Calatorie in creier

Neurochirurgia, tinutul in care salvarea ratiunii si, pana la urma, a vietii se masoara in fractiuni de secunda. Reporterii nostri au fost martori la o inter-ventie pe creier si au va-zut-o ca pe un eveniment. Pentru prof. Leon Danaila, de la Spitalul "Bagdasar" din Bucuresti, e rutina zilnica. Rutina de a salva.

Ritualul imbracarii incepe, asistentele, ca florile dupa soare, se invartesc, se rotesc in juru-i. Este gata. Invesmantat in alb, sterilizat, neurochirurgul priveste angiografia spanzurata de perete. Dar nu vorbeste nimic. Se asaza la masa, vede creierul, al "n"-spelea, se pregateste de operatie... ce munca!

In sala, un murmur usor iscat de rezidenti, sunete reci, metalice dinspre instrumentarul chirurgical. Degeaba! El nu mai aude. Paralel cu spatarul scaunului, spatele-i drept, incremenit, ochii ii sunt tintuiti pe vizorul microscopului, picioarele-i stau cazute inert pe podea. Doar mainile i se misca, zici ca ar canta la pian. Cu instrumentele in prelungirea lor, incet, incet, ca rotile unei masini aflate in ambuteiaj, inainteaza spre locul unde s-a format anevrismul. Incet! Caci in creier nu exista loc de intors. Daca ies de pe traseu, daca deviaza cu un milimetru la stanga sau la dreapta, totul poate fi fatal. Langa profesor, doctorul primar, caruia i se zice "mana a doua", numai ochi si urechi, ii vaneaza, ii fura pornirile. Un hot. La fel si rezidentii, facuti ciorchine in fata calculatorului. "O astfel de operatie poate sa dureze si opt ore, depinde de neurochirurg, de cat de repede gaseste locul unde s-a format anevrismul pe vasul de sange", imi explica soptit o rezidenta. Apoi mi se destainuie: pe la 40 de ani, "cine stie", poate o sa ajunga sa opereze si ea. Deschiderea si inchiderea cutiei craniene i se par floare la ureche, sunt abc-ul meseriei, ceea ce face profesorul acum constituie, indeobste, culmea maiestriei. Si redevine atenta. Profesorul da o comanda scurta, e parcimonios in gesturi si rostiri. Ochii ii poposesc direct pe plaga, asistenta se apropie, sterge lentilele microscopului. Apoi se retrage, si vaaaj!, dispare ca o fantoma. El numaidecat reincepe. Din cand in cand, cere sa fie irigat creierul cu apa distilata. "In timpul interventiei, trebuie pastrat umed, in starea lui naturala", imi da lamuriri aceeasi tanara.

PROFESOR LEON DANAILA. Maini de aur

TOT AICI. Pentru echipa operatorie, notiunea de timp dispare, si parca o data cu ea si trupul inert, devenit manual de istorie pe masa de operatie. Doar plaga conteaza. In sala domneste un fel de concentrare propice tranfigurarii, nu resimt insa atmosfera tensionata creionata de documentarele de la Discovery. Mai bine! Doua monitoare arata interventia chirurgicala maximizata de microscop, asistentul manuieste instrumentele ca pe cartile de joc, rezidenta glasuieste: "Ce bine ca in sectia asta exista un om doar pentru asa ceva. In alte locuri, rezidentul din primul an se ocupa de treaba asta si pana le invata...". Profesorul ajunge la vasul de sange bolnav, cu o grija obsesiva isi indeplineste misiunea, rezidentii schimba pareri pe soptite. Un mic incident neprevazut. Apoi gata. Profesorul se ridica, ii ia locul mana a doua, mana a treia. Niste apostrofuri. "Mai are pe ziua de azi inca trei operatii, printre care si o tumoare", imi spune rezidenta.

