Care este legenda Romei antice

Roma a fost unul dintre cele mai mari imperii ale lumii antice. Cu siguranță a fost imperiul care a avut cea mai mare dezvoltare socială, dar și cea mai bună infrastructură a vremii. Dar Roma nu a fost dintoteauna un imperiu, fiind pe rând ba imperiu, ba republică.

Roma – o sursă eternă de inspirație

Vechea Romă a fost o sursă permanentă de inspirație pentru întregi domenii. Nu doar istoricii au fost fascinați de mitologia sau de istoria relatată a vechii Republicii, ci și arheologii, deopotrivă.

Dar Roma nu a fascinat doar oamenii pasionați de știință, ci dimpotrivă chiar. Și industria cinematografică, cea muzicală dar și industria de jocuri de noroc au profitat de pe urma celebrei legende a fondării Romei, existând sloturi video dedicate Romei Antice în toate cazinourile online din România.

Povestea fondării Romei

Există mai multe concepte privind fondarea acestei cetăți. Spre exemplu, grecii credeau că Roma este o cetate fondată de un descendent al marelui Enea, dar la ridicarea cetății au contribuit și luptătorii troieni care au supraviețuit asediului Troiei.

Vergillius chiar a scris o epopee denumită Eneida, în care relatează o legendă a fondării Romei, însă această operă are mai mult un caracter poetic și nu reprezintă o sursă istorică demnă de încredere.

Legenda latină – părinții Romei sunt Romulus și Remus

Legenda latină pare mult mai bine întipărită în mentalul colectiv și a fost unanim acceptată chiar de către locuitorii vechiului imperiu care credeau foarte mult această sursă.

Potrivit legendei latine, în data de 21 aprilie 753 înainte de Hristos, Roma a fost fondată de Romulus și Remus, la poalele muntelui Palatin. Această poveste este relatată și de istoricul Titus Livius care a scris opera Ad Urbe Conditia, care înseamnă "de la fondarea orașului".

Potrivit acestui mit, regele Procas avea doi fii, pe Amulius și pe Numitor. După ce regele a încetat din viață, unul dintre fii a primit tronul, iar celălalt toate avuțiile strânse de părinți.

Nemulțumit de împărțirea moștenirii, Amulius își detronează fratele și îi ucide fiul, pe Lausus. Dorind să fie cert că fratele său nu va mai avea linie descendentă de sânge, Amulius o forțează pe nepoata sa să devină o vestală (aceasta fiind obligată prin sacralitate să rămână fecioară).

În ciuda acestui regim strict, zeul Marte (zeul Războiului) se îndrăgostește de această vestală, un obicei des întâlnit în legendele antice. Are doi copii cu ea, pe Romulus și pe Remus.

La aflarea veștii, Amulius încearcă să se răzbune, zidind-o pe Rhea Silvia în perete, iar pe cei doi copii s-a răzbunat și mai tare, ordonând să fie aruncați în Tibru. Cu toate acestea, cel însărcinat cu îndeplinirea acestui lucru nu a avut tăria să-i ucidă pe prunci, lăsându-i abandonați într-o mlaștină.

Chiar acolo, la poalele muntelui Palatin, o lupoaică i-a salvat pe cei doi prunci, adăpostindu-i într-o grotă din apropiere și hrănindu-i cu lapte.

Un pastor local, Faustulus, i-a găsit pe copii și pe lupoaică. Fiindu-i milă de cei doi, i-a luat acasă unde i-a crescut alături de soția sa.

Odată crescuți și deveniți bărbați, Romulus și Remus au hotărât să întemeieze o cetate mică. Nu se puteau decide ce nume să dea orașului. Cum era obiceiul la acel moment, au lăsat sorții să decidă. Cum făceau asta? Se uitau fiecare, pe rând, pe cer, și care vedea mai mulți vulturi avea sorții de partea lui.

Primul a privit cerul Remulus, care a observat un grup de 6 vulturi. După aceea, când a venit rândul fratelui său să scruteze augurii, Romulus a observat nu mai puțin de 12 vulturi zburând, astfel că sorții au decis că el să fie cel care dă denumirea orașului fondat, așa că s-a gândit la Roma, un nume simbolic.

În timp ce Romulus încerca să contureze o brazdă de pământ care să marcheze limitele noului oraș, fratele acestuia, Remulus, a făcut o greșeală fatală. A sărit pur și simplu de o parte și de alta, ridiculizându-și fratele cu însemnătatea că poate intra și ieși din oraș după bunul plac, atât de slab apărat este.

Romulus nu a tolerat această glumă și și-a ucis fratele, pe Remulus. Gândul care l-a determinat pe Romulus să apeleze la acest gest extrem a fost "Insociabile Regnum", care înseamnă în traducere că "Puterea nu se împarte", un motto care a ghidat imperiul roman în istorie o bună perioadă de vreme.

Care a fost primul împărat al Romei?

Gaius Iulius Caesar Augustus este considerat de istorici drept primul Împărat al Romei Antice. El a fost născut sub numele Gaius Octavius Thurinus, denumit Gaius Iulius Caesar Augustus de către unchiul său, marele Cezar.

Octavian, așa cum mai era cunoscut, a devenit împărat și a preluat puterea în Roma după asasinarea brutală a unchiului său, Gaius Iulius Caesar, chiar în Senatul Roman în anul 44 î.Hr. (idele lui Marte), o zi fatidică în istorie.

Un împărat echilibrat, el a fost forțat să accepte o împărțire a puterii cu Marcus Lepidus și cu Marc Antoniu, în ceea ce istoria a consemnat drept Al Doilea Triumvirat, moștenind această tradiție de la defunctul său unchi.

Domnia lui Octavian nu a fost ferită de incidente și de pericole, chiar și de un război civil în adevăratul sens al cuvântului, deoarece triumviratul a fost rupt în urma unor conflicte armate între cei trei foști parteneri.

Deși a înțeles la un moment dat faptul că trebuie să sporească puterea Senatului Roman pentru a echilibra astfel balanța puterii în Roma, în realitate, Octavian și-a păstrat mereu drepturi absolute de conducere.

A reușit totuși să aducă un echilibru în guvernare și a conturat ceea ce avea să devină Imperiul Roman timp de secole. Spre deosebire de alți împărați romani, Octavian era pasionat de poezie, lectură, filozofie, fiind un erudit în adevăratul sens al cuvântului.

După moartea lui Octavian, cuvintele din numele său, Augustus și Caesar, au fost acronime purtate de fiecare împărat care a succedat.

Mai mult decât atât, la fel ca și în cazul unchiului său care l-a adoptat drept succesor, are o lună din calendar dedicată în memoria sa. Cum luna iulie este dedicată lui Gaius Iulius Cezar, luna august este dedicată lui Octavian Augustus.

Această legendă este doar o bucată mică din întreagapoveste a imperiului Roman. Roma, leagănul civilizației pentru secole întregi, a fost marcată de multe frământări politice, devenind pe rând Imperiu, Republică, iarăși Imperiu și iarăși Republică.

Cu toate acestea, chiar dacă povestea fondării Romei este una frumos nuanțată, trebuie să știi că este vorba totuși doar despre o legendă. Latinii credeau în această poveste, însă nu există dovezi istorice sau arheologice clare care să ateste fondarea Romei exact în maniera descrisă mai sus.