Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Hărşova este acum doar un orăşel prăfuit, in care timpul insuşi pare să fi murit, răpus de plictiseală. Pentru arheologi insă, aici este un adevărat "Eldorado" autohton. Un ţinut fabulos, ale cărui comori nu sunt niscai tone de metale preţioase, ci relicvele rămase de pe urma a şapte milenii de civilizaţie.Â
Turistul care aleargă grăbit pe drumul spre Litoral vede in Hărşova doar un orăşel prăfuit, in care timpul insuşi pare să fi murit, răpus de plictiseală. Pentru arheologi insă, aici este "El Dorado", un ţinut fabulos ale cărui comori ascunse adănc sub pămănt nu sunt niscai tone de metale preţioase, ci relicvele rămase de pe urma a şapte milenii de civilizaţie.
La Hărşova, localnicii de astăzi calcă neştiutori peste un al doilea oraş. Un oraş subteran, populat cu umbrele tainice ale unor timpuri de mult apuse. Umbre care, pentru ochii pregătiţi să le vadă, sunt la fel de vii ca oamenii care trăiesc sus, la lumina zilei. "Cetatea Morţilor", ascunsă in malul Dunării, este o aşezare cosmopolită, cu "locuitori" de toate neamurile care, după ce au roit căteva mii de ani prin lume, s-au aşezat aici ca să-şi petreacă restul eternităţii. "Obiectivul" cel mai vizibil este Carsium, o cetate impresionantă care, inălţată fiind de romani in primele decenii ale erei noastre, a "funcţionat" aproape neintrerupt pănă in 1829. Restul vestigiilor sunt incă sub pămănt, unde "hibernează" discret, aşteptănd ca arheologii să le readucă la viaţă. Sunt urmele nenumăratelor culturi şi civilizaţii care s-au perindat pe aici de la inceputul lumii pănă aproape de zilele noastre. Spectaculosul patrimoniu subteran este completat de căteva cimitire străvechi, ai căror "locatari" le-au ocupat rănd pe rănd in ultimii 3.800 de ani. Dintre toate aceste comori arheologice, "perla coroanei" este insă "Tell"- ul neolitic: o colină artificială ridicată in timp, un soi de "sandviş" imens format prin acumularea ruinelor rămase de pe urma unor aşezări umane străvechi.
GUMELNIŢANII. Cele mai importante vestigii adăpostite in "Tell"-ul de la Hărşova aparţin de ceea ce specialiştii cunosc sub numele de "Cultura Gumelniţa". Apărută in jurul anilor 4600 i.Hr, in plină epocă a pietrei şlefuite, aceasta s-a numărat printre cele mai spectaculoase civilizaţii ale Europei preistorice. In timpuri atăt de indepărtate, in care graniţele actuale nu aveau absolut nici o semnificaţie, "Gumelniţanii" trăiau pe un teritoriu vast, intins de la Munţii Carpaţi pănă către Marea Egee. Era o suprafaţă imensă pentru acele vremuri, cu atăt mai mult cu căt vestigiile descoperite par să demonstreze că intregul areal era stăpănit de populaţii inrudite, purtătoare ale uneia şi aceleiaşi culturi. O cultură senzaţională, care a inceput să prospere in timpul cănd Sumerul mai avea de aşteptat incă 1.000 de ani pănă să merite rangul de "leagăn al civilizaţiei", iar Egiptul incă 1.500 de ani pănă la inscăunarea primului său faraon.
ARTIŞTII NEOLITICI. Cultura Gumelniţa a fost identificată pe la inceputul secolului trecut in Bărăgan, lăngă comuna de la care mai tărziu şi-a imprumutat numele. La fel ca vecinii lor de la Cucuteni ori "verii" de la Hamangia care au modelat "Gănditorul" autohton, "Gumelniţanii" au fost şi ei nişte artişti rafinaţi, promotori ai avangardei estetice in vechea Europă. Celebra "Zeiţă de la Vidra" şi "Templul cu coloane" de la Căscioarele sunt două relicve superbe rămase de la ei. Acestora li se adaugă o armată intreagă de mici statuete antropomorfe, nişte bijuterii artistice ce reinvie chipuri din acele vremuri indepărtate. Chiar şi atunci cănd erau doar simple oale de lut, creaţiile lor aveau forme şi ornamente sofisticate care, pe lăngă simţul artistic, dovedeau şi o extraordinară putere de abstractizare.
