Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BUCUREŞTI, ROMÅNIA, UNIUNEA EUROPEANÅ, ANUL 2008
Mai multe ciori ca-n Bucureşti/ În toată lumea nu-gă-seşti! Şi ce dacă n-avem Piaţă ca San Marco, să dăm de mâncare la porumbei? Avem ciori! Şi excrementele lor stratificate. Halal capitală europeană! Şi excelent simbol pentru noi: Cioara!
Bucureşti, România, Europa, 2008. Ne-au cucerit ciorile! Tragem această concluzie numai dacă mergem liniştiţi pe stradă şi privim în jur. Ne convine sau nu, trebuie să le suportăm zilnic jegul, mirosul emanat de excremente şi "muzica" jeluitoare care ne violează auzul. Înainte le puteam împuşca şi se mai împuţinau. Acum trebuie să convieţuim.
N-avem Piaţă ca San Marco, să dăm grăunţe la porumbei, în schimb avem milioane de ciori care ne croncăne zilnic, ne-ntunecă cerul deasupra capului şi ne albesc asfaltul. Nu în sensul că-l curăţă, ci în sensul că se uşurează pe noi în rafale. La propriu! Pe lângă asta, e o reală plăcere să te trezească-n fiecare dimineaţă-pe-răcoare croncănitul multiplu de cioară. Înmulţit cu vreo zece mii de bucăţi numai pe lângă casă şi luând în calcul capacitatea lor de reproducere, ne putem da cu părerea că peste câţiva ani ne vor tolera ele pe noi. Sau nu. Până atunci nu ne rămâne decât să cerşim mila autorităţilor. Dar nici ele, autorităţile, nu prea ştiu ce să facă. Dacă lumea se mai plânge prin Europa că porumbeii poluează, oare ciorile noastre ce fac? Poate-or face bine, pentru că la noi nu se plânge nimeni.
RIDICATUL DIN UMERI. La telefon mi-a răspuns o doamnă foarte relaxată de la Biroul de Presă al Primăriei Capitalei: "Nu ştiu nimic, dragă, de vreo acţiune cu ciori la Capitală. Ştiu că a fost ceva prin ţară anii trecuţi, că au venit vânători profesionişti şi au tras, dar mai mult ca să le sperie, nu să le omoare. Dar în Bucureşti nu-mi amintesc să fi fost ceva. Acum în nici un caz nu se face nimic şi nici nu ştiu cine ar putea să facă ceva". Deci m-a lămurit pe deplin doamna reprezentantă a autorităţii centrale şi am mers mai departe, sperând că pe la primăriile de sector voi aveam mai mult noroc să găsesc vreun răspuns. Măcar unul logic, dacă nu o soluţie pentru problema ciorilor. Sau măcar pe cineva interesat de soarta lor. Măcar a noastră… "Nu ştiu nimic, dar o să întreb azi. Noi avem acum mare balamuc la primărie cu organizarea unui eveniment de Valentine’s Day, deci nu ştiu ce să spun", s-a scuzat o altă doamnă de la Biroul de Presă, de data asta de la Primăria Sectorului 1. Am fost înţelegătoare cu ei, căci ziua importată a îndrăgostiţilor de pretutindeni e mult mai importantă decât câteva zeci de mii de ciori. Şi, în definitiv, putem să-l sărbătorim pe Sf. Valentin al lor şi într-o Piaţă plină de ciori, nu e nevoie neapărat de una cu porumbei albi. Adică ce? Dacă sunt negre înseamnă că nu sunt bune? Asta e discriminare! Poate tot din acelaşi motiv, bucureştenii cosmopoliţi, care ştiu ce înseamnă să fii "politically correct", le acceptă aşa cum sunt. Altfel nu s-ar explica lipsa reclamaţiilor, măcar din partea celor care locuiesc în celebra zonă Primăverii. Sau o fi puterea obişnuinţei.
TRASEISTE ÎN BUCUREŞTI. De nicăieri în Bucureşti şi retur. Acesta este traseul zilnic al miilor de ciori care se uşurează pe noi. "Cra-cra" în loc de "piu-piu"! Seara, la asfinţit, dacă stai liniştit în rond la Charles de Gaulle, adică-n "buricu’ târgului", ţi se oferă gratis delectarea unui "bărduacing" pe cinste. Preţ de 15-20 de minute îţi trec pe deasupra capului şi te umplu de "noroace" alb-lipicioase zburătoarele care-ntunecă cerul. Traversează oraşul în valuri hitchcockiene croncănitoare până la asurzire. Şi ce-i de făcut? Primăriile nu ştiu nimic. Ornitologii spun că nu-i aşa o mare nenorocire şi că ar trebui să le înţelegem şi pe ele, că doar şi cioara e şi ea om... Sau că "sunt, de fapt, bune şi folositoare", da’ numa’ noi nu vedem asta, pentru că nu ştim să surprindem "partea plină a paharului". Deci tot noi suntem vinovaţi, intoleranţi, inculţi şi insensibili. Că n-ar trebui să le-mpuşcăm, ci să le protejăm.
