Bucureştiul meu iubit…

Începînd de astăzi, Jurnalul Naţional readuce în atenţie Bucureştiul de odinioară, cunoscut şi ca Micul Paris, avînd un farmec similar oraşului de pe Rîul Sena.

Un oraş cu nume de legendă

AŞEZARE ● Cetatea plămădită pe rîul Dîmboviţa
Jurnalul Naţional vă aduce de astăzi în prim-plan aspecte din viaţa Bucureştiului. Un oraş cunoscut cîndva sub denumirea de Micul Paris, avînd un farmec similar oraşului de pe rîul Sena. Poate că demersul nostru îi va determina şi pe candidaţii aflaţi în cursa electorală pentru Bucureşti să cugete asupra unor aspecte acoperite de colbul uitării...

De unde provine numele "Bucureşti"? Părerile sînt împărţite în privinţa acestui subiect. Legenda spune că un cioban, pe nume Bucur, a căutat un loc în care să-şi stabilească stîna. Un loc bun, cu iarbă hrănitoare pentru oile sale, cu apă curată, din care animalele lui, numeroase, să se adape pe săturate. L-a găsit în inima Munteniei.

Caierul vremii a tors anii, iar oaza lui Bucur a fost transformată într-o veritabilă aşezare. Un tîrg care a preluat numele celui care l-a creat: Bucureşti. În anul 1761, misionarul catolic Blasius Kleiner nota: "Se spune că acest oraş îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea cîmpie de pe marginea fluviului Dîmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică – aceasta de fapt «fiinţează» şi astăzi – şi a început să construiască şi cîteva case pentu el şi pentru alţii". Biserica lui Bucur, aflată pe Strada Radu Vodă numărul 33, a fost cunoscută pînă la mijlocul secolului al XIX-lea sub numele de Biserica Atanasie (sau Tanasie).

CERCETARE. Pasionat de istoria oraşului în care s-a născut şi a trăit, se poate spune că Dimitrie Papazoglu s-a aflat printre primii care au pus bazele istoriografiei Bucureştiului. Fost militar de carieră, colonelul Papazoglu a avut o mare pasiune: istoricul Bucureştilor. Legenda lui Bucur ciobanul este infirmată de Dimitrie Papazoglu: "Tradiţiile ce se zic de Bucur ciobanul, că el a fondat o bisericuţă a Sf. Tanasie de la Radu Vodă şi că după numele său s-a numit oraşul, sînt cu totul neexacte, fiindcă toate observaţiunile ce am mai putut face în urma publicării tabloului meu cu acea bisericuţă, ce este situată lîngă Mănăstirea Radu Vodă, arată că este în adevăr făcută de Alexandru Vodă la anul 1568, fiul lui Mircea Vodă zis, pe locul cimitirului, lîngă mănăstirea clădită de el între baltă şi Dîmboviţa, la marginea Bucureştilor". Papazoglu contrazice această legendă şi spune că prima biserică ctitorită în Bucureşti ar fi Biserica Dobroteasa: "Nu ea este prima biserică, căci prima biserică, după cum voi arăta mai la vale, este biserica mahalalei Dobroteasa, clădită de vechea familie a Năstureilor-Hereşti, pe moşia a unui Bugă, numită şi Palanga (tabăra) lui Mircea Vodă. Acest Năsturel a găsit de cuviinţă de a ridica biserica pe antica vatră a oraşului roman numit Pinum, căci adesea s-au găsit şi se găsesc şi acum în suburbia Dobrotesei, la diferite săpături, monede vechi romane şi bizantine".

IZVOR. Pe lîngă legenda lui Bucur, Dîmboviţa este izvorul în jurul căruia a fost plămădit Bucureştiul. Henry Stahl nota în volumul "Bucureştii ce se duc", făcînd referire la acest subiect: "Bucureştii sînt o creaţie a Dîmboviţei. Datorită faptului că apa a săpat în decurs de mii de ani la această întretăiere de drumuri între Dunăre şi Carpaţi o largă vale, cu o dublă salbă de lacuri, vale dominată de dealuri foarte înalte pe vremuri, acoperite cu păduri milenare, formînd un loc de apărare pentru armate, pentru carele de negoţ, Cetatea Dîmboviţei de care pomenesc documentele încă din veacul al XIV-lea, a putut deveni Bucureştii de mai tîrziu şi de astăzi. O întretăiere de drumuri de negoţ, o apă, dealuri asigurînd o poziţie strategică sînt cauzele creării unui viitor oraş".

ATESTARE. G.I. Ionescu-Gion, unul dintre primii istorici ai Bucureştilor, spunea că "nu-s multe oraşele Europei care să fi trecut prin atîtea vîltori ale istoriei şi să fi rămas în picioare cu puteri întotdeauna noi spre o mai departe propăşire". Domnitorul Vlad Ţepeş a ridicat în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea o zonă fortificată: Cetatea Bucureşti sau Cetatea Dîmboviţei. Aşadar, prima menţiune scrisă cu privire la existenţa Bucureştilor a fost cuprinsă într-un hrisov înaintat de Vodă Ţepeş lui Andrei, Iova şi Drag la 20 septembrie 1459. Totodată, cel mai vechi document în care Bucureştiul apare ca reşedinţă domnească datează de la 14 octombrie 1465 şi a fost emis de Radu cel Frumos în "cetatea de scaun Bucureşti".

"Ghemuit" cîndva doar pe malul drept al Dîmboviţei, în jurul Palatului Domnesc, Bucureştiul a "înghiţit" de-a lungul vremii, rînd pe rînd, satele, dar şi pădurile dimprejur. (Reproducerea fotografiilor a fost realizată cu sprijinul dlui Cristian David,  arhivist, şi dnei Viorica Nicole, referent în cadrul Serviciului Arhive Tehnice de la Arhivele Naţionale ale României.)

Inscripţie

Legenda lui Bucur a fost transmisă de la o generaţie la alta. Adevărul cu privire la acest monumet istoric, Bisericuţa lui Bucur ciobanul – de care se leagă numele Cetăţii de pe Dîmboviţa – rămîne în negura timpului. Pe inscripţia de la intrarea în lăcaşul de cult se spune că Biserica Bucur Ciobanul a fost construită iniţial din lemn de legendarul baci, fiind mai apoi reclădită din cărămidă la porunca domnitorului Mircea cel Bătrîn. "Este prima biserică a Bucureştilor, înainte ca acest oraş să devină capitala Ţării Româneşti", se mai arată pe inscripţia amintită.