COOPERATIVA ROMĂNO-FRANCEZĂ. La prima vedere, Tell-ul de la Hărşova este doar o movilă inaltă de vreo 12 metri, ruptă abrupt in direcţia Dunării. Cu puţin mai mare decăt un teren de handbal, şantierul arheologic propriu-zis este un mic platou, adăncit cam vreo doi metri faţă de vărful colinei. Urmele de cioburi şi de oase străvechi, iţite din buza malului spart, sunt singurele semne ale bogăţiei de vestigii "adormite" in păntecele pămăntului. Acesta este locul in care arheologii sapă de căteva decenii bune. Decenii in care perseverenţa le-a fost pe deplin răsplătită: locuit de nenumărate generaţii,
Tell-ul este unul dintre cele mai importante obiective de acest fel din sud-estul Europei. După 1992, aici s-a deschis un adevărat "poligon experimental" in care specialişti romăni şi francezi aplică un stil de cercetare arheologică mai rar utilizat pe meleagurile noastre. Un stil nou, care vizează mai ales surprinderea vieţii de zi cu zi a celor din vechime. De căţiva ani buni, de fapt de mai mult de un deceniu, aceste investigaţii speciale sunt coordonate de un "tandem" internaţional, in care partea romănă este reprezentată de arheologul Dragomir Popovici, şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie a Romăniei, iar partea franceză de Bernard Randoin, arheolog de la Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Noutatea procedurilor aplicate la "Tell" constă intr-o abordare complexă, interdisciplinară a săpăturilor. O abordare modernă, in care arheologul cooperează cu alţi specialişti care aparent n-au nici o legătură cu istoria.
MESERII UNICAT. Programul de colaborare ale cărui roade sunt culese acum la Hărşova a inceput in 1993, in urma contactelor stabilite intre Ministrerul Culturii şi Cultelor din Romănia şi Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Din start, cooperarea bilaterală a vizat două componente. Prima a fost aplicarea metodei de cercetare arheologică multidisciplinară. A doua a fost pregătirea unor specialişti capabili să abordeze arheologia prin prisma oricărei alte ştiinţe care poate da o mănă de ajutor. In acest sens, francezii au oferit un program de burse de căte şase luni fiecare. Valentin Radu s-a specializat in Paleoichtiologie pe care a invăţat-o atăt de temeinic incăt poate recunoaşte orice "baboi" pescuit acum căteva mii de ani după un singur oscior, oricăt de mărunt ar fi el. Nici nu-i de mirare că, in loc să-şi innoade limba in gură ca să rostească numele ciudatei lui meserii, colegii i-au acordat "rangul" de "Vali Peşte". Constantin Haită, alintat de aceiaşi colegi "Prinţul", s-a specializat in sedimentologie. El şi "Vali Peşte" sunt singurii specialişti din branşele lor pe care ii are Romănia in acest moment. Adrian Bălăşescu şi Dragoş Moise au studiat in Franţa "Arheozoologia mamiferelor", iar Mihai Tomescu s-a şcolit in "Palinologie". Apropiată mai curănd de botanică, această ştiinţă greu de deprins ii permitea să recunoască orice soi de plantă doar privind la microscop grăunţele de polen rămase de pe urma ei. Din păcate, o va face prin laboratoarele de pe alte meleaguri, pentru că a plecat definitiv din ţară. La fel s-a intămplat şi cu Iulia Tomescu, specialist in "antracologie", adică studiul cărbunilor găsiţi in vechile situri arheologice, şi cu antropologul Valentin Ciurescu. Cu excepţia celor trei rămaşi in străinătate, restul a format nucleul Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare, prima structură de acest fel din Romănia. Centru care poartă numele Alexandrei Bolomey, arheolog romăn de talie europeană, care a lucrat la Tell-ul de la Hărşova pănă in 1993. An in care, intr-o vară caniculară, a făcut un atac cerebral şi a murit chiar acolo, printre vestigiile Culturii Gumelniţa. O moarte cu adevărat demnă pentru un arheolog pasionat.
