x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cei ce ne-au părăsit în 2011. ÎPS Bartolomeu Anania, apărător riguros al valorilor ortodoxe

Cei ce ne-au părăsit în 2011. ÎPS Bartolomeu Anania, apărător riguros al valorilor ortodoxe

de Luminita Ciobanu    |    29 Dec 2011   •   21:00
Cei ce ne-au părăsit în 2011. ÎPS Bartolomeu Anania, apărător riguros al valorilor ortodoxe

In ultima zi a lunii ianuarie, IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, a trecut la cele vesnice. Starea de sanatate a Mitropolitului Bartolomeu se subrezise in luna decembrie a anului 2010. La 22 decembrie a fost internat la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal din Cluj, de unde a fost transferat la 14 ianuarie la Clinica AKH din Viena, pentru un examen cardiologic ce nu putea fi efectuat in tara. Dupa investigatii amanuntite, medicii austrieci au ajuns la concluzia ca o interventie chirurgicala pe cord nu este posibila din pricina varstei si a antecedentelor medicale, astfel ca, la 24 ianuarie, a fost transferat la Sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, unde a survenit decesul.

Pe toata perioada spitalizarii, in tara si in strainatate, Mitropolitul Bartolomeu Anania si-a asumat constient, lucid si cu credinta in Dumnezeu intreaga suferinta. Prin revenirea la Cluj-Napoca, s-a respectat si dorinta IPS Sale de a fi acasa, in orasul si in mijlocul credinciosilor pe care i-a pastorit vreme de 18 ani.

Nascut la 18 martie 1921, in locali­tatea Glavile, judetul Valcea, parintii l-au botezat Valeriu. La 2 fe­bruarie 1942 a intrat in monahism la Manastirea Antim din Bucuresti si a primit numele Bartolomeu. A avut studii superioare de Teologie la Bucuresti Cluj si Sibiu, iar in 1948 a absolvit Academia Teologica "Andreiane" din Sibiu. IPS Bartolomeu Anania a avut de asemenea studii, incomplete insa, de medicina, la Sibiu si Cluj, si de muzica instrumentala, la Cluj.

A primit harul preotei in 1967, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii, pentru ca, mai tarziu, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane sa ii acorde rangul de arhimandrit.

La 89 de ani, IPS Bartolomeu Anania si-a pus sufletul in manile Parintelui Ceresc, in preajma zilei in care ar fi implinit 69 de ani de cand a intrat in monahism. "Nu am chemat niciodata moartea, dar nici nu m-am temut de ea", marturisea IPS Bartolomeu. A fost inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. A fost numit "Leul Ardealului" pentru intransigenta si conservatorismul in apararea valorilor ortodoxe.

Duhovnic si carturar
Ca tuturor marilor ierarhi ai Bisericii, destinul i-a rezervat o serie de incercari, pe drumul catre Mantuire. In 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de munca silnica, pentru "uneltire contra ordinei sociale" si inchis la Jilava, Pitesti si Aiud. A fost eliberat dupa sase ani si doua luni, in 1964, prin decret general de gratiere. In ciuda a tot si a toate, nu si-a parasit niciodata calea, gasind intotdea­una linistea sa-si duca opera mai departe, fie ca a fost vorba de opera duhovniceasca sau de cea carturareasca. Parintele Barto­lomeu Anania avut o vasta acti­vitate scriitoriceasca si a fost distins cu multe premii. In 1990, in Ajunul Craciunului, a inceput munca de revizuire, in limba romana, si de comentare a Bibliei, incepand cu textul Noului Testament, actiune extinsa ulterior asupra intregii Sfinte Scripturi, pe o perioada de unspre­ze­ce ani. In ianuarie 1993, Co­legiul Electoral Bisericesc il alege pe arhimandritul Barto­lomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. La 25 martie 2006, IPS Bartolomeu Anania este instalat Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

×