Ca un luceafar "a stralucit si a cazut"

"Mama si fiul, pentru a se proteja unul pe celalalt, se imbratiseaza, cele doua inimi alaturate devin una si in caderea imobilului inceteaza in acelasi timp sa mai bata. Ei pleaca imbratisati..., uniti in eternitate".

Cuvintele de mai sus au fost scrise in 1978 de inginerul Mihail Popescu, in prefata volumului cuprinzand traducerile celor mai importante poeme ale lui Mihai Eminescu in limba engleza ale fiului sau, aparute dupa moartea tragica a acestuia. Corneliu M. Popescu, adolescentul de 19 ani, care a realizat cea mai buna versiune in limba lui Shakespeare a "Luceafarului", este o figura unica in istoria literara romaneasca.

Corneliu, unicul fiu al inginerului Mihail Popescu si al Mariei Domnica Popescu, s-a nascut in Bucuresti, la sfarsitul "obsedantului deceniu" al cincilea. A avut parte de intreaga dragoste si grija a parintilor. "Era un copil obisnuit, foarte sociabil, vesel. Nu era un visator. Ii placeau foarte mult excursiile, in care mergea impreuna cu colegii", spune Elena Zamfirescu, ultima ruda in viata a familiei Popescu. "De 1 Martie, mama lui il trimitea la noi cu martisoare. Bunicul lui avusese o fabrica de incaltaminte si, dupa nationalizare, mai ramasese cu un mic atelier. Una din cele mai mari placeri ale lui Cornel era sa se duca la atelier si sa se joace acolo."

Un necunoscut pentru lumea literara

Se intampla cateodata ca la talentul innascut al unui tanar sa se adauge ajutorul providential al unui mentor, a carui prezenta dezvolta inzecit potentialul acestuia. Corneliu a avut norocul sa invete limba engleza cu faimosul profesor Ion Kleante Gheorghiu, fost ambasador al Romaniei la Londra si inchis apoi de autoritatile comuniste romanesti. Se pare ca acest om a reusit sa-i dea adolescentului dragostea pentru limba si literatura engleza, dar si capacitatea de a-i patrunde nu numai litera, ci si spiritul.

In 1965, Corneliu incepe sa invete, la Scoala Generala numarul 122 "Antim", intr-o clasa experimentala, cu profesori de specialitate pentru fiecare disciplina. La numai 10 ani, Cornel traduce singur, in limba romana, romanul "Insula Comorilor" de Robert Louis Stevenson. Era un semnal al potentialului si talentului de care avea sa dea dovada doar cativa ani mai tarziu. "In timpul vacantelor scolare ma insotea uneori in actiunile stiintifice internationale. Cornel a avut posibilitatea astfel sa cunoasca personalitati de prestigiu ale vietii culturale si stiintifice internationale: laureati ai Premiului Nobel, observatori ONU. Contactul direct cu cei care vorbeau curent limba engleza a contribuit la crearea increderii in posibilitatile lui de insusire a simtului viu al limbii", scria tatal sau in prefata volumului lui Corneliu.

Pe la varsta de 16 ani, adolescentul Corneliu incepe primele incercari de traducere a lui Eminescu in limba engleza. Eminescu, cel mai mare poet al romanilor, dar si cel mai dificil de transpus intr-alta limba, era autorul preferat al tanarului. Incercarea lui, experimentata de personalitati importante ale culturii romane, s-a dovedit fructuoasa. "Munca lui Cornel la traducerea lui Eminescu nu era un secret, dar numai parintii si profesorii de la scoala aveau cunostinta despre aceasta", spune Elena Zamfirescu. Lumea literara nici macar nu auzise de el. "Tatal sau il ocrotea, pastra secretul absolut in privinta incercarilor sale", afirma Andrei Brezianu, cel care a prefatat prima editie a traducerilor.

O ultima imbratisare

Corneliu discutase cu tatal sau posibilitatea publicarii traducerilor sale, dar apropiatul examen de admitere la facultate i-a facut pe parinti sa-i ceara adolescentului amanarea acestui proiect. Familia hotarase ca unicul copil sa devina medic. Publicarea s-a amanat dupa admitere. In toamna anului 1976, Mihail Popescu a dactilografiat manuscrisul fiului, pastrand o copie la biroul sau, cu intentia de o arata unor specialisti. "Nici tatal lui nu si-a dat seama de adevarata importanta a traducerilor decat dupa moartea fiului", afirma Elena Zamfirescu. Totusi, Corneliu a lucrat in continuare, facand fie noi traduceri, fie retusuri, pana in ziua mortii.

"La 4 martie 1977, Cornel trebuia sa se duca la meditatii, la un profesor. Acesta i-a telefonat insa baiatului, spunandu-i ca, datorita unei schimbari de program, trebuie sa vina mai devreme la pregatire. Cornel a plecat la profesor si s-a intors mai devreme. Mama lui era acasa cu el, iar tatal lui era la o receptie. Nenorocirea i-a prins acasa, in apartamentul de pe Strada Popa Rusu numarul 11", povesteste Elena Zamfirescu. Echipele venite sa caute supravietuitori au gasit trupurile neinsufletite ale celor doi, mama si fiu, printre daramaturi. Corneliu si Maria Popescu erau imbratisati, intr-o ultima incercare de a se proteja unul pe altul.