BERNARD. "Interfaţa" forurilor ştiinţifice romăneşti cu cele franceze este arheologul Bernard Randouin. Devenit o prezenţă constantă pe "Tell", acesta participă la săpături de peste 12 ani. Timp suficient căt să ajungă să se simtă aici ca la el acasă. Vorbeşte o limbă romănă curată, aproape fără accent, mai corectă decăt cea pe care o mormăie mulţi dintre politicienii autohtoni, aterizaţi periodic prin Parlament. Specialist in arheologie urbană, Randouin şi-a căştigat experienţa lucrănd atăt in Franţa, căt şi in Anglia. El defineşte procedura modernă aplicată la Hărşova "metoda inregistrării cronostratigrafice" şi, vorbind despre ea, o descrie ca fiind "o abordare prin care orice urmă se poate citi şi corela cu cele aflate in jurul ei. Este o viziune dinamică ce ţine cont de textura solului, de culoarea şi dimensiunile fiecărui strat. Este un fel de acord fin, pornind de la care se pot face incadrări temporare extrem de precise". Lucru perfect adevărat. Udat uniform cu apă pulverizată şi apoi netezit fin cu şpaclul, pămăntul din secţiunile străvechi incepe să semene cu o piatră semipreţioasă, ale cărei irizări milimetrice descoperă detalii altfel imposibil de observat. Randouin consideră această migală pe deplin justificată: "Aşa reuşim să reconstituim tabloul majorităţii activităţilor umane. Mai mult decăt atăt, putem să decodificăm şi anumite aspecte de civilizaţie, greu de identificat altfel".
NEOLITICUL IMOBILIAR. Pe "Tell"-ul de la Hărşova, la fel ca in tranşeele oricărui alt şantier arheologic, primele elemente care atrag atenţia sunt urmele unor case străvechi. Bineinţeles că nu este vorba de clădiri intreagi, ci doar de detalii constructive: gropi de stălpi, chirpic ars, urmele carbonizate ale unor grinzi şi podele de lemn ori inpletituri din nuiele. Analizate atent, toate acestea pun in evidenţă nişte realizări tehnice care in mod surprinzător "funcţionează" foarte bine şi in zilele noastre. Este vorba despre casele din paiantă, construite pe structuri din lemn, umplute cu vălătuci de lut. Remarcabil este faptul că multe dintre casele "Gumelniţanilor", inclusiv cele identificate pe "Tell"-ul de la Hărşova, aveau căte două-trei camere, iar ocupanţii lor se lăfăiau intr-un "spaţiu vital" de 50-60 de metri pătraţi. Imens, dacă ne găndim că şi acum, după 6.500 de ani, există nenumărate familii care trăiesc inghesuite in 20-30 mp. Cercetătorii au pus in evidenţă şi existenţa unor ferestre acoperite probabil cu băşică de porc, membrană care, unsă cu grăsime, devenea aproape transparentă. De fapt, aceasta a fost soluţia folosită in satele europene pănă prin sec. al XVlll-lea şi al XlX-lea, datorită preţului mare al geamului din sticlă. Cercetările de pe "Tell" sunt pe cale să elucideze o ciudăţenie imobiliară. Adeseori, in secţiunile tranşeelor arheologice apar porţiuni in care pamăntul este ars pănă la roşu. Pănă de curănd s-a crezut că acestea sunt urmele unor incendii generalizate, apărute datorită unor invazii. Atentă la detalii, noua metodă arheologică contrazice această opinie şi pune in evidenţă un fenomen exotic: casele de aici nu au ars simultan, ci la intervale oarecare de timp. Opinia specialiştilor este că ele au fost incendiate cu bună ştiinţă, cu tot inventarul lor, inclusiv vesela de ceramică cu măncarea aflată incă in ea. Se crede că la baza acestor acte de piromanie ar putea să stea motive de natură rituală, probabil purificarea prin foc al unui spaţiu "băntuit" ori a caselor in care s-a petrecut vreo intămplare dramatică.
