Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu statura sa impunătoare, Szoby Cseh a provocat reacţii de
uimire, a fost aplaudat, a stârnit controverse, a fost şi înjurat, dar şi lăudat.
Modele - A învăţat mult de la eroii lui din copilărie
Cu statura sa impunătoare, Szoby Cseh a provocat reacţii de
uimire, a fost aplaudat, a stârnit controverse, a fost şi înjurat, dar şi lăudat.
S-a născut în Miercurea-Ciuc, la 11 decembrie 1942, şi încă de copil se juca de-a cascadorul, spre disperarea cadrelor didactice. A absolvit Academia de Sport în 1966, dar s-a specializat şi în arte marţiale, gimnastică, scrimă, călărie şi alpinism. Pe când evolua la circ în trupa Ganea, Szoby Cseh a fost selecţionat de Sergiu Nicolaescu pentru nou-înfiinţata şcoală de cascadori. Unul dintre prietenii săi cei mai buni a fost mereu calul, căruia îi poartă un imens respect, pentru că i-a stat alături pe căldură şi frig, pe ploaie şi soare, la bine şi la rău. Indiferent de suişurile şi coborâşurile carierei sale, cu rolul Buză-de-Iepure din seria cu Mărgelatu, un rol cu evoluţie surprinzătoare, pe care l-a interpretat cu dezinvoltură, Szoby Cseh va rămâne în memoria românilor de pretutindeni.
- Jurnalul Naţional: Care este primul lucru care vă vine în minte când vă aduceţi aminte de copilărie?
Szoby Cseh: Mă căţăram pe acoperişurile caselor din Braşov, intram în podurile lor, care erau lipite unele de altele. Mutam dintr-un pod în altul cârnaţii, slănina şi alte ce mai găseam pe acolo. De aici apăreau multe certuri între proprietari.
Citește pe Antena3.ro
- Aţi fost vreodată pedepsit, pus la colţ pe coji de nuci?
Zilnic. Mama mă bătea cam toată ziua, iar tata mă bătea temeinic când ajungea seara acasă. Iar de la şcoală am atâtea aventuri, încât nu pot să povestesc în cuvinte. Eram spaima tuturor cadrelor didactice.
- Ce ne puteţi spune despre elevul Szoby Cseh?
Nu mi-a plăcut niciodată să mă pună cineva să învăţ. În rest, citeam de bunăvoie tot ce putea. La 14 ani îi citeam pe Kant, pe Hegel, Jules Verne, Karl May şi Jack London, citeam cărţi de estetică şi romane de aventură.
- Cum îl priviţi pe adolescentul Szoby Cseh? Privind puţin retrospectiv, ce sfaturi i-aţi da acum?
Eram un justiţiar, iubeam adevărul, dreptatea şi căutam să îi pedepsesc pe cei care după părerea mea nu aveau onoare. Adolescentului Szoby Cseh i-aş spune acum să nu acţioneze la primul impuls, să amâne pentru o zi toate deciziile pe care le-a luat sub puterea impulsului.
- Care a fost modelul dumneavoastră în viaţă?
Ar fi o combinaţie între mai mulţi eroi. Cel mai important era tatăl meu. Îl admiram cât de frumos şi puternic era. Îi mai plăceam pe Burt Lancaster, Kirk Douglas, Tony Curtis. Nu mă identificam cu ei, aş vrut să fac ce făceau ei în filme, luam de la ei ce era mai spectaculos, învăţam de la ei, dar nu voiam să îi copiez.
- Care a fost cel mai greu obstacol peste care aţi fost nevoit să-l depăşiţi?
Bacalaureatul, pentru că după aceea totul a mers de la sine. A fost singurul examen din viaţă de care mi-a fost frică.
- Când aţi simţit prima dată sentimentul de recunoaştere a muncii dvs.?
M-am remarcat târziu, deşi mi s-au oferit multe roluri începând de la 24 de ani, pentru că eram angajatul. Prima dată când am simţit sentimentul de recunoaştere a fost la premiera filmului “Trandafirul galben”, primul din seria “Mărgelatu”.
- Cascador fiind, sunteţi obişnuit cu bătaia. Ne puteţi spune câte palme sau pumni aţi dat în viaţa dvs.?
Nu am luat nici o palmă, nici un pumn. Astea sunt prostioare, lucruri mărunte. Până acum am suferit 5 comoţii cerebrale, 5 fracturi la coloană şi o fractură de bază de craniu, toate făcute la filmări, la cascadorii cu maşini şi motociclete, în ţară şi peste hotare.
- Ştiu că sunteţi un familist convins şi că vă iubiţi mult copiii. Ca orice părinte v-aţi lovit de prăpastia dintre generaţii. Dacă ar fi să o luaţi de la început, ce greşeli nu aţi mai face vizavi de viaţa de familie, de copii…
Am fost chiar exagerat de atent cu copiii mei, ca să nu li se întâmple ceva. Cred că este o deformaţie profesională. Am avut şi am în continuare o relaţie excelentă cu copiii mei, sunt un frate mai mare. Tot ce am făcut a fost pentru ei şi pentru soţia mea.
- Sunteţi adept al xpresiei “Reabilitare prin sport”…. Aveţi un centru pentru reeducarea copiilor străzii. Ce ne puteţi spune despre el?
Se numeşte “Centrul Gladiator” şi este un centru pentru prevenirea şi combatarea delincvenţei juvenile. Este de fapt un centru de antrenament, de instruire şi educaţie. Toate cazurile pe care le-am avut până acum, adică vreo 300, în doi ani s-au rezolvat 100%. I-am ajutat în principal pe copiii din Sectorul 3, pentru că centrul a fost înfiinţat de primăria acestui sector. Îmi pare rău că nu s-a înfiinţat acest centru şi în restul sectoarelor. Dar asta nu ne-a împiedicat să nu ajutăm şi alţi copii, din diverse alte locuri ale Capitalei sau chiar din alte oraşe ale ţării. Beneficiul pe care îl au copiii nu este numai cel educaţional, ei sunt şi foarte bine instruiţi. Este un proiect ştiinţific, care a fost preluat de mai multe ţări din Occident.
- Perseverent, abil, tenace. Nu vă mulţumiţi niciodată cu puţin. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?
Sunt disperat că nu am realizat nici 10% din câte mi-ar fi plăcut. În general, am realizat ce mi-am dorit din punct de vedere calitativ, mai puţin cantitativ.
- Experienţele prin care aţi trecut v-au determinat să nu mai aveţi încredere în oameni?
Iubesc foarte mult oamenii simpli şi marile valori intelectuale. Tot ceea ce contează este onoarea.