"Cutremurul de la 4 martie 1977, pe care nimeni nu l-a putut prevedea sau imagina, a lovit nedrept, pentru toata viata, cu o cruzime de neconceput, de nejustificat si de neinteles. A facut o rana ce nu se va mai vindeca. A rupt mult prea de timpuriu firul vietii fiului meu Corneliu M. Popescu si a sotiei mele Maria Domnica Popescu; a fiului meu, care intrunea in mod armonios deosebite insusiri intelectuale, morale si fizice si care, prin munca, pretuind demnitatea, dreptatea si cinstea, a reusit la o varsta foarte tanara sa-si formeze propria personalitate; si a sotiei mele, izvor nesecat de intelepciune si veselie, un exemplu fidel de tot ceea ce se poate avea mai bun in continut cuvantul-mama... daruind cu multa generozitate familiei si in special copilului tot ce a avut mai bun fiinta ei. Aveau o mare dorinta de viata si erau pretuiti si iubiti de toti cei din jurul lor", scrie Mihail Popescu dupa un an de la tragedie.

Cadavrele profanate si jefuite

Durerea uriasa a tatalui a fost insa amplificata de disparitia trupurilor neinsufletite. Cadavrele fusesera scoase din daramaturi si duse la morga. Dupa ce au fost identificate de Mihail Popescu, trupurile au disparut a doua zi. Inmormantarea a avut loc cu cele doua sicrie goale. In urmatorul an, Mihail Popescu a inceput o adevarata munca de detectiv pentru gasirea lor. Corpurile au fost gasite la mai bine de un an. "Lui Cornel i se furasera blugii pe care ii avusese pe el in momentul mortii, iar mamei lui ii lipseau bijuteriile", spune Elena Zamfirescu. In invalmaseala evenimentelor, cadavrul mamei si cel al fiului fusesera jefuite, profanate si apoi, probabil intentionat, ratacite.

Faima a venit dupa moarte

Manuscrisul dactilografiat si pastrat la biroul tatalui a fost singurul care a supravietuit catastrofei. Mihail Popescu, indurerat, si-a dedicat viata promovarii fiului sau. Traducerile au aparut pentru prima data la Editura Eminescu, in 1978, cu o prefata de Andrei Brezianu, provocand efervescenta in lumea literara. In 1980, Academia Romana ii acorda, post-mortem, lui Cornelui M. Popescu, un premiu. Titluri ca "un inzestrat talmacitor din Eminescu", "Corneliu M. Popescu sau arta traducerii", "Un traducator de geniu al lui Eminescu" sau "Un nou Eminescu in Engleza" apareau in revistele vremii. "Se intampla foarte rar ca un astfel de copil-minune sa atace o astfel de culme a poeziei romanesti. Este aproape imposibil sa transpui o voce a poeziei secolului al XIX-lea in tiparele limbii secolului al XX-lea. Din toate corzile limbii engleze, Corneliu M. Popescu a atins-o pe cea a poeziei. Felul cum a dat o noua fizionomie poetica lui Eminescu este cu totul deosebit", spune Andrei Brezianu. "A stralucit si a cazut", spune Elena Zamfirescu despre gloria post-mortem a lui Corneliu.

Tatal s-a luptat nu numai in tara, ci si in strainatate. A mers la Ion Ratiu si, cu ajutorul fundatiei sale, a reusit instituirea unui premiu european pentru traducere, in valoare de 1.500 de lire sterline si acordat din doi in doi ani. "In 1983, la prima decernare a premiului, au participat reprezentanti ai autoritatilor romane si ai fundatiei lui Ion Ratiu. Dar ambele grupuri stateau in colturi opuse si nu-si vorbeau, desi venisera pentru acelasi lucru", isi aminteste Brezianu. Mihail Popescu a murit in 1997, dupa ce, prin straduintele sale, a reusit reeditarea traducerilor in 1989. Din 1993, o scoala bucuresteana poata numele celui care, la numai 19 ani, a reusit cea mai buna talmacire a poetului national in limba engleza. Ultima editare a poeziilor a fost in 1999.

La steaua care-a rasarit E-o cale-atat de lunga, Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ne-ajunga.

So far it is athwart the blue To where yon star appears, That for its light to reach our view Has needed thousand years.

"La Steaua", de Mihai Eminescu - traducere de Corneliu M. Popescu

CV - Corneliu M. Popescu

Nascut la 16 mai 1958 in Bucuresti, unicul fiu al Mariei Domnica Popescu si al lui Mihail Popescu

Invata la Scoala Generala nr. 122 "Antim", la Scoala Generala "Spiru Haret" si la Scoala Generala "Silvestru" din Capitala

In 1973 intra la Liceul "Nicolae Balcescu" E atras de studiul limbilor straine, mai ales de engleza, pe care o invata cu profesorul Ion Kleante Gheorghiu

La 10 ani traduce in romana romanul "Insula Comorilor" de R.L. Stevenson

In jurul varstei de 16 ani incepe sa traduca din poemele lui Eminescu

Pe data de 4 martie 1977 moare, impreuna cu mama sa, in cutremurul care a devastat Romania, la numai 19 ani. Cele doua trupuri sunt ratacite si profanate. Mihail Popescu reuseste sa le recupereze abia dupa un an

In 1978 sunt editate pentru prima data traducerile lui Cornelui M. Popescu

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Copii geniali ai Romaniei

Livada cu o mie de glasuri

Ca un luceafar "a stralucit si a cazut"

Desface probleme, dar si face

Ana: matematica pura

Tabla de sah este toata lumea lui

Poetesa care vrea sa scoata Valea Jiului la lumina

Copilaria ca antidot

Micul Yehudi Menuhin, un fenomen al viorii

Micul Pavarotti renunta la scena pentru altar

Urmasele lui Picasso

Olimpiada de informatica, viza de Statele Unite

Programatorii mileniului

Doi liceeni au reusit sa modifice manualele

"Talentul se mosteneste din generatie in generatie"