x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Câinii fără stăpân nu scapă de pedeapsa cu moartea

Câinii fără stăpân nu scapă de pedeapsa cu moartea

21 Oct 2022   •   07:45
Câinii fără stăpân nu scapă de pedeapsa cu moartea

Un proiect de lege care elimina din forma actuală a reglementării eutanasierea obligatorie, după 14 zile de la preluarea în adăposturi, a câinilor fără stăpân nerevendicați și neadoptați a fost picat în Senat.

 

Niciun ales nu a votat pentru această modificare, chiar și cei din același partid cu inițiatorii, preferând să se abțină de la vot. Legea propusă viza posibilitatea eutanasierii câinilor agresivi, după trecerea unui interval de 30 de zile de la preluarea în adăposturi, precum și a animalelor cu boli incurabile sau care au suferit grave accidente. Camera Deputaților este for decizional, iar comisiile de specialitate au termen până pe data de 2 noiembrie să depună raportul final.

Este vorba despre o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG 155/2001 privind aplicarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, inițiată de deputații USR Adrian Giurgiu și Beniamin Todosiu, propunere semnată de către 27 de deputați de la PNL, UDMR și USR.

Conform acestui proiect, câinii fără stăpân pot fi cazați în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi vaccinați antirabic, sterilizați și identificați. Câinii vor putea fi revendicați sau adoptați pe întreaga perioadă în care se află în adăposturi. Populația ar urma să fie informată în mod regulat despre existența adăposturilor, programul de vizitare, pagina de internet a adăpostului și posibilitatea adopției. Adăposturile ar urma să aibă obligația de a promova, în vederea adopției, câinii pe care îi gestionează, atât la sediul adăpostului, cât și pe paginile de internet, pe rețelele de socializare și în cadrul târgurilor de adopții și a altor evenimente organizate în mod frecvent, cu scopul promovării adopției câinilor.

Proiectul mai prevede că serviciile pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligația ca, de îndată ce a fost identificat proprietarul, să ia legătura cu acesta și să-l notifice.

 

Punctul care a inflamat spiritele

 

Un alt obiectiv al proiectului este acela că animalele bolnave sau care au suferit accidente grave, în urma cărora nu își mai pot recupera sănătatea, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanții ONG-urilor pentru protecția animalelor, în baza unei fișe de observație, vor putea fi eutanasiate de îndată.

„Câinii capturați și înregistrați în evidențele adăposturilor pot fi revendicați sau adoptați. În primele 7 zile de la data înregistrării, câinii pot fi revendicați de către proprietari. După expirarea acestui termen, câinii pot fi revendicați sau adoptați în mod gratuit pe întreaga perioadă în care se află în adăpost de către persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate”, se arată în această propunere legislativă.

Punctul „fierbinte” al proiectului de lege constă în faptul că „doar câinii cu comportament agresiv nerevendicați în termen de 30 de zile pot fi eutanasiați, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar. (…) Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele legale, iar până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, câinii pot fi revendicați sau adoptați”.

 

Practică extremă în adăposturile din România

 

Inițiatorii proiectului arată că se elimină, astfel, obligația ca, după 14 zile, câinii fără stăpân din cadrul serviciilor autorizate de protecție/adăpost să fie eutanasiați. „Prin această modificare, se dorește protejarea patrupedelor, stimularea vaccinării acestora și a adopției lor”, se arată în expunerea de motive.

Din documentul citat, mai reținem că scopul proiectului este „reducerea sacrificării patrupedelor pur și simplu pentru prezența lor în adăposturi”. „În momentul de față, în adăposturile din România este utilizată o metodă de eutanasiere generală a câinilor maidanezi. Această metodă este ineficientă din punct de vedere statistic, neputând ține pasul cu numărul din ce în ce mai mare al câinilor nesterilizați și al exemplarelor care se înmulțesc necontrolat”, mai susțin inițiatorii.

 

Guvernul se opune eliminării termenului de 14 zile după care se poate trece la eutanasiere

 

Guvernul a transmis că nu este de acord cu adoptarea acestei inițiative legislative și reclamă că este eliminat termenul de 14 zile lucrătoare la finalul căruia animalele nerevendicate sau cele care nu au fost adoptate puteau fi eutanasiate, fiind introdus un termen opțional de 30 de zile pentru câinii cu comportament agresiv nerevendicați sau neadoptați.

„Apreciem că decizia eutanasierii trebuie să fie aplicată numai în ultimă instanță, atunci când toate celelalte soluții au fost aplicate corespunzător și, totuși, nu și-au atins scopul. Cu toate acestea, printr-o eliminare a acestui termen, ar exista riscul de blocare a activității de gestionare a câinilor fără stăpân, prin suprapopularea adăposturilor publice, cu consecințe implicite în ceea ce privește bunăstarea animalelor cazate în adăposturi”, se arată în punctul de vedere transmis de către Executiv Parlamentului României.

Și Consiliul Economic și Social (CES) este de părere că animalele fără stăpân trebuie să fie cazate gratuit în adăposturile publice, dar nu mai mult de 180 de zile. Iar Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, cu observații.

Ei bine, la Senat, lucrurile s-au blocat. Comisia raportoare, cea pentru administrație publică, a remis un raport de respingere, iar, în data de 10 octombrie, legea a intrat la vot. Ceea ce a urmat, este de „noaptea minții”. Din cei 115 senatori prezenți, 82 au votat pentru raportul de respingere. Niciun vot nu a fost „pentru” adoptarea legii. Iar 33 de senatori (10 de la AUR, doi neafiliați și 21 de la USR) s-au abținut, pur și simplu, de la vot. Legea a ajuns la Camera Deputaților, Comisia pentru Agricultură și Comisia pentru Administrație Publică având termen, până la data de 2 noiembrie, să depună raportul final.

×