CIORI ŞI UE PENTRU NOI. Ajunse-n Primăverii, după aproape jumătate de oră de făcut valuri pe deasupra noastră, cele câteva mii de bucăţi de croncănitoare îşi aleg cu grijă "patul cald" de peste noapte. Nu orice bloc le e pe plac, aşa cum am văzut noi, luându-le urma până la destinaţie. Preferă casele mari, locuri cu multă verdeaţă, pe care le umplu de întristare şi suspin imediat ce se cuibăresc în formaţiune de ciorchini puturoşi pe crengile copacilor. Ceauşescu s-ar răsuci în mormânt dacă şi-ar vedea casa pe post de cuibar. Ne-ar spune, probabil, că am ajuns de râsul ciorilor şi ne-ar aminti că pe vremea lui eram puţin mai civilizaţi decât acum, când facem parte din UE. Fără să devenim nostalgici, ne amintim că aşa e. Dar să trecem mai departe, printre străduţele ultrasecurizate din zona cu pricina, unde oamenii puşi de pază intră în alertă la cea mai firavă apariţie a unui obiectiv foto. Se vede treaba că păsărilor "li s-a pus pata" – la propriu, pentru că pata e maaare şi supraetajat-excremenţială – pe foştii şefi de stat ai noştri. Pe lista preferinţelor lor e, la loc de cinste, şi casa lui Ion Iliescu. Dar nu numai. Casa Nato e luată cu asalt cu păunii ei cu tot. Iar maşinile lăsate pe trotuar devin dalmaţieni după rafalele de seară şi de dimineaţă ale zburătoarelor.
ALTE PREFERINŢE. Pajura, Băneasa, Aviatorilor, Cişmigiu şi multe alte locuri. Bucureştiul e asaltat de milioane de ciori. Dimineaţa la şapte pleacă spre marginea oraşului să-şi caute hrană, iar seara se întorc în "pat", la şase. Ai putea să-ţi potriveşti ceasul după ele. Ştiu să caute şi alte locuri prielnice pentru somnul lor dulce. Şi al nostru amar. Parcul Cişmigiu este alt dormitor ideal pentru ele. Şi, în general, locurile "cochete" ale "Micului Paris", unde ne-am putea refugia să ne bucurăm de linişte şi copaci umbroşi. Ei bine, nu mai putem. Ciorile sunt protejate de lege, deci trebuie musai să ne supunem asaltului lor şi să le lăsăm să se odihnească, aşa cum ne recomandă ornitologii. Chiar dacă odihna lor e în detrimentul şi cu preţul odihnei noastre. N-avem soluţii să le stârpim. Vreo sperietoare, ceva? Aparate cu sunete care le-ar putea alunga? Vreo soluţie ecologică, bună şi pentru iubitorii de ciori, şi pentru cei care le urăsc? Nu s-a gândit nimeni!Dacă tot se simt atât de bine la noi în Capitală – adică la ele-n dormitor! –, poate-ar trebui să le cumpărăm şi aşternuturi. Sau să le-ndulcim somnul cu ceva cântecele. Pentru somnoroasele păsărele. Mă rog, păsărele mari, negre, cu digestie bună şi caca mult pe băncile din parcuri şi pe alei. Şi, totuşi, am putea să le mulţumim pentru "reconstituirea" priveliştilor din "Păsările" lui Hitchcock. Asta aşa, ca să vedem şi partea plină a paharului gol.
N-avem Piaţă ca San Marco, să dăm grăunţe la porumbei, în schimb avem milioane de ciori care ne croncăne zilnic, ne-ntunecă cerul deasupra capului şi ne albesc asfaltul. Nu în sensul că-l curăţă, ci în sensul că se uşurează pe noi în rafale. La propriu! Pe lângă asta, e o reală plăcere să te trezească-n fiecare dimineaţă-pe-răcoare croncănitul multiplu de cioară. Înmulţit cu vreo zece mii de bucăţi numai pe lângă casă şi luând în calcul capacitatea lor de reproducere, ne putem da cu părerea că peste câţiva ani ne vor tolera ele pe noi. Sau nu. Până atunci nu ne rămâne decât să cerşim mila autorităţilor. Dar nici ele, autorităţile, nu prea ştiu ce să facă. Dacă lumea se mai plânge prin Europa că porumbeii poluează, oare ciorile noastre ce fac? Poate-or face bine, pentru că la noi nu se plânge nimeni.
