Cazare gratuită în toată lumea

Din America până în China şi din Norvegia până în Australia poţi să găseşti o gazdă unde să stai gratuit câteva zile, dacă eşti înscris pe site-ul couchsurfing şi nu te temi de oamenii pe care nu îi cunoşti decât de pe internet.

Când te duci în vacanţă, poţi pleca cu gândul să vizitezi un loc nou pentru a-i admira clădirile, monumentele, muzeele. Să îi cunoşti şi pe oamenii de acolo poate fi dificil, mai ales dacă ai puţin timp la dispoziţie. Membrii couchsurfing.com (CS) se cazează gratuit unii la alţii, dar farmecul acestui mod de a călători nu stă doar în economia de bani: atunci când stai la un berlinez acasă ai ocazia să cunoşti Berlinul prin ochii localnicului, aşa cum nu ai putea-o face cu ajutorul nici unei cărţi.

Marţi seară, de când a venit vara, prietenii de pe couchsurfing se întâlnesc pe terasa La Motoare; beau bere, povestesc celor nou veniţi despre locurile pe unde au fost şi pun la cale o nouă tabără sau măcar o întâlnire la o masă gătită de unul dintre ei. Primul pas pentru a intra în această comunitate este să îţi faci un cont pe site. Acolo trebuie să dai câteva detalii despre tine; în timp, în urma vizitelor pe care le primeşti sau le faci, primeşti referinţe care nu se pot şterge. Dacă ai primit o referinţă proastă, rămâi cu ea. Cel care găzduieşte îşi trece şi cerinţele: unii vor ca turistul să îşi aducă lenjeria de pat sau specifică faptul că în acea locuinţă nu se fumează. "Am refuzat pe câţiva dintre cei care au dorit să vină la mine, pentru că am observat că mail-urile lor aveau tendinţa să devină personale. Te prinzi ce caută atunci când pun un kiss la sfârşit sau fac referire la felul în care arăţi", povesteşte o membră CS.

Paul a aflat de existenţa acestui site de la o prietenă. "E cu totul altfel să descoperi o ţară cu ajutorul CS decât folosind ghidul Lonely Planet şi internetul. Am fost în interes de serviciu la Praga şi am stat două săptămâni în aceeaşi cameră de hotel, în care mă întorceam repede pentru că nu mai aveam ce să vizitez, iar colegii cehi se duceau acasă, familişti convinşi. E altfel atunci când stai la un membru CS." Paul, distribuitor de medicamente, a călătorit mult în interes de afaceri şi spune că, atunci când nu are un program foarte încărcat, preferă să stea la un CS. La rândul lui, primeşte în gazdă călători care stau ceva mai mult de două nopţi; nu-i plac cei care vin într-un loc nou doar ca să bifeze sau ca să meargă în câteva cluburi, fără să fie interesaţi cu adevărat de cunoaşterea locului. Pe un prieten neamţ, care venise să lucreze la un proiect în România, locuia la hotel şi în fiecare weekend pleca acasă la Frankfurt, l-a invitat într-o excursie în afara Bucureştiului la un sfârşit de săptămână.

"Prima oprire a fost la Târgovişte, unde am vizitat Muzeul Poliţiei şi Muzeul Tiparului, despre care puţină lume ştie. Am mers la Braşov, unde am ascultat un concert de orgă în Biserica Neagră, la Sibiu, la Muzeul Astra, la Peleş, unde, dacă dai o şpagă şi vorbeşti o limbă străină, poţi să intri în afara programului, şi ne-am întors pe Transfăgărăşan. La sfârşit, neamţul mi-a spus: «Fuck, i did't know this is Romania!»". În decembrie 2007, Paul a participat la o tabără de iarnă în Istanbul, unde s-au adunat 700 de membri CS, iar Revelionul 2009 l-a făcut în Berlin. "Am stat eu, soţia mea şi o prietenă la o membră CS, Jana, în vârstă de 50 de ani. Am descoperit că avem foarte multe în comun, deşi era din generaţia părinţilor mei.

Ea absolvise filologia şi lucrase ca jurnalistă. Călătorise mult în India şi China şi am vorbit despre mirodenii, despre muzică, despre orice." Dacă ar fi să facă un portret robot al membrului CS, Paul l-ar descrie astfel: peste 18 ani (singura limită de vârstă), boem, punker, profesor universitar, om deschis la minte, care nu se îngrozeşte la gândul de a primi pe cineva necunoscut în casă.

