EDITIE DE COLECTIE
"Mama si fiul, pentru a se proteja unul pe celalalt, se imbratiseaza, cele doua inimi alaturate devin una si in caderea imobilului inceteaza in acelasi timp sa mai bata. Ei pleaca imbratisati..., uniti in eternitate".
CATALIN PRUTEANU
Un necunoscut pentru lumea literara
Se intampla cateodata ca la talentul innascut al unui tanar sa se adauge ajutorul providential al unui mentor, a carui prezenta dezvolta inzecit potentialul acestuia. Corneliu a avut norocul sa invete limba engleza cu faimosul profesor Ion Kleante Gheorghiu, fost ambasador al Romaniei la Londra si inchis apoi de autoritatile comuniste romanesti. Se pare ca acest om a reusit sa-i dea adolescentului dragostea pentru limba si literatura engleza, dar si capacitatea de a-i patrunde nu numai litera, ci si spiritul. In 1965, Corneliu incepe sa invete, la Scoala Generala numarul 122 "Antim", intr-o clasa experimentala, cu profesori de specialitate pentru fiecare disciplina. La numai 10 ani, Cornel traduce singur, in limba romana, romanul "Insula Comorilor" de Robert Louis Stevenson. Era un semnal al potentialului si talentului de care avea sa dea dovada doar cativa ani mai tarziu. "In timpul vacantelor scolare ma insotea uneori in actiunile stiintifice internationale. Cornel a avut posibilitatea astfel sa cunoasca personalitati de prestigiu ale vietii culturale si stiintifice internationale: laureati ai Premiului Nobel, observatori ONU. Contactul direct cu cei care vorbeau curent limba engleza a contribuit la crearea increderii in posibilitatile lui de insusire a simtului viu al limbii", scria tatal sau in prefata volumului lui Corneliu.O ultima imbratisare
Corneliu discutase cu tatal sau posibilitatea publicarii traducerilor sale, dar apropiatul examen de admitere la facultate i-a facut pe parinti sa-i ceara adolescentului amanarea acestui proiect. Familia hotarase ca unicul copil sa devina medic. Publicarea s-a amanat dupa admitere. In toamna anului 1976, Mihail Popescu a dactilografiat manuscrisul fiului, pastrand o copie la biroul sau, cu intentia de o arata unor specialisti. "Nici tatal lui nu si-a dat seama de adevarata importanta a traducerilor decat dupa moartea fiului", afirma Elena Zamfirescu. Totusi, Corneliu a lucrat in continuare, facand fie noi traduceri, fie retusuri, pana in ziua mortii. "La 4 martie 1977, Cornel trebuia sa se duca la meditatii, la un profesor. Acesta i-a telefonat insa baiatului, spunandu-i ca, datorita unei schimbari de program, trebuie sa vina mai devreme la pregatire. Cornel a plecat la profesor si s-a intors mai devreme. Mama lui era acasa cu el, iar tatal lui era la o receptie. Nenorocirea i-a prins acasa, in apartamentul de pe Strada Popa Rusu numarul 11", povesteste Elena Zamfirescu. Echipele venite sa caute supravietuitori au gasit trupurile neinsufletite ale celor doi, mama si fiu, printre daramaturi. Corneliu si Maria Popescu erau imbratisati, intr-o ultima incercare de a se proteja unul pe altul. "Cutremurul de la 4 martie 1977, pe care nimeni nu l-a putut prevedea sau imagina, a lovit nedrept, pentru toata viata, cu o cruzime de neconceput, de nejustificat si de neinteles. A facut o rana ce nu se va mai vindeca. A rupt mult prea de timpuriu firul vietii fiului meu Corneliu M. Popescu si a sotiei mele Maria Domnica Popescu; a fiului meu, care intrunea in mod armonios deosebite insusiri intelectuale, morale si fizice si care, prin munca, pretuind demnitatea, dreptatea si cinstea, a reusit la o varsta foarte tanara sa-si formeze propria personalitate; si a sotiei mele, izvor nesecat de intelepciune si veselie, un exemplu fidel de tot ceea ce se poate avea mai bun in continut cuvantul-mama... daruind cu multa generozitate familiei si in special copilului tot ce a avut mai bun fiinta ei. Aveau o mare dorinta de viata si erau pretuiti si iubiti de toti cei din jurul lor", scrie Mihail Popescu dupa un an de la tragedie.Cadavrele profanate si jefuite