STRĂVECHI RAFINAMENTE CULINARE. Deşi se consideră că, pe timpul neoliticului, agricultura era ocupaţia de bază, se pare că locatarii "Tell"-ului nu se prea omorau cu truda pămăntului. Lucru lesne de inţeles ţinănd cont de faptul că Dunărea, oricum ar fi numit-o ei in acele vremuri, era o sursă constantă şi aproape inepuizabilă de hrană. In mod surprinzător, nu erau insă foarte pasionaţi nici de pescuit. Fapt demonstrat de raritatea uneltelor specifice acestei ocupaţii. De fapt, ei combinau cele două "activităţi" şi erau "culegători de peşte". Sursa erau bălţile rămase după revărsări, din care peştele era cules, cum se mai procedează şi in zilele noastre, cu ajutorul unor coşuri din nuiele. Cănd "recolta" era mai mare, excedentul se păstra uscat, afumat ori sărat pentru mai tărziu. Primăvara, meniul comunităţii era completat cu scoici, melci şi raci. Broaştele erau şi ele consumate, probabil, sub o formă asemănătoare "puilor de baltă" contemporani, adică doar picioarele din spate. Marea surpriză oferită arheologilor de "Tell"-ul de la Hărşova este identificare fostelor gropi de gunoi in care "Gumelniţanii" işi aruncau deşeurile, inclusiv cele rămase de la bucătărie. Resturile de oase găsite acolo şi identificate ştiinţific vorbesc foarte clar despre "cartea de bucate" a strămoşilor neolitici.
VĂNĂTORII DE LEI. Gropile menajere ale "Gumelniţanilor" arată că ei aveau şi animale domestice a căror carne o măncau in anotimpurile mai reci. Aveau in ogrăzi porci, capre, oi şi uneori vaci. Un loc aparte il avea căinele, care era, ca şi acum, paznicul casei. Dar poziţia de "prieten al omului" nu-l impiedica să ajungă adeseori pe lista de bucate a stăpănului. Oasele găsite arată că "localnicii" practicau şi vănătoarea. Iar in acele timpuri incă mai existau măgari şi cai sălbatici vănaţi alături de mistreţi, cerbi şi chiar bouri. Dar cel mai spectaculos trofeu identificat de arheologi este leul. Nu este foarte clar dacă vănarea lui făcea parte din vreun ritual, insă oasele sale au fost identificate şi la Hărşova. De fapt, izvoarele scrise antice afirmă că "regele animalelor" ar fi hălăduit prin Dobrogea pănă aproape de inceputul erei noastre.
STRĂMOŞII CANIBALI. Aceleaşi gropi de resturi menajere de pe "Tell"-ul de la Histria au scos la iveală o descoperire aparte, care aruncă o umbră macabră asupra strămoşilor noştri din neolitic. Printre nenumăratele resturi rămase de pe urma unor ospeţe străvechi, arheologii au identificat şi oase umane "procesate gastronomic". Sunt oase de femei şi bărbaţi adulţi, dar şi de copii. Evident că nu s-a putut stabili şi "reţeta" după care s-a preparat acest "rafinament culinar", dar această descoperire pare să indice că, in unele cazuri, strămoşii neolitici erau şi antropofagi. Fapt care nici n-ar trebui să ne surprindă prea mult, dacă ţinem cont că anumite forme de canibalism practicat de obicei intr-un cadru ritual a existat şi pe la case mai mari, in civilizaţii dezvoltate, mult mai aproape de zilele noastre. Despre sacrificii umane vorbeşte insă şi o altă descoperire făcută la Hărşova: aici s-au identificat scheletele unor copii inmormăntaţi sub podelele anumitor locuinţe. Studiul acelor oase arată că acei copii suferiseră de boli grave, incompatibile cu viaţa normală, fiind deci handicapaţi. Urmele de la faţa locului par să indice că aceştia au murit intr-un mod violent, sacrificaţi probabil in cadrul unor ritualuri.
