Bravo, Alifantis!

Nicu Alifantis va apărea la 25 ianuarie, numai împreună cu Jurnalul Naţional, cu un nou album - "Cântece de şemineu". Aşa cum v-am promis, vă prezentăm în premieră poveştile cântecelor de şemineu narate chiar de cantautor.

Astăzi avem la pachet povestea pieselor cu numărul 3 şi 17 de pe noul album, respectiv "Cântec de iarnă" şi "Cântec de iubire".

"În iarna anului 1976, prin noiembrie, Johnny Răducanu - pe care-l întâlnisem într-o seară în casa lui Cornel Todea -, după ce m-a auzit cântând, mi-a zis: «Alifantis, ai treabă mâine seară?». I-am spus că nu. «Bine, ia-ţi chitara şi vino la Tic-Tac!» A doua zi, mi-am luat chitara şi m-am prezentat unde-mi spusese Johnny. Tic-Tac era o crâşmă mică pe Republicii, azi Bdul Elisabeta, aproape de intersecţia cu Brezoianu. Am intrat, era lume multă, fum, gălăgie... Johnny nu mi-a dat nici o atenţie la început. Vorbea cu ceilalţi. După care, brusc, s-a ridicat şi a spus: «Alifantis, hai cu mine!».

M-a dus în spate, într-o cameră mică, şi mi-a zis: «Dezbracă-te, încălzeşte-te, peste zece minute intri pe scenă!». Şi a plecat. Am rămas ca prostu', mă întrebam ce dracu' caut eu aici? Mi-era o ruşine groaznică. Nu mai cântasem niciodată într-un restaurant. După câteva minute, a apărut şi m-a chemat în sală. S-a dus la microfon şi m-a prezentat."

LA PROGRAM
"Nu mai ştiu ce am cântat. Îmi amintesc doar că s-a făcut linişte, că toţi cei de-acolo mă măsurau din cap până-n picioare şi că, atunci când am terminat, au fost aplauze... «Bravo, Alifantis!», mi-a spus când am ieşit de pe scenă. «Mâine seară, la şapte, să fii aici!»... Şi tot aşa, seară de seară, la şapte, veneam la Tic-Tac, cântam, apoi rămâneam să-l ascult pe Johnny. Cântau el la contrabas, Marius Pop - la pian, Eugen Gondi - la tobe şi Paul Wertheimer - la saxofoane. Târziu, aproape de miezul nopţii, apărea şi Aurelian Andreescu, care cânta peste drum, la Monte Carlo, în Cişmigiu.

Totul ţinea până la 3-4 dimineaţa... După cutremurul din 4 martie, restaurantul s-a închis. Mulţumită lui Johnny, aici am cunoscut însă o sumedenie de oameni minunaţi. Pe lângă cei de care am pomenit, au mai fost: Toma Caragiu, Ovidiu Schumacher, Virgil Rebengiuc, Amza Pellea, Marin Sorescu, Paul Goma, Nichita Stănescu, Constantin Ţoiu, Tudor George - Ahoe, Florin Pucă, Theodor Pacă, Leonid Dimov, Gheorghe Pituţ, Ion Băieşu, Nina Cassian şi mulţi alţii..."

TOPIT DE FERICIRE
"Îmi amintesc că, atunci când am fost dus la masa Ninei Cassian pentru a-i fi prezentat, am fost atât de emoţionat, încât n-am fost în stare să port nici o conversaţie. Mi-a zis că a auzit că am făcut un cântec foarte frumos pe o poezie de-a sa şi că-i pare rău că n-a reuşit să ajungă să vadă spectacolul... Dar că, într-o seară, poate am să i-o cânt... Bineînţeles că am cântat-o chiar atunci, iar dânsa, după ce m-a auzit, m-a luat în braţe şi m-a pupat. Iar eu m-am topit, m-am scurs, m-am diluat! Eram tâmp de-a binelea! Eram doar un puşti, proaspăt venit de la Brăila, hotărât să iau viaţa în piept, să mă fac artist de Bucureşti. Şi dintr-o dată stăteam faţă-n faţă, cunoşteam, dădeam mâna, vorbeam cu nişte titani ai teatrului, muzicii, prozei, poeziei, picturii şi aşa mai departe...

Am povestit toate acestea pentru că, de fapt, pentru mine au contat foarte tare întâlnirile de care am avut parte în tinereţe. Una dintre întâlnirile care m-au marcat într-un mod deosebit a fost cea cu doamna Nina Cassian. Din astfel de întâmplări emoţionante au luat naştere cântecele mele...