x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cel mai mare risc al epidemiei de monkeypox din Europa

Cel mai mare risc al epidemiei de monkeypox din Europa

de Monica Cosac    |    25 Mai 2022   •   07:15
Cel mai mare risc al epidemiei de monkeypox din Europa

Experții în sănătate se tem că variola maimuței (monkeypox) ar putea deveni o boală endemică în Europa, așa cum este acum în Africa, dacă virusul este transmis de la oameni la animalele de companie și la animalele sălbatice.

Asta înseamnă că ar putea exista riscul ca oricine să facă boala interacționând cu orice animal, de la câinii și pisicile din gospodărie la șobolanii de la ghenă sau veverițele din parc. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă persoanelor infectate să se izoleze nu doar de oamenii din jurul lor, ci și de animalele de companie, iar autorităților din domeniul sănătății publice să colaboreze cu cele veterinare „pentru a preveni transmiterea bolii în fauna sălbatică”. 

Peste 170 de cazuri de variola maimuţei au fost confirmate, până ieri, în afara Africii, iar alte aproape 100 de cazuri sunt în curs de investigare. Cele mai multe infectări cu monkeypox sunt, în continuare, în Marea Britanie (57 de cazuri confirmate), Portugalia (37 de cazuri confirmate) și Spania (38 de cazuri confirmate și 61 de cazuri suspectate/potențiale). De asemenea, numărul țărilor în care s-a semnalat infecția a ajuns la 20.

Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, s-a declarat îngrijorată de numărul tot mai mare de cazuri de variola maimuței din UE și de la nivel global, adăugând că, deși în prezent probabilitatea de răspândire în populația largă este scăzută, „situația evoluează”.

„Deși cele mai multe cazuri în focarele actuale au prezentat simptome ușoare ale bolii, virusul monkeypox (MPXV) poate provoca boli severe în anumite grupuri de populație (copii mici, femei însărcinate, persoane imunosupresate). Cu toate acestea, probabilitatea cazurilor cu morbiditate severă nu poate fi încă estimată cu exactitate”, a transmis ECDC.

Experții europeni spun că riscul global de îmbolnăvire „este evaluat ca fiind moderat pentru persoanele care au mai mulți parteneri sexuali (inclusiv unele grupuri de BSB) și scăzut pentru populația generală”.

Identificarea și izolarea, esențiale

Chiar dacă riscul de infectare de la om la om nu este atât de mare, medicul Marius Geantă consideră că trebuie menținută vigilența, deoarece virusul poate deveni endemic în Europa. 

„Riscul cel mai mare însă, deloc teoretic, este ca virusul variolei maimuței, dacă va continua să circule în Europa, să infecteze nu doar oamenii, ci și animalele de companie, și să se constituie astfel rezervoare naturale de virus, așa cum există acum în Africa Centrală și Africa de Est. Infecțiile din Africa, majoritar, apar ca urmare a transmiterii de la animal la om, din aceste rezervoare naturale, nu neapărat de la om la om. De aceea, devine esențială identificarea cazurilor de variolă a maimuței, izolarea și tratarea acestora, izolarea și vaccinarea contacților aflați la risc înalt, precum și evitarea contactului cu animalele de companie. Este un demers complicat, ca urmare a temerii celor infectați de a se prezenta la medic pentru asistență medicală, de teama stigmatizării”, spune dr. Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, „«Zero Variola Maimuței» trebuie să devină nu doar o prioritate imediată, ci și o misiune posibilă în Europa”, deoarece endemia nu este nici predictibilă, nici lipsită de riscuri și nici ușor de gestionat de către sistemele de sănătate publică.

„Sectorul Clotildei e la risc major”

Virusologul Cristian Apetrei spune că, deși boala a fost denumită variola maimuței, infectările nu sunt cauzate neapărat de maimuțe. Rezervorul natural al virusului este reprezentat de rozătoare, precizează medicul pe Facebook, „ceea ce înseamnă că populația din sectorul Clotildei, unde șobolanii aproape au ajuns animale de companie (mă refer acum doar la număr, nu la dimensiunile lor care sunt acelea ale unui cățel mai mititel) e la risc major”.

Un avertisment cu privire la riscul transmiterii monkeypox de la om la animal a fost lansat și de ECDC. Autoritatea pentru boli infecțioase a cerut atât autorităților veterinare, cât și autorităților de sănătate publică să colaboreze „pentru a gestiona animalele expuse și pentru a preveni transmiterea bolii în fauna sălbatică”. 

Până în prezent nu există niciun raport privind infecțiile la animale (animale de companie sau animale sălbatice) în UE.

„Cazurile trebuie să rămână izolate până când erupția lor se vindecă complet, evitând contactul cu persoanele imunosupresate și animalele de companie. De asemenea, se recomandă abținerea de la activitatea sexuală și contactul fizic apropiat până când erupția cutanată se vindecă. Cele mai multe cazuri pot rămâne acasă cu îngrijire de susținere”, precizează experții ECDC.

De ce nu se poate face o comparație cu COVID-19

Deși foarte mulți oameni au început să compare aceste focare de variola maimuței cu debutul pandemiei de coronavirus și, implicit, au început să se teamă de revenirea la măsuri restrictive și lockdown, dr. Marius Geantă spune că nu se poate face o comparație între cele două maladii, din mai multe motive:

  • discutăm acum despre un virus pe care îl cunoaștem de decenii, îi știm comportamentul din exploziile epidemice recurente din Africa

  • avem un grup de risc majoritar asupra căruia ne îndreptăm atenția, pe care de asemenea în cunoaștem din experiențe anterioare medicale nefericite

  • există un medicament (tecovirimat) aprobat pentru tratamentul bolii, chiar în acest an

  • există un vaccin aprobat în 2019 - MVA-BN - și care a fost administrat deja în Marea Britanie personalului medical care i-a îngrijit pe pacienți. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹



 

×