La Hărşova, localnicii de astăzi calcă neştiutori peste un al doilea oraş. Un oraş subteran, populat cu umbrele tainice ale unor timpuri de mult apuse. Umbre care, pentru ochii pregătiţi să le vadă, sunt la fel de vii ca oamenii care trăiesc sus, la lumina zilei. "Cetatea Morţilor", ascunsă in malul Dunării, este o aşezare cosmopolită, cu "locuitori" de toate neamurile care, după ce au roit căteva mii de ani prin lume, s-au aşezat aici ca să-şi petreacă restul eternităţii. "Obiectivul" cel mai vizibil este Carsium, o cetate impresionantă care, inălţată fiind de romani in primele decenii ale erei noastre, a "funcţionat" aproape neintrerupt pănă in 1829. Restul vestigiilor sunt incă sub pămănt, unde "hibernează" discret, aşteptănd ca arheologii să le readucă la viaţă. Sunt urmele nenumăratelor culturi şi civilizaţii care s-au perindat pe aici de la inceputul lumii pănă aproape de zilele noastre. Spectaculosul patrimoniu subteran este completat de căteva cimitire străvechi, ai căror "locatari" le-au ocupat rănd pe rănd in ultimii 3.800 de ani. Dintre toate aceste comori arheologice, "perla coroanei" este insă "Tell"- ul neolitic: o colină artificială ridicată in timp, un soi de "sandviş" imens format prin acumularea ruinelor rămase de pe urma unor aşezări umane străvechi.
GUMELNIŢANII. Cele mai importante vestigii adăpostite in "Tell"-ul de la Hărşova aparţin de ceea ce specialiştii cunosc sub numele de "Cultura Gumelniţa". Apărută in jurul anilor 4600 i.Hr, in plină epocă a pietrei şlefuite, aceasta s-a numărat printre cele mai spectaculoase civilizaţii ale Europei preistorice. In timpuri atăt de indepărtate, in care graniţele actuale nu aveau absolut nici o semnificaţie, "Gumelniţanii" trăiau pe un teritoriu vast, intins de la Munţii Carpaţi pănă către Marea Egee. Era o suprafaţă imensă pentru acele vremuri, cu atăt mai mult cu căt vestigiile descoperite par să demonstreze că intregul areal era stăpănit de populaţii inrudite, purtătoare ale uneia şi aceleiaşi culturi. O cultură senzaţională, care a inceput să prospere in timpul cănd Sumerul mai avea de aşteptat incă 1.000 de ani pănă să merite rangul de "leagăn al civilizaţiei", iar Egiptul incă 1.500 de ani pănă la inscăunarea primului său faraon.
ARTIŞTII NEOLITICI. Cultura Gumelniţa a fost identificată pe la inceputul secolului trecut in Bărăgan, lăngă comuna de la care mai tărziu şi-a imprumutat numele. La fel ca vecinii lor de la Cucuteni ori "verii" de la Hamangia care au modelat "Gănditorul" autohton, "Gumelniţanii" au fost şi ei nişte artişti rafinaţi, promotori ai avangardei estetice in vechea Europă. Celebra "Zeiţă de la Vidra" şi "Templul cu coloane" de la Căscioarele sunt două relicve superbe rămase de la ei. Acestora li se adaugă o armată intreagă de mici statuete antropomorfe, nişte bijuterii artistice ce reinvie chipuri din acele vremuri indepărtate. Chiar şi atunci cănd erau doar simple oale de lut, creaţiile lor aveau forme şi ornamente sofisticate care, pe lăngă simţul artistic, dovedeau şi o extraordinară putere de abstractizare.
COOPERATIVA ROMĂNO-FRANCEZĂ. La prima vedere, Tell-ul de la Hărşova este doar o movilă inaltă de vreo 12 metri, ruptă abrupt in direcţia Dunării. Cu puţin mai mare decăt un teren de handbal, şantierul arheologic propriu-zis este un mic platou, adăncit cam vreo doi metri faţă de vărful colinei. Urmele de cioburi şi de oase străvechi, iţite din buza malului spart, sunt singurele semne ale bogăţiei de vestigii "adormite" in păntecele pămăntului. Acesta este locul in care arheologii sapă de căteva decenii bune. Decenii in care perseverenţa le-a fost pe deplin răsplătită: locuit de nenumărate generaţii,
Tell-ul este unul dintre cele mai importante obiective de acest fel din sud-estul Europei. După 1992, aici s-a deschis un adevărat "poligon experimental" in care specialişti romăni şi francezi aplică un stil de cercetare arheologică mai rar utilizat pe meleagurile noastre. Un stil nou, care vizează mai ales surprinderea vieţii de zi cu zi a celor din vechime. De căţiva ani buni, de fapt de mai mult de un deceniu, aceste investigaţii speciale sunt coordonate de un "tandem" internaţional, in care partea romănă este reprezentată de arheologul Dragomir Popovici, şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie a Romăniei, iar partea franceză de Bernard Randoin, arheolog de la Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Noutatea procedurilor aplicate la "Tell" constă intr-o abordare complexă, interdisciplinară a săpăturilor. O abordare modernă, in care arheologul cooperează cu alţi specialişti care aparent n-au nici o legătură cu istoria.
