Ce-am găsit al meu să fie

Dacă găseşti un portmoneu, legea te obligă să-l predai imediat la Poliţie. Dacă te impiedici pe stradă de un copil rătăcit, legea nu te obligă la nimic. Poţi să-l iei, să-l duci acasă şi să-l păstrezi, fără nici un fel de problemă legală. Mulţi dintre copiii dispăruţi au fost "adăpostiţi" şi puşi la muncă de cei care i-au găsit. Sorin Salvan e doar unul dintre ei. A fost găsit din intamplare după trei ani şi jumătate.

Bogdan Iurascu/JURNALUL NATIONAL ACASA. A stat trei ani printre straini, dar nu i s-a potolit dorul de duca. Sorin Salvan promite sasi anunte mama data viitoare cand va pleca

Dacă găseşti un portmoneu pe stradă, legea te obligă să te duci să-l predai la cel mai apropiat post de poliţie. Dacă iţi iese in cale un copil singur, legea nu te obligă la nimic, poţi să-l iei şi să-l duci acasă fără nici o problemă. Mulţi dintre copiii dispăruţi au fost "adăpostiţi" şi puşi la muncă de cei care i-au găsit.

Cand e vorba de un suflet, morala, nu legea, ar trebui să-ţi dicteze conduita. Atunci cand găseşti pe stradă un caine cu zgardă, ţi se face milă de el şi lipeşti afişe ca să-i afli proprietarul. Atunci cand găseşti un copil, il iei acasă şi-i dai un pat şi-o masă caldă. Tot de milă. După care, il pui la muncă, să-şi caştige cinstit painea. Aşa procedează mulţi in Romania. Copiii dispăruţi, după care plang părinţii, devin bucuria celor ce-i slugăresc.

"PLECĂTOR". Sorin Salvan e dintr-un sat din judeţul Bistriţa-Năsăud. Mai are trei fraţi, unul mai mare şi doi mai mici, şi locuieşte cu mama lui. Femeia munceşte cu ziua, la camp, ca să aibă ce le pune celor mici pe masă. Sorin a mers la şcoală doar doi ani. După care a prins dor de ducă. Nu-i plăcea şcoala. Pleca de la cursuri şi stătea cu orele prin internet-cafe-uri. Uneori uita să mai vină acasă. Iar mama, disperată, cerea de fiecare dată ajutorul poliţiei. Şeful de post din comună spune că l-a găsit de multe ori prin satele invecinate, ba chiar şi prin Bistriţa, şi l-a dus acasă. Pană in mai 2003.

PLECAREA. In dimineaţa zilei de 3 mai 2003, Sorin a plecat de acasă pană la magazinul din sat. Il trimisese mama să cumpere paine. Nu s-a mai intors. După cateva ore, femeia s-a dus să-l caute, dar la magazin nu-l văzuse nimeni. Nu s-a ingrijorat, deşi puştiul nu avea decat 9 ani atunci. "Mai plecase, dar ştiam că se intoarce el cand i se face foame", povesteşte acum femeia. Dar Sorin nu a mai ajuns acasă decat 3 ani mai tarziu - in noiembrie 2006. "După cateva zile a inceput să mi se facă frică. Nu mai lipsise niciodată aşa de mult. Mă gandeam că, dacă ar fi vrut să işi ia lumea in cap, ar fi spus cuiva - mă, io nu mă mai intorc acasă. Sau mi-ar fi dat un telefon - mamă, nu mai aştepta, că nu mai vin. Dar nu aveam nici un semn... Şi m-am dus iar la Poliţie", spune mama. La IPJ Bistriţa-Năsăud există un dosar gros, plin cu declaraţii şi procese-verbale, pe care stă scris cu litere de-o şchioapă numele lui Sorin Salvan. "A fost căutat peste tot. Fusese dat in urmărire. Trecuse foarte mult timp de la dispariţie, in fiecare an reluam ancheta, incercam să găsim informaţii noi. Dar nimic", povesteşte Raluca Petrean, purtătorul de cuvant al IPJ Bistriţa-Năsăud.