IN BIROU. Intotdeauna stie cand isi incepe ziua de munca, niciodata cand termina. In fiecare dimineata se trezeste la ora 4, la 6 e "aici", in spital, peste o jumatate de ceas e printre pacienti, la vizita. "In chirurgie nu trebuie sa existe si nu exista program. Ziua iti curge in functie de cazurile pe care le ai", incepe sa converseze prof. Leon Danaila. In tineretile meseriei sta in operatie "si opt ore", acum insa, dupa ani de experienta, "cele mai dificile" ii iau patru. Dupa parerea lui, "nu oricine poate sa ajunga chirurg". Avand studii in psihologie, la un moment dat, "chiar" a scris un articol pe tema asta, in care se regaseau "tot felul de teste psihologice pe care ar trebui sa le treaca viitorul rezident". Revista in care voia sa si-l publice l-a refuzat "politicos", el insa nu s-a lasat. L-a introdus intr-un tratat elaborat de el. Isi accentueaza opinia: "Talentul presupune o manualitate deosebita. Unii se incurca in maini, le tremura mana cand intra pe creier, asa ceva nu se poate, pui viata in pericol, eu am vazut. Si aici, si in America... Peste tot in lume exista neurochirurgi prosti, neurochirurgi mediocri si neurochirurgi buni", rosteste apasat profesorul. Si in privinta specializarii are nemultumiri: "Neurochirurgie nu se face in facultate, de curand s-au introdus cursuri optionale la care participa doar vreo trei, patru studenti. Nu exista interes". Rezidentii novici vin la el fara sa aiba habar despre ce "inseamna un anevrism sau malformatie arterio-venoasa", adica painea neurochirurgului.

MICROSCOP. Cheia reusitei, fara el nu se poate

SFARSITUL OPERATIEI. Inca o viata salvata

DE-ALE MESERIEI. Studiile, bursele in strainatate l-au ajutat "enorm". "Nu e suficient, in meseria asta, cu ceea ce inveti aici", imi spune Danaila. "Mi-aduc aminte cand citeam despre mortalitatea intraoperatorie. Nu intelegeam de ce e asa de scazuta in tarile din Vest. Am fost, atunci am vazut microscopul operator pentru prima oara. In ’79 l-am adus in tara, iar aceasta a scazut de la 60% la 3%-4%." Ii cer sa-mi vorbeasca despre cele mai grele interventii chirurgicale, sa inoate putin prin valurile meseriei, o face. Cuprins de frenezie, scoate o carte din vraf, isi infunda nasul in ea, vrea sa vizualiz in vreme ce povesteste despre maduva: "E cat degetul, acolo trebuie sa intri printr-o zona vasculara, ca altfel, lasi omul paralizat". Ridica vocea ca un tenor. "Sau in trunchiul cerebral, unde sunt toti centrii vitali... In timpul operatoriu nu mai aud nimic, trup si suflet sunt acolo." Cele mai "pacatoase" sunt tumorile infiltrative, cele impuiate adanc in emisferul stang, unde "se afla centrii vorbirii si gandirii", si pe care e musai sa le inlature. Nici nu mai stie cate a operat. "Intotdeauna ii explic familiei riscurile, ca s-ar putea ca pacientul sa ramana cu unele deficiente. Eu caut ca dupa operatie calitatea vietii sa fie cat mai buna si incerc sa lezez cat mai putin zona. Nu rezolvi nimic daca lasi omul ca o leguma. Nici un chirurg n-a avut toate operatiile reusite, dar proportia conteaza."

MITURI DEMITIZATE. Fruntosii sunt mai destepti? De unde... "Nu exista, nu s-a demonstrat o corelatie intre aspectul individului si inteligenta lui. Nici greutatea creierului n-are importanta." In istoria cazuisticii este mentionat un politician francez "care avea creierul de 700 de grame, in vreme ce unul normal cantareste 1.300 de grame". In Japonia, "un politician lobotomizat a ajuns prim-ministru". Ce chestie! Mustaceste, conchide razand: "Cine stie?! Poate ca in politica nu este nevoie de prea mult creier".