RIDICATUL DIN UMERI. La telefon mi-a răspuns o doamnă foarte relaxată de la Biroul de Presă al Primăriei Capitalei: "Nu ştiu nimic, dragă, de vreo acţiune cu ciori la Capitală. Ştiu că a fost ceva prin ţară anii trecuţi, că au venit vânători profesionişti şi au tras, dar mai mult ca să le sperie, nu să le omoare. Dar în Bucureşti nu-mi amintesc să fi fost ceva. Acum în nici un caz nu se face nimic şi nici nu ştiu cine ar putea să facă ceva". Deci m-a lămurit pe deplin doamna reprezentantă a autorităţii centrale şi am mers mai departe, sperând că pe la primăriile de sector voi aveam mai mult noroc să găsesc vreun răspuns. Măcar unul logic, dacă nu o soluţie pentru problema ciorilor. Sau măcar pe cineva interesat de soarta lor. Măcar a noastră… "Nu ştiu nimic, dar o să întreb azi. Noi avem acum mare balamuc la primărie cu organizarea unui eveniment de Valentine’s Day, deci nu ştiu ce să spun", s-a scuzat o altă doamnă de la Biroul de Presă, de data asta de la Primăria Sectorului 1. Am fost înţelegătoare cu ei, căci ziua importată a îndrăgostiţilor de pretutindeni e mult mai importantă decât câteva zeci de mii de ciori. Şi, în definitiv, putem să-l sărbătorim pe Sf. Valentin al lor şi într-o Piaţă plină de ciori, nu e nevoie neapărat de una cu porumbei albi. Adică ce? Dacă sunt negre înseamnă că nu sunt bune? Asta e discriminare! Poate tot din acelaşi motiv, bucureştenii cosmopoliţi, care ştiu ce înseamnă să fii "politically correct", le acceptă aşa cum sunt. Altfel nu s-ar explica lipsa reclamaţiilor, măcar din partea celor care locuiesc în celebra zonă Primăverii. Sau o fi puterea obişnuinţei.
TRASEISTE ÎN BUCUREŞTI. De nicăieri în Bucureşti şi retur. Acesta este traseul zilnic al miilor de ciori care se uşurează pe noi. "Cra-cra" în loc de "piu-piu"! Seara, la asfinţit, dacă stai liniştit în rond la Charles de Gaulle, adică-n "buricu’ târgului", ţi se oferă gratis delectarea unui "bărduacing" pe cinste. Preţ de 15-20 de minute îţi trec pe deasupra capului şi te umplu de "noroace" alb-lipicioase zburătoarele care-ntunecă cerul. Traversează oraşul în valuri hitchcockiene croncănitoare până la asurzire. Şi ce-i de făcut? Primăriile nu ştiu nimic. Ornitologii spun că nu-i aşa o mare nenorocire şi că ar trebui să le înţelegem şi pe ele, că doar şi cioara e şi ea om... Sau că "sunt, de fapt, bune şi folositoare", da’ numa’ noi nu vedem asta, pentru că nu ştim să surprindem "partea plină a paharului". Deci tot noi suntem vinovaţi, intoleranţi, inculţi şi insensibili. Că n-ar trebui să le-mpuşcăm, ci să le protejăm.
CIORI ŞI UE PENTRU NOI. Ajunse-n Primăverii, după aproape jumătate de oră de făcut valuri pe deasupra noastră, cele câteva mii de bucăţi de croncănitoare îşi aleg cu grijă "patul cald" de peste noapte. Nu orice bloc le e pe plac, aşa cum am văzut noi, luându-le urma până la destinaţie. Preferă casele mari, locuri cu multă verdeaţă, pe care le umplu de întristare şi suspin imediat ce se cuibăresc în formaţiune de ciorchini puturoşi pe crengile copacilor. Ceauşescu s-ar răsuci în mormânt dacă şi-ar vedea casa pe post de cuibar. Ne-ar spune, probabil, că am ajuns de râsul ciorilor şi ne-ar aminti că pe vremea lui eram puţin mai civilizaţi decât acum, când facem parte din UE. Fără să devenim nostalgici, ne amintim că aşa e. Dar să trecem mai departe, printre străduţele ultrasecurizate din zona cu pricina, unde oamenii puşi de pază intră în alertă la cea mai firavă apariţie a unui obiectiv foto. Se vede treaba că păsărilor "li s-a pus pata" – la propriu, pentru că pata e maaare şi supraetajat-excremenţială – pe foştii şefi de stat ai noştri. Pe lista preferinţelor lor e, la loc de cinste, şi casa lui Ion Iliescu. Dar nu numai. Casa Nato e luată cu asalt cu păunii ei cu tot. Iar maşinile lăsate pe trotuar devin dalmaţieni după rafalele de seară şi de dimineaţă ale zburătoarelor.