Cristina a intrat în grupul CS acum doi ani. A aflat despre asta de la un trainer francez venit la ea la serviciu. A călătorit în Italia, Spania, Germania, Egipt şi a stat la localnici, dar nu a mers niciodată singură: "Cu un prieten foarte bun, Ovidiu, am stat la un tip lângă Florenţa. El ne-a aşteptat la gară, ne-a arătat oraşul. Noi i-am gătit mămăligă cu brânză şi smântână şi i-a plăcut. În Spania i-am dus tipului la care am stat zacuscă şi alte mâncăruri româneşti, care nu i-au plăcut deloc, aşa că m-am decis ca de acum să nu mai duc mâncare, ci un alt cadou, simbolic, cum ar fi un magnet de pus pe frigider. Singură aş pleca, dar nu într-o ţară arabă. Dacă persoana pe care o găzduiesc îmi inspiră încredere, îi dau cheia casei; dacă nu, va trebui să plece de acasă odată cu mine."

Florin, care e în CS din 2007, spune că, atunci când te hotărăşti să mergi la cineva, comunici mai întâi prin intermediul mail-urilor, te uiţi la fotografii, la profil, vezi ce citeşte, ce muzică îi place să asculte, ce referinţe are şi apoi decizi. Incidente neplăcute nu au fost între membrii CS, din câte ştie el. Totuşi, când se întâlnesc la tabere se întâmplă să mai dispară câte un încărcător de telefon, de exemplu. Paul îşi aminteşte câteva momente dificile din experienţa lui de CS: "O rusoaică plecase din Bulgaria spre România, unde era aşteptată să se cazeze la un austriac. Trecuseră două săptămâni şi ea încă nu ajunsese, iar austriacul era speriat. Apoi a aflat că ea se hotărâse să o ia spre România prin Serbia şi Croaţia, dar nu se gândise să dea un telefon să-l anunţe. Mi s-a întâmplat să stau la gară ore în şir, pentru că trenul cu care venea oaspetele avea întârziere. O dată, o tipă din Austria a avut un accident şi a trebuit să merg cu ea la poliţie şi la spital."

Mai apar probleme şi când diferenţele culturale sunt mari. În anumite ţări arabe, bărbaţii sunt insistenţi, dar cu o anumită limită, diferită însă de limita din Vest. În SUA, gestul unui bărbat de a fluiera o femeie pe stradă e considerat hărţuire.

Eduard are 35 de ani şi a intrat în clubul CS de trei luni; în opinia lui, "CS nu e doar travelling, ci socializare". Deşi nu are loc momentan unde să primească musafiri, el a fost ghid prin Bucureşti pentru străini. "I-am dus în centrul istoric, la taverne, la terase, la Muzeul satului. Mulţi vor să viziteze Casa poporului şi le spun cum să ajungă, pentru că eu n-am mereu chef să o văd. Unii vin în Bucureşti, pentru că îi atrage viaţa de noapte de aici, alţii, din ţări latine, pentru că româna seamănă cu limba pe care o vorbesc ei". În România, 4.683 de membri CS oferă găzduire, conform site-ului, care a intrat pe piaţa autohtonă acum 6-7 ani. Membrii din toată lumea se întâlnesc pe rând, atunci când călătoresc, dar şi cu ocazia taberelor, când închiriază pensiuni pentru a fi unii aproape de alţii.

"Cel mai interesant e să cunoşti oraşul prin prisma oamenilor care locuiesc acolo. Şi nici nu te costă hotelul", enumeră Florin avantajele CS. "Dacă însă vrei să îţi faci un program propriu şi nu vrei să interacţionezi prea mult cu localnicii, e mai bine să mergi la hostel sau la hotel. Sunt oameni pe care îi cunoşti un pic înainte şi în care poţi să ai încredere. 90% dintre cei pe care i-am întâlnit prin CS au fost oameni interesanţi, de la care am aflat multe. Am avut odată în gazdă o americancă ce îşi vânduse apartamentul ca să poată călători în jurul lumii. A văzut 30-40 de ţări. Avea o carte în genul «1001 de locuri de vizitat într-o viaţă» şi, când am vizitat Muzeul Satului, a fost supărată că locul ăsta nu era trecut în cartea ei."