MESERII UNICAT. Programul de colaborare ale cărui roade sunt culese acum la Hărşova a inceput in 1993, in urma contactelor stabilite intre Ministrerul Culturii şi Cultelor din Romănia şi Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Din start, cooperarea bilaterală a vizat două componente. Prima a fost aplicarea metodei de cercetare arheologică multidisciplinară. A doua a fost pregătirea unor specialişti capabili să abordeze arheologia prin prisma oricărei alte ştiinţe care poate da o mănă de ajutor. In acest sens, francezii au oferit un program de burse de căte şase luni fiecare. Valentin Radu s-a specializat in Paleoichtiologie pe care a invăţat-o atăt de temeinic incăt poate recunoaşte orice "baboi" pescuit acum căteva mii de ani după un singur oscior, oricăt de mărunt ar fi el. Nici nu-i de mirare că, in loc să-şi innoade limba in gură ca să rostească numele ciudatei lui meserii, colegii i-au acordat "rangul" de "Vali Peşte". Constantin Haită, alintat de aceiaşi colegi "Prinţul", s-a specializat in sedimentologie. El şi "Vali Peşte" sunt singurii specialişti din branşele lor pe care ii are Romănia in acest moment. Adrian Bălăşescu şi Dragoş Moise au studiat in Franţa "Arheozoologia mamiferelor", iar Mihai Tomescu s-a şcolit in "Palinologie". Apropiată mai curănd de botanică, această ştiinţă greu de deprins ii permitea să recunoască orice soi de plantă doar privind la microscop grăunţele de polen rămase de pe urma ei. Din păcate, o va face prin laboratoarele de pe alte meleaguri, pentru că a plecat definitiv din ţară. La fel s-a intămplat şi cu Iulia Tomescu, specialist in "antracologie", adică studiul cărbunilor găsiţi in vechile situri arheologice, şi cu antropologul Valentin Ciurescu. Cu excepţia celor trei rămaşi in străinătate, restul a format nucleul Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare, prima structură de acest fel din Romănia. Centru care poartă numele Alexandrei Bolomey, arheolog romăn de talie europeană, care a lucrat la Tell-ul de la Hărşova pănă in 1993. An in care, intr-o vară caniculară, a făcut un atac cerebral şi a murit chiar acolo, printre vestigiile Culturii Gumelniţa. O moarte cu adevărat demnă pentru un arheolog pasionat.
BERNARD. "Interfaţa" forurilor ştiinţifice romăneşti cu cele franceze este arheologul Bernard Randouin. Devenit o prezenţă constantă pe "Tell", acesta participă la săpături de peste 12 ani. Timp suficient căt să ajungă să se simtă aici ca la el acasă. Vorbeşte o limbă romănă curată, aproape fără accent, mai corectă decăt cea pe care o mormăie mulţi dintre politicienii autohtoni, aterizaţi periodic prin Parlament. Specialist in arheologie urbană, Randouin şi-a căştigat experienţa lucrănd atăt in Franţa, căt şi in Anglia. El defineşte procedura modernă aplicată la Hărşova "metoda inregistrării cronostratigrafice" şi, vorbind despre ea, o descrie ca fiind "o abordare prin care orice urmă se poate citi şi corela cu cele aflate in jurul ei. Este o viziune dinamică ce ţine cont de textura solului, de culoarea şi dimensiunile fiecărui strat. Este un fel de acord fin, pornind de la care se pot face incadrări temporare extrem de precise". Lucru perfect adevărat. Udat uniform cu apă pulverizată şi apoi netezit fin cu şpaclul, pămăntul din secţiunile străvechi incepe să semene cu o piatră semipreţioasă, ale cărei irizări milimetrice descoperă detalii altfel imposibil de observat. Randouin consideră această migală pe deplin justificată: "Aşa reuşim să reconstituim tabloul majorităţii activităţilor umane. Mai mult decăt atăt, putem să decodificăm şi anumite aspecte de civilizaţie, greu de identificat altfel".