DIN INTAMPLARE. La 12 noiembrie 2006, un copil era lovit de o maşină pe o stradă din Piteşti. Băiatul a fost dus la spital de o ambulanţă, iar cand şi-a revenit din şoc le-a spus poliţiştilor care anchetau accidentul rutier că se numeşte Salvan Alin Sorin şi este din judeţul Bistriţa-Năsăud. "Am fugit de-acasă, aşa le-am zis", işi aminteşte Sorin, zambind ştrengăreşte. Poliţiştii din Piteşti au verificat identitatea puştiului şi au constatat că era dat in urmărire. Şi-au sesizat colegii de la Bistriţa, iar aceştia i-au anunţat mama. "Am fost atat de fericită! I-am mulţumit din suflet lui Dumnezeu că mi l-au găsit in viaţă. Mi-era tare frică să nu fi păţit ceva. N-aveam nici un ban in casă in ziua aia. M-am imprumutat la vecini şi am plecat la Piteşti. Cand m-a văzut, a inceput să plangă...", rememorează femeia cu lacrimi in ochi.

LA NIŞTE "OAMENI". Se mişcă de pe un picior pe altul in pantofii scalciaţi şi vorbeşte cu capul in pămant, ţinandu-şi mainile in buzunare. Din cand in cand, ridică privirea şi ne priveşte printre gene, zambind din colţul gurii. Are 14 ani acum. Nu-i place să fie luat la intrebări. Ne povesteşte cum a plecat de acasă, in urmă cu trei ani, de parcă ar fi fost aventura vieţii lui. Nu i-a fost frică. "Păi, dacă mama vroia să mă trimită iar la şcoală? I-am zis că nu mă mai duc! Şi cand mi-a dat banii de paine, in dimineaţa aia, m-am dus direct la gară. M-am urcat in tren şi am ajuns la Dej", povesteşte Sorin. Nu i-a plăcut acolo. A luat alt tren şi s-a dat jos la Reşiţa. De acolo a plecat spre Bucureşti şi apoi spre Piteşti. Nu vrea in ruptul capului să spună cum a fost drumul, ce i s-a intamplat. Povesteşte doar că, ajuns in gara din Piteşti, a fost luat la intrebări de "nişte oameni. Erau ţigani. Mi-au zis că de unde sunt, ce fac acolo. Le-am spus că n-am părinţi şi că sunt din Cluj. Mi-era frică să nu mă trimită acasă, d-aia i-am minţit". A ajuns in casa rromilor din comuna Hartieşti, Argeş. Aici, povesteşte băiatul, a fost pus la muncă şi bătut. A indurat cateva luni şi a fugit. Aşa a ajuns să cerşească pe platforma uzinei din Colibaşi.

DE MILĂ. Acolo l-a găsit Relu Arsenescu, din satul Vultureşti. Bărbatul ii dădea in fiecare zi caţiva bănuţi de pomană. La sfarşitul lui februarie 2004, Sorin nu a mai apărut la poarta fabricii. Bărbatul a intrebat de el in stanga şi-n dreapta şi l-a găsit ghemuit sub o tarabă metalică, acoperit cu cartoane şi aproape ingheţat. "Mi-a fost milă de el. Era mai mult mort decat viu. Şi devenisem, oarecum, prieteni. Cand ieşeam de la fabrică ii dădeam mereu cate ceva. Mă ştia şi mă aştepta. Cand l-am găsit, avea degerături la maini şi la picioare. L-am luat in braţe şi l-am dus la o brutărie din apropiere. Aveam nişte prieteni acolo şi i-am rugat să-l ţină langă cuptor, să se incălzească. Apoi m-am dus acasă şi i-am povestit soţiei despre el. Am decis să-l aducem la noi, să-l ingrijim. Mai avem doi copii şi l-am luat şi pe el", povesteşte Relu Arsenescu. Bărbatul spune că a incercat să afle dacă Sorin are părinţi, dacă cineva il caută: "Prima dată ne-a spus că e din Mioveni. Am mers cu el prin tot oraşul. Nimeni nu-l cunoştea. Apoi, am realizat că nu vrea să ne spună cine şi de unde e. După accentul lui, ne-am dat seama că trebuie să fie de undeva din Ardeal. Am făcut tot ce am putut să aflăm ceva despre părinţii lui. Am dat un anunţ la un ziar din Piteşti, cu fotografie. Am mers la Protecţia copilului, ştiţi ce mi-au spus? Că ei nu ştiu cine e şi că fac ce vreau - ori il aduc la ei, ori il ţin eu. La poliţie mi-au spus că nu au auzit de el... Că nu apare nicăieri".

In august 2005, cand Jurnalul Naţional strangea informaţii pentru site-ul copiidisparuti.jurnalul.ro, Sorin Salvan nu figura in baza de date a IGPR. A apărut abia in 2006. Dar atunci nimeni nu-i mai căuta familia. Pentru cei la care locuia era doar "copilul găsit".