ALTE PREFERINŢE. Pajura, Băneasa, Aviatorilor, Cişmigiu şi multe alte locuri. Bucureştiul e asaltat de milioane de ciori. Dimineaţa la şapte pleacă spre marginea oraşului să-şi caute hrană, iar seara se întorc în "pat", la şase. Ai putea să-ţi potriveşti ceasul după ele. Ştiu să caute şi alte locuri prielnice pentru somnul lor dulce. Şi al nostru amar. Parcul Cişmigiu este alt dormitor ideal pentru ele. Şi, în general, locurile "cochete" ale "Micului Paris", unde ne-am putea refugia să ne bucurăm de linişte şi copaci umbroşi. Ei bine, nu mai putem. Ciorile sunt protejate de lege, deci trebuie musai să ne supunem asaltului lor şi să le lăsăm să se odihnească, aşa cum ne recomandă ornitologii. Chiar dacă odihna lor e în detrimentul şi cu preţul odihnei noastre. N-avem soluţii să le stârpim. Vreo sperietoare, ceva? Aparate cu sunete care le-ar putea alunga? Vreo soluţie ecologică, bună şi pentru iubitorii de ciori, şi pentru cei care le urăsc? Nu s-a gândit nimeni!Dacă tot se simt atât de bine la noi în Capitală – adică la ele-n dormitor! –, poate-ar trebui să le cumpărăm şi aşternuturi. Sau să le-ndulcim somnul cu ceva cântecele. Pentru somnoroasele păsărele. Mă rog, păsărele mari, negre, cu digestie bună şi caca mult pe băncile din parcuri şi pe alei. Şi, totuşi, am putea să le mulţumim pentru "reconstituirea" priveliştilor din "Păsările" lui Hitchcock. Asta aşa, ca să vedem şi partea plină a paharului gol.
Civilizaţia, bat-o vina! Cum să învăţăm să le iubim?
Ca de fiecare dată când vine vorba de natură, specialiştii spun că noi şi oraşele noastre contăm mai puţin decât vieţuitoarele sălbatice. Cultura distruge natura, deci e rea! Şi, totuşi, ce ne-am face fără ea? Să nu încercăm să aflăm dacă adevărul e pe undeva pe la mijloc, pentru că niciodată un protector al animalelor nu se va gândi la vreo soluţie de compromis. Iată ce spune Mircea Gogu-Bogdan, coordonatorul Centralei Ornitologice Române: "Nu s-au înmulţit foarte multe. Aşa au fost dintotdeauna. Eu consider că n-ar trebui să se facă nimic. Sunt văzute ca dăunătoare, dar ele sunt de fapt foarte folositoare agriculturii". Bine, bine, agricultura se face în altă parte, nu în centrul Capitalei, am încercat un contraargument firav... Dar răspunsul ornitologului mi-a tăiat elanul imediat: "Noi suntem intruşi pe această planetă, nu animalele. Noi, oamenii, ar trebui să le ocrotim. Şi cormoranii sunt consideraţi specii dăunătoare, dar sunt absolut folositoare. Din nefericire, poate unora nu le plac. Dar în oraş sunt locurile lor de dormit. Ştiţi care este problema? Că oamenii nu sunt educaţi pentru protecţia speciilor din fauna sălbatică. Uite că ciorile astea ne dau un subiect de discuţie. Murdăresc? Păi şi noi murdărim. Umplem natura de poluanţi. Părerea mea, cinstit, ca bun prieten al naturii şi al omului, e să le lăsăm în pace. Este o mentalitate veche şi total eronată, că omul trebuie să domine natura. Dacă aş locui într-o zonă în care ciorile vin seara să doarmă, aş fi foarte fericit şi aş pune o lunetă în balcon să le urmăresc, pentru că au o viaţă extraordinar de frumoasă". Domnu’ ornitolog, ne auziţi? Doriţi să vă trimitem nişte dihori să-i ţineţi sub pat, să vă facă fericit în fiecare noapte? Da’ nişte şobolani prin bucătărie, să vă facă dimineţile mai frumoase n-aţi vrea? Să fiţi cuprins de natură, să vă domine viaţa, iar ciorile să vă umple de căcat, pardon, de fericire! Domnu’ ornitolog "… pe la cuiburi se adună/ Noapte bună!".
Către cititori
Cei care au de suferit din cauza ciorilor, fie că se află în Berceni sau în Panduri, Balta Albă sau Titan, Pajura, Băneasa sau alte cartiere bucureştene, să ne trimită mesaje la adresa de e-mail: diana.caloianu@jurnalul.ro. Sau să ne anunţe la numerele de telefon ale redacţiei: 021-318.20.37; 021-318.20.43. Vă aşteptăm.
Citește pe Antena3.ro