NEOLITICUL IMOBILIAR. Pe "Tell"-ul de la Hărşova, la fel ca in tranşeele oricărui alt şantier arheologic, primele elemente care atrag atenţia sunt urmele unor case străvechi. Bineinţeles că nu este vorba de clădiri intreagi, ci doar de detalii constructive: gropi de stălpi, chirpic ars, urmele carbonizate ale unor grinzi şi podele de lemn ori inpletituri din nuiele. Analizate atent, toate acestea pun in evidenţă nişte realizări tehnice care in mod surprinzător "funcţionează" foarte bine şi in zilele noastre. Este vorba despre casele din paiantă, construite pe structuri din lemn, umplute cu vălătuci de lut. Remarcabil este faptul că multe dintre casele "Gumelniţanilor", inclusiv cele identificate pe "Tell"-ul de la Hărşova, aveau căte două-trei camere, iar ocupanţii lor se lăfăiau intr-un "spaţiu vital" de 50-60 de metri pătraţi. Imens, dacă ne găndim că şi acum, după 6.500 de ani, există nenumărate familii care trăiesc inghesuite in 20-30 mp. Cercetătorii au pus in evidenţă şi existenţa unor ferestre acoperite probabil cu băşică de porc, membrană care, unsă cu grăsime, devenea aproape transparentă. De fapt, aceasta a fost soluţia folosită in satele europene pănă prin sec. al XVlll-lea şi al XlX-lea, datorită preţului mare al geamului din sticlă. Cercetările de pe "Tell" sunt pe cale să elucideze o ciudăţenie imobiliară. Adeseori, in secţiunile tranşeelor arheologice apar porţiuni in care pamăntul este ars pănă la roşu. Pănă de curănd s-a crezut că acestea sunt urmele unor incendii generalizate, apărute datorită unor invazii. Atentă la detalii, noua metodă arheologică contrazice această opinie şi pune in evidenţă un fenomen exotic: casele de aici nu au ars simultan, ci la intervale oarecare de timp. Opinia specialiştilor este că ele au fost incendiate cu bună ştiinţă, cu tot inventarul lor, inclusiv vesela de ceramică cu măncarea aflată incă in ea. Se crede că la baza acestor acte de piromanie ar putea să stea motive de natură rituală, probabil purificarea prin foc al unui spaţiu "băntuit" ori a caselor in care s-a petrecut vreo intămplare dramatică.
STRĂVECHI RAFINAMENTE CULINARE. Deşi se consideră că, pe timpul neoliticului, agricultura era ocupaţia de bază, se pare că locatarii "Tell"-ului nu se prea omorau cu truda pămăntului. Lucru lesne de inţeles ţinănd cont de faptul că Dunărea, oricum ar fi numit-o ei in acele vremuri, era o sursă constantă şi aproape inepuizabilă de hrană. In mod surprinzător, nu erau insă foarte pasionaţi nici de pescuit. Fapt demonstrat de raritatea uneltelor specifice acestei ocupaţii. De fapt, ei combinau cele două "activităţi" şi erau "culegători de peşte". Sursa erau bălţile rămase după revărsări, din care peştele era cules, cum se mai procedează şi in zilele noastre, cu ajutorul unor coşuri din nuiele. Cănd "recolta" era mai mare, excedentul se păstra uscat, afumat ori sărat pentru mai tărziu. Primăvara, meniul comunităţii era completat cu scoici, melci şi raci. Broaştele erau şi ele consumate, probabil, sub o formă asemănătoare "puilor de baltă" contemporani, adică doar picioarele din spate. Marea surpriză oferită arheologilor de "Tell"-ul de la Hărşova este identificare fostelor gropi de gunoi in care "Gumelniţanii" işi aruncau deşeurile, inclusiv cele rămase de la bucătărie. Resturile de oase găsite acolo şi identificate ştiinţific vorbesc foarte clar despre "cartea de bucate" a strămoşilor neolitici.