Durerea uriasa a tatalui a fost insa amplificata de disparitia trupurilor neinsufletite. Cadavrele fusesera scoase din daramaturi si duse la morga. Dupa ce au fost identificate de Mihail Popescu, trupurile au disparut a doua zi. Inmormantarea a avut loc cu cele doua sicrie goale. In urmatorul an, Mihail Popescu a inceput o adevarata munca de detectiv pentru gasirea lor. Corpurile au fost gasite la mai bine de un an. "Lui Cornel i se furasera blugii pe care ii avusese pe el in momentul mortii, iar mamei lui ii lipseau bijuteriile", spune Elena Zamfirescu. In invalmaseala evenimentelor, cadavrul mamei si cel al fiului fusesera jefuite, profanate si apoi, probabil intentionat, ratacite.Faima a venit dupa moarte
Manuscrisul dactilografiat si pastrat la biroul tatalui a fost singurul care a supravietuit catastrofei. Mihail Popescu, indurerat, si-a dedicat viata promovarii fiului sau. Traducerile au aparut pentru prima data la Editura Eminescu, in 1978, cu o prefata de Andrei Brezianu, provocand efervescenta in lumea literara. In 1980, Academia Romana ii acorda, post-mortem, lui Cornelui M. Popescu, un premiu. Titluri ca "un inzestrat talmacitor din Eminescu", "Corneliu M. Popescu sau arta traducerii", "Un traducator de geniu al lui Eminescu" sau "Un nou Eminescu in Engleza" apareau in revistele vremii. "Se intampla foarte rar ca un astfel de copil-minune sa atace o astfel de culme a poeziei romanesti. Este aproape imposibil sa transpui o voce a poeziei secolului al XIX-lea in tiparele limbii secolului al XX-lea. Din toate corzile limbii engleze, Corneliu M. Popescu a atins-o pe cea a poeziei. Felul cum a dat o noua fizionomie poetica lui Eminescu este cu totul deosebit", spune Andrei Brezianu. "A stralucit si a cazut", spune Elena Zamfirescu despre gloria post-mortem a lui Corneliu. Tatal s-a luptat nu numai in tara, ci si in strainatate. A mers la Ion Ratiu si, cu ajutorul fundatiei sale, a reusit instituirea unui premiu european pentru traducere, in valoare de 1.500 de lire sterline si acordat din doi in doi ani. "In 1983, la prima decernare a premiului, au participat reprezentanti ai autoritatilor romane si ai fundatiei lui Ion Ratiu. Dar ambele grupuri stateau in colturi opuse si nu-si vorbeau, desi venisera pentru acelasi lucru", isi aminteste Brezianu. Mihail Popescu a murit in 1997, dupa ce, prin straduintele sale, a reusit reeditarea traducerilor in 1989. Din 1993, o scoala bucuresteana poata numele celui care, la numai 19 ani, a reusit cea mai buna talmacire a poetului national in limba engleza. Ultima editare a poeziilor a fost in 1999. La steaua care-a rasarit E-o cale-atat de lunga, Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ne-ajunga. So far it is athwart the blue To where yon star appears, That for its light to reach our view Has needed thousand years. "La Steaua", de Mihai Eminescu - traducere de Corneliu M. PopescuCV - Corneliu M. Popescu
Copii geniali ai Romaniei
Livada cu o mie de glasuri
Ca un luceafar "a stralucit si a cazut"
Desface probleme, dar si face
Ana: matematica pura
Tabla de sah este toata lumea lui
Poetesa care vrea sa scoata Valea Jiului la lumina
Copilaria ca antidot
Micul Yehudi Menuhin, un fenomen al viorii
Micul Pavarotti renunta la scena pentru altar
Urmasele lui Picasso
Olimpiada de informatica, viza de Statele Unite
Programatorii mileniului
Doi liceeni au reusit sa modifice manualele
"Talentul se mosteneste din generatie in generatie"