FINAL FERICIT. Sorin povesteşte că a dus-o bine la familia Arsenescu, in Vultureşti. "Mancam cu ei la masă, dormeam cu băiatu' lu' domnu' Relu. Mă duceam cu el cu căruţa la pădure, după lemne, că aveau un gater. Nu-mi dădeau bani, da' imi luau haine", spune băiatul. A plecat din gospodăria argeşenilor intr-o zi de noiembrie, pentru că soţia lui Relu Arsenescu se răstise la el. L-a luat o maşină "la ocazie", pană la Piteşti. "M-am plimbat prin oraş un pic şi, cand am vrut să traversez o stradă, m-a lovit maşina. M-am trezit la spital", işi aminteşte Sorin. Mama băiatului i-a cunoscut pe cei la care a locuit fiul ei. "Sunt oameni de treabă, au avut grijă de el. Ii mulţumesc lui Dumnezeu că a ajuns la ei şi nu a rămas pe mana ţiganilor la care ajunsese prima dată. Acum, ne mai sună, ne mai intreabă de el...", spune femeia. "Mă mai duc eu pe la ei...", promite Sorin. "Numai să ştiu de tine, mamă...", replică mama.

LEGEA CIVILIZAŢIEI. In Romania nu există nici un act normativ care să te oblige ca atunci cand găseşti un copil pe stradă să suni la poliţie. Toţi poliţiştii cu care am stat de vorbă s-au arătat miraţi de o asemenea posibilitate. "In nici o ţară din lumea asta n-o să găsiţi aşa ceva. Asta ţine de morală, de conştiinţa fiecăruia, de educaţie, spuneţi-i cum vreţi. E o lege nescrisă a civilizaţiei", e de părere agentul-şef Ovidiu Vlaşin, şeful compartimentului Urmăriri din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud. Dacă găseşti un portmoneu pe stradă, nu doar bunul-simţ, ci şi legea, te obligă să mergi cu el la cea mai apropiată unitate de poliţie. Articolul 216 din Codul Penal pedepseşte "fapta de a nu preda in termen de zece zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său" cu inchisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Copilul? E un suflet pentru care nu răspunde nimeni. Nici cel care-l pierde, nici găsitorul, nici cel care-l caută. Nu in Romania...

HAI-HUI PRIN BUCUREŞTI

Vinetu Ioan Dominte avea 11 ani in 2003, cand a dispărut de acasă, din judeţul Dolj. Nu era prima dată. "A dispărut in mai multe randuri, fiind găsit la Bucureşti", precizează subcomisar Maria Vasile, din cadrul IPJ Dolj. S-a intors singur acasă, la 23 ianuarie 2007. A povestit că a stat in Capitală şi a cerşit la metrou. Timp de doi ani a fost doar unul dintre copiii murdari pe langă care trecem in fiecare zi fără să ne intrebăm ai cui sunt sau dacă cineva ii caută. Apoi s-a intors in Dolj. Dar nu s-a dus direct acasă, ci a lucrat pe la diferite stane. Ciobanii i-au dat adăpost, mancare şi l-au pus la treabă. Poate că, dacă era o oaie rătăcită, se intrebau şi de unde a fugit...

SLUGĂ LA STRUŢI

Auraş Cristian Toboşaru este din judeţul Buzău. "Pleacă des de acasă. E mare iubitor de drumuri...", il caracterizează purtătorul de cuvant al IPJ Buzău. In iunie 2003, băiatul a plecat din nou. Avea 11 ani. Poliţiştii l-au căutat prin gări, prin pieţe şi in trenuri, unde il mai găsiseră cerşind. De data asta, n-au mai dat de urma lui. De Crăciun, in 2006, Auraş s-a intors singur acasă. Trecuseră trei ani de la dispariţia lui şi spunea că i se făcuse dor de părinţi. Le-a povestit poliţiştilor că in tot acest timp a locuit la o familie din Galaţi. "Acei oameni aveau o fermă de struţi. Băiatul i-a ajutat pe acolo. Ii plac foarte mult animalele...", mai spune purtătorul de cuvant. Cand l-a cuprins dorul de casă, Auraş le-a cerut celor la care locuia să-l ducă la părinţi. Pană atunci insă nimeni nu-l intrebase cine e şi de unde vine.