VĂNĂTORII DE LEI. Gropile menajere ale "Gumelniţanilor" arată că ei aveau şi animale domestice a căror carne o măncau in anotimpurile mai reci. Aveau in ogrăzi porci, capre, oi şi uneori vaci. Un loc aparte il avea căinele, care era, ca şi acum, paznicul casei. Dar poziţia de "prieten al omului" nu-l impiedica să ajungă adeseori pe lista de bucate a stăpănului. Oasele găsite arată că "localnicii" practicau şi vănătoarea. Iar in acele timpuri incă mai existau măgari şi cai sălbatici vănaţi alături de mistreţi, cerbi şi chiar bouri. Dar cel mai spectaculos trofeu identificat de arheologi este leul. Nu este foarte clar dacă vănarea lui făcea parte din vreun ritual, insă oasele sale au fost identificate şi la Hărşova. De fapt, izvoarele scrise antice afirmă că "regele animalelor" ar fi hălăduit prin Dobrogea pănă aproape de inceputul erei noastre.
STRĂMOŞII CANIBALI. Aceleaşi gropi de resturi menajere de pe "Tell"-ul de la Histria au scos la iveală o descoperire aparte, care aruncă o umbră macabră asupra strămoşilor noştri din neolitic. Printre nenumăratele resturi rămase de pe urma unor ospeţe străvechi, arheologii au identificat şi oase umane "procesate gastronomic". Sunt oase de femei şi bărbaţi adulţi, dar şi de copii. Evident că nu s-a putut stabili şi "reţeta" după care s-a preparat acest "rafinament culinar", dar această descoperire pare să indice că, in unele cazuri, strămoşii neolitici erau şi antropofagi. Fapt care nici n-ar trebui să ne surprindă prea mult, dacă ţinem cont că anumite forme de canibalism practicat de obicei intr-un cadru ritual a existat şi pe la case mai mari, in civilizaţii dezvoltate, mult mai aproape de zilele noastre. Despre sacrificii umane vorbeşte insă şi o altă descoperire făcută la Hărşova: aici s-au identificat scheletele unor copii inmormăntaţi sub podelele anumitor locuinţe. Studiul acelor oase arată că acei copii suferiseră de boli grave, incompatibile cu viaţa normală, fiind deci handicapaţi. Urmele de la faţa locului par să indice că aceştia au murit intr-un mod violent, sacrificaţi probabil in cadrul unor ritualuri.
"Patrula timpului"
Cercetarea arheologică obişnuită pune accentul pe descoperirea urmelor materiale, iar "ţintele" vizate sunt artefactele, de orice natură ar fi ele: ceramică, unelte, podoabe sau arme. Metodele moderne urmăresc stabilirea relaţiilor care leagă intre ele aceste relicve şi reconstituirea structurilor din care au făcut parte căndva. Astfel abordată, munca arheologului seamănă foarte mult cu investigaţia criminalistică.
La fel ca omul legii, savantul "vănează" pe teren toate urmele posibile, oricăt de mărunte ar fi ele. Analizate impreună, aceste "amprente" străvechi scot la iveală intămplări petrecute intr-o lume de mult apusă. O lume stranie care, intr-un anume fel, seamănă totuşi cu lumea noastră. Aflat undeva la graniţa dintre real şi imaginar, acest univers subtil este populat cu "oameni-rebus" care, odată "descifraţi", capătă un soi aparte de viaţă care ni-i face aproape contemporani.
NU RATAŢI!
Măine vă prezentăm dramele declanşate de blestemul generalului romăn al cărui somn de veci a fost tulburat la Hărşova.
La fel ca omul legii, savantul "vănează" pe teren toate urmele posibile, oricăt de mărunte ar fi ele. Analizate impreună, aceste "amprente" străvechi scot la iveală intămplări petrecute intr-o lume de mult apusă. O lume stranie care, intr-un anume fel, seamănă totuşi cu lumea noastră. Aflat undeva la graniţa dintre real şi imaginar, acest univers subtil este populat cu "oameni-rebus" care, odată "descifraţi", capătă un soi aparte de viaţă care ni-i face aproape contemporani.
NU RATAŢI!
Măine vă prezentăm dramele declanşate de blestemul generalului romăn al cărui somn de veci a fost tulburat la Hărşova.
