Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cântec de paj", "Cântec de şemineu". Două cântece, două călătorii, gândul zboară fără să aibă nevoie de bilet şi fără să comită vreo ilegalitate. Nicu Alifantis ne dezvăluie ultimele două poveşti cu cântec ale noului său album, pe care fanii îl aşteaptă de opt ani. "Cântece de şemineu" va vedea lumina zilei la 25 ianuarie, când va fi lansat doar împreună cu Jurnalul Naţional.
Miron Radu Paraschivescu a fost poet, eseist şi publicist român, o personalitate aflată într-o permanentă stare de insurgenţă, exprimată cât se poate de clar şi de stihurile sale: "Nu cred în libertate cât nu e-a tuturor" şi "Nu suntem anonimi în veşnicie". Dar ce legătură are Alifantis cu Paraschivescu?! Am putea spune că dacă Miron Radu Paraschivescu n-ar fi scris poezia "Romanţa", Nicu Alifantis nu ar fi debutat în 1973. În viaţa noastră există anumiţi oameni meniţi să ne ducă de mână o perioadă de drum, pentru ca noi să ne îndeplinim misiunea. Dacă, din diferite motive, e posibil ca şi personajul rău din poveste să îşi vâre coada, nu reuşim să întâlnim aceste călăuze, atunci avem şansa să ne abatem de la drumul nostru şi să ne rătăcim. Iar un GPS nu ne este de mare folos. Dar să revenim la Alifantis, care a avut şansa să-l descopere pe Paraschivescu şi să-i cânte poezia... "De câte ori pe înserat/ În târgul mic te-am aşteptat,/ Când tremurând că n-o să vii/ Umblam pe străzile pustii?...// Se însera - şi-n câte-o poartă/ Pica domol o floare moartă/ Ce risipea un stins parfum/ De liliac sau de salcâm"...
ÎN SUSPANS!
"Iată că am ajuns şi la ultimele două cântece de pe album. «Cântec de paj», unul dintre puţinele cântece la care am păstrat titlul original al poeziei, a fost scris de Miron Radu Paraschivescu. Acestui poet îi datorez ceva cu totul special, pentru că tot cu o poezie de-a sa am debutat în 1973. Se chema «Romanţa». Cântecul de paj m-a impresionat foarte tare pentru că are o poveste deosebit de frumoasă şi de umană, care emană multă tandreţe. Poate că cei care vor asculta acest cântec vor pleca cu gândul în altă parte şi vor cârcoti, dar puţin îmi pasă! Nu vreau să vă spun mai multe, pentru că, pur şi simplu, ard de nerăbdare să aflu ce reacţie vă va stârni acest cântec. Aşa că lăsăm istoria acestui cântec în suspans. Aş putea să vă mai spun că este a doua piesă de pe album, prima fiind «Cântec catren», pe care o cânt singur, numai cu chitara."
O ILUSTRATĂ VECHE
"«Cântecul de şemineu», ultimul de pe album, este o prelungire a «Cântecului de iubire», de care v-am vorbit şi care mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am dorit să-l mai aud o dată, astfel încât să devină epilogul acestei poveşti arse la şemineu. Aşa am inventat varianta instrumentală, spre nedumerirea lui Tucă, care a aflat astfel că un cântec instrumental poate da titlul unui album! De, bre, nea Mariuse, cum se spune pe la mine pe la Brăila, cât trăieşte omul se tot miră, până moare! Mihai Neniţă a propus o partitură de vioară atât de frumoasă, încât îţi dă fiori. Atât de talentat este băiatul ăsta, că aproape mă enervează! Astfel, cu această vioară, povestea a căpătat un aer interbelic, cu aromă de ceai, whisky şi ţigări bune, despre care vă vorbeam la un moment dat. Gândul o ia razna, doamnele au rochii lungi cu dantele, pălării cu voaletă şi umbreluţe, iar domnii în costum le salută respectuos, scoţându-şi pălăriile. Totul în jur se umple de tihnă şi de frumos, ca-ntr-o ilustrată veche, uşor îngălbenită!..."