GĂSIT DUPĂ ZECE ANI

Creţu Ioan a fugit la 6 februarie 1995 din Căminul Şcoală nr. 14 Roman (pentru copii cu deficienţe intelectuale). Avea 13 ani. "Persoana in cauză vorbeşte greu, dar poate da relaţii despre identitatea sa", se preciza in descrierea cu care IJP Neamţ il punea in urmărire generală. Am aflat de cazul său in august 2005. O lună mai tarziu, Jurnalul Naţional lansa campania de presă pentru copiii dispăruţi. Cazul lui Ioan a fost mediatizat de noi la 28 noiembrie 2005. In aceeaşi zi, dispărutul a fost identificat de poliţie. "Identificarea lui Ioan Creţu a fost făcută de ciobanul la care lucra, după ce i-a văzut fotografia intr-un ziar central. Proprietarul stanii din zona Tunari - Pipera s-a prezentat la Postul de Poliţie Voluntari - Ilfov, pentru a anunţa faptul că găzduieşte o persoană despre care a aflat că este dată in urmărire pentru dispariţie. In urma verificărilor a reieşit că intr-adevăr este vorba despre Ioan Creţu, care a fugit la 6 februarie 1995 de la instituţia pentru copii cu deficienţe intelectuale. Pe atunci, băiatul avea 14 ani. In perioada cat nu s-a ştiut de el, acesta nu a săvarşit fapte antisociale", a declarat inspectorul principal Dragoş Balau, comandantul Poliţiei Municipiului Roman. Băiatul, devenit intre timp major, a ales să rămană in continuare la familia celui care l-a găsit.

FĂRĂ INTREBĂRI

Povestea lui Dănuţ Chifor din judeţul Iaşi incepe intr-o după-amiază de aprilie, in 2005. Băiatul avea atunci 12 ani şi a plecat de acasă pentru că tatăl său s-a dus la şcoală să se intereseze de situaţia lui. Nu avea note proaste, dar adunase cateva absenţe. I-a fost frică de muştruluiala pe care o aştepta de la părinţi şi, după terminarea orelor, le-a spus colegilor că nu se va mai intoarce acasă. Colegul care l-a condus pană in staţia de tramvai a fost ultimul care l-a văzut. Apoi, vreme de un an, nimeni n-a mai ştiut nimic de el. Nici măcar dacă mai trăieşte... Părinţii l-au căutat peste tot, Poliţia l-a dat in urmărire generală, dar nici o informaţie nu i-a putut ajuta să dea de urma lui. In luna noiembrie 2005, familia lui Dănuţ a trimis la Jurnalul Naţional o scrisoare in care işi strigau disperarea. "Mergem des la poliţia din Iaşi, ne scriau ei, dar mereu ne spun că nu dau de el şi că nu il găsesc. Suntem disperaţi şi nu mai ştim unde să mergem şi să-l mai căutăm. Noi nu ne-am pierdut speranţele, aşteptăm ca intr-o bună zi să ne revedem băieţelul sănătos acasă." Cazul acestui copil a fost publicat de mai multe ori in paginile ziarului nostru. in zadar... In aprilie 2006, Dănuţ a fost găsit, din intamplare, de un poliţist de la Secţia 1 din Iaşi. Judiciaristul investiga un caz de furt in care suspecţii erau minori. In zonă a dat peste Dănuţ, care se plimba, şi l-a dus la secţie. Băiatul şi-a declarat date de identitate false, dar a fost prins cu minciuna după verificările in baza de date a Poliţiei. Pană la urmă le-a mărturisit poliţiştilor, după cum el insuşi povesteşte: "Ştiţi ceva, eu sunt Chifor!". Timp de un an, spune Dănuţ, a stat in Miroslava, o comună din apropierea Iaşiului. L-a "adăpostit" o familie pe care a păcălit-o că e orfan şi că nu are unde să stea. A locuit acolo şi şi-a ajutat la treabă gazdele, fără ca cineva să ii verifice povestea.

INTAMPLĂTOR

Cătălin are 12 ani şi a dispărut in martie 2007 de acasă - comuna Davideşti, judeţul Argeş. A fost dat in urmărire naţională. Poliţiştii argeşeni spun că băiatul a avut un conflict cu unul dintre părinţi şi şi-a luat lumea in cap. A ajuns, pe bicicletă, pană in comuna Fundata din judeţul Braşov. Aici, in gospodăria unui localnic, a fost găsit o lună mai tarziu de poliţişti, in timpul unei acţiuni de rutină. Omul il adăpostise pentru că il văzuse singur pe drum. Dar nu a anunţat pe nimeni că un copil necunoscut a ajuns la poarta sa.