele mai frumoase şi bune amintiri"; nu la fel despre oameni. "Soţul meu, Salustru Sigartău, a fost în corul armatei. Şi el iubea animalele. Când ajungeam acasă şi îl găseam învelit cu un pled şi cu o slipire în ochi, eram sigură că a mai adus acasă un pisoi sau un căţel găsit pe stradă." Puloverul doamnei cu părul străveziu rima cu propria-i privire; când a intrat husky-ul siberian, albastrul a izbucnit şi din ochii lui.

Câinele ce îi întinde lăbuţa Aureliei poartă un nume străin, pentru că fostul lui stăpân a fost turc. "Mi-a plăcut cum îi zicea, «Bonjuk», ceea ce înseamnă în limba turcă «talisman norocos»", spune Cătălin Cornea, specialist în dresaj, care nu acceptă atributul de «bătrân» pe care încerc să îl lipesc de Bonjuk, atunci când aflu că are 12 ani: "Aici nu folosim acest cuvânt; spunem că Bonjuk e înţelept".

Cătălin nu e la primul proiect de acest gen; el a dus câinii şi la o casă de copii şi la un azil pentru persoane cu handicap mintal. "Reacţiile au fost mereu magnifice. Copiii, ca şi bătrânii, erau încântaţi, băteau din palme. Impactul este în primul rând la nivel emoţional; de aici, energia pozitivă se resimte la nivel organic. Câinii sunt calzi; oamenii, cât ar fi de închişi, când un câine vine lângă ei şi se cere gâdilat şi mângâiat, nu-i pot rezista.

Frumuseţea acestui proiect constă în faptul că îi ajută pe oameni să-şi exprime emoţiile; acum ei se vor duce în camerele lor şi vor vorbi despre câini atât cu cei prezenţi, cât şi cu cei care nu au fost azi aici." Un bărbat ce pare nelalocul lui aici la Casa Max, pentru că părul nu i-a încărunţit încă, se ridică, face câţiva paşi şovăielnici, îl ia pe Bonjuk de lesă şi, cu ochii în lacrimi, începe să se plimbe. "Mircea, Mircea, să nu plângi", îi strigă de pe margine bucătăreasa.

"E foarte sensibil, numai dacă îl întrebi ce face, plânge. El a avut o funcţie mare în armată, toata viaţa a comandat. Acum, deşi are puţin peste 50 de ani, din cauza unei semipareze, are probleme cu vorbitul şi cu locomoţia. Dar e foarte ataşat de animale", explică psihologul Violeta Pascu.




ANIMALUL NU PUNE CONDIŢII, NU SE SUPĂRĂ DACĂ ÎL PERCEPI GREŞIT
Mircea nu se afla printre cele şapte persoane alese de către psiholog pentru a participa la proiect, dar toţi locatarii Casei Max care au dorit să vină să-i întâlnească pe Sonia, Ghiţă şi Monjuk au fost primiţi. "Doi dintre cei selectaţi nu au putut să vină. A fost prezentă Mariela Grigoraş, o femeie de 64 de ani care este o luptătoare pentru drepturile animalelor, care este comunicativă, dar nu are relaţii cu prea multe persoane.

A participat şi Ştefan Bărbulescu, un bărbat de 86 de ani care suferă de o formă uşoară de Alzheimer; el are depresii şi plânge, pentru că îşi aminteşte de soţia lui, care a murit aici în cămin. După ce am văzut reacţiile lor la întâlnirea cu animalele, am început să cred că li se va schimba în bine starea de spirit, că va creşte disponibilitatea de a comunica între ei", spune Violeta Pascu. Ioana Tempea, psiholog independent ce a participat la proiect din partea GIA, ne-a arătat că există cercetări care demonstrează că tensiunea arterială şi ritmul cardiac sunt stabilizate în prezenţa câinilor.

"Interacţiunea cu animalele este benefică la orice vârstă. Animalul nu pune condiţii, nu se supără dacă îl percepi greşit. El dăruieşte căldură, caută şi întreţine relaţia, dar nu o condiţionează. De aceea, această terapie este benefică în cazul celor ce suferă de depresie. Câinii dau o dispoziţie bună, îi scot pe oameni dintr-o stare proastă. Ei le permit oamenilor să fie un pic maternali, ceea ce se pierde la vârsta aceasta", spune psihologul. Am înţeles de ce o doamnă l-a strigat pe Ghiţă "puiule" şi l-a îmbrăţişat aşa ca pe un copil.

Doamna Mihaela Balea, o fostă bibliotecară, e o persoană retrasă; s-a aşezat pe un colţ de canapea, dar n-a rezistat să nu arate celor din jur pozele pe care le ascunsese într-o carte, poze cu Lassie a ei, care i-a fost furată pe când locuia în propria casă. Fotografii cu câinii săi a adus şi Ştefan Ciubotaru, un fost inginer în vârstă de 78 de ani. Astfel animalele, fie doar şi din poze, i-au ajutat pe stăpânii lor să-şi părăsească tristeţea, să se apropie unii de alţii şi să comunice.

 

Terapia cu animale - istoric
Primele consemnări ale utilizării animalelor de companie ca agenţi terapeutici datează din 1699, când John Locke recomanda "să li se dea copiilor câini, veveriţe, păsări şi orice alte asemenea făpturi de care să aibă grijă", ca modalitate de a-i încuraja să îşi dezvolte sentimentele de tandreţe şi simţul responsabilităţii. În Statele Unite, animalele au fost utilizate terapeutic pentru prima dată în anii 1940, la un spital din New York al convalescenţilor din Forţele Aeriene.

La jumătatea secolului al 20-lea, Boris Levinson a făcut o remarcabilă descoperire. Profesor de psihologie la Universitatea Yeshiva din New York City, Levinson încerca să trateze un copil dificil şi necomunicativ. Şi-a lăsat câinele, pe nume Jingles, singur cu copilul, timp de numai câteva minute. Când s-a întors, copilul discuta cu câinele. Un studiu publicat în 1980, realizat pe 92 pacienţi non-spitalizaţi cu probleme cardiace, arăta că toţi cei care erau posesori de animale de companie trăiau mai mult decât cei care nu aveau animale de companie.

Un studiu australian realizat în 1992, pe un eşantion de 5.741 persoane, a urmărit să stabilească efectele prezenţei unui animal de companie asupra sănătăţii cardiace. Stăpânii animalelor de companie aveau "tensiune arterială mai scăzută şi niveluri mai scăzute de trigliceride faţă de persoanele care nu aveau animale de companie". Un alt studiu, realizat în 1998, a relevat că cei care sufereau de tulburări psihotice şi participaseră la sedinţe de terapie cu animale prezentau o reducere aproape dublă a nivelului de anxietate faţă de pacienţii cu tulburări psihotice care participaseră la sesiuni de recreere